Interviu cu Iain Smith, cel mai ocupat producător din Europa

„Ideea că devii mai important după ce ai câștigat câteva premii Oscar este o prostie”


A ajuns în România pentru prima dată acum 17 ani, în urma discuțiilor cu niște prieteni maghiari. După încheierea filmărilor în Budapesta, la „Spy Game”, filmul care i-a avut în roluri principale pe Brad Pitt și Robert Redford, a rugat un șofer să îl aducă la granița cu România. Din Oradea, a ajuns la Cluj-Napoca, s-a cazat la Hotel Continental și așa a început călătoria lui în această frumoasă parte a lumii. Când a vizitat zona Brașovului, a știut că acela era un loc de filmare pentru o viitoare producție. Câțiva ani mai târziu, când a început proiectul „Cold Mountain”, a recomandat România pentru începerea filmărilor, economisind astfel milioane de dolari. Înainte de a veni în România știa ce știu și alții despre Transilvania și Dracula. Cu fiecare vizită a sa aici, a început să cunoască mai multe despre această parte a Europei și i se părea nedrept că multă lume încă reduce România la ceea ce ține de numele Vlad Țepeș sau Vlad Dracul.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Iain Smith, unul dintre cei mai influenți și prolifici producători de film actuali, omul din spatele unor blockbustere ca „Mad Max: Drumul Furiei”, „Al cincilea element” sau „Șapte ani în Tibet”, a fost unul din invitații speciali ai celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Acesta a fost distins la TIFF cu Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale. Ar fi încântat să revină oricând în România, „dar când faci filme trebuie să mergi acolo unde te duc ele”, spune producătorul. În prezent are începute mai multe proiecte, inclusiv unul în care din distribuție face parte actrița Barbra Streisand pe care îl filmează în Canada.

În opinia lui Iain Smith, există doar două tipuri de filme: bune și rele. „Față de investitori trebuie să te arăți încrezător că vei face un film grozav. Dacă cineva te întreabă: Așa-i că va fi un film reușit?Există un singur răspuns la această întrebare: Absolut. Este un clișeu să spun asta, dar înveți mai multe din eșecuri, decât din succes. Când am câștigat împreună cu echipa filmului șase premii Oscar pentru «Mad Max», am fost ultima persoană care a fost impresionată de ele. Ideea că devii mai important după ce ai câștigat un Oscar este o prostie. Astfel de premii sunt doar mecanisme de a aduce un anume film mai aproape de publicul larg”, precizează Iain Smith. O discuție cu cel mai ocupat producător din Europa este la fel de fascinantă precum filmele pe care le-a produs. Te lași furat de toate detaliile pe care reușești să le obții despre această profesie, despre vedetele care joacă în filme și despre culisele unui film cu buget uriaș. Revista SINTEZA a încercat să afle de la Iain Smith care sunt filmele pe care le-a produs și care au schimbat lumea, ce a însemnat munca la filmul „Mad Max:Drumul Furiei” și care este potențialul României în termeni de producție de film.

SINTEZA: Care a fost cea mai dificilă parte în procesul de producție a blockbuster-ului „Mad Max: Fury Road” (2015), în comparație cu „The Fifth Element” (2007), să spunem?

Iain Smith: Fiecare film este diferit și nu este deloc ușor să faci comparații directe între o producție sau alta. Filmul lui Luc Besson, „The Fifth Element” a fost finanțat aproape în întregime de Nicolas Seydoux care era dispus să plătească chiar mai mult și să finanțeze două filme, însă Luc Besson a preferat să facă doar unul. În cazul producției „Mad Max: Fury Road”, lui George Milller i-a luat aproape 20 de ani să îl scoată la capăt. Oamenii nu au crezut în el și nu vedeau posibilă o renaștere a francizei Mad Max. Partea a treia, din 1985, „Mad Max 3: Beyond Thunderdome”, fusese un eșec, dar George Miller a continuat să creadă în această franciză cu dorința de a redescoperi semnificațiile ei, mai ales pe cele din „The Road Warrior” (1981), al doilea film din franciză. Așa că în „Mad Max: Fury Road” a vrut să introducă personajul Furiosa (Charlize Theron) și să reducă astfel din testosteron conferind putere femeii și bărbatului, deopotrivă. Misiunea mea în tot acest angrenaj a fost să mă asigur că George Miller va face cel mai bun film posibil. El mai încercase să revitalizeze acest film de două ori și a eșuat, așa că era ultima șansă  de a reuși de această dată. A fost o producție uriașă, cu o echipă de 1500 de oameni, care au dat tot ce au avut în ei pentru a filma în condiții deloc ușoare în deșertul african. George Miller a avut nevoie de o foarte bună organizare, nu foarte restrictivă, ceea ce se pare că am reușit să-i oferim.

„Mad Max: Fury Road” a avut un buget de producție de 150 milioane de dolari

„Mad Max: Fury Road” a avut un buget de producție de 150 milioane de dolari

Care ar fi avantajele și dezavantajele tehnologiei digitale în realizarea unui film?

„Mad Max: Fury Road” nu ar fi fost posibil fără tehnologie digitală. La începutul proiectului, împreună cu George Miller, am vorbit chiar despre filmarea pe suport de celuloid, dar a devenit evident că este nevoie de mult mai mult. La un moment dat am folosit până la 30 de camere și personajele fugeau 20 de minute pentru 15 secunde de film. În momentul editării s-a ajuns la 400 de ore de filmare. Digitalul are părțile lui bune și rele. Dar îți ușurează munca într-un mod care nu o făcea celuloidul până acum. Când lucram cu celuloid însă, era o anume disciplină și trebuia să spui ce dorești cu mult mai multă exactitate. În cazul digitalului poți la nesfârșit să filmezi și riști să faci storytelling-ul mai puțin precis. Cineaștii foarte buni sunt însă și povestitori foarte buni.

A fost „Mad Max: Fury Road” cea mai mare producție pentru dumneavoastră?

Fac filme de când sunt copil, așa că am învățat care este diferența între un film mic și unul mare. La un moment nu te mai temi de grandoarea pe care poate să o ia un proiect de acest fel și începi să devii util pentru acei oameni creativi care trăiesc o stare de teamă sau nesiguranță că nu vor realiza ceea ce au visat să realizeze. Cineva ca mine, datorită experienței pe care o are, îi poate ajuta să supraviețuiască.

Cum ați devenit producător?

Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge aici. Am făcut primul meu film când aveam 11 ani, un scurtmetraj de patru minute. Înainte mergeam cu prietenii mei la cinema, pe atunci cel mai mare din Europa, cu 4000 de locuri, și apoi ne opream într-un parc din Glasgow, orașul meu natal, încercând să recreăm filmele văzute. Era incredibil de greu de făcut asta. Cu timpul mi-am cumpărat o cameră de film și am început să fac filme scurte pe care le proiectam la mine în dormitor. Interesant este că pentru a putea fi vizionate, ceream bani familiei și prietenilor. Producătorul din mine începea să iasă la iveală. Pentru mine cinema-ul era ca și cum cineva îmi deschisese o fereastră. Nu am gândit strategic niciodată, adică desigur aveam inteligența necesară să fac alegeri, dar nu mi-am făcut un plan de viață. Nu doream să mă deprim. Dacă ajungi să îți spui că ai ajuns la 35 de ani și nu ești președinte al unei corporații, ci doar un ratat, devii foarte deprimat. Am ales să nu fac asta. În primii zece ani după ce am urmat această cale, am făcut până la 68 de proiecte de film, inclusiv filme pentru copii, sau filme despre cărămizi sau whisky. Primul meu film important l-am făcut la 32 de ani și până atunci am învățat tot ce am putut despre această industrie și despre mine. Acest film important pentru cariera mea, pe care l-am făcut nu în calitate de producător ci în cea de manager de locație, a fost „Death Watch” de Bertrand Tavernier, care și-a dorit să facă un film în Glasgow și i-am scris că eu sunt omul potrivit. Abia după trei ani s-a concretizat proiectul.

Care este lecția cea mai importantă pe care ați învățat-o de când ați intrat în acest business?

La începutul carierei mele știam atât de puțin față de ceea ce știu acum. Am învățat de atunci că cel mai recomandat este să încerci să susții oamenii cu care lucrezi, nu să îi domini. Este un fel de exercițiu Zen, de a crea spațiu în jurul tău, în loc să forțezi nota. Totul ține de leadership, de a aduna în jurul tău oameni în care ai încredere și dacă ai încredere în ei le dai autoritatea să facă ce știu. Când există această bună comunicare, calea spre succes devine mult mai accesibilă. Dar dacă oamenii cu care lucrezi sunt speriați pentru că tu strigi la ei sau îi învinovățești, atunci asta va avea repercusiuni asupra întregului proiect.

Modul de a face film în SUA este diferit față de a face film în Marea Britanie, sau în Franța. Cum se vede această diferență în termeni de producție a unui film?

Fiecare cultură are un mod diferit de a face filme. Eu prefer să fiu în afara locurilor natale, pentru că acest lucru mă determină să mă repoziționez diferit, să mă facă să gândesc de ce se fac anumite lucruri într-un fel și nu în altul. Să lucrez în India, de exemplu, a fost o experiență foarte interesantă pentru mine pentru că acolo oamenii nu îți spun ceea ce gândesc în mod direct. Asta nu înseamnă că te mint, însă cultura lor se bazează pe foarte mult respect și, ca urmare, nu vor să îți spună ceva care te-ar putea supăra. Este o nebunie, pentru că uneori chiar vreau să fiu supărat, să știu ce nu merge. În Thailanda oamenii îți spun orice, numai adevărul nu, tot din cauză că nu vor să te simți ofensat. Îmi mai place foarte mult să lucrez în America de Sud, pentru spiritul lor de conquistadori și foarte mult mi-a plăcut să lucrez în România unde am avut o experiență foarte plăcută cu filmul „Cold Mountain”. Ultima dată când am fost în Cluj-Napoca a fost în urmă cu 17 ani și atunci am vizitat Transilvania de unul singur doar pentru vedea zona. După un an, am realizat că România ar fi o locație ideală pentru „Cold Mountain”.

Nicole Kidman, Jude Law și Donald Sutherland într-o secvență din filmul „Cold Mountain”

Nicole Kidman, Jude Law și Donald Sutherland într-o secvență din filmul „Cold Mountain”

„Există mai multe legături între Scoția și Transilvania decât vă puteți imagina. Avem un spirit similar și am reușit să ne păstrăm cultura. Scoțienii sunt de asemenea foarte sociabili și veseli și interesați să cunoască oameni din diferite culturi. Înainte de a filma «Cold Mountain» am vizitat Transilvania timp de zece zile și, deși pare ciudat, simțeam că am locuit într-o viață anterioară aici”

Ce ați descoperit despre România în termeni de producție cinematografică și de potențialul pe care îl are din acest punct de vedere?

În România este foarte bine că există o combinație între bani publici și bani privați pentru finanțarea filmelor, pentru că nu poate exista una fără cealaltă. O altă dualitate bună pentru România ar fi să atragă producții internaționale pentru că asta înseamnă bani și experiență și i-ar permite acestei țări să creeze o infrastructură și să specializeze oameni. Dar, trebuie să aibă și un program de dezvoltare a talentelor la nivel de țară astfel încât vocile românești să se facă auzite. La fel de important este ca cineaștii români să încerce să scoată în evidență acele povești pe care în mod normal nu le vezi pe ecrane, de exemplu povești din Maramureș despre oamenii care construiesc acolo case de lemn. Acesta este doar un exemplu. Un astfel de film în eră digitală poate schimba uneori regulile jocului. De exemplu, Satyajit Ray, în Calcutta, a realizat în urmă cu mulți ani „Trilogia Apu”: „Pather Panchali” (1955), „Aparajito” (1956) și „Apur Sansar”  (1959) și a schimbat lumea. În România există oameni extrem de talentați, trebuie doar să aibă și viziune.

Care a fost filmul la care ați contribuit și care astăzi puteți spune că a schimbat lumea?

Filmele nu schimbă la modul concret lumea, însă au puterea de a schimba mentalități. De exemplu, filmul pe care l-am produs, „The Killing Fields” din 1984, în Cambodgia, i-a făcut pe mulți să realizeze ce s-a întâmplat după ce americanii au destabilizat sud-estul Asiei. Același fenomen îl vedem acum în Orientul Mijlociu. Nu facem filme pentru a transmite un mesaj. Un film bun are întotdeauna un mesaj pe care nu trebuie neapărat să îl enunțăm. În cazul producției „Children of Men” am vrut să facem un film futuristic care să nu pară în acest fel. Am vrut să exprimăm cum este Londra astăzi, într-un mod diferit de ceea ce s-a mai făcut. Am vrut să surprindem violența în creștere în Marea Britanie, dar nu să o forțăm ci să facem oamenii să se gândească la această violență. Acum oamenii îmi spun că acel film a prezis de fapt ce se va întâmpla și ce se întâmplă în prezent cu toți refugiații care au venit în Europa. Este un alt film care cred că a schimbat ceva în fiecare dintre noi.

Ați spus într-un interviu că cel mai mândru sunteți de filmul „Local Hero” din 1983.

Da, așa este pentru că se întâmplă în ținuturile West Higlands din Scoția, în locurile unde m-am născut și de unde vin strămoșii mei. Împreună cu Bill Forsyth am vrut să facem un film despre oamenii pe care îi iubim și umorul lor. Bill Forsyth este un cineast foarte inteligent pentru că personajele lui nu reprezintă o anumită cultură, ci le găsești oriunde în lume, chiar și în România. Nimeni nu a reușit să mai facă un asemenea film.

Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru tinerii cineaști aflați la început de drum?

Când eșuezi în mod lamentabil, ridică-te și ia-o de la capăt. De fiecare dată când ai un eșec, înveți ceva. Important este să mergi mai departe.

Vi s-a întâmplat pe parcursul carierei să eșuați în acest fel?

Tot timpul. Am avut și doi-trei ani la rând când am avut doar eșecuri. Le-aș mai spune tinerilor să nu devină atașați de un singur proiect și să nu se dedice doar lui. Pentru toate filmele pe care le-am făcut, au fost de trei ori mai multe filme pe care nu le-am făcut. Așa că tinerii trebuie să știe ce au de făcut, dar să nu se țină prea strâns de ceva anume. În prezent eu lucrez la patru proiecte și mă dedic lor, atât din punct de vedere al timpului cât și a modalității de a găsi mijloace de finanțare. Bani sunt destui în lume, dar e dificil să atragi bani și să știi sigur că va merita investiția. Aș fi vrut să fiu suficient de talentat pentru a deveni regizor, dar am învățat foarte devreme că aș fi putut fi doar un regizor mediocru. Așa că am vrut să excelez și ceea ce am descoperit despre mine a fost că sunt foarte rațional, iar pentru a fi regizor trebuie uneori să fii irațional. Îmi plăcea să fie totul organizat. Nimic nu îți garantează un rezultat bun. Tot ce poți să faci este să alegi un cineast care are o voce originală în alegerea unei teme.

Cine sunt eroii vieții dumneavoastră în materie de film și cinematografie?

Eroii mei sunt Andrei Tarkovski și foarte mulți regizori japonezi. I-am iubit și pe Federico Fellini și pe Vittorio De Sica, Jean Renoir, François Truffaut sau Jean-Luc Godard. Acesta din urmă ne-a învățat că nu este nimic rău în a încerca să distrugem cinema-ul pentru că dacă ne permitem să ne lăsăm sistematizați de proces, atunci uităm scopul.  Ori, nu procesul ar trebui să fie motivul pentru care faci filmul, ci scopul. Lecția importantă a lui Godard a fost să distrugem ideea de montaj și să găsim acea voce originală. În engleză numim ideea de a uita că ești în sala de cinema și de a nu mai aparține acestei lumi, «suspension of disbelief». Am nevoie de filme pentru că îmi dau o altă dimensiune a ființei mele. «Ladri di biciclette», al lui Vittorio De Sica este un astfel de film minunat în care lecțiile le înveți la fiecare vizionare a lui. Un asemenea film mă motivează să nu renunț la acest business.

Cum se vede de la nivelul celui mai ocupat producător din Europa, situația industriei britanice de film?

Filmul britanic a încercat în ultimii ani să cuprindă mult din ideea hollywoodiană de a face filme uriașe, motivul fiind faptul că talentul este la un nivel foarte ridicat și avem un sistem de studio-uri foarte bun și o infrastructură care susține acest sistem. Așa că a devenit destul de ușor să faci film în Marea Britanie. Guvernul nostru a creat un sistem de taxe care face posibilă realizarea acestor filme mult mai repede. Trebuie însă să avem grijă ca industria indigenă de film să fie susținută, ceea ce este destul de greu de înțeles pentru guvern. Guvernul înțelege foarte bine ce trebuie să facă dacă Star Wars „vine în oraș”, dar nu înțelege de ce, de exemplu, vrei să faci un film despre mama ta și ultimii ei ani din viață. Așa că ceea ce încerc eu să fac este să creez o punte între acestea două și să facilitez un sistem care să-i ajute pe tinerii realizatori de film. Poate ne va lua 20 de ani, dar vom ajunge și acolo. Sunt foarte implicat în schimbarea politicilor, fac parte și din conducerea British Film Commission care contribuie la aducerea marilor producții. Asta fac în timpul liber.

Cum alegeți proiectele de film în care vă implicați?

Aleg proiectele în funcție de scenariu și cel mai greu este să le văd potențialul. Trebuie să lucrezi foarte mult să îl aduci la un potențial. După ce cunoști povestea și încerci să o dezvolți, descoperi că este foarte greu. Trebuie să treci de sute de ori prin toate subtilitățile și prin toate detaliile pentru ca la sfârșit să fie înțelese de public. De ce un personaj se uită pe fereastră, de ce este mai important ca ea să îl vadă prima pe el și nu invers, toate acestea fac parte dintr-un proces incredibil de complicat.

Robert Redford și Brad Pitt, în filmul „Spy Game”

Robert Redford și Brad Pitt, în filmul „Spy Game”

„Anul trecut ar fi trebuit să fac un nou film cu Brad Pitt, însă proiectul nu s-a mai concretizat. Se va întâmpla, dar nu știu încă în ce condiții. Brad Pitt este un foarte bun profesionist, dar lumea nu îl ia ca atare. Sper să ajungă și în etapa în care va fi luat mult mai în serios. La «Spy Game» a fost interesant să îl văd alături de Robert Redford și să văd asemănările dintre ei. Redford este un profesionist la rândul lui și Brad a învățat multe de la el atunci. Sunt actori cu care nu mi-aș mai dori să lucrez, dar Brad Pitt nu este unul dintre ei. În iubesc pe unii actori pentru nebunia lor și pentru abilitatea de a se dedica complet unui rol”.

Bio

Născut în Glasgow, Scoția, Iain Smith (n. 1949) a absolvit London Film School și a colaborat de-a lungul anilor cu marile studiouri de la Hollywood – Warner Bros., Universal Studios, Columbia Pictures, 20th Century Fox, Miramax – și cu regizori precum Ridley Scott, Oliver Stone, George Miller, Darren Aronofsky, Stephen Frears, Luc Besson, Roland Joffe. În 2005 a fost recompensat cu Premiul BAFTA pentru Outstanding Achievement in Film, în 2008 a fost decorat cu Ordinul de Ofițer al Imperiului Britanic, iar trei ani mai târziu a fost numit la conducerea British Film Commission.

Deține compania Applecross Productions încă din 1987 și a fost producător, co-producător sau producător executiv pentru zeci de filme, de la Hearts of Fire, cu Bob Dylan, și Mary Reilly (r. Stephen Frears), cu Julia Roberts și John Malkovich, la producții cu bugete mari de la Hollywood ca Mad Max: Drumul Furiei (r. George Miller), cu Tom Hardy și Charlize Theron, Wanted (r. Timur Bekmambetov), cu Angelina Jolie, Fântâna (r. Darren Aronofsky), în care protogoniști sunt Hugh Jackman și Rachel Weisz, Copiii tatălui (r. Alfonso Cuaron), Alexander (r. Oliver Stone), Cold Mountain (r. Anthony Minghella), pentru care Jude Law, Nicole Kidman și Renée Zellweger au filmat în România, la începutul anilor 2000, Planeta Maimuțelor (r. Tim Burton), Șapte ani în Tibet (r. Jean-Jacques Annaud), cu Brad Pitt pe afiș,  Al cincilea element (r. Luc Besson), cu Bruce Willis, Milla Jovovich și Gary Oldman, sau Misiunea (r. Roland Joffe), în care Robert de Niro și Jeremy Irons au roluri principale.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

four + 2 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te