Interviu cu Laura Benson, protagonistă în „Touch me not”: „În acest film nu au existat limite”


Distribuie articolul
„Touch me not-Nu mă atinge-mă”, filmul regizoarei Adina Pintilie distins cu Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și desemnat, totodată, cel mai bun lungmetraj de debut, filmul despre care The Guardian scria că este o „calamitate” pentru festival, în timp ce The Hollywood Reporter îl lăuda pentru originalitate, a avut premiera națională la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), la Cluj-Napoca, în prezența regizoarei recent premiate la Berlin și a actorilor din distribuția filmului.

Refuzând să se poziționeze ca ficțiune sau non-ficțiune, filmul poate părea șocant pentru mulți dintre spectatorii lui prin conținutul cu puternică încărcătură sexuală, a se înțelege nuditate și sex, dar mai ales prin modul foarte intim în care personajele dialoghează cu ele însele și se descoperă pe sine. „Filmul este o invitație la dialog și vă rog să acceptați acest dialog până la final”, a fost mesajul transmis de regizoarea Adina Pintilie spectatorilor aflați la prima proiecție a filmului difuzată în România. Început în jurul anului 2011, proiectul acestui film s-a născut din curiozitatea personală a regizoarei Adina Pintilie de a descoperi mai mult despre modurile neașteptate în care funcționează intimitatea între oameni. În cuvintele lui Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF, „Touch me not” este un film temerar, pentru spectatorii care au renunțat la prejudecăți, „o ciocnire cu fața întunecată a fiecăruia dintre noi”.

Laura Benson, unul dintre personajele centrale, joacă în acest film rolul Laurei, o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani, cu probleme de încredere în relațiile intime. În prima scenă, o vedem în imediata apropiere a unui bărbat mai tânăr ca ea, cu un corp perfect, poate singurul cu un astfel de corp din tot filmul, privindu-l în timp ce face duș și se masturbează. Pentru acest rol, actrița franceză de origine britanică a trebuit să se lase pe mâna regizoarei Adina Pintilie și să accepte situații în care nu știa ce urmează să se întâmple, situații în care nu știa ce vor încerca să facă celelalte personaje cu ea. Mai multe despre rolul din „Touch me not” am aflat din interviul pe care actrița Laura Benson l-a acordat revistei Sinteza, la Cluj, în prima zi după premiera filmului în România.

„O regizoare şi personajele ei se aventurează într-o explorare personală pe tema intimităţii. La graniţa fluidă dintre realitate şi ficţiune, „Nu mă atinge-mă” retrasează itinerariul emoţional al Laurei, al lui Tomas şi al lui Christian, oferind o empatică incursiune în existenţa lor. Ei îşi doresc intimitate, dar le este şi teamă ea, ceea ce-i determină să depună eforturi pentru a dezactiva mecanisme de apărare şi înfrunta tabuuri, pentru a se bucura în sfârşit de libertate. Filmul face parte din competiția TIFF.17”.

Laura Benson, protagonista Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not este o actriță franceză de origine britanică și profesoară de actorie la celebrul studio parizian Atelier international de théâtre Blanche Salant.

Cât de diferit a fost personajul din scenariul original, cu cel pe care l-am văzut pe ecran?Care a fost prima reacție pe care ați avut-o în momentul în care ați citit scenariul?

Aș spune că scenariul a fost un punct de plecare, un fel de schelet fără mușchi. Miezul a rămas. Dar modul în care personajul evoluează pe parcursul filmului nu era scris. Dorința personajului de schimbare și obstacolele pe care le întâmpină erau schițate, dar întâlnirile pe care urma să le aibă și ce se va întâmpla în timpul acestor întâlniri nu erau lucruri predeterminate. În prezentarea proiectului, personajul meu avea un loc de muncă într-o fabrică care producea manechine de pus în vitrină. Practic, dădea viață unor lucruri complet moarte. Așa că am fost impresionată de aceste imagini puternice care spuneau atât de multe despre personaj fără a fi explicate. Multe lucruri au rămas însă la stadiul de mister în scenariu.

Acest film s-a asemănat în vreun fel cu filmele anterioare la care ați lucrat? Cum a fost să lucrați cu Adina în spatele ecranului, dar și pe ecran în scenele în care regizorul intră în dialog cu personajul?

Am mai făcut lucruri despre care nu știam nimic înainte, mai ales pe scena de teatru, am produs de exemplu un spectacol care a plecat doar de la o idee și s-a dezvoltat pe parcurs. Dar nu am avut niciodată o colaborare atât de strânsă cu un regizor. Alături de Adina am simțit că lucrăm într-un mediu foarte sigur. Scenele pe care le-am filmat împreună au făcut ca granița dintre actor și regizor să se deplaseze. Am filmat acele scene la finalul filmului și cred că au rezumat într-un fel relația noastră creată până atunci.

În ce fel rolul din „Touch me not” ar putea fi considerat unul experimental?

Într-un fel rolul a fost experimental, dar filmul nu este un experiment pentru că Adina se folosește în film de un proces pe care l-a mai încercat. Așa că m-am lăsat pe mâna ei pentru că știam că știe ce face. Mediul pe care îl creează este unul care știe că funcționează. Pentru mine a fost o aventură prin faptul că am intrat în procesul ei de lucru. Am încercat să tratez acest proces de lucru ca un workshop fără să îmi fac griji asupra rezultatului. Am fost pregătită să explorez și să dau tot ce pot pentru ca Adina să facă ce vrea cu materialul rezultat.

Pe ce trebuie să se bazeze relația dintre un regizor și un actor în general?

Pe încredere și pe inspirație. În cazul Adinei, regăsesc în ea ceva foarte poetic. Modul în care vorbește despre lucruri te face să vrei să faci parte din universul ei.

De ce acest film a fost considerat șocant de unii critici?De ce chiar regizoarea a rugat spectatorii la începerea filmului să fie deschiși dialogului pe care filmul îl propune și să nu părăsească sala înainte de final?Ce înseamnă „șocant” în acest caz?

Spectatorul este pus în situația în care se uită la ceva cu mult mai multă atenție decât este obișnuit să o facă. În mod normal, dacă nu vrei să te uiți la ceva, poți foarte ușor să îți întorci privirea. În timp ce în film, dacă nu ai părăsit deja sala, te vei confrunta în final cu propria ta persoană. Cuvântul șocant echivalează atunci cu ceva incomod. Este ca atunci când cineva te ține de față și te forțează să te uiți la ceva cu atenție. Este șocant pentru că poți fi șocat de propria ta persoană. Până la urmă ține de cultura fiecăruia, de educație, de lucruri despre care vorbim mai mult sau mai puțin.

În multe scene din film, publicului îi este greu să distingă între realitate și ficțiune. Cât de clară a fost granița între realitate și ficțiune în cazul personajului pe care îl jucați, care de altfel are același nume cu numele dumneavoastră real?

Rolul cel mai important al unui actor este să facă lucrurile să pară reale. Aș spune că, la bază, abordarea mea personală a rolului este la fel. Diferit este faptul că sunt pusă în situații în care nu știu ce urmează să se întâmple, situații în care nu știu ce vor încerca să facă celelalte personaje cu mine. Atât eu, cât și personajul suntem într-o situație vulnerabilă. Și cred că asta face diferit acest film de alte filme în care am jucat. Faptul că nu există limite. De exemplu, i-aș fi putut spune lui Seani (este vorba despre personajul Seani, n.r.), „leagă-mă și bate-mă”, sau „fă dragoste cu mine”. Adina nu a impus limite. La un moment dat, am întrebat-o pe Adina dacă se așteaptă să fac dragoste și mi-a spus să fac ce cred. A fost destul de înspăimântător pentru că a trebuit să mă confrunt cu propriile mele limite și apoi și cu limitele și problemele personajului meu.

Ce v-a motivat să deveniți actriță?

Cred că motivația se schimbă cu timpul. Ceea ce credeam eu că este actoria nu era nici pe departe ceea ce este în realitate. În tinerețe mergeam foarte mult la teatru și dorința de a deveni actriță a existat de atunci în mine. Cred că îmi doream de fapt să fac parte din ceva important, să aparțin de o lume. Eram foarte timidă și nu aveam deloc încredere în mine. Transformarea în realitate a visului de a deveni actriță a fost un pas uriaș pentru mine. Pe la 16-17 ani am obținut un rol în care aveam o singură replică și am avut emoții extrem de mari încât am urinat pe mine. Experiența a fost traumatizantă. Pe la 18 ani am început să iau cursuri de mimă și profesorul meu de mimă mi-a povestit despre profesorul lui de mimă din Franța. Așa am decis să plec din Anglia în Franța și timp de un an am studiat mima și am început să mă pregătesc să dau la teatru în Marea Britanie. În cele din urmă am rămas în Franța doi sau trei ani și am început să prind curaj să vorbesc mai mult pe scenă. Am intrat la una dintre cele mai bune școli de teatru din Franța, ceea ce mi-a dat încrederea de care aveam nevoie. Am jucat în piese de teatru, am lucrat cu Patrice Chéreau, cu Stephen Frears, cu Robert Altman. Dar nu mi-am propus să fac o carieră din actorie de film. Îmi doream să fac mai mult teatru pentru contactul pe care îl ai cu publicul. Am produs și am scris câteva piese de teatru, apoi am făcut o pauză și am început din nou să joc în filme. Am primit telefonul pentru filmul Adinei pentru care trebuia să trimit niște fotografii, însă în lipsa unor fotografii recente i-am trimis o filmare. Și iată-mă aici.

În 1988 ați jucat în „Legături periculoase”, filmul lui Stephen Frears premiat cu Oscar în care i-ați avut colegi în distribuție pe John Malkovich, Glenn Close, Michelle Pfeiffer, Keanu Reeves, Uma Thurman.

La acea vreme nu erau nici ei foarte cunoscuți, poate doar Glenn Close. Keanu Reeves și Uma Thurman erau foarte tineri. Stephen Frears m-a remarcat într-o piesă de teatru și când mi-a spus că îmi va oferi un rol în care va trebui să mă dezbrac, instantaneu mi-a „căzut fața”. A văzut reacția pe care am avut-o și după câteva zile m-a sunat spunându-mi că m-a „promovat” în rolul unei curtezane. Până la urmă am acceptat și a fost o experiență extrem de plăcută.

Susțineți cauza femeilor din campania #metoo?Vă manifestați preferințele politice?

Dacă stai să te gândești, la mijlocul anilor 1900, femeile nu puteau să își deschidă un cont în bancă. Mă gândesc des la sufragete, la partizanele mișcării femeilor din Anglia din a doua jumătate a sec. XIX și de la începutul sec. XX și la lupta lor de atunci. Cred că este important ca femeile să se facă auzite. Părinții mei erau apolitici și având în vedere că am plecat din țară foarte tânără, nu am avut ocazia să votez până acum la mine în țară. Mărturisesc că nu am fost educată într-un spirit politic și poate de aceea nu îmi place să am de-a face cu această lume. Politica nu mai este cum era acum 100 de ani. Oamenii erau mult mai sinceri atunci. Dar cineva m-a făcut să înțeleg cum pot să fiu activă din punct de vedere politic, fără a avea o culoare politică. De exemplu, cumpără ziarul de la chioșcurile de ziare nu aștepta să îți fie trimis acasă, sau cumpără legume de la piață, nu doar din supermarket. Astfel de acțiuni pot spune multe despre modul în care te alegi să te raportezi la societate ca cetățean.

Sunteți profesoară de actorie la celebrul studio parizian Atelier international de théâtre Blanche Salant. Cum sunt studenții la actorie astăzi?Ce aspirații au, cât de dispuși sunt să își asume riscuri?

Se simte o anumită fragilitate în studenții de acum, față de cei de acum zece ani. Foarte mulți dintre ei suferă de depresie, au familii pe care trebuie să le întrețină, lucrează în mai multe locuri. Nu se mai implică atât de mult în studii, vin rar la cursuri, puterea lor de concentrare scade tot mai mult. Este îngrijorător. Sentimentul de a forma un grup aproape că nu mai există. În plus, au cu totul altă imagine asupra a ceea ce înseamnă actoria. Au senzația că actoria se întâmplă pur și simplu fără să depună vreun efort. Ceea ce încerc eu să fac este să îi însoțesc în căutarea lor de sine. Pentru că este foarte greu să fii actor dacă nu accepți ceea ce ești. Dacă nu ești pregătit să dezvălui ceea ce ești, atunci nu înțelegi ce este actoria. Nu pot eu să deschid ușile în locul lor, însă îi pot ajuta să le arăt drumul spre acele uși.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

11 + twelve =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te