Integrarea la firul ierbii. Între know-how și „știe dracu’ cum”


Text de Florentina Tătar

La zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană, zona rurală a României este mai contradictorie ca niciodată. În același județ, două comune din Transilvania trăiesc parcă la 100 de ani distanță una de cealaltă. La Ciugud, viața e mai bună ca la oraș și numărul locuitorilor crește pe zi ce trece. Autoritățile au atras fonduri de 27 de milioane de euro și au planuri pentru încă 13 milioane. La Ceru Băcăinți mai există sate fără curent electric, bolnavii sunt aduși la ambulanță cu carul, iar școala este pe cale de dispariție. S-au atras fonduri europene pentru 5,2 kilometri de drum. Primarul visează să renoveze biblioteca comunală și să mai pietruiască niște drumuri.

Comuna Ciugud este supravegheată video, după cum poți afla încă de la intrare. Treci pe lângă un șir de hale industriale, apoi o iei la dreapta. Străduțele cochete sunt străbătute de faimoasa pistă de biciclete, prima din țară într-o comună. Îngeri maiestuoși de piatră veghează aproape fiecare intersecție. Neobișnuitele monumente au fost ridicate în onoarea soldaților din zonă căzuți în război, zeci și sute de oameni din care a rămas doar numele dăltuit în albul pietrei.

„Aici ai casa ta, ai masa ta, ai curtea ta, auzi păsările cântând”

În ciuda frigului pătrunzător și a vântului înghețat de pe Mureș, străzile sunt animate. Localnicii intră în vorbă ușor și sunt greu de oprit când e vorba de realizările care au uimit o țară. Au apă potabilă, canalizare, internet, parc, terenuri intabulate, drum asfaltat între terenurile agricole, cămin cultural, parc, și, mai ales, locuri de muncă la ei în comună.

Mărioara Florea nu e din Ciugud, e „vinitură, de la blocuri”, după cum spune încă de la începutul discuției. S-a mutat aici după 25 de ani de Alba Iulia într-un moment în care nu era apă curentă, canalizare sau șosea.

Uliţele satelor din Ciugud s-au transformat în străzi asfaltate care duc până departe, la hotar, printre terenuri agricole | Fotografii: Vakarcs Loránd

„Acum avem drumuri, condiții, s-a reabilitat pe aici, se face și școală. Nu putem să zicem nimic de primar. Față de alte comune în care e vai și amar, la noi e foarte bine: avem apă, canalizare, gaz, de toate. E mai bine decât la bloc, nici nu se poate compara. Aici ai casa ta, ai masa ta, ai curtea ta, auzi păsările cântând. Plătim, ce-i drept, dar avem de toate, mai ceva ca la oraș”, spune doamna Mărioara.

Mai mult, oamenii locului au avut parte și de cadastrare a terenurilor, fără să plătească niciun ban, ca să își știe fiecare parcela lui. Femeia a venit din Ponor, în Munții Apuseni, zonă din care oamenii au plecat masiv din cauza izolării.

„E boierie acum!”

Alexandru Bucur s-a născut aici în urmă cu peste 80 de ani, într-o vreme în care oamenii trăiau „printre ele: și mai rău, dar și mai bine”. Erau săraci într-o măsură în care acum e greu să concepem, dar trăiau cu măsură și erau veseli, nu puneau totul la inimă și nu erau încruntați. Câte o familie întreagă locuia într-o odaie, cu toții folosind un ciubăr pe post de cadă.

„Acum, cu democrația, lucrează mai toți. Unii s-au dus în străinătate, alții la oraș. De când s-a făcut aici canalizare, apă, curent, asfalt, gaz, tot ce trebuie, vin oameni aici pe putere (cu forța, iau cu asalt, n. red.). Pe niște terenuri de lângă sat era loc gol. Acum e nenorocire ce case s-au făcut. Cel puțin vreo 30, numai în partea aia și se tot lucrează la construcții. Se mută de la oraș aici, sunt condiții foarte bune. Nu prea îi mai cunosc pe sătenii cei noi”, spune omul.
Bucur a lucrat 33 de ani la Complexul Siderurgic Hunedoara, unde a fost maistru oțelar. A fost decorat cu „Ordinul Muncii, clasa I”.

„E boierie acum. Avem la deal un hotar frumos al satului cu vreo șapte izvoare. Primarul ne-a făcut și drum de asfalt pe hotar”, spune el.

Oricât bați străzile frumoase ale comunei, la Ciugud nu găsești decât o cârciumă mică, și aceea fără clientelă. Ciugudenii produc vin și țuică în gospodării, așa că nu mai au nevoie de altă băutură. Pe de altă parte, „cei care ar mai bea n-are bani”, după cum remarcă o localnică.

Oamenii spun că ar mai fi nevoie de una-alta prin comună, ba trotuare, ba asfalt pentru un drum rămas pe dinafară, ba o capelă sau chiar o biserică frumoasă.

Până una-alta, o casă la Ciugud costă între 60.000 și 120.000 de euro, iar un hectar de teren arabil a ajuns la prețuri care variază între 5.000 și 10.000 de euro.

Ceasul primăriei merge cu o oră înainte

Senzația că ești în altă țară nu te părăsește deloc pe orice stradă o iei. În spatele pâlcurilor de case mai găsesc stâne, cu oi, capre și mulți dulăi. Mica piață centrală pare ruptă dintr-o carte de povești. Ceasul de pe primărie merge cu o oră înainte, așa cum se poziționează și comuna față de majoritatea așezărilor rurale din România. Primarul Gheorghe Damian are un discurs abil și elevat, știe să întoarcă pe alocuri povestea la persoana întâi.

Nu este din comuna Ciugud, ci de la Daia Română, o așezare vecină, a trecut dealul la mândre și nu a mai plecat. În 1992 s-a măritat în sat, cum se spune pe aici. În biroul elegant din primărie, Damian își amintește și acum cu nostalgie mirosul balegii stropite de ploile de vară din copilărie, de vremea în care mergea „cu craii” la colindat, călărea mânjii și îi ajuta pe bunici la treburile.

„Ne-am pomenit fără apă potabilă chiar în seara de Ajunul Crăciunului. Am trecut sărbătorile așa cum am putut, după care a fost o ședință la școală și conducerea primăriei de atunci a spus că rețeaua de apă e a noastră, iar ei s-au ocupat de ea așa, de plăcere. Am făcut un mic comitet cu care am încercat să reabilităm tot sistemul. Din cinci am ajuns să lucrăm trei, am strâns bani de la oameni, am aflat unde se fabrică acel tip de pompe la preț accesibil. Nu aveam Internet, iar singurul fax era la primăriei, unde nu ne-au lăsat nici măcar să trimitem o comandă. Până la urmă, am găsit soluții, am adus pompele cu mașina mea. Nimeni nu a crezut că vom pune din nou rețeaua în funcțiune. Chiar înainte de campania locală, prietenii mi-au propus să candidez. M-am gândit atunci că dacă am putut face acțiunea aceea doar din banii noștri, cu un buget adevărat, lucrurile ar deveni mult mai simple”, povestește edilul.

E nevoie de viziune, de o strategie corectă

Era considerat omul cu cele mai mici șanse de a câștiga primăria. Mai târziu, a produs multă mirare de fiecare dată când a propus fiecare proiect, câte o idee de care nimeni nu a mai auzit. Colaborarea cu Fundația Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ) i-a adus primarului șansa de a înțelege din timp care sunt regulile. Primele proiecte europene ale comunei s-au materializat la scurtă vreme, o dată cu acordarea fondurilor de pre-aderare, derulate prin programul PHARE. Atunci au venit primele satisfacții, ciugudenii au prins gustul banilor europeni și de atunci nu s-au mai oprit.

„Multă lume mă întreabă care e rețeta succesului de la Ciugud. Eu nu știu dacă există una, dar cred că e nevoie de viziune, de o strategie corectă. Trebuie să fii foarte sincer cu tine însuți și cu comunitatea. Să vezi mereu unde ești și unde vrei să ajungi și să îți stabilești precis drumul. Se mai adaugă foarte multă muncă și o echipă de oameni pregătiți. Eu am avut șansa să le am pe toate aici, la Ciugud. Am angajat oameni tineri și echipa s-a dezvoltat”, explică Damian.

Clădirea primăriei a fost înălţată după finalizarea proiectelor importante
pentru localnici

Nu au lipsit provocările. În primii ani, regulile se schimbau în timpul jocului, iar asta a însemnat zile și nopți de muncă, de monitorizare la sânge a ghidului. A crescut și birocrația, numărul celor care aveau mereu propria viziune despre mersul lucrurilor. Nu a fost ușoară nici adaptarea la condițiile politice. A fost o luptă continuă cu instituțiile statului din care Ciugudul a ieșit învingător.

„Noi trebuie să fim acum pe peron, să prindem expresul, nu rapidul, nu personalul”, susține edilul. Cel mai mare proiect este cel derulat alături de comuna Berghin, în valoare de 7,5 milioane de euro , prin care s-a amenajat o instalație de 42 de kilometri de rețea de canalizare cu două stații de epurare, 47 de kilometri de rețea de apă, cu bazine și stații de pompare, s-au asfalta toate străzile din Ciugud, a fost dotată expoziția etnografică a comunei, plus un centru de zi pentru persoane vârstnice.

„Am fost acuzat că am venit să le vând pășunea”

„Am observat cât de mult contează politica în administrația locală, dar am învățat la cursurile din Germania că lucrurile trebuie să se întâmple altfel. O strategie trebuie să își urmeze cursul, indiferent ce partid conduce Consiliul Județean. A fost momentul când am decis că trebuie să avem o platformă industrială, ca să nu mai depindem de ei. Aveam o pajiște aproape de Alba Iulia, de cale ferată, pentru care, cum nu prea mai aveam animale, cheltuiam mult ca să tăiem spinii. A fost foarte greu să aducem primul investitor pe pășune. Nu vă spun că am fost acuzat de cei mai în vârstă din Drâmbar și Teleac că am venit eu din Daia să le vând pășunea. Am dat cu subsemnatul și pe la DNA, au început să curgă plângerile de la Corpul de Control al Președintelui și până la prim-ministru, poliție și prefectură. Am mers și mi-am susținut cauza și nu s-a întâmplat nimic. A fost nevoie să îmi asum decizii pe care oamenii nu le înțelegeau la momentul respectiv”, mărturisește edilul.

Cel mai modern teren de golf din țară

Așa s-a creat motorul financiar care îi ajută pe ciugudeni să își susțină proiectele și să le asigure independența financiară. Grija cea mare este asigurarea condițiilor pentru investitori, mai ales că s-a mai anunțat încă unul, cu alt buget impresionant și alte sute de locuri de muncă. În plus, se lucrează la construcția celui mai modern teren de golf din țară, aparținând lui Ioan Popa, directorul Transavia. Va fi dat în folosință în toamna anului viitor.
Zona are câteva pensiuni, din care trei din fonduri europene. Primăria plănuiește amenajarea unui loc de picnic pe malul Mureșului, organizarea unui camping în același cadru natural, amenajare a vetrei satului Hăpria, pentru care s-a anunțat recent un concurs de idei la o prestigios eveniment de arhitectură la Cluj.

După amenajarea de drumuri asfaltate între terenurile agricole, pe traseul lor au apărut 12 ferme, pentru care autoritățile au prelungit în vară cu câțiva kilometri rețeaua de apă potabilă. „Marea mea bucurie este că pământurile din comună sunt lucrate de tineri din Ciugud. Mă doare că nu mai funcționează ferma de familie tradițională. Suntem aproape de oraș, mi-ar plăcea să zic că avem aici satul autentic românesc, dar nu e așa. Populația comunei Ciugud crește datorită fenomenului de migrare din mediul urban. Avem tineri veniți și din București. Sunt oameni de calitate, s-au integrat în viața comunității și vin cu idei despre ce avem de făcut. Chiar se implică mai mult decât localnicii în acțiunile de voluntariat”, explică Damian.

Una peste alta, Ciugudul beneficiază de zeci de proiecte pe fonduri europene, însumând peste 27 de milioane de euro. Urmează și altele. În această perioadă se implementează un proiect de euro de asfaltare a drumului de legătură cu comuna Sântimbru și cu platforma industrială. Mai sunt vizate o nouă grădiniță cu program prelungit, un pod peste Mureș care ar scurta cu 8 kilometri drumul până în Alba Iulia, terenuri sintetice de fotbal în fiecare localitate. Ciugudul este, între altele, capitala GAL-ului Țara Secașelor Alba-Sibiu cu care a câștigat deja un proiect pentru dezvoltarea teritoriului. Există chiar și un proiect pentru îmbunătățirea vieții acvatice din Mureș și afluenți. În total, un buget de peste 13 milioane de euro care se vor implementa până în 2020.

Primarul admite că există și necorelări în felul în care au fost întocmite regulile acordării fondurilor europene. Pentru canalizarea unei comune, este o condiție de eligibilitate ca ca proiectul să fie „prins” pe masterplanul județului sau a regiunii.

„Am spus mereu că POSDRU a fost o mare pierdere pentru România: s-au cheltuit sute de milioane de euro și n-am făcut altceva decât să îi învățăm pe români mai puturoși. Dacă acei bani ar fi fost acordați zonei rurale, cu siguranță ar fi crescut calitatea vieții și erau mai puțini șomeri”, conchide Gheorghe Damian.

În țara de piatră timpul s-a oprit

Camionul cu pâine și un microbuzul sunt singurele vehicule care îi leagă pe sătenii din Ceru Băcăinți de lume

La doar 40 de kilometri, tot în județul Alba, o altă comună trăiește la limita supraviețuirii. Este vorba de Ceru Băcăinți, comuna din Apuseni unde timpul a încetat să mai curgă cu multe decenii în urmă. Aici există un specific arhitectural local foarte bine definit, pe cale să se piardă și să fie dat uitării: așezările de piatră. Casele, acoperișurile, șurele, grajdurile și fântânile erau plămădite integral din lespezi. Chiar și gardurile erau din același material, ca niște mici cetăți risipite ici și colo, pe câte un deal. Acum multe sunt părăsite. La cele locuite, zidurile de piatră se topesc discret în favoarea amenajărilor „moderne” din cărămidă, plăci ondulate, metal și plastic.
„Asta au găsit gratis, cu asta și-au făcut casele. Nu au dat niciun ban pe piatră, au luat-o din deal și din râu. Cărămida-i cu bani. Țiganii o făceau de obicei. Îi aduceai într-o vară și îți mâncau și urechile”, explică fenomenul Ioan Trif, primarul comunei.

Gospodăriile sunt și acum mândre, cu acareturi solide și animale bine hrănite, neobișnuit de mari. La școala comunei mai vin doar 13 copii. Mulți fac ore în șir până coboară și urcă muntele ca să ajungă la cursuri. Pleacă acasă cu noaptea în cap și se întorc după căderea întunericului. Biblioteca are geamuri sparte și maldăre de cărți aruncate de-a valma pe jos.

Singura binecuvântare pe care le-a adus-o Uniunea Europeană a fost asfaltarea unei porțiuni de 5 kilometri de drum.

„Noi lucrăm, nu stăm la cafea”

E frig de îngheață pietrele dar sătenii sunt pe afară, cu treburi prin curte. Nu prea mai sunt oameni care să știe cum se fac casele din piatră. „Noi lucrăm, nu stăm la cafea. Aveam casă mai la deal și ne-am mutat mai la vale. Zidurile astea au cam 50-60 de ani, dar sunt multe și mai vechi, și noi avem o clădire care are acoperiș de piatră. Lucrăm acasă, mulți sunt plecați prin Spania și Germania. Eu merg la lucru și la o fermă pe aici, aproape. Nu-i ușor”, spune Dorel Adămuț, de 44 de ani, localnic din Ceru Băcăinți.

Viorica Ciușca are o locuință spațioasă, la care piatra a fost completată cu cărămidă. Curtea ei e plină de viață, cu orătănii bine hrănite și trei dulăi vajnici, cărora nu le-a dat nimeni niciun nume.

„Ne-ar fi plăcut să avem și noi apă curentă și canalizare. Folosim din bătrâni apa de la fântâna de la poartă, pentru noi cu găleți și animalele le ducem acolo, beau din vasul de piatră de alături. Ne descurcăm cum putem, toți facem naveta la Orăștie: fiul meu lucrează la plante și soțul la plastic. Eu sunt angajată la un hotel. Ne-am vândut pământul pe care îl mai aveam, nu avea rost să îl mai lucrăm. Eu știu dacă va mai fi bine pe aici? Nu prea vin oameni, deși ar avea ce vedea”, spune ea.

Trei luni pe an la fân

Gospodăria mândră a familiei Borza se vede de departe. Este pe deal, aproape de biserică. Stăpânii casei întruchipează ospitalitatea asociată invariabil cu România. Te așază în bucătărie, lângă sobă și ai în față pâine rumenă coaptă în cuptor și o țuică cu miere înainte să apuci să le spui cine ești și ce vrei. Supraviețuiesc din creșterea animalelor, ocupație care le consumă tot timpul, iarna și vară. Au opt vaci, patru viței, doi porci și un cal. Trei luni pe an își petrec la fân.

„E foarte greu, din cauză că tinerii pleacă, nu au locuri de muncă. Aici nu poți trăi fără animale. Nici culturile nu se mai fac, nu mai polenizează și nu se mai pot încrucișa. Din cauza asta nu se mai face grâul. Vine mistrețul și ne mănâncă porumbul. Agricultura-i loterie”, spune Ispas Borza, în vârstă de 62 de ani, capul familiei.

Stand-up comedy a la Ceru Băcăinți

Tradițiile au rămas doar în amintirea bătrânilor. Călușarii din Ceru Băcăinți au participat și la Cântarea României. În alte vremuri se organizau clăci de tors, de depănușat și multe altele. Până una-alta, Claudiu, unul dintre feciorii familiei Borza, se pregătește să fie vedetă la „Românii au talent”.

„Fac stand-up comedy, cum se spune acum, despre viața la țară. Până acum am mai fost pe la spectacole locale, pe aici”, zâmbește el.

„Într-o zi de dimineață
Plecai la Deva la piață
Să cumpăr și eu ceva
Că acasă-mi trebuia.
Mă dusăi eu bărbătește
Și cam cât ai zice pește
Eram la un drum de țară
Une mașinile cară
Porci, ghițăi, capre și oi
Și oameni de pe la noi”.

Așa începe monologul „La Deva”, una dintre creațiile tânărului.

Nici nu îndrăznesc să viseze că vor avea vreodată apă curentă. Foloseau, până nu de mult, sistemul „prin cădere”, de la un izvor situat mai sus, secat recent din cauza secetei. Ca urmare, animalele se adapă din Valea Cerului, iar oamenii își aduc apă cu găleți și bidoane de la o fântână de lângă drum. Singurul venit constant care vine în casă e al tatălui, Ispas Borza, pensionat medical de la școală, unde a lucrat 22 de ani ca îngrijitor. „Nu a încercat nimeni să aducă ceva investitor, că avem numai oameni bătrâni în comună, nu mai încearcă nimeni”, este încredințat omul.
Inima mamei se strânge și acum și lacrimile îi șiroiesc când își amintește cu câtă muncă și sacrificii și-au ținut unul din cei trei feciori la facultate, la Timișoara, după care a ajuns să lucreze în construcții.

„După patru ani de școală grea a ajuns la lopată și la mistrie. Sufletul mă durea, nu alta. Am lucrat atâta ca să îl văd domn, nu tot la munca de jos. Mergea dimineața cu noaptea în cap în fiecare zi. Măcar a învățat o meserie, casa asta toată el a făcut-o, cu mâna lui”, plânge Mariana Borza.

Eforturile tânărului au avut până la urmă folos, a fost ales viceprimar al comunei.

Medicul vine doar la Băcăinți marțea și vinerea. Ambulanța se oprește unde se termină drumul asfaltat. Până acolo, bolnavii sunt aduși cu căruța, cu carul, cum se poate. Ca să aibă făină, familia își cumpără cam 5 tone de grâu în fiecare toamnă și îl macină la moara din Balomir.

Vara mai trec pe aici și turiști. Se dau în vânt după frumusețea locurilor și după mâncarea sătenilor. De voie, de nevoie, totul se prepară în gospodărie, curat și ecologic. Puii de la Ceru Băcăinți aleargă prin curțile și grădinile uriașe cât e ziua de lungă. Când vacile dau lapte, oamenii se fac mari eforturi să îl consume în gospodărie. Vițeii se vând la târguri, la Șibot sau la Vinț, cu căruța sau cu mașina, în remorcă. Este singura modalitate de comerț care le mai aduce profit.

„E vorba și de posibilități”

Primăria este o clădire modestă, dotată totuși cu termopan, pitită lângă o mare clădire părăsită, iar biroul primarului nu este marcat. Edilul Ioan Trif este de-al locului, din satul Bolovănești și spune de la bun început că întreaga regiune a Munților Apuseni se află în aceeași sărăcie. Că tot ce au realizat oamenii din comună are la bază faptul că nu s-au dat bătuți, că nu s-au oprit din mersul pe jos. Erau vremuri în care luau muntele în piept și se duceau la Zlatna ca să își cumpere pâine și bocanci. Era drum de patru ore și îl făceau săptămânal.

„E vorba și de posibilități. Atunci nu se punea problema deszăpezirii. Era zăpada până în genunchi, dar mergeai până acolo”, subliniază el.

Opt cadre didactice fac naveta ca să aducă lumina învățăturii la Ceru Băcăinți. „Primii învață cu o învățătoare, iar restul participa cu toții la fiecare oră, fac română deodată, franceză deodată, ca la popice”, explică edilul.
În fiecare toamnă și primăvară, turmele de la Ceru Băcăinți iau drumul târgului de oi la Săsciori. Ciobanii pornesc cu o zi înainte, dorm unde îi prinde noaptea și abia apoi ajung la destinație.

Autoritățile comuniste au avut o încercare de cooperativizare a zonei, dar nu părea eficient, așa că au renunțat. A venit apoi industrializarea, deschiderea de fabrici în Cugir, Orăștie și Alba Iulia, moment care a marcat un declin al traiului tradițional. Pe de o parte, oamenii erau speriați sistematic de zvonuri care spuneau că statul le va lua pământul. Pe de alta, au prins gustul confortului unei slujbe la oraș, cu salariu bun și fără corvoada muncii grele de la țară. Elevii au început să urmeze școli profesionale, câțiva au ajuns chiar cu studii universitare. Pădurea avansează peste locurile care nu mai sunt lucrate. Câțiva săteni mai cultivă porumb, la grâu s-a renunțat. Cei mai mulți cresc animale, în total vreo 2.000 de oi și 500-600 de vaci.

Metoda „gardul electric”

„E greu, dar acum s-a găsit soluția gardului electric care păzește pășunea. Bagă dobitocul acolo. Nu mai mulg laptele, nu mai vând brânză. Vând viței. Se crește vițelul 3-4 luni, după care încearcă să cumpere alt vițel, pe care îl pune la vaca «mașteră». Legislația actuală le cam interzice asta. Nu au voie să comercializeze doar un vițel de la o vacă într-un an, că nu se nasc trei viței într-un an. Nu știu cum fac oamenii de aici, pe sub mână, nu îmi dau seama. S-ar vinde laptele, dar nu se cumpără. E departe să mergi pe la Cugir, sunt 40 de kilometri. Ne-am procopsit și cu gard electric”, rezumă primarul situația.

Singura bucurie pe care comuna o are de la Uniunea Europeană este asfaltarea unei porțiuni de aproape 5,2 kilometri de drum comunal, iar asta i se datorează și unui prefect care s-a născut în zonă.

„El ne-a zis «bă, vedeți că se dau bani pe Măsura 322 – Dezastre». Plouase mult, a tot plouat și a tot plouat până a uitat Dumnezeu și a erodat drumul. Cine a fost iute de picior și-a făcut un studiu de fezabilitate, un proiect și i s-a aprobat. Eu am încercat și în mandatul anterior, dar nu ai ce încerca! Nu primim. Putem avea doar banii de investiții de la Guvern. Cu aceia ne-am descurcat. Aici am făcut o grămadă de drumuri cu balast de pe valea noastră. Sunt porțiuni care țin și porțiuni care nu țin, mai ales în rampă. De asta parc-aș încerca să văd dacă nu reușesc asfaltarea, să mergem la Guvern. E vorba de încă 5 kilometri de asfalt, atunci aproape am putea rezolva problema drumurilor. Nu se pune problema de apă curentă sau canalizare. Fostul prefect a reușit să aducă rețeaua la Băcăinți, care ține de comuna vecină. Poate tot acolo o să ajungem și noi. Problema este că trebuie să avem cel puțin 500 de locuitori pentru asemenea proiecte, iar noi avem 300. Trebuie să găsești și proiecte compatibile. Celor care le administrează nu se implică, o parte din bani trebuie să ajunge aici și atunci nu le convine”, explică Trif.

Toaleta-n curte, morții în grădină

Biblioteca din Ceru Băcăinţi e o încăpere cu geamuri sparte şi maldăre de cărţi pe jos şi nu se ştie cine e responsabil pentru asta

Unul dintre viceprimari a propus soluția de forări de adâncime pentru captarea vreunui izvor de apă mai puternic..
În 2017, la Ceru Băcăinți mai sunt și case în care nu a ajuns electricitatea.

„Nu-mi dau seama, de exemplu satul Viezuri avea destul de mulți oameni în anii 70, când a venit curentul în comună, nu știu de ce nu a ajuns până acolo”, dă din umeri primarul. Orice alte norme și binefaceri ale Uniunii Europene se opresc la intrarea în Ceru Băcăinți. „Toaleta-n curte, morții în grădină. Altfel, nu se mai țin tradițiile, s-au gătat și oamenii, și obiceiurile”, spune Trif. Căminul cultural găzduiește doar parastase și pomeni. Comunitatea se mai strânge doar la Sărbătoarea Salcâmilor, varianta locală a evenimentului cunoscut ca Fiii Satului. Spectacolele aduc o dată pe an muzică populară și sunt modeste, în funcție de disponibilitatea celor de la Centrul Cultural „Augustin Bena” de la Alba Iulia de a da o mână de ajutor. Au fost și calculatoare la școală, donate de Roșia Montană Gold Corporation, dar „le-au stricat copiii”. Terenurile comunei Ceru Băcăinți nu sunt intabulate. Costurile sunt prea mari pentru veniturile oamenilor, iar «topografii nu vin pentru 60 de lei, cât dă statul să măsoare»”, potrivit edilului.

Posibilități de cazare nu sunt. Planurile lui Trif ar fi să amenajeze spațiul fostului magazin pentru o cameră de oaspeți.

„Știe dracu’ cum dezvoltă satul românesc”

„Proiectele pe fonduri europene nu o să ajungă la noi în vecii vecilor! Numai dacă schimbă Ghidul Solicitantului. Toți zic că dezvoltă satul românesc. Știe dracu’ cum îl dezvoltă. E ca în vorba aceea că poți să iei mașină de orice culoare, cu condiția să fie neagră”, spune Trif.

O fir de speranță se leagă de asocierea la un Grupul de Acțiune Locală „Valea Ampoiului” (GAL), cu un proiect din care comuna ar urma să primească în toamna acestui an aproximativ 90.000 de euro. Dilema e dacă vor avea voie să facă șosea asfaltată sau pietruită, că „pistă pentru avioane n-avem unde să facem”.
Comuna are un singur magazin, unde se vinde de toate, de la bere la dulciuri. Mai puțin pâine, aliment care vine de două-trei ori pe săptămână cu camionul. Planuri de viitor: asfaltarea drumurilor, reabilitarea bibliotecii, amenajarea unui spațiu de agrement, un teren de minifotbal sau reparații pentru biserica din satul Bulbuc, operațiune pentru care era programată o „audiență la Preaînaltul”(ÎPS Irineu, Arhiepiscop Ortodox de Alba Iulia, n. r.).

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 × four =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te