La naiba cu Rousseau


Distribuie articolul

Oraşele din întreaga lume suferă două transformări importante. În primul rând, cele mai multe dintre ele cresc. Pentru prima dată în istorie, majoritatea populaţiei lumii trăieşte în zonele urbane. În al doilea rând, ele încep să se dezvolte ca „oraşe inteligente”, fiind capabile să colecteze şi să analizeze cantităţi mari de date pentru a-şi automatiza funcţiunile şi pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor. Mixul între concentrarea de populaţie şi de comportamente diverse şi tehnologia informaţiei reconfigurează conceptul urban şi ne aduce în modernitatea smart city. Un concept la modă, cool şi în acelaşi timp lucrativ, care pune în mişcare zeci de miliarde de dolari pe tot globul. Dar şi un concept definit de o încredere poate neîntemeiată în puterea tehnologiei de a remodela lumea.

În viziunea utopică (distopică?) a profeţilor oraşelor inteligente, acestea vor dobândi în timp o conştiinţă cibernetică, după modelul, împotmolit deocamdată, al computerelor dotate cu inteligenţă artificială. Inteligenţa se dovedeşte însă un concept dificil şi simpla folosire a termenului în lumea făpturilor din silicon nu te apropie de înţelesul său. Probabil că modul în care aceste oraşe smart, la fel ca roboţii astăzi, sunt sau vor fi organizate aduce cu funcţionarea creierului uman. Problemele sunt divizate în subprograme sau seturi de instrucţiuni conectate la un ordinator centru de comandă. Cu toate acestea, experienţele în programarea roboţilor arată că tipul acesta de schematizare, ierarhizare şi conducere nu a dus până acum la inteligenţă. Tânărul domeniu al inteligenţei artificiale este entuziasmant şi, în egală măsură, impenetrabil deocamdată.

Aşa încât, optimismul ne conduce să denumim oraşele inteligente, mai mult pentru că toate trebuie să primească un nume. Oraşele inteligente sunt cele care incorporează cele mai noi tehnologii pentru a gestiona mai bine ceea ce se poate numi guvernanţa urbană. Ele nu sunt neapărat mai inteligente decât aplicarea ideii de a amplasa primul semafor urban, de pildă, la începutul secolului trecut. Dar maturizarea tehnicilor de obţinere de date şi a instrumentelor de analiză şi de prelucrare ale acestora permite astăzi integrarea unor observaţii extinse în platforme capabile să ia sau să propună decizii la o scară nemaintâlnită şi cu viteză mult mai mare decât cea umană. Domeniile de aplicare includ sistemele de transport, monitorizarea infrastructurii, sistemul de utilităţi, inclusiv cel de sănătate, managementul deşeurilor şi monitorizarea mediului, planificarea urbană, siguranţa publică, iluminatul public şi multe altele. Despre fiecare dintre ele va fi vorba în revistă.

Este dificil să se evalueze beneficiile economice şi sociale pe care potenţialele oraşe inteligente le vor genera. Să notăm însă că românii care trăiesc într-unul din cel mai evoluat în sens smart oraş european, Viena, vorbesc despre inadecvarea pe care o trăiesc în intervalele de timp petrecute în oraşele de acasă. Nu le e confortabil traiul în ţară după ce s-au obişnuit cu confortul predictibilităţii şi al unei rutine zilnice reconfigurate de automatizarea funcţiilor urbane în oraşele care îi găzduiesc în Vest. În prima etapă a dezvoltării lor cibernetice, pe care o putem numi cea a entuziasmului naşterii, oraşele smart par să ofere ceea ce promit: calitatea vieţii se îmbunătăţeşte, vorbim de trafic, poluare, sănătate, atracţii de timp liber. Conectarea directă cu rezidenţii obligă primăriile să se deschidă nevoilor concrete şi individuale ale locuitorilor. Mai important, cetăţeanul dobândeşte o autonomie crescută faţă de birocraţia metropolitană de toate felurile, probabil principalul motiv de stres în toate marile oraşe ale lumii.

În ce măsură întregul spectru social urban este beneficiar egal al implementării tehnologiilor smart în oraşe e următorul pas al dezbaterii. Nu cumva tehnologizarea pronunţată adânceşte inegalitatea? E ştiut că nu toţi oamenii posedă abilităţile şi nu tuturor li se ivesc oportunităţile să urmărească în mod egal ritmul în care se dezvoltă comunităţile. Condiţia umană modernă trăieşte o frenezie a schimbărilor, care lasă în urmă largi componente ale societăţii. Doctorul E.O.Wilson, biolog la Harvard, rezuma acest paradox al modernităţii în 2009, când afirma: „Adevărata problemă a omenirii este următoarea: avem emoţii demne de paleolitic, instituţii medievale şi o tehnologie divină”. Cei care îl înţeleg mai puţin sau se simt excluşi de avansul proiectului modernităţii au tendinţa firească să îl respingă, resimt frica de schimbare, concomitent cu o radicalizare socială, vezi votul regresiv în democraţiile occidentale.

Oraşul modern este un fel de caleidoscop multicultural. Clasa creativă oferă o imagine a oraşului. Una de speranţă, viaţă de calitate, un stil cool sau extravagant. Dar altă imagine a oraşului este dată de cartierele industriale, de lumea postrurală, de şomaj. E o imagine de deznădejde şi excluziune. Iar, aparent, doar categoriile privilegiate sunt cele care se pot bucura de avantajele  oraşului inteligent. Nu e necesar ca lucrurile să rămână aşa. Oraşele cu adevărat inteligente nu sunt robotizate, au încă resurse de empatie. În Amsterdam, veţi citi în revistă, municipalitatea testează în prezent soluţii smart pentru îmbunătăţirea condiţiei vârstnicilor, după ce ani întregi a încurajat ferocitatea tinerească în trafic a bicicliştilor. În consecinţă, scepticii oraşelor smart îndrăznesc să propună că cele mai inteligente proiecte de oraşe inteligente nu trebuie să depindă exclusiv de senzori şi computere. Jonathan Rez de la Universitatea din New South Wales sugerează că „un mod mai inteligent de a construi oraşe ar putea fi pentru arhitecţi şi planificatori urbani să aibă psihologi şi etnografi în echipă”. Aceasta ar fi cu siguranţă o modalitate de a înţelege mai bine ceea ce tehnologii numesc „utilizatorul final – în acest caz, cetăţeanul”.

În viziunea utopică (distopică?) a profeţilor oraşelor inteligente, acestea vor dobândi în timp o conştiinţă cibernetică, după modelul, împotmolit deocamdată, al computerelor dotate cu inteligenţă artificială

Chiar aşa, ce este oraşul dacă nu locuitorii ei. Şi când o nouă civilizaţie e în curs de formare, cum ne inserăm noi în ea? Fiecare cu ale lui, probabil. Generaţia Net, care este cea mai conectată şi globalistă generaţie din istorie, este populaţia ideală a oraşului automatizat. Tehnologia este noua gnoză a acestei generaţii care preferă o vizită în Dubai, uneia la Roma. Sociabilitatea, fie şi virtuală, este principala trăsătură a modernităţii; pentru ea, tinerii crescuţi digital renunţă ca de la sine înţeles la intimitate şi univers propriu. De neînţeles pentru generaţiile mai vârstnice de rezidenţi care îşi interiorizau  personalitatea ca o linie de apărare faţă de abuzurile societăţii. Prin contrast cu tinerii care văd în revoluţia urbană o ieşire din scleroză, generaţiile mai vârstnice s-ar putea întreba dacă schimbările tehnologice şi bulversările sociale nu cumva vor face relaţiile umane mai inautentice decât le conştientizează ei astăzi.

Viziunile concurente ale oraşului inteligent reflectă viziunile concurente ale societăţii, cel mai bine exprimate astăzi la votul în democraţiile occidentale. Entuziaştii tehnologiei văd în răspândirea internetului şi produselor derivate un pas către trecerea în plan secund a politicii, compromisă de natura pervertită a omului. Adversarii utopiei digitale se tem că asistă la distrugerea democraţiei ca arenă de confruntare a intereselor diverse, concomitent cu o supraveghere şi un control social la care dictaturi, cum sunt cele fasciste şi comuniste, doar au năzuit. Cât timp niciuna din aceste viziuni nu va dobândi puterea în societate, oraşul se va construi, ca în toate etapele existenţei lui, din înfruntarea entuziaştilor progresului cu pesimiştii inovaţiei. Vor coexista două sau mai multe oraşe în acelaşi oraş.

***

Nimic nou. Să ne amintim oraşele sunt dintotdeauna în mişcare, la fel şi însemnătatea lor simbolică. Regii le-au împrejmuit cu ziduri şi preoţii le-au înzestrat cu catedrale. În secole, ele au fost învestite devenind centrul lumii cunoscute şi civilizate, ameninţată de inamici şi de păgâni. Când puterea clerului a intrat în declin şi nici duşmanii nu mai erau la porţi, s-a ivit un nou soi de mentor urban, intelectualul, cel mai adesea laic. Probabil cel mai influent dintre aceştia, Jean-Jacques Rousseau, a popularizat cultul reîntoarcerii la natură, gustul pentru viaţa în aer liber. Totodată a iniţiat critica sofisticării corupte a metropolei. Gândirea sa a lăsat urme. În perioada industrializării, cu asupra de măsură în ţările comuniste, oraşul a fost locuit fără plăcere din nevoia asigurării traiului, a oportunităţilor de carieră şi cultural. Cei care aveau posibilitatea îl abandonau cât de des pentru ieşiri în natură. Constatăm că postindustrializarea readuce oraşul în centrul lumii. S-a crezut că internetul va crea o nouă clasă de nomazi digitali care vor munci de la distanţă şi astfel rolul social al oraşului se va diminua. S-a întâmplat opusul. Presiunea e nemaipomenită pe oraş, totul este drenat neîncetat către urban. Oraşele înghit totul. Investiţii, cultură, sport, turişti, atenţie, bogaţi, săraci. Traiul urban este moda. Nevoia ieşirii în natură se limitează la un hamac întins în parc. „Să lăsăm natura să respire” este unul din sloganele petrecerii timpului exclusiv în interiorul oraşului. La naiba cu Rousseau, ar spune azi Paul Johnson.

Transformarea comportamentului de locuire are loc în paralel cu lenta erodare a influenţei sociale a intelectualului. Romanul a creat lumea occidentală, obişnuieşte să spună Nicolae Breban. Dar asta se întâmpla în secolele când publicul se afla sub dominaţie celor care stăpâneau ideile şi scrisul. Inginerii şi inventatorii puneau şi atunci lucrurile în funcţiune. Însă ei treceau în planul secund al spiritului. Astăzi, când fiecare om scrie şi se evaluează în conformitate cu ce îi scriu ceilalţi pe reţelele de socializare, admiraţia se îndreaptă spre arhitecţii acestor reţele. Ei sunt adulaţi ca sacerdoţi ai noii religii laice, cea a sfinţeniei progresului tehnologic. Oraşul le este templul. Cum o făcea în anii postbelici la expunerile lui Sartre, publicul se înghesuie azi la conferinţe gen TEDex plătind cu bani grei acest privilegiu. Condiţia actuală a intelectualului este să conferenţieze cel mai adesea cu intrare liberă. Nu e exclus ca formularea oraşul inteligent să fie printre ultimele omagii ce le sunt aduse. Inteligent e un termen care, încă, înnobilează. Însă este unul impropriu, să nu ne amăgim, oraşul smart city nu este unul inteligent. Cel mult, e un oraş tehnologizat unde inclusiv inteligenţei (se speră) i se oferă loc să prospere.

***

În chestiune, unde este astăzi România? Ca întotdeauna, la răspântie de idei, culturi şi stiluri de viaţă. Aflăm un segment metropolitan, să-i spunem, hrănit prin imitaţie şi care absoarbe entuziast şi necritic ultimele mode. În schimb, urbanul mic şi ruralul se păstrează în codurile moştenite. Împotriva tendinţelor externe, oraşele româneşti cresc lent pentru că pierd în continuare populaţie migratoare în Vest. Sunt câteva dintre ele mai mari care îşi dispută locul doi după capitală şi parte din arsenalul lor de seducţie este, cum altfel, să se prezinte a fi smart. După cum veţi constata citind revista, sunt mai mult de zece oraşe care se autodenumesc „primul smart city din România”. E o pretenţie legitimată tocmai de multitudinea de sensuri ale acestei denumiri. Există iniţiative locale de menţionat, după cum veţi vedea. Dar cel mai adesea, gestionarea acestor transformări depăşeşte posibilităţile bugetare ale localităţilor. Mai ales că investiţiile în iniţiative urbane de tip inteligent sunt riscante. Nu se ştie suficient despre ele şi uneori sunt dificil de justificat în faţa alegătorilor nepregătiţi să-şi schimbe comportamentul citadin. Să circule cu bicicleta sau cu transportul în comun, spre exemplu. Birocraţia se opune soluţiilor inteligente de adresare a rezidenţilor care le restrâng din putere. Nu e lipsă de idei în administraţie, însă precauţia dictează ca, înainte să investeşti, să aştepţi să o facă vecinul pentru a-i putea măsura reuşita sau eşecul. E o tendinţă oarecum globală, de aceea, peste tot în lume, guvernele au un rol important în accelerarea şi coordonarea dezvoltării oraşelor inteligente. Noi n-am reuşit să aflăm cum îşi propune guvernul român să susţină dezvoltarea acestora. Ştim că a fost formulat în urmă cu ceva ani un ghid teoretic al oraşelor smart, îndrumar spre viitor îi spune, şi cam atât. Să notăm însă că smart city este un domeniu ce ar putea părea interesant partidului de guvernământ dacă va conştientiza potenţialul politic. Strategic, pentru că locuitorii oraşelor cu vitalitate îi sunt în majoritate ostili, PSD cultivă bazinul electoral din oraşele aflate de partea pierzătoare a tranziţiei. Acestea sunt oraşe mai mici care pot fi stimulate cu proiecte necostisitoare şi care vor apărea ca spectaculoase în comparaţie cu ariditatea prezentului. (Să amintim că şi Reşiţa are ambiţia de a fi primul smart city românesc). Nu se va ajunge la uniformizarea peisajului urban; Timişoara, Clujul şi Iaşiul vor fi în continuare fruntaşele dezvoltării. În schimb poate intensifica competiţia. Edililor le e în continuare peste mână  să aloce fonduri pentru dezvoltări din gama smart, deranjând astfel vechi conduite de trai, atât că nu au încotro. Dacă vrei să îţi păstrezi locul în topul listei celor mai atractive oraşe, să rămâi competitiv în atragerea clasei creative, să creşti şi să acumulezi bogăţie, se impune investiţia. Doar oraşele care creează cel mai bun mediu pentru munca şi viaţa oamenilor vor fi recompensate, şi aici e vorba în principal de „consumabile” culturale. Teama de eşec nu e un sfetnic bun. După cum veţi citi în revistă, majoritatea oraşelor europene care afirmă convingător că s-au „deşteptat” au avut ratări de parcurs. Nu mai e timp de leneveală când computerele dictează ritmul dezvoltării. Un sfat pentru aceia dintre primarii care se socotesc urmaşii Romei. Noica povesteşte că romanii se temeau mai mult de repaus decât de inamic.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te