Lecţia ridicatului în picioare pentru lucrurile în care credem

Interviu cu Melania Medeleanu realizat de Cristina Beligăr


Melania Medeleanu a început „să vorbească” în secunda în care viaţa ei nu s-a mai rezumat la propria persoană şi la propriile frici. Iar primul pas pentru a căpăta vocea pe care o are astăzi a fost să asculte şi să îi pese. „Strigătul în faţa televizorului nu a rezolvat niciodată nimic. Vocile aduse laolaltă, unite pentru aceeaşi cauză – fie că vorbim despre lipsa medicamentelor, Roşia Montană, condiţiile din spitale, legile justiţiei – sunt, deocamdată, singura noastră şansă de a opri nedreptatea. Lecţia ridicatului în picioare pentru lucrurile în care credem ar trebui să fie învăţată cu mult înainte de a ne ajunge cuţitul la os”, spune astăzi Melania Medeleanu.

„Cea mai bună dovadă că românilor le pasă e însăşi campania pentru MagicHOME”

După de 20 de ani petrecuţi în televiziune ca editor, prezentator ştiri şi moderator de emisiuni sociale şi politice, Melania Medeleanu şi-a reconfigurat viaţa în jurul activităţilor de voluntariat. E fondatorul proiectului social Afterschool Clinceni, pe care îl coordonează sub umbrela Fundaţiei Regina Maria şi organizatoarea taberei pentru copii cu afecţiuni oncologice, “MagiCAMP”, proiect înfiinţat în 2014. La sfârşitul lunii noiembrie a acestui an, campania iniţiată de Melania Medeleanu şi de fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a reuşit să adune, în numai trei săptămâni, 500.000 de euro pentru construirea unui nou centru MagicHOME pentru părinţii copiilor bolnavi de cancer. A fost o campanie fără precedent în România care a generat multă emoţie şi mobilizare. Nu mai puţin de 636 de oameni, non-stop, timp de 23 de zile şi nopţi, pe Scaunul Rezistenţei din Galeria Galateca, alţi 1.185 programaţi la momentul finalizării campaniei, acesta este bilanţul campaniei „Împreună pentru MagicHOME”, care a contribuit la strângerea a peste 100.000 SMS-uri, donaţii necesare finalizării unui centru care va găzdui copiii bolnavi de cancer şi părinţii acestora. Centrul MagicHOME este situat lângă cea mai mare unitate de tratament oncologic pentru copii din ţară, Institutul Oncologic Bucureşti, şi va putea oferi găzduire gratuită pentru 30 de persoane, zilnic, din primăvara lui 2018.

Pentru Melania Medeleanu a-i ajuta pe alţii a devenit, acum, mult mai mult decât o datorie. E nevoia de a fi de folos. E nevoia de a avea un sens, dincolo de propria persoană.

Îţi mai aminteşti când ai auzit prima dată de cuvântul «solidaritate»? Cu ce amintire din viaţa ta îl asociezi?

Probabil că, imediat după Revoluţie, l-am înţeles prima dată cu adevărat. Camioanele cu ajutoare care soseau din toată Europa, oamenii care-şi petreceau timpul în orfelinate alături de copii, nevoia de a fi alături la greu. Prin ochii aproape adolescentei care eram atunci mi s-a părut extraordinară mobilizarea străinilor. Apoi am văzut, şi văd în continuare, că românii ştiu şi pot să fie solidari la rândul lor. Iar Colectiv e, poate, cea mai grăitoare dovadă.

Care a fost prima acţiune de voluntariat la care ai participat şi cum înţelegeai în adolescenţă, de exemplu, acest comportament pro-social? Simţeai o datorie, o responsabilitate să îi ajuţi pe alţii?

Am făcut cunoştinţă cu voluntariatul destul de târziu. Am mers la plantări cu Mai Mult Verde sau Ţara lui Andrei, la construcţia caselor pentru sinistraţi cu Habitat for Humanity, la diverse acţiuni ale „Salvaţi Copiii”. O percepeam mai degrabă ca pe o responsabilitate a omului norocos care poate şi trebuie să întoarcă din binele primit de-a lungul vieţii. Acum e mult mai mult decât o datorie. E nevoia de a fi de folos. E nevoia de a avea un sens, dincolo de propria persoană.

Unde ai văzut/întâlnit cea mai optimistă comunitate de oameni?

La MagiCAMP. Fără îndoială acolo a fost prima dată când pesimismul meu a fost doborât fără drept de apel. Anul acesta am avut în cele 11 serii de tabără peste 200 de voluntari. Ei bine, tot cam atâţia n-au mai prins un loc şi vor veni abia anul viitor. Oamenii aceştia n-au spus niciodată „nu se poate”. Atunci când a fost nevoie au găsit soluţii, când n-au reuşit ei să depăşească un obstacol au găsit pe altcineva. Iar copiii, ei bine, copiii au fost cel mai curat izvor de optimism – felul în care aşteaptă dimineaţa, felul în care trăiesc fiecare clipă şi modul, neobosit, în care luptă pentru viaţa lor e sursa noastră cea mai bună de încredere, curaj, pasiune.

Cât de eficient a devenit mediul online pentru campaniile de strângere de fonduri?Există şi dezavantaje ale acestei propagări rapide online?

În cazul nostru mediul online s-a dovedit de mare ajutor. Informaţia s-a răspândit cu repeziciune şi a ajuns la foarte mulţi oameni. Să nu uităm însă că aşa numita „bulă” a prietenilor virtuali are totuşi limite. Şi s-a văzut asta cam atunci când ajunseserăm la 70.000 de sms-uri. Stăteam deja de două săptămâni pe scaunul de la Galateca, zi şi noapte şi ritmul în care se adunau sms-urile cu mesajul MAGIC la 8844 se diminua considerabil, pe măsură ce ajungeam la marginile bulei noastre. Un rol important l-au avut atunci televiziunile care au preluat mesajul, persoanele publice care depăşeau „bula” noastră şi fiecare om pe care l-am rugat sa facă un pas mai departe de propria donaţie: sa ia telefonul şi să-şi sune un prieten, să-i povestească despre campanie.

MagicHome a fost considerată cea mai de succes campanie socială din România, o campanie fără precedent. Crezi că o astfel de campanie poate fi repetată cu acelaşi succes?Mai au românii răbdarea să asculte şi să le pese?

Cea mai bună dovadă că românilor le pasă e însăşi campania pentru MagicHOME. Cred că, de fapt, din ce în ce mai multă lume simte nevoia să se implice. Mulţi nu ştiu însă de unde să se apuce. Şi mai e un lucru pe care l-am auzit frecvent: sunt prea mic eu ca să schimb ceva. În sine, au dreptate. De unii singuri nu putem face mare lucru. E important atunci să înţelegi că puţinul pe care-l faci tu, unit cu puţinul altuia poate sa ducă la ceva mare, mai mare decât credeai. Iar satisfacţia de a fi făcut, cu aşa de puţin aşa de mult e uriaşă. Proiectul acesta nu ne mai aparţine. Aparţine celor peste 100.000 de oameni care au contribuit la el. Românii au disponibilitate, le pasă. Au nevoie de o idee cu care să vibreze şi încrederea că cei care iniţiază un proiect vor folosi cu grijă resursele pe care ei le pun la dispoziţie – fie că e vorba despre timp sau despre bani.

Cum crezi că ar arăta România dacă mai multe voci, cum este a ta, s-ar ridica să vorbească?Dacă societatea aceasta nu ar mai fi atât de mult despre indivizi, ci despre comunităţi de oameni care împreună pot schimba lumea?

Din păcate,  vocile  care se aud cel mai tare sunt cele stridente, grobiene. Ele sunt mai uşor de sesizat. Însă n-aş spune că societatea de azi n-are voci puternice şi de partea binelui. Ce mi se pare însă important este, în contextul tocmai descris, la care se adaugă un zgomot de fond la fel de puternic, e ca vocile să se unească. Strigătul în faţa televizorului nu a rezolvat niciodată nimic. Vocile aduse laolaltă, unite pentru aceeaşi cauză – fie că vorbim despre lipsa medicamentelor, Roşia Montană, condiţiile din spitale, legile justiţiei – sunt, deocamdată, singura noastră şansă de a opri nedreptatea. Lecţia ridicatului în picioare pentru lucrurile în care credem ar trebui să fie învăţată cu mult înainte de a ne ajunge cuţitul la os.  Face bine la propria coloană vertebrală şi la demnitatea noastră ca popor

  1. Ionel Hornea says:

    Un mesaj ca un ecou („Vocile aduse laolaltă, unite pentru aceeaşi cauză –… – sunt, deocamdată, singura noastră şansă de a opri nedreptatea”).
    Ea este un exemplu de strigăt în pustiu (ca și Moise) , fiind obligată să treacă pe dreapta și să lase locul altuia care este mai puțin vocal in chestiuni sociale.
    Afirmația ei („ lume simte nevoia să se implice”) este fără acoperire în lumea celor care conduc România de 28 de ani. Ăștia nu au vrut și nu vor decât să rezolve cat mai repede cu vânzările criminale a ceea ce a mai rămas din avuția națională, după care să tragă obloanele și să se care prin țările unde în prealabil au dus și banii.
    Dacă leadershipul nu urmărește interesele cetății, cum spune un personaj celebru intrvievat in acest număr al revistei, atunci totul-i formă fărăr fond. Și gata!

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

16 − 14 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te