Lucian Mîndruță: „Ca jurnalist, am eșuat și pentru că am trăit aceste proteste”

Dar spune că nu îi pare rău că nu a ratat această meteorică ocazie de a fi alături de oameni. Lucian Mîndruță, unul dintre „instigatorii” de pe lista Guvernului ,spune că protestele antiguvernamentale au fost diferite, pentru că nu au avut ca obiect o persoană, ci un set de idealuri.


În cadrul unei deja faimoase conferințe de presă, la doar câteva zeci de ore de la declanșarea protestelor în toată țara, Ministrul de Interne Carmen Dan organiza un soi de eșafod al secolului XXI, în care o suită de nume de jurnaliști primea eticheta de „instigatori” demni de oprobiul public. Printre ei se afla și Lucian Mîndruță, realizator al postului de radio Digi FM. Pentru Lucian, de la Revoluție și până acum, acestea au fost primele proteste la care a participat. Jurnalistul spune că are mustrări de conștiință, deoarece simte că, prin participarea la manifestație, a eșuat ca profesionist, dar subliniază faptul că nu putea rata ocazia de a se simți din nou alături de români. Români prinși la mijlocul într-un război în care presa partizană luptă cu armele show-ului pe baricade cel puțin dubioase, în timp ce jurnaliști onești au o mare problemă în a vinde adevărul într-un ambalaj care să se dovedească interesant pentru un public tot mai orientat spre entertainment.

În primul rând, la modul general, cum ai trăit recentele proteste care au acaparat România?

Este pentru prima dată după foarte multă vreme când nu am mai putut să fiu doar jurnalist. Am simțit nevoia să fiu și cetățean, iar pentru asta am fost și criticat de către doamna Ministru de Interne, de exemplu. În viziunea lor, am fost „instigator”, dar asta nu contează foarte tare. Am încercat să fiu jurnalist, dar de foarte multe ori când spuneam «oamenii de aici doresc» sau «oamenii de aici speră», mă includeam și pe mine. A fost foarte greu să mă dedublez și să spun că doar oamenii simt ceva sau își doresc ceva, când sentimentul foarte intens de revoltă era și în mine. Nu putea să mint și să spun că sunt calm, liniștit și că sunt din altă țară. Nu puteam să fac asta, pentru că revolta a fost foarte intensă când am văzut ce voiau să facă oamenii aceștia. Ei au vrut să dea drumul din pușcărie prietenilor lor. Până la urmă, au vrut să întorc România în Evul Mediu, atunci când nu se pedepseau o mulțime de lucruri. Ca jurnalist, a fost un eșec pentru mine, deoarece nu am putut să fiu obiectiv. Recunosc. Dar a fost un succes în calitate de cetățean și în această calitate m-am simțit bine.

Ce ți s-a părut diferit acum, față de alte proteste la care ai participat?

Cu excepția celor legate de Roșia, până acum au fost proteste cu o motivație punctuală, cu un lider și nu au avut un reper pentru care să lupți. Acest protest însă nu a fost personalizat. Nimeni nu a ieșit ca să apere un cetățean sau o localitate, ci pentru a apăra o idee. A fost primul protest dedicat în întregime unei idei: ideea de justiție corectă în România. Asta a fost extraordinar și i-a unit extrem de intens pe oameni. Asta a fost ceva rar, pentru că noi avem în general nevoie de lideri ca să ne strângem. Avem nevoie de tătuci. Aici a fost un moment de maturizare în care am putut gândi abstract la nivel de mase. Am putut avea un ideal abstract. În România, până acum, am înlocuit un om cu altul sau am protestat pentru a da un om la o parte. L-am dat la o parte pe Ceaușescu, apoi pe Iliescu și schimbările noastre au fost tot timpul individualizate și au avut personaje. Acest protest a avut ideal, nu personaj și asta a fost ceva nou.

În acea perioadă s-a vorbit mult despre faptul că oamenii nu știau față de ce protestează. Fostul ministru Iordache îi acuza pe oameni că nu citiseră textul Ordonanței. Crezi că a avut dreptate? Crezi că protestul a fost doar despre ordonanță sau mai mult despre modul în care s-a acționat atunci?

Domnul Iordache, la fel ca și ceilalți din jurul lui, trăiește în epoca post-adevăr. Ceea ce spunea el, după părerea mea, este o minciună. Nu are niciun fel dovezi pentru asta, cu excepția unor dovezi anecdotice. Ne-a spus cum a fost el cu un fular în piață și a constatat că oamenii nu au citit ordonanța. Trebuie să spunem răspicat că acea informație este falsă, la fel cum sunt multe alte informații pe care a început să le livreze acest Guvern încă din campania electorală. Pe de altă parte, oamenii de acolo nu doar că au citit ordonanța, ci au citit mult mai multe lucruri. Ăsta a fot un pahar care s-a tot umplut, dar până atunci, acest Guvern și PSD-ul în general, au adăugat în pahar tot felul de abuzuri prin felul în care au condus o companie electorală a minciunii. Să nu uităm de Soros și Cioloș, băiatul lui. Toate acestea s-au contorizat. Oamenii au ieșit în piață și pentru că cineva, de la campanie și până acum, și-a bătut joc de inteligența colectivă a națiunii. Și mai  grav, au mizat pe oamenii cu o putere mai mica de înțelegere pentru a-i asmuți împotriva elitelor. Aici mi se pare o adevărată  trădare de țară. Să asmuți oamenii necăjiți de la țară, să folosești simboluri aproape fasciste e ceva ce nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp în România. Poate în ‘90 am mai avut ceva. Tot ce s-a întâmplat s-a întâmplat nu doar din cauza ordonanței, ci pentru că s-a tot strâns până a izbucnit totul așa, când toată lumea și-a dat seama că acești oameni vor să desființeze România. Asta a fost indignarea.

Ai mai ieșit până acum la alte proste?

Am mai fost În calitate de cetățean la protest în 1989, în 21 decembrie. Nu am certificat. Am fost o gașcă mai restrânsă. De fapt am fost cu prietena mea și o gașcă din blocului ei. Din acea gașcă, unul a murit împușcat și de restul nu am mai auzit. Eu practic am fost la o întâlnire atunci. Nu avem nici unul certificate acum. Pe noi ne-au gonit cu TAB-urile seara pe la ora 21.00. Am mai participat în aprilie, la acel miting cu corturile și după aceea m-am făcut jurnalist, iar până acum nu am mai fost la un alt miting. Acum nu am fost totuși doar în calitate de cetățean, pentru că nu am avut pancarte și nu am scandat. Am încercat să rămân jurnalist până la capăt, dar momentele în care nu mi-a ieșit le-am zis: au fost cele în care în transmisiunile de pe Facebook m-am inclus în mulțime. Mi s-a reproșat asta, dar pot înțelege. Sigur, când mă uit la jurnaliștii care îmi reproșează așa ceva, mi se face puțin jenă, pentru că la ei se întâmplă acest fenomen de ani de zile, nu doar în câteva seri, cum a fost cazul meu.

Imediat după primele proteste a existat acel moment în care ministrul de interne Carmen Dan a citit, într-o conferință de presă, o listă a instigatorilor. Pe listă erai și tu. Cum te-ai simțit?

Am fost puțin dezamăgit, pentru că mie îmi place de doamna Carmen Dan. Mi se pare o doamnă distinsă, mi se pare o doamnă liniștită și nu am înțeles. Credeam că puteam fi prieteni. Dincolo de glumă, povestea aceea a fost o stângăcie. Cineva i-a suflat cum să facă pentru a ne transforma pe cei de pe listă în niște oameni stârniți de poveste și nu înspăimântați de poveste. Mi s-a părut de asemenea și o conferință de presă de provincie. Îmi închipui că la Alexandria, când iese cineva de la Prefectură și citește o listă cu jurnaliști, acei jurnaliști chiar se sperie și chiar ar putea avea probleme. Sigur că și noi putem avea probleme, dar la noi reacția nu este de spaimă pentru că pur și simplu ni se pare că avem o miză mai mare decât persoana noastră și ni se pare că persoana noastră nu este atât de importantă. Doamna nu a înțeles că făceam lucrurile astea nu pentru că eram plătiți. Eu nu doar că nu am fost plătit, ba chiar am pierdut bani, pentru că în timpul în care trebuia să lucrez, eu făceam alte lucruri legate de acest subiect. Eu mi-am luat din munca mea pentru a mă ocupa de jurnalism civic. Doamna nu a înțeles că noi nu facem asta pentru că ne sună SRI-ul, pentru că ne sună CIA-ul, ci pentru că suntem supărați și indignați pe bune, natural. Jurnaliștii sunt și ei cetățeni. Din acel episod însă, nu am fost de acord cu un lucru: pe acea listă, doamna Carmen Dan a aglomerat niște nume de oameni onești, cu nume de oameni care au făcut greșeli și nume de oameni care îmi sunt dubioși. Nu o să dau nume, dar pe acea listă erau oameni care în trecut au stat pe baricade cu care eu nu mă pot asocia. De exemplu, nu mă pot asocia cu ideea de a publica adresele și telefoanele politicienilor. România nu are o tradiție a asasinatelor politice, cu excepția momentului legionar. România nu trebuie să aibă vreo tradiție sau o tentație a violenței politice, sub nicio formă. Să publici lista cu adresele și telefoanele unor oameni politici nu este mojicie, ci pur și simplu prostie. Nu mă miră că a venit de la niște jurnaliști care nu au fost tot timpul obiectivi. Abia acel moment a fost activism. Așa ceva nu se face. E neelegant, e neetic și a fost cu adevărat o prostie.

Trecând la presă, cum ai văzut protestele din perspectiva modului în care acestea au fost reflectate în mass-media?

În primul rând, avem categoria Socola. E ca la Oscaruri. Socola de  Aur a fost câștigată meritat de prezentatorul de la România TV, cel care spunea că a auzit că sunt câini plătiți. Am senzația că acolo, la România TV, au fost și oameni bine intenționați, care cu astfel de replici au vrut să scoată oamenii în stradă. Am senzația că au fost acolo „cârtițe” ale protestatarilor. Spun cu toată responsabilitatea că o mare pare din indignare a provenit nu doar din faptele Guvernului, ci și din felul în care aceste fapte au fost apărate cu minciuni de către presa obedientă. Adică Iordache a fost bâlbâit și a sărit de la o întrebare la alta, dar lingușeala, mizeria de caracter și jegul aruncat pe ecran de către oamenii plătiți de cei ajunși la putere,asta a fost peste poate. A fost cel mai scârbos spectacol și a indignat mai tare decât a făcut-o Grindeanu, chiar decât Dragnea. Să nu își facă ei iluzii, pentru că, într-adevăr, aliații lor din presă sunt mai detestați chiar și decât ei. Ăștia au reușit să scoată lumea în stradă pentru că nu au măsură. Sunt de un dinupăturicism de neimaginat și ei, această presă, sunt cei care le sapă groapa.

Cum crezi că s-a ajuns la acest moment în care, la oră de maximă audiență, un moderator spune la modul cât se poate de serios că forțe oculte au plătit câini pentru a protesta?

Eminescu vorbește despre asta și nu este ceva nou. Naționaliștii se vor supăra pe mine, dar aici este vorba despre lipsa de fibră morală a poporului român. Atât la nivelul emițătorului, cât și la nivelul receptorului. Este o lipsă de fibră morală atât la cel care spune minciuna aceasta, dar și o lipsă de inteligență civică la cel care ascultă și crede. S-a ajuns aici pentru că nu avem caracter. Statistic vorbind, la pupitrul cu reflectoare a ajuns un netrebnic pentru că pur și simplu nu ai de unde să iei ceva de bună calitate. Asta pentru că două-trei milioane de oameni de bună calitate au plecat din țară iar restul stau ascunși și nu vor în politică. Acesta este materialul din care suntem noi făcuți. Din fericire, este o boală globală. La fel cum fascismul era o boală globală și am avut și noi fasciștii noștri prin simpatie, la fel și acum, ce vedem în epoca în care masele dictează adevărul din valori de entertainment, avem o boală ideologică de care oamenii se îmbolnăvesc periodic. Acum suntem bolnavi de prostie în masă.

Au fost aceste proteste momentul în care am tras ponoasele faptului că în ultimii ani presa românească a tot murit, puțin câte puțin?

Presa nu a murit pentru că cineva a ucis-o, ci pentru că a apărut social media. Oamenii produc știri, ei le editează și sunt și antena prin care știrea se transmite. Presa se descurcă destul de bine după părerea mea. Oamenii s-au făcut blogeri, trăiesc din asta și pot spune că prietenii mei cu care am început în presă sunt tot în presă și nu a murit niciunul. Sigur că unii o duc bine pentru că au făcut niște compromisuri și cei care au venit de curând fac compromisuri chiar mai mari. Gândește-te că suntem în situația în care cel mai mare content pe care oamenii îl consumă este în continuare generat de jurnaliști. Pe social media se share-uiesc jurnaliști. Dreapta îi share-uiește pe Moise Guran sau pe Vlad Petreanu iar stânga pe Ciutacu, Badea și alții. Teoretic, sunt toți jurnaliști.

Ai pomenit de impactul social media. Cât și cum s-a manifestat impactul rețelelor sociale în derularea acestor mișcări de stradă?

Oamenii s-au organizat pentru că cineva a pus un anunț de miting. S-a întâmplat să fie acel băiat de la Corupția Ucide. Revoluțiile scot la iveală personaje care funcționează altfel decât media, dar dincolo de el, nu putem vorbi despre cineva care a scos lumea în stradă. Guvernul a scos lumea în stradă. Îmi închipui că un jurnalist i-a sfătuit să scoată acea ordonanță noaptea, pentru că noaptea oamenii se uită la TV și nu au chef să iasă în stradă. O chestie foarte greșită, pentru că în prezent, social media este capabilă să livreze mult mai multă emoție decât televiziunea. Social media a bătut televiziunea din acest punct de vedere pentru că televiziunea livrează conținut dintr-o singură direcție. Ai doar câțiva vorbitori care vorbesc, iar tu asculți. În social media în schimb, ai abilitatea de a răspunde, iar răspunsul presupune un efort de căutare a unui sens, efort care generează mai multă emoție decât poate livra actul de a asculta. Emoționalitatea social media vine din faptul că întâi, oamenii au căutat, au comentat, au dat like și share și treaba asta i-a  încărcat mai tare decât putea să facă orice propagandist de TV. La fel a fost și în 2014, la alegeri, când la TV se spunea că nu sunt cozi, dar pe Facebook era plin de poze cu acele cozi.

Îți dau un exemplu referitor la acel moment, ca să înțelegem forța social media. Atunci eram la Paris și am filmat pentru Facebook de la acele cozi. Am pus în acea zi vreo 12 înregistrări de la cozi. În acea zi am avut în total peste 2,2 milioane de vizualizări. Cam cât face Vocea României, în contextul în care nu eram cineva foarte important. Dacă stai să te gândești, social media este mai influentă decât media tradițională pentru că are un reach mai mare. Social media ajunge mai repede la oameni, care sunt împărțiți în două categorii: cei care se uită la televizor și comentează pe Facebook și cei care doar comentează pe Facebook. Nu mai există cei care doar se uită la televizor sau dacă există, nu sunt transportabili.

Spuneai că ai eșuat ca jurnalist…

Am eșuat și pentru că am trăit aceste proteste. Am simțit și cred că un jurnalist nu trebuie să facă asta. Nu m-am putut opri și îmi cer scuze celor care au fost dezamăgiți de mine. Am mustrări de conștiință pentru că nu am reușit să fiu o mașinărie rece care să transmit știri. Nu am putut și am simți ce simțeau acei oameni. Am preferat să simt așa pentru că m-am gândit că la aproape 50 de ani nu o să mai am niciodată ocazia să trăiesc un asemenea moment alături de poporul meu. Dar nu cred că jurnaliștii ar trebui să se schimbe în viitor. Cred că avem nevoie de presă care să fie independentă, mai rece decât este acum și să fie mai reținută în a îmbrățișa cauze fără să aibă vreun discernământ, pentru că în momentul acesta avem presă care și-a ales cauzele și știm de asemenea că orice fapte noi ar apărea, unii jurnaliștii nu își vor schimba părerea. Am avut subiectul celor de la Rise Project și investigațiile cu Liviu Dragnea. Acest subiect nu există pentru presa apropiată PSD sau când există, există doar pentru a-I lua apărarea lui Dragnea. Ori asta nu este presă, ci definiția clară a propagandei. Acest risc există și în cealaltă parte. Duși de dragostea pentru o persoană sau o instituție, oamenii nu mai iau în calcul informațiile contrare opiniilor lor. Cred că avem nevoie de jurnaliști care să aibă grijă de adevăr și nu doar de părerile lor.

Mai reușește adevărul să „vândă”?

Problema este că nu. Nu mai reușește. Pe piață, oamenii au fost obișnuiți nu cu adevărul, ci cu entertainementul bazat pe știri. Dacă te uiți la talk-show-urile politice, ele nu mai au ca scop dezbaterea lucrurilor care s-au întâmplat și găsirea unui sens. Nu. Sunt show-uri în care avem deja sensul și care încearcă să găsească fapte care să confirme acest sens. Povestea este specifică basmului sau sitcom-ului. În toată această situație, un jurnalist rece, care se străduiește să găsească adevărul, are o concurență neloială. Ceilalți sunt buni pe show și țin publicul legat de televizor pentru că livrează spectacol emoțional, dincolo de fapte. Mai este ceva foarte important și asta trebuie spus.

În tabăra jurnaliștilor de bună calitate, care caută adevărul, există un dispreț față de aceste show-uri. Adică cei serioși spun despre ceilalți că fac circ și că merită disprețuiți. Problema este că disprețul nu te ajută să faci mai mult de 0,2 puncte de rating. Există nu doar dispreț, ci și incapacitatea de a-ți cultiva propriile abilități de comunicare. Eu văd o mulțime de jurnaliști de bună calitate care când apar la TV sunt lungi, plictisitori, triști și nu fac niciun efort pentru că au impresia că poporul este dator să îi asculte. Nu e așa. Poporul nu are nicio datorie față de ei. Poporul vrea să fie entertained. Vrei să aflu adevărul? Entertain me în același timp. Fă un efort. Există o mulțime de triști și aroganți triști, care termină emisiunea cu 0,2 puncte de rating și apoi se miră în ce situație e România. A ajuns România așa și pentru că acel jurnalist nu face niciun efort și crede că oamenii îi sunt datori cu ceva și sunt obligați să se uite la el. Omul când se uită la televizor vrea să vadă un om care vorbește tare, clar și răspicat, un om care spune fraze scurte că nu suntem la Academie, un om care să zâmbească, un om care să spună bancuri din când în când, să spună povești, să fie simpatic și lumea să îl iubească. Dacă nu ești Arșinel, nu vinzi medicamente, ci le cumperi. Asta este de fapt drama dreptei și în general drama jurnaliștilor care vor să spună adevărul: că sunt plictisitori. Ceilalți sunt mai șmecheri și au văzut că au nevoie de niște slugi simpatice care să facă lumea din vorbe.

Crezi că tabăra care încearcă să caute și să livreze adevărul ar trebuie să își găsească resurse pentru a contracara cealaltă tabără?

Unii ar trebui în primul rând să se chinuiască. Să înțeleagă ce vor să facă: să facă o emisiune plicticoasă la care se uită doi oameni sau să rupă audiențele? E posibil ca, până la urmă, cei care au adevărul să rămână cu el și cu dreptatea în brațe, ceilalți să facă rating, iar la final să constatăm că prietenii celorlalți au câștigat constant alegerile, iar noi am câștigat constat capacitatea de a face mitinguri

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

five × two =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te