„Mă consider norocos că am cunoscut oameni încă neatinși de capitalism”

Interviu cu actorul Toma Cuzin


 

S-a născut în 1977 într-o comună din județul Gorj, fiind crescut, alături de cei doi frați ai săi, de o mamă eroină. A fost miner, balerin, electrician, agent imobiliar, bucătar, gardă de corp, iar acestora li s-au adăugat și alte meserii care l-au format ca om și care i-au modelat personalitatea. „Făceam parte dintr-o generație căreia i s-au tăiat toate speranțele, o generație care trebuia să se adapteze repede și să trăiască individual”, spune Cuzin Toma care, deși se încadrează în tiparul unei generații în care a scăpat cine a putut, nu s-a aflat niciodată în competiție cu altcineva decât cu el însuși. Cuzin Toma este astăzi actor de teatru, film și televiziune și în prezent poate fi văzut pe marile ecrane interpretând rolul robului Carfin din lungmetrajul „Aferim!”. A mai jucat în filme precum „Câinele japonez”, „Domnişoara Christina”, „Funeralii fericite”, „Despre oameni şi melci”, „Trei zile până la Crăciun”, „Naşa”, „Liceenii, în 53 de ore şi ceva” sau „Francesca”.

Ai copilărit în comuna Peștișani din Gorj și în numeroase ocazii ai mărturisit că ești mândru că te-ai născut în această zonă. Descrie-ne specificul acelor locuri ale copilăriei și ce anume îți trezește astăzi sentimentele de mândrie.

Da, așa este. Acolo am copilărit, am crescut și m-am format ca individ. Sunt mândru că m-am dezvoltat acolo ca om în societate înconjurat de oameni, ce credeau în valori morale, oameni care-și respectau și tradiția, și părinții. Peștișani este o localitate foarte frumoasă, în județul Gorj la trei kilometri de casa memorială Constantin Brâncuși. Am crescut și am fost educat de oameni harnici, de la care am învățat să cred în forțe proprii și să respect ceea ce fac și mai ales ce fac alții.

Ai avut parte de o copilărie ușoară, frumoasă? Ce îți amintești din perioada anilor 80, care erau lipsurile pe care le resimțeai cel mai mult, dacă le resimțeai?

Am avut o copilărie plină de peripeții, frumoasă zic eu acum. Părinții ne fereau de probleme si lipsuri, așa că nu îmi aduc aminte să-mi fi lipsit ceva, la nevoile și dorințele de atunci evident… Dar amintiri am destule și despre copilăria mea și despre cum erau oamenii mari…cert este că oamenii erau mai veseli, mergeau fluierând o melodie, sau cântând pe stradă, dar azi dacă faci asta clar ești nebun.

Ce înclinații și preocupări aveai când erai copil și la ce visai? Mai târziu, în adolescență, poate după ce ai mers la oraș”, ai început să ai spaime despre ceea ce înseamnă viitorul tău în România?

Îmi doream sa fac sport de performanță. Îmi plăcea să alerg și cred că asta m-a și făcut mai târziu să dau la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (A.N.E.F.S), secția atletism. Nu am avut niciodată vreo frică sau vreo spaimă. Departe de mine sentimentul. Am fost educat de o mamă eroină, care a crescut trei băieți pe care i-a învățat că „meseria e brățară de aur” și că, indiferent de ce fac în viață, datoria noastră este să facem tot ce ține de noi să facem cât mai bine. Am fost educat și învățat că, dacă vreau mai mult de la mine, să cer.

Povestește-ne despre perioada în care ai fost miner. A fost un moment în care nu ai avut alte opțiuni, a fost o provocare, o încercare?Care a fost lecția pe care ai învățat-o din această etapă a vieții?

Mda… întunecată perioadă. Sincer, ar fi greu de descris în primul rând condițiile de muncă. Se întâmpla în 1995, an în care am terminat Liceul Industrial „Constantin Brâncuși”. Terminasem secția electro-mecanică reparații și întreținere utilaj minier, deci aveam o anumită pregătire. Și fiind educat să îmi găsesc loc de muncă și să am carte de muncă, uite-mă la ușa directorului de șantier, unde se afla și mina în care am profesat cu demnitate ca electrician calificat…mai exact miner. Experiența a durat cam un an și câteva luni unde am învățat să trăiesc, dar mai ales să mor, apoi am fost transferat cu delegație din funcția de miner în „funcția” de balerin unde am profesat până am plecat în armată. Frumoase vremuri și nu aveți spațiu cât am eu de povestit. Am învățat să cred, să vreau și mai ales să fac.

În continuare, până în punctul în care te-ai decis să dai la actorie, ai urmat și alte meserii. În ciuda perioadei de tranziție, de la comunism, la capitalism, te-ai adaptat. Cât de grea a fost pentru tine această perioadă? Te-ai gândit vreodată să pleci din țară? Cât de puternic este în cazul tău sentimentul național?

Nu. Nu m-am gândit să plec. Nu îmi doresc nici acum. Deși, recunosc, nu este ușor să reziști… Pentru mine a fost o perioadă de tranziție personală în primul rând, treceam de la o profesie la alta, mă mutam dintr-un loc în altul…am ajuns în București unde mi s-au deschis alte orizonturi altă perspectivă, am cunoscut mulți oameni de la care am învățat enorm. A fost o perioadă, și cred că încă nu s-a încheiat, de tranziție personală și de formare. Nu mi-am dat seama cum am trecut de la comunism, la capitalism, decât la un moment dat când mi-am dat seama că îmi cumpăr apă plată și mi-am zis: acesta-i capitalism nene…!.

Toma Cuzin

Toma Cuzin

Miner, electrician, agent imobiliar, bucătar, gardă de corp, iar acestora li s-au adăugat și alte meserii care te-au format ca om, care ți-au modelat personalitatea. La o primă vedere par niște roluri care aveau să anunțe activitatea ta de mai târziu? Le-ai ales tu sau ele te-au ales pe tine și ce ai descoperit despre tine, despre persoana ta după experiențele pe care le-ai trăit?

Cred că eu am ales de fiecare dată, pariul era să fac cel mai bine lucrul pentru care eram angajat. Ce am învățat? Că învăț foarte mult dacă sunt atent la oamenii din jurul meu și mai ales am învățat să îmi văd de treaba mea și să o fac bine. Acum și eu văd altfel toată perioada respectivă  și cred că a fost o școală bună pentru ce a urmat sa fac.

Cum ai făcut față schimbării de mentalitate și de obiceiuri, după 1990? Ai simțit o anume competiție între tine și cei care erau din generația ta?

Nu, nu am fost niciodată în competiție cu nimeni. Dar da, fac parte dintr-o generație căreia i s-au tăiat toate speranțele, o generație care trebuia să se adapteze repede, să trăiască individual, nu colectiv, gen scapă cine poate și cam așa a fost. Pe mine exact asta m-a ajutat, că nu am fost în competiție cu nimeni în afară de mine. Cu mine luptam și astăzi mă consider norocos de a fi cunoscut oameni încă neatinși de capitalism.

Te consideri un mai bun muncitor individual, decât în echipă?Care este atitudinea ta față de carieră? S-a schimbat această atitudine pe parcursul anilor?

Mă consider un om muncitor. Nu mi-am privit meseria ca pe o carieră. Pentru mine este locul unde am reușit sa aflu și este munca prin care pot înțelege. Îmi place ceea ce fac, îmi place cum mă simt și ce descopăr. Îmi place să caut.

Când și cum a venit momentul de a da la actorie, la UNATC? Simțeai o lipsă în viața ta, o neîmplinire?

Momentul a venit într-o zi. Pe scurt, Adi Vasluianu este omul care a crezut în mine, este magicianul care mi-a schimbat percepția, mi-a resetat sistemul. Era o perioadă în care mergeam la teatru și film. Încercam să descopăr lumea și prin modul în care era văzută de alții, până într-o zi în care mi-am făcut, curaj sa-l aștept pe Andi după un spectacol și să îi spun ce crede el dacă aș da la teatru? Răspunsul a fost, vino mâine la mine la o cafea. Andi Vasluianu este un minunat om, talentat actor și mai mult decât atât are capacitatea de a vedea în sufletul tău. Omul ăsta mi-a pus primul text în brațe și mi-a explicat abecedarul unei limbi pe care încă o învăț. Nu simțeam că am vreo lipsă, credeam că pot. Actoria a fost o ambiție de a demonstra că pot face orice dacă pot… dar a venit și cu o panică dacă chiar pot… Dar dacă vrei, poți, iar daca îți dorești, reușești. După ce am intrat la UNATC, mi-am dat seama cât îmi lipsise accesul la informație, la cultură, educație. Am avut noroc că am cunoscut și lucrat cu oameni extraordinari și buni profesioniști.

Cu ce rol ai debutat și care erau sentimentele tale în acel moment?

Sincer, am debutat cu mai multe roluri. Singurul sentiment este cel de bucurie, dar sunt încă la debut, dacă iau în seama bucuria pe care o simt cu fiecare rol.

Consideri că actoria este ultima ta alegere profesională?Dacă da, ce te determină și ce te motivează să rămâi la această alegere?

Încă nu m-am gândit, dar deocamdată rezist.

Care este prioritatea ta în acest moment al carierei: teatrul, filmul sau televiziunea?

Familia. Și să vă răspund la întrebare: teatrul, filmul, televiziunea.

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 + 8 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te