„Mă deranjează că nu se fac filme maghiaro-române despre Transilvania”

Interviu cu Márta Mészáros, prima femeie regizor de lungmetraje din Ungaria


Distribuie articolul

Creditată ca fiind prima femeie regizor din Ungaria, Márta Mészáros a deschis în 1968 drumul afirmării femeii în cinematografia maghiară. Este autoarea, printre multe altele, a filmelor „Adopțiune”, premiat cu Ursul de Aur la Berlin în 1975 și „Jurnal pentru copiii mei”, distins cu Marele Premiu al Juriului la Cannes în 1984.

Născută în 1931, Márta Mészáros a studiat la școala de film VGIK din Moscova și este autoare a mai multor documentare și scurtmetraje. În 1968 a debutat cu lungmetrajul Eltávozott Nap (The Girl) și este activă ca regizor chiar și în prezent, la vârsta de 86 de ani. Deși a refuzat întotdeauna să se declare feministă, filmele ei sunt apreciate în primul rând pentru mesajul politic pe care îl transmit și prin personajele feminine mereu în căutarea independenței sociale și individuale. Rebeliunea lor împotriva ordinii patriarhale nu se manifestă prin planuri sau cuvinte mărețe. Ceea ce au în comun protagonistele din filmele Martei Mészáros este scepticismul față de promisiunile romantice și un pragmatism care nu lasă loc iluziilor. De asemenea, filmele regizoarei Márta Mészaros sunt o reflecție a propriei sale biografii și a istoriei țării sale.

Márta Mészaros este și prima femeie care a câștigat Ursul de Aur la Berlin, în 1975. În 1976, pentru filmul Nine Months a fost distinsă cu Premiul FIPRESCI la Cannes și Diary for my Children, interzis timp de doi ani în Ungaria, a primit Grand Prix la Cannes în 1984. Seria de filme semi-autobiografice a început în 1984 cu Diary for My Children și a continuat cu Diary for My Lovers, Diary for my Mother and Father și Little Vilma: The Last Diary.

Deși s-a născut în Ungaria, familia Martei Mészáros s-a mutat în Uniunea Sovietică în 1933 și a trăit în Republica Kârgâzstan. Tatăl regizoarei a fost ucis în timpul Marii Terori a regimului impus de Stalin, iar mama ei a murit la puțin timp după ce a rămas văduvă. Marta a crescut într-un orfelinat sovietic și s-a întors la Budapesta după cel de-al doilea Război Mondial, fiind adoptată de un activist maghiar de partid. În 1960, regizoarea s-a căsătorit cu regizorul maghiar Miklós Jancsó care s-a stins din viață în 2014.

„România mi-a fost tot timpul dragă și face parte din viața mea. Nu filmul m-a adus însă în România, ci iubirea față de Miklós Jancsó. Mă întorc cumva şi eu acasă aici. În tinerețe m-am îndrăgostit de un băiat maghiar din România, la Moscova, unde am făcut studiile de film şi l-am urmat aici. Fiul meu s-a născut în România, la Bucureşti şi va rămâne întotdeauna aproape de mine. Mă bucur foarte mult să prezint acest film în România. «Aurora Boreală» este cel mai recent film al meu și sper să mai fac filme în continuare”, a spus Márta Mészáros publicului TIFF, prezent în sala cinematografului „Florin Piersic” pentru vizionarea filmului „Aurora Boreală”. Filmul este o poveste de familie, cu un fir foarte întortocheat al intrigii. O avocată de succes din Viena, Olga (Ildikó Tóth), este chemată înapoi în Ungaria de mama ei interpretată de Mari Törőcsik, care brusc intră în comă. În timp ce se zbate între viață și moarte, Olga descoperă un secret care o duce înapoi în Europa anilor ’50, de după război.

Regizoarea a fost celebrată și distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Credit foto: Dan Bodea

Cum este să faceți  film la 80 de ani, este mai greu sau mai ușor decât atunci când ați debutat în 1968?

Eu nu gândesc în acești termeni. Pentru mine este la fel și acum și atunci. Lucrez și atât. Nu mă reprezintă această abordare, că sunt mai în vârstă și acum e mai greu, sau că sunt tânără și e greu. La mine nu există asta. Mi-a plăcut în orice perioadă să fac filme, ca și acum.

Cum a fost sa lucrați cu nepotul dumneavoastră Jákob Ladányi și cu marea actriță Mari Töröcsik la „Aurora Borealis”?

Mari Töröcsik este cea mai bună actriță din lume. Din păcate ea este acum foarte bolnavă, a suferit mai multe come și deși a supraviețuit organismul ei este foarte vulnerabil. Este o persoană foarte puternică și o personalitate marcantă, are o mare dorință de viață, care pe mine mă impresionează. Duce o luptă continuă cu viața și mi se pare ceva ieșit din comun să ieși din aceste come și să poți trăi mai departe. Ea jucat în foarte multe filme maghiare, încă din tinerețe. De exemplu, în 1956 filmul Körhinta era un fenomen. Suntem prietene și am vrut sa fac un film cu orice preț care să arate și o altă latură a ei, cea luptătoare, puternică, fenomenală, fascinantă în ciuda vârstei, nu doar cea tânăra și frumoasă.

Era singura alegere pentru acest rol ?

Pentru ea s-a scris acest film!

Și nepotul dumneavoastră, Jákob?

Jákob nu e actor. A fost ideală colaborarea cu el pentru că avem o relație de prietenie. Nepoții mei nu îmi spun bunică. Eu sunt Marta pentru ei. Jákob este un băiat la locul lui. Am vrut ca în film să existe și o generație tânără. Pe Jákob îl consider un băiat foarte interesant atât fizic, cât și ca personalitate. El nu a dorit să devină actor, dar cred că se va ocupa tot de cinematografie. Acum a terminat facultatea în Germania, specializarea politologie-psihologie și a început să facă filme documentare. A fost băiatul care reprezintă prezentul în film.

Cum vi se pare ca nepotul dumneavoastră să ducă această tradiție a filmului în familie?

Bunicul lui, regretatul Jancsó Miklós, a fost regizor de film și știu că Jakob avea o relație foarte bună cu el. Se înțelegeau minunat și când Jancsó a făcut filmul despre Mátyás Király, el a jucat în rolul lui Matia. Sunt mândră de el.

În numeroase interviuri ați declarat că nu sunteți feministă și lăsați filmele și personajele să vorbească pentru dumneavoastră? Care este condiția femeii astăzi, în contextual în care se discută tot mai mult despre reprezentarea femeii în societate?

Feminismul nu e ceea ce pare. Nu luptă pentru drepturile femeii. Feminismul adevărat este filosofie. Deci în sensul acela eu nu sunt feministă. Eu toată viața mea am ținut partea femeilor și pe unde am fost și am putut am ajutat femeile să răzbească. Acum 30-40 ani când făceam filme, în lume existau două regizoare: Agnès Varda și eu. Feminismul este o filosofie ca și leninismul, marxismul. Eu nu sunt feministă, dar este ceva natural sa fiu solidară cu femeile. Era foarte interesant pe vremuri să mă duc la festivaluri și să fiu singura femeie regizoare. La începuturi am primit multe premii din acest motiv, că eram singura. Se mirau că o femeie știe să regizeze și din curiozitate se uitau la filmele mele. Până la urmă le mai și plăceau.

Credit foto: Dan Bodea

Ce zicea lumea, apropiații, despre faptul că vreți să deveniți regizor? Ați primit încurajări de la cineva?

Nu, nimeni nu m-a încurajat. Eu nu am avut familie, părinții mei au murit și mama vitregă nu știa nimic despre regie. Când am zis că vreau să devin regizoare, a zis că sunt nebună. Așa că nu fost nici vorbă de vreo luptă pe care să o duc cu apropiații, pentru că nimeni nu credea că o să ajung să fac filme.

Și atunci, de unde această  determinare?

Pentru că mi-am dorit dintotdeauna. Dar trebuie să vă zic ceva. Am început să fac filme documentare pentru că erau finanțate, iar faptul că am terminat cinematografie la Moscova era un mare avantaj. Atunci cuvântul Moscova era un cuvânt magic. Ca și acum Putin este Putin, Moscova e Moscova. O lume de care ne e teamă. Iar ungurii, când au văzut că am terminat la Moscova, au început să îmi finanțeze filmele. Aveau și alte motive, bineînțeles.

În ce etapă se află acum cinematografia maghiară? Pentru filmul Aurora Borealis ați primit două milioane de dolari finanțare din partea Fondului Maghiar de Film. Este o sumă onorabilă pentru a face un film?

Este un buget mediu pentru un film. Pe mine puțini mă iubesc pentru că eu spun întotdeauna ce gândesc. Dar, în același timp, trebuie să dea acest buget mediu, pentru că sunt cunoscută în lume și le este teamă de mine. Este o luptă, cu noi femeile. Dar au apărut multe regizoare care fac filme comerciale și funcționează. Lumea a luat cunoștință că există și regizoare care fac comedii, care au seriale TV. Și sunt câteva femei care sunt creatoare, care vor să spună ceva despre lume și sunt și foarte pregătite. Ildikó Enyedi (a regizat On Body and Soul, film care a câștigat Ursul de Aur la cea de-a 67-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin și a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2017, n.r.), de exemplu, este o regizoare specială. Lumea noastră este foarte diferită, eu gândesc total diferit. Pe mine ființa, frumusețea și complexitatea vieții mă interesează, ea este mai filozofică, mai abstractă. Slavă lui Dumnezeu, facem filme foarte diferite.

Ați avea planuri sau idei să regizați un film în România ?

E o întrebare bună. Chiar azi (29 mai, n.r.), după ce m-am trezit,  mă gândeam la asta. Dacă ar fi să mă gândesc la un film, cred că ar fi un film biografic despre o persoană care aici s-a născut, aici a trăit și pe care anumite împrejurări o determină să plece. Dar care vine înapoi. Este îndrăgostită, trăiește perioada comunistă, trece prin Revoluția Ungară din 1956. Cred că ar fi foarte interesant. Mă deranjează că nu se fac filme maghiaro-române despre Transilvania. Sunt povești foarte mari, complexe despre această conviețuire, unul lângă celălalt, oameni simpli. Eu cred că această parte a Europei, Europa de Est trebuie să fie mai unită. România și Ungaria ar putea fi la fel dacă ar vrea să colaboreze. Eu nu cunosc viața politică din România, dar în Ungaria situația este foarte neplăcută. Cultura este slab finanțată și poate de aceea ar fi important ca țările care au trecut prin aceeași istorie să facă în comun filme. Pentru asta trebuie și alte guverne care să nu vină mereu cu provocări în direcții negative, așa cum își provoacă poporul Viktor Orbán și alții ca el.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

two × 1 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te