Maia Morgenstern: Negativismul ne sufocă


Distribuie articolul

După un an în care necesitatea marcării Centenarului a dominat discursul public, iar simbolistica special creată pentru cei 100 de ani a fost folosită fără rezerve, de la evenimente publice majore până la târguri, spectacole în grădinițe, lansări de carte sau chiar statui, întrebarea la care merită să găsim un răspuns este cum am simțit, fiecare dintre noi, ”Centenarul” și cu ce am rămas de pe urma lui.

Maia Morgenstern

Maia Morgenstern este actriţă cu experienţă de teatru şi film de peste 30 ani. Reprezintă o figură emblematică a scenei româneşti şi un nume reprezentativ în ceea ce priveşte cultura, teatrul şi cinematografia din România, fiind decorată cu Ordinul Regal „Nihil Sine Deo”. A fost premiată cu titlul de cea mai bună actriţă la Festivalul Emma din Londra, pentru rolul mamei lui Iisus din filmul „Patimile lui Hristos”, iar în Franţa a primit decoraţia „Ordinul Artelor şi Literelor” în grad de Cavaler. De asemenea, este manager al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Este foarte la modă, ştiu, să fii critic la adresa României. Cu cât dai cu parul mai tare şi cu cât eşti mai nemulţumit, cu atât eşti mai vizibil. Eu mă delimitez de această capcană sau ispită, cum vreţi să o numiţi. Nu am soluţii, nu ştiu cine e de vină pentru problemele în care este adâncită România. Oamenii între care eu exist sunt oameni tare buni, de la colegii de serviciu, la copiii mei, la prietenii mei, sunt oameni care lucrează foarte intens, care ştiu exact ce vor şi cum vor. Eu cred că fiecare dintre noi ar trebui să lucrăm mai mult la atitudinea pe care o avem, să organizăm, să planificăm şi să ne asumăm mai atent fiecare activitate. Cred că ar trebui să învăţăm fiecare oleacă mai mult şah pentru a privi în perspectivă.
Negativismul ne sufocă, la fel cum ne sufocă aşa-numitele shot-uri de adrenalină benefice pe moment, dar care pe termen mediu sau lung ne paralizează. Acest negativism există în fiecare dintre noi, dar e o atitudine specifică nu doar românilor. Mă delimitez de moda de a spune că noi suntem ultimii, că suntem terminaţi. Era o modă în anii ’90 în mediul artistic în care activam eu de a manifesta un soi de misticism şi de bisericeală, faţă de orice. Era o tendinţă generală care ducea la sminteală. Nu ştiu cum „ar trebui” să fim. Nu sunt nici psiholog, nici antropolog, nici sociolog. Nu mă ascund în spatele unor teorii celebre pe care le folosim trunchiat, scoase din context.

Nu ştiu cât de des îmi manifest patriotismul. Odată am fost invitată la un festival internaţional de film în Israel pentru a mi se înmâna un premiu pentru rolul din filmul lui Lucian Pintilie, „Balanţa”, eram mult mai tinerică şi mai impulsivă şi făceam tot felul de lucruri sub imperiul primului impuls. Cum spuneam, era un festival internaţional de film şi toate ţările aveau pe catarg drapelul naţional, cu excepţia României. Parafrazându-l aici pe Oscar Wilde, am văzut că nu văd şi m-am dus la organizatori să văd care era cauza. Nu ştiu ce alt sentiment am avut atunci, dar ştiu că a existat ambiţia de a vedea acel drapel pe catarg. Situaţia a fost în aşa fel, încât nimeni nu găsea un tricolor românesc. Hai să sunăm la ambasadă, hai să confecţionăm unul, le-am spus. În cele din urmă s-a găsit un steag şi s-a arborat pe catarg. Probabil că am fost privită ca o ţâfnă de actriţă, dar asta a fost reacţia mea atunci.

Sunt optimistă cu privire la viitorul României. Cred că am mai spus asta, dar nu de puţine ori duşmanii tăi sunt eroii mei şi invers. Anul meu „Centenar” artistic a fost încărcat de evenimente. Înainte de a vorbi cu dumneavoastră, tocmai am primit un premiu pentru interpretare feminină la Braşov, la Festivalul Internaţional de Dramaturgie Contemporană, a XXIX-a ediţie pentru rolul Führerin din „La ordin, Führer!”, în regia lui Mihai Măniuţiu după un text al autoarei austriece Brigitte Schwaiger, un spectacol ce dă prilej unui număr de 25 de tineri creatori să se exprime artistic la Teatrul Evreiesc de Stat, unde spectacolul a fost produs. Ziua Naţională a României mă va găsi pe scena aceluiaşi Teatru Evreiesc din Bucureşti în spectacolul-eveniment „Astă seară: Lola Blau”, un spectacol care sărbătoreşte 25 de ani de existenţă.

Distribuie articolul
  1. Marin Giulia says:

    Maia este actriță ce se pune in joc, are atitudine, coloană vertebrală, a fost criticată dar si apreciată in țară dar și in afara granițelor, OM MINUNAT, știe să se plece cu respect in fată spectatorului, dar este si mamă iubitoare ♥️♥️♥️🇷🇴🇷🇴🇷🇴
    Să ne trăiești Maia ♥️♥️🇷🇴🇷🇴

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te