„Spaţiul cibernetic este prea abstract pentru terorişti. Pentru Rusia şi China are mize mult mai atractive”

Interviu cu Michael Clarke, expert în strategii de securitate


Distribuie articolul

Problema pe termen lung a Europei se rezumă la China şi la influenţa Chinei asupra Asiei, Orientului Mijlociu şi Africii. Acest lucru trebuie să ne îngrijoreze în următorii 20-30 de ani. Provocarea imediată este însă Vladimir Putin şi Rusia, consideră expertul în strategii de securitate Michael Clarke. Cele mai presante provocări în 2018 pentru Europa, spune acesta, sunt legate de menţinerea şi respectarea regulilor impuse de sistemul internaţional, reguli create în urmă cu 200 de ani dar încălcate acum de toată lumea, inclusiv de europeni. 

Michael Clarke consideră că Europa se află acum în derivă, că niciun politician al marilor puteri nu ghidează Comisia Europeană într-o anume direcţie. Pentru analiştii politici această situaţie este extrem de interesantă, spune expertul britanic, dar ca cetăţeni ai Europei ar trebui să fim îngrijoraţi. Deriva aceasta îi permite Rusiei să joace jocuri cu politica noastră, ceea ce şi face. Rusia are o misiunea uşoară în acest moment de a crea discordie între partenerii europeni. În privinţa rapidităţii cu care evoluează era Internetului tuturor lucrurilor trăim vremuri periculoase, dar nu din motive teroriste este de părere Michael Clarke. „Teroriştii nu văd cum prin mediul cibernetic pot obţine echivalentul unei bombe. Nu este nimic spectaculos pentru ei să tai curentul pe o stradă. Este prea abstract. Dar pentru Rusia şi China o perturbare cibernetică are mize mult mai atractive”, a precizat profesorul Michael Clarke în convorbirea avută cu Revista Sinteza.

CV
Prof. Michael Clarke este expert în cadrul Comitetului Naţional Mixt privind Strategia de Securitate a guvernului Majestăţii Sale şi fost director general al Royal United Services Institute (RUSI) în perioada 2007 – 2015, când s-a retras din funcţie. Până în 2001 a fost vicepreşedinte şi director pentru dezvoltarea cercetării la King’s College Londra, unde este în continuare profesor asociat de studii de securitate. A fost numit profesor în 1995, este fellow al King’s College (Londra) şi al Universităţilor din Aberystwyth şi Exeter, unde este şi director asociat al Institutului de Studii Strategice. A predat anterior la universităţile din Aberystwyth, Manchester şi Newcastle-upon-Tyne, precum şi la Universitatea din New Brunswick şi Open University. Este guest fellow al Brookings Institution, Washington DC şi Fellow in Foreign Policy Studies al Royal Institute of International Affairs (Chatham House) Londra.

Este expert al Comisiei de Apărare a Camerei Comunelor din 1997, în perioada 1995-1996 lucrând pentru Comisia de Afaceri Externe a Camerei Comunelor şi 2009 pentru Joint Parliamentary Committee on Bribery. În 2004 a fost numit reprezentantul Marii Britanii în Consiliul Consultativ al Secretariatului General al ONU în ceea ce priveşte dezarmarea. În 2009 a fost numit membru al Forumului Naţional de Securitate al Primului Ministru iar în 2010 membru al grupului strategic de experţi al şefului de stat  major. De asemenea, a fost membru al Strategic Advisory Panel în probleme de apărare pentru Camera de Comerţ şi Industrie, în 2014 a prezidat Defence Communications Advisory panelpentru Ministerul Apărării. În martie 2014 a fost numit de vice-premier coordonator al Independent Surveillance Reviewla RUSI, urmând să raporteze în 2015. Raportul,  A Democratic Licence to Operate: The Report of the Independent Surveillance Review, a fost publicat ca parte a dezbaterii publice asociate Legii Interceptării Comunicaţiilor, promulgată la finalul anului 2016.

Michael Clarke

Trăim într-o eră în care marile puteri au început să concureze din nou la toate nivelurile şi fără a ne da poate seama creează mediul în care noi, restul lumii, trebuie să trăim. Cât de sigur şi stabil este acest mediu?

Când vorbim despre marile puteri ne referim la SUA, China, India şi Rusia. În Europa, în mod deosebit, atmosfera se schimbă foarte des şi diferenţele dintre estul şi vestul Europei pe care le credeam anulate odată cu sfârşitul Războiului Rece au revenit într-o altă formă. Într-un fel, Europa este mai unită decât înainte în termeni culturali şi am putea spune şi economici, dar din punct de vedere politic este din ce în ce mai puţin unită. Aceste trenduri au direcţii diferite, în timp ce trendul global se îndreaptă înapoi spre politica marilor puteri. Dacă privim dinspre perioada 1991, sfârşitul Războiului Rece, până în 2008, sesizăm un interregn între două ere. Şi din 2008, odată cu criza economică din Vest, sau cu invazia Rusiei asupra Georgiei, ne întoarcem înapoi la o versiune a secolului al XIX-lea când dominanţa politică se împărţea între marile puteri. Tot acest context face dificilă misiunea puterilor europene, a Franţei, Marii Britanii, Italiei de a-şi defini strategia în spaţiul lăsat liber de motoarele geopolitice ale marilor puteri.

Care sunt cele mai presante provocări în 2018 pentru Europa?

Cele mai mari provocări sunt legate de menţinerea regulilor impuse de sistemul internaţional (Rules Based International System-RBIS), reguli create în urmă cu 200 de ani de britanici, de olandezi şi de americani. Aceste reguli sunt acum încălcate de toată lumea, inclusiv de noi, de europeni. Dar americanii sunt cei care le încalcă cel mai des. Acest sistem de reguli, care are la bază instituţii internaţionale se află acum sub mare presiune. Administraţia Trump nu crede în instituţiile internaţionale. Acestor încălcări de reguli li se adaugă proliferarea nucleară din Iran sau Coreea de Nord, proliferarea armelor în general, inclusiv a armelor chimice în zone de conflict şi distincţia tot mai vagă între planul civil şi militar din ultimii 30-40 de ani. În unele cazuri această slabă distincţie a devenit critică. Aceste lucruri creează provocări globale la nivel de sistem. Există provocări individuale în relaţie cu sud-estul Europei, Rusia, zona mediteraneeană, Atlanticul de Nord. Dar dincolo de acestea există provocări specifice la nivel de securitate.

Cum va fi afectată Marea Britanie de Brexit în termeni de securitate, mai ales că schimbul de date nu va mai fi acelaşi?

În Marea Britanie părerile sunt foarte diferite în ceea ce priveşte Brexit-ul. Anii 2020 vor fi un deceniu foarte dificil pentru Marea Britanie. Toate schimbările de atunci vor scoate în evidenţă mai mult slăbiciunile acestei ţări şi mai puţin punctele ei forte. Acest lucru avea oricum să se întâmple, dar Brexit va accentua şi mai mult problema. Dacă Brexit va fi un succes, dacă Marea Britanie va deveni o putere europeană independentă, un alt tip de putere, ar putea oferi un punct de sprijin militar Poloniei sau Statelor Baltice care îşi fac griji în privinţa securităţii. Şi dacă Brexit va încuraja Uniunea Europeană să se reformeze, atunci am putea cataloga această ieşire ca fiind un succes. Marea Britanie va fi o nouă putere europeană într-o nouă Europă. Pe de altă parte, Marea Britanie se izolează. Se îndepărtează de prietenii ei din Europa cu efecte simţitoare asupra NATO, a relaţiilor bilaterale dintre ea şi Germania, Marea Britanie, Franţa şi Italia într-o perioadă în care nu e aproape nici de SUA. În 2016, ideea era să ne apropiem mai mult de lumea anglosaxonă pentru că devenisem prea „europeni”, prea birocraţi. Din păcate însă, America lui Trump este mult mai fixată pe China şi estul Asiei şi nu pe Europa, aşa că Marea Britanie se află în situaţia în care nici America, nici Europa nu mai sunt interesate de ea. Aşadar, există o perspectivă favorabilă a Brexit-ului, dar şi o perspectivă mai puţin favorabilă, aflate la foarte mare distanţă una de cealaltă. În 2016 Marea Britanie presupunea că este foarte importantă pentru restul Europei în termeni de securitate, contraterorism şi intelligence şi chiar este importantă, dar în acest moment partenerii europeni joacă propria lor carte şi spun că nu mai au nevoie de ajutorul ei. O altă presupunere care se făcea în urmă cu doi ani în Marea Britanie era că Germania şi Franţa îşi vor păstra interesul faţă de ea, că François Hollande şi doamna Merkel îi vor susţine obiectivele în Comisia Europeană. Dar vedem acum că Emmanuel Macron manifestă puţin interes faţă de Marea Britanie, iar Angela Merkel nu a sărit să ne salveze. Aşa că în ciuda tuturor aşteptărilor, trebuie să negociem cu oficiali europeni cărora nu cred că le pasă dacă securitatea europeană slăbeşte sau nu.

Acesta nu este un semnal foarte bun pentru cine vrea să atenteze la securitatea ţărilor europene.

Nu este deloc un semnal bun. Să luăm doar exemplul programului Galileo, respectiv a sistemului său inteligent de navigaţie prin satelit în care Marea Britanie a investit enorm atât financiar, cât şi în termeni de expertiză. Dacă va fi exclusă din componenta militară pe care o presupune acest program, atunci Marea Britanie va fi nevoită să îşi creeze propriul program de navigaţie, ori altfel forţele sale militare vor fi mai puţin eficiente. Dar este lipsit de sens ca UE să aibă un sistem, Marea Britanie să aibă un sistem şi America să aibă alt sistem.

Dacă privim astăzi spre liderii europeni, care este cel mai puternic lider?

Să ne uităm puţin la istoria Europei de vest. Lucrurile au mers cel mai bine când doi din trei mari lideri s-au pus de acord. Grupul marilor puteri din Europa este format din Franţa, Germania, Marea Britanie şi Italia. Aceasta din urmă, însă, nu mai este reprezentativă pentru ideea de leadership. Aşa că dintre cei rămaşi, întotdeauna a fost nevoie ca doi să aibă convingeri similare şi să se impună ca lideri în propria lor ţară. În prezent avem trei lideri care nu fac nici una, nici alta. Macron, Merkel, care din punct de vedere intelectual este cea mai capabilă dintre toţi şi Theresa May sunt lideri foarte slabi în propria lor ţară. Macron foloseşte vorbe mari şi atât, Merkel îşi pierde tot mai mult din partenerii de coaliţie, iar Theresa May este intrinsec slabă şi devine tot mai slabă. Ea nu are agilitatea politică necesară. Aşa că nu putem vorbi despre un leadership exemplar în Europa.

Aceasta este o vulnerabilitate pentru Europa?

Europa se află în derivă acum. Nici un politician al marilor puteri nu ghidează Comisia Europeană într-o anume direcţie. Pentru analiştii politici această situaţie este extrem de interesantă, dar ca cetăţean ar trebui să fie îngrijorător. Deriva aceasta îi permite Rusiei să joace jocuri cu politica noastră, ceea ce şi face. Rusia are o misiunea uşoară în acest moment de a crea discordie între partenerii europeni.

Vladimir Putin a avertizat la începutul lunii iunie la Moscova că un al Treilea Război Mondial ar pune capăt civilizaţiei aşa cum o ştim. Cât de periculoasă este pentru Europa retorica distrugerii reciproce?

Desigur, nu trebuie să luăm cuvintele lui foarte în serios, dar ceea ce ele reflectă este faptul că Putin este determinat să plaseze Rusia din nou în centrul relaţiilor politice şi militare. Intrinsec, Rusia este o naţiune slabă. Are o economie mică raportată la cei 140 de milioane de locuitori. Strategic, Rusia stă pe loc pentru că este controlată de Putin şi de un grup de oligarhi care practic au furat bunurile statului şi reforma economică nu este posibilă. Sistemul politic mafiot ţine ţara pe loc, asta e realitatea. Este o ţară condusă de gangsteri. Dar Rusia are şansa ca atunci când preţul gazelor şi al combustibililor creşte, cum este cazul acum, să investească în tehnica militară. Forţele aeriene sunt noi, se fac investiţii în sistemele nucleare şi în flotă. Armata rusă are în continuare tot în jur de un milion de soldaţi şi nu s-a schimbat mult. Dacă ne uităm cum au operat în Ucraina, vedem că multe dintre trupele trimise acolo au venit din Extremul Orient, în timp ce forţele speciale au fost folosite ca infanterie, ceea ce este sub nivelul lor de expertiză. Putin a fost foarte categoric în privinţa rolului Rusiei în Siria, apoi în estul Mediteranei, mai ales în Cipru punând presiune asupra statelor baltice şi asupra Poloniei şi manifestând acel tip de „charm offensive” faţă de România, Bulgaria. Principalul lor obiectiv este să creeze un mediu permisiv în vestul Europei astfel încât atunci când va deţine influenţa totală în fostul spaţiu sovietic, Vestul să nu se opună. Aşa că dacă pot crea discordie între europeni şi dacă îi pot îndepărta pe americani din Europa atunci imaginaţi-vă acest scenariu: Dacă Rusia va reuşi să preia regiunea Narva din Estonia, la fel cum Crimeea a devenit parte din Rusia şi va folosi pentru asta tactici hibride, fără invazie, va crea un dezechilibru în securitatea Estoniei, însă nu suficient de mare pentru ca NATO să intervină. În acel moment, ţări precum România, Bulgaria sau Slovacia se vor gândi că NATO nu va intra în joc nici pentru ele dacă va fi cazul şi atunci vor înclina să susţină partea Rusiei. Ca urmare, privind acest scenariu în care ruşii sunt ostili faţă de nordul Europei, dar „charm offesnive” faţă de sudul Europei şi fiind prezenţi în Mediterana şi în Orientul Mijlociu, pot manevra toate aceste regiuni pentru a crea un mediu permisiv. Europa este prea dezbinată politic pentru a obiecta atunci când Rusia îşi va restabili influenţa în spaţiul fost sovietic. Putin, la începutul lui 2014 vorbea despre anexarea Crimeii şi a avut un discurs foarte important în care a spus că ce s-a întâmplat în 1991, când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit a fost o catastrofă. „Oamenii s-au culcat într-o ţară şi s-au trezit în alta. Am fost atunci prea slabi să ne opunem, dar trebuie să facem tot ce putem pentru a restabili acea influenţă pe care am avut-o”. Asta nu va însemna că ruşii vor invada estul Europei, dar vor să îşi restabilească influenţa în spaţiul fost sovietic prin mijloace foarte evidente. Guvernul italian, de exemplu, este determinat să îşi îmbunătăţească relaţiile cu Rusia, vor să ridice sancţiunile. Dacă pe vremuri America le spunea aliaţilor atunci când era nevoie să fie categorici în privinţa politicii internaţionale, acum Trump este văzut ca un adversar nu ca un prieten de partenerii europeni. Politica europeană în acest moment, la nivel tactic, lasă de dorit.

Aşadar, contextul este foarte favorabil pentru Rusia.

Rusia are foarte multe oportunităţi. Tacticile Rusiei sunt foarte eficiente de la o zi la alta. Putin este foarte bun din acest punct de vedere. Dar strategic, în decurs de 30-40 de ani, Rusia nu va merge nicăieri. Este o putere în declin, se află de partea greşită a istoriei. Economia ei este în declin, politic nu se dezvoltă, nimeni nu îşi doreşte să studieze în Rusia sau să viziteze această ţară. În schimb istoria este de partea Chinei şi a Indiei. Este foarte clar că secolul XXI este secolul asiatic şi Rusia este perdantul în toată această mişcare. Pe termen lung, Putin nu duce Rusia nicăieri.

Cu ce mare lider din istorie îl putem compara pe Vladimir Putin?

Putin are o mentalitate similară cu cea a lui Stalin pentru că se gândeşte doar la teritoriu. El crede că securitatea înseamnă teritoriu, în timp ce în Vest ne gândim la securitate în termeni de reţele şi reguli. Rusia se simte în siguranţă doar dacă vecinii ei sunt slabi. Îi place să aibă la graniţă naţiuni vătămate. China e diferită. China se simte în siguranţă dacă are naţiuni puternice la graniţe, dar care să fie dependente de Beijing. Rusia face ce vrea cu Belarus şi preferă ca naţiunile să fie precum era Finlanda în Războiul Rece. Cred că Putin gândeşte în modul în care gândea Stalin, în termeni teritoriali. În timp ce noi, în Vest, gândim securitatea în termeni de cifre şi reţele, nu în termeni fizici. Fără să ne dăm seama, însă, intrăm din nou în lumea în care teritoriul începe să conteze din nou. Ştiaţi că în Europa există acum mai multe bariere teritoriale decât existau în timpul Războiului Rece? Vorbim despre globalizare, dar politicienii noştri gândesc tot mai mult în termeni teritoriali.

Ce se întâmplă în Orientul Mijlociu în termeni teritoriali?

Primăvara Arabă, care a început în 2011, a avut un efect fundamental asupra Orientului Mijlociu. Dar ceea ce vedem nu este surprinzător. Fiecare revoluţie trece prin mai multe faze. Prima este de obicei o revoluţie liberală, a oamenilor care protestează împotriva dictaturii autocratice. Ceea ce vedem acum am spus-o în 2013, că dacă revoluţia din Siria se transformă într-un război civil pe termen lung, va zdruncina Orientul Mijlociu, ceea ce se şi întâmplă. Iordania, Siria, Irak, aceste ţări încep să se dizolve. Vedem un Orient Mijlociu prins între influenţa iraniană şi saudită care se remodelează într-un mod pe care nu îl putem prezice. Ce putem face este să avem grijă de prietenii noştri, inclusiv de Iordania şi de statele din Golf şi să încercăm să susţinem Arabia Saudită şi reformele pe care Mohammad bin Salman încearcă să le instituie acolo. Dar să nu susţinem Arabia Saudită în războiul cu Iran. Cumva trebuie să acceptăm alienarea Iranului de restul lumii. Societatea iraniană, spre deosebire de cei aflaţi la putere în acea ţară, este foarte pro-vestică. Cel mai mare număr de iranieni trăiesc în SUA şi sunt oameni educaţi şi sofisticaţi. Dacă putem să „convieţuim” cu Iranul în următorii ani până când cei aflaţi la putere vor fi înlocuiţi, atunci vom putea avea relaţii foarte bune cu această ţară. Iranul este o putere foarte importantă în Orientul Mijlociu şi trebuie să creăm o balanţă în ceea ce priveşte relaţia cu Iranul şi Arabia Saudită. Din păcate, însă, atunci când îmi întreb colegii  dacă întrevăd un scenariu optimist pentru Orientul Mijlociu, nimeni nu vede asta în următorul deceniu. Vom avea un scenariu optimist doar când vom vedea cum arată noua politică a Levantului, aici referindu-ne la Liban, Iordania, Irak şi Siria ca esenţe ale acestei regiuni. Ar fi foarte trist să vedem Iordania schimbându-se, dar dacă dinastia haşemită din Iordania se prăbuşeşte mâine, ceea ce este foarte posibil, atunci peste noapte Iordania va deveni un stat islamic radical. În concluzie, Orientul Mijlociu este un scenariu care va continua să se înrăutăţească.

În ce stadiu se află lupta împotriva ISIS în acest moment?

ISIS controlează acum un teritoriu destul de mic în nordul Siriei, dar prezenţa lor este vizibilă încă în sudul Libiei şi în Afganistan. ISIS nu va muri foarte curând pentru că operează pe ideea realizării unui ideal, cel al Califatului, foarte atractiv pentru islamişti. Şi chiar dacă ISIS va fi eliminată, Al-Qaeda va exista în continuare. Brandul Al-Qaeda este mult mai adânc înrădăcinat în mentalitatea islamică şi este mult mai agil. Astfel, civilizaţia vestică are în faţă noua generaţie de islamişti. În Marea Britanie, în ultimii 20 de ani, ceea ce islamiştii cu influenţă politică au reuşit să facă a fost să schimbe sentimentul identitar al populaţiei musulmane. Dacă în urmă cu 20 de ani îi auzeai pe oameni spunând „sunt un pakistanez britanic şi musulman”, acum prima dată spun că sunt musulmani şi apoi că sunt pakistanezi britanici. Vedem cum preferă mai nou să se identifice prin religie. Aşa că o parte semnificativă din cetăţenii musulmani din Marea Britanie, 4,4% din populaţie, se identifică prima dată prin religie. Al doilea lucru pe care au reuşit să îl facă islamiştii a fost să creeze ideea că dacă te identifici ca musulman, trebuie să susţii şi ideea Califatului. Dacă nu susţii ideea aceasta, nu eşti un musulman bun. Acesta este mesajul transmis tinerilor musulmani. Aceste idei nu vor dispărea şi unele vor lua forma terorismului.

Ar trebui să fim îngrijoraţi în privinţa rapidităţii cu care evoluează era Internetului tuturor lucrurilor?

Trăim vremuri periculoase din acest punct de vedere, dar nu din motive teroriste. Desigur lumea cibernetică este un loc prielnic pentru terorişti pentru că le facilitează accesul spre viitorii lor adepţi. Dar îi face şi vulnerabili. Pericolul însă nu vine din partea teroriştilor în acest caz, ci din direcţia acţiunilor statale, referindu-ne aici în special la Rusia şi la China. În Marea Britanie şi în America, vulnerabilităţile nu vin prin intermediul atacurilor hackerilor. Ideea că hackerii ruşi, inspiraţi de Kremlin, pot folosi lumea cibernetică pentru a influenţa alegerile în moduri în care noi nu putem să o facem pentru că alegerile lor sunt frauduloase şi pentru a crea vulnerabilităţi în infrastructură, este îngrijorătoare. Dar nu suntem îngrijoraţi de hackerii care stau în vârful patului şi se joacă pe calculator, ci suntem îngrijoraţi de Rusia şi China în mod special că ar putea să folosească vulnerabilităţile cibernetice ca moduri de distragere a atenţiei în cazul unor crize reale. Este un mod tradiţional de a gândi al ruşilor acela de a crea tehnici de distragere a atenţiei, de a se folosi de informaţii publice pentru a crea zvonuri false şi confuzie. Ruşii fac asta tot timpul. Nu ştim dacă şi chinezii le urmează exemplul, dar ştim că ei spionează la scală industrială, spre deosebire de ruşi care au obiective ţintite. Chinezii spionează pe toată lumea şi tot timpul şi încă nu ştim ce fac cu toate datele culese. În Londra, de exemplu, institutul nostru este atacat cibernetic la fiecare două-trei luni şi ştim exact locul din Shanghai de unde fac asta. Ruşii sunt mai subtili. Teroriştii nu văd cum prin mediul cibernetic pot obţine echivalentul unei bombe. Nu este nimic spectaculos pentru ei să tai curentul pe o stradă. Este prea abstract. Dar pentru Rusia şi China o perturbare cibernetică are mize mult mai atractive.

Spun unii că trăim o nouă eră în ceea ce priveşte protecţia datelor în Europa datorită reformei GDPR. Cât de necesară a fost această reformă?

Din punctul meu a fost o reformă foarte necesară. Dar tipic pentru UE şi această reformă este supra-birocratizată. Are la bază principiul că oamenii ar trebui să aibă mai mult control asupra intimităţii lor. Ceea ce este bine. Americanilor nu le place pentru că li se pare o practică anticompetitivă. Dar în America, dacă ne uităm la Facebook şi Google vedem că au devenit două companii foarte periculoase. Au mai mult monopol în zona lor de acţiune decât oricine altcineva în istorie. Aceste companii au devenit aproape anti-democratice. Pretind că le dau utilizatorilor libertate personală, dar de fapt noi suntem produsul, nu suntem clienţii. Clienţii lor sunt alte companii de publicitate. Aşa că cerinţele GDPR sunt o mişcare foarte bună. Dar este şi o perspectivă ce ţine de generaţii. Sunt tineri în ziua de astăzi pe care nu îi deranjează să îşi expună pe tavă toate detaliile vieţii lor.

Credeţi în acest moment că o întâlnire între Donald Trump şi Kim Jong-un ar schimba cursul istoriei? Ce impact ar putea avea?(Convorbirea cu Michael Clarke a avut loc înaintea summit-ului G7 din Singapore, n.r.)

Donald Trump îi oferă lui Kim Jong-un o supra expunere ca lider. Vorbim despre un om despre care se făceau glume cu fiecare ocazie, care îşi ţinea populaţia în foamete. Era considerat ca ultimul om în politica mondială. Ai nevoie de mult talent pentru a-i da acestui om statutul de lider mondial, ceea ce acum se întâmplă fără ca el să aibă un merit. Nu ştiu ce va face Donald Trump mai departe pentru că nici el nu ştie. Dacă se va întoarce de la summit-ul G7 cu o promisiune din partea lui Kim Jong-un că va denucleariza Coreea de Nord, atunci îi voi recunoaşte meritul. Dar, cel mai probabil, Coreea de Nord este determinată să îşi păstreze avantajul nuclear, la fel ca iranienii. Ideea că Kim Jong-un va încheia vreun acord cu americanii când Trump nu-şi ţine promisiunile cu Iran, de exemplu, este aproape imposibilă. Cine în ziua de astăzi ar mai putea avea încredere în America?

În concluzie, care este cea mai periculoasă criză în care s-ar putea adânci Europa în viitor?

Problema pe termen lung a Europei se rezumă la China şi la influenţa Chinei asupra Asiei, Orientului Mijlociu şi Africii. Acest lucru trebuie să ne îngrijoreze în următorii 20-30 de ani. Dar asta nu înseamnă să ne opunem Chinei, ci să îi înţelegem strategia pentru a ne crea propriile avantaje. Provocarea imediată este însă Putin şi Rusia. Cum spuneam, Rusia nu este puternică. Este slabă şi agresivă. Tocmai de aceea, ar trebui să fim capabili să îi facem faţă şi să stabilim limitele.

Se întrevăd noi lideri capabili în Europa?

Încă nu. Dar Emmanuel Macron are toate şansele să se dezvolte ca lider important. Marea Britanie abia după următoarele alegeri va avea ocazia să însemne ceva din nou pentru Europa. Până atunci, Europa trebuie să se bazeze pe relaţiile franco-germane şi pe liderii acestor două mari naţiuni.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

20 − fifteen =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te