Mihai Daraban, președinte CCIR: „Suntem o ţară de subcontractori”


Distribuie articolul

Mihai Daraban este preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României. A fost ales în 2017, cu unanimitate de voturi, pentru al doilea mandat, pe o perioadă de cinci ani, la conducerea CCIR. Este totodată preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA). Acesta se află la conducerea CCINA Constanţa încă din anul 2002. A absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea de Mecanică, Secţia maşini şi echipamente termice. De-a lungul timpului, Daraban care nu este afiliat politic, a susţinut numeroase proiecte şi seminarii şi, de asemenea, a participat la o serie de conferinţe internaţionale, printre care Congresul Mondial al Camerelor de Comerţ – Qatar (2013), misiunea economică din Ecuador „Dezvoltarea economică a judeţului Constanţa” (2012), misiunea economică din Republica Africa de Sud „Potenţialul economic al României” (2009).

Sinteza:  Sunteţi la al doilea mandat de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Cum aţi caracteriza dumneavoastră capitalul românesc? Care sunt elementele pozitive? Dar cele negative?

Mihai Daraban: Capitalul românesc este foarte fragil. Este foarte fragil pentru că are o istorie scurtă. Apoi, lipseşte capitalizarea capitalului românesc. Din păcate, încă nu folosim bursa de valori la adevărata sa valoare. Bursa de valori ar fi o formă de capitalizare care, slavă Domnului, este folosită pe scară largă, la nivel mondial. Nu avem încă această educaţie economică pentru că, pentru a fi listat la bursă, e nevoie de un audit serios şi de foarte multă transparenţă. Nu cred că suntem la faza aceea, mai avem până acolo. Probabil a doua sau a treia generaţie de oameni de afaceri, care fie au fost şcoliţi în străinătate, fie au trăit ori s-au născut în economia de piaţă, vor apela într-un final la mecanismul bursei de valori.

Pe de altă parte, au tot existat polemici în spaţiul public vizavi de companiile străine din România şi, din păcate, guvernanţii au apăsat foarte mult pe această pedală. Dacă ne aducem aminte, anul trecut a fost un atac asupra acestora. Cred că ar trebui să fim mai circumspecţi, să ne uităm şi să vedem că cei mai mari angajatori sunt firmele străine.

Aportul lor la economia naţională, la exportul României, este covârşitor. În primii 100 de exportatori care fac de altfel 51% din exportul României, doar trei sunt firme româneşti. Acest lucru trebuie să ne pună pe gânduri sau să ne facă să înţelegem cum stau lucrurile în realitate. Eu bat un apropo pentru guvern, pentru ca acesta să înţeleagă realitatea din teren. De altfel, toate apariţiile noastre publice, ale Camerei de Comerţ şi Industrie a României, au fost pe ideea conform căreia guvernele din România să conştientizeze realitatea din teren şi de abia apoi să îşi facă propriile politici economice. Dacă nu se pleacă de la o realitate clară, s-ar putea adopta nişte măsuri care să defavorizeze, capitalul românesc.

V-aş da un exemplu în acest sens: dacă într-un caiet de sarcini se pune drept condiţie de participare o cifră de afaceri de minim 100 de milioane de euro, vreau să îi anunţ pe guvernanţi că sunt doar 83 de firme româneşti la nivel naţional care îndeplinesc acest criteriu. Dacă ar fi să îi dăm jos pe cei de stat:Transgaz, Electrica, Romgaz, Hidroelectrica etc., rămân 55 de societăţi private cu capital integral românesc şi iată că însuşi caietul de sarcini poate să descalifice capitalul românesc din start, dacă nu ştii aceste date elementare, date pe care ei le deţin.

Noi, la Camera de Comerţ şi Industrie a României, nu inventăm cifre, nu avem de unde să le scoatem, noi ne folosim de bazele de date ale instituţiei statului, fie că vorbim despre Oficiul Registrului Comerţului, despre Ministerul de Finanţe, unde se depun bilanţurile contabile, fie că vorbim despre Ministerul Comerţului sau despre Institutul Naţional de Statistică. Noi nu inventăm date, ci pur şi simplu le analizăm în baza unor softuri pe care le avem şi grupăm societăţile pe categorii: mărime, cifră de afaceri, capital străin, mixt şi aşa mai departe. Singurul nostru apel este ca statul să se aplece asupra acestor cifre.

– Lucru care să înţelegem că, de regulă, nu se întâmplă?

–Da, aşa e. Eu am avut o discuţie memorabilă în acest sens. Fusesem chemat, la un moment dat, la prim-ministrul Grindeanu – i-am făcut o oglindă a economiei naţionale – iar la plecare mi-a cerut baza de date pe care o am eu. Şi i-am spus că bazele de date sunt ale dumnealor. Noi doar le-am analizat, le-am încrucişat şi am ajuns să avem o imagine a economiei: câţi agenţi economici sunt peste 100 de milioane de euro cifră de afaceri, câţi sunt între 50 şi 100 de milioane, câţi sunt inclusiv între 20 şi 50 sau între 10 şi 20. Nu ştiu, poate ne-am făcut de lucru singuri, dar dacă nu se pleacă de la o realitate din teren, nu se va rezolva nimic.

– Atunci când facem analize cu privire la capitalul românesc, de cele mai multe ori, cifrele sau interpretările se fac comparativ cu capitalul străin în România? Cum stăm la acest capitol? Balanţa înclină pozitiv în favoarea capitalului românesc sau în favoarea celui străin?

– Dacă ar fi să facem o analiză capital românesc versus capital străin, vă pot spune că sunt 615.620 de companii la nivel naţional cu 100% capital românesc şi sunt 35.339 companii cu 100% capital străin. Pe lângă acestea, există societăţile unde statul mai este încă acţionar. Dacă ne uităm la aceste două cifre, vom vedea că numărul societăţilor româneşti este de 17 ori mai mare decât cele cu capital străin. Dacă mergem mai departe, vom vedea că, de exemplu, cifra de afaceri a firmelor româneşti a fost de 131 de miliarde de euro, iar a  companiilor  străine de 77 de miliare de euro. Iată că diferenţa nu mai este de 17 ori, ci de 1,7 ori.

Dacă ne ducem la ceea ce „arde” şi s-a discutat în spaţiul public, profitul brut al firmelor cu capital privat românesc a fost de 12 miliarde de euro, al străinilor de 5,2 miliarede de euro. Mi se pare un raport rezonabil, nu are ceva ieşit din comun, având în vedere totuşi, ceea ce spuneam iniţial, că societăţile româneşti sunt de 17 ori mai multe decât cele străine. Pe de altă parte, dacă e să ne uităm şi la alte cheltuieli cu taxe aferente, altele decât cele pe salariat, vom vedea că firmele româneşti au plătit 1,3 miliarde de euro, dar străinii au plătit 1,6 milioane de euro. Deci, deja se inversează puţin situaţia. De asemenea, în ceea ce priveşte forţa de muncă, avem rapoarte normale. Nu trebuie să facem din capitalul străin o ţintă.

– Din perspectiva organizaţiei pe care o conduceţi, dumneavoastră sesizaţi că există o antagonizare între cele două capitaluri? Vorbim despre două tabere complet distincte?

– Foarte multe firme româneşti lucrează în calitate de contractori pentru firmele străine. Noi suntem, poate sunt dur aici, o economie de subcontractori. Vrem, nu vrem. Trebuie să ne acceptăm acest rol. Pe de altă parte, Eurostatul ne spune că suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cercetare şi inovare. Deci, cu alte cuvinte, mărci româneşti cu valoare adăugată mare la export, noi nu prea avem.

– Aţi amintit de cele trei companii româneşti din top 100 care fac export.

– Dacă e să ne referim strict la top 100, aici regăsim trei firme cu capital românesc. Sunt cei de la Aramis care se ocupă cu mobilă, Oltchimul – paradoxal – iar a treia este Compa Sibiu, cei care fac cutii de viteză pentru branduri din Vestul Europei. Ei sunt mai mulţi dacă intrăm în alte topuri. Dacă ne ducem la primii 500, este altă poveste. Mai găsim firme româneşti. În primii 500 de exportatori sunt 58 de exportatori româneşti din care 45 cu capital privat. Dacă ne ducem la top 1.000, acolo vom găsi 188 de companii româneşti, din care 167 cu capital privat. Dar, o altă cifră: în România sunt 22,580 de exportatori. Primii 100 fac 51% din exportul României, primii 500 fac 74, 4%, iar primii 1.000 fac 83%. Vă daţi seama câte companii se bat pe cei 17%? Unde vreau să ajung – iar aceasta este o altă temă de discuţie – economia românească este extrem de polarizată, adică avem 3.262 de societăţi comerciale care realizează 178 de miliarde de euro, cifră de afaceri. Cifra de afaceri totală, la toţi cei 676.240 care au depus bilanţul la organele fiscale este de 274 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, 0,5% din numărul de societăţi care au depus bilanţul la organele fiscale realizează cam 65% din cifra totală de afaceri. Noi, din această cauză, am şi spus la un moment dat, că microîntreprinderile, acestea care potrivit Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii au până în nouă salariaţi şi maxim două milioane cifră de afaceri – dar nu se întâmplă aşa, că nu au nici nouă, nici două milioane, pentru că stau mult mai rău – aceştia nu ar trebui să fie impozitaţi deloc, pentru că nu avem de ce să îi impozităm. Practic, aceste societăţi ar trebui, sub rezerva că îşi asumă angajarea a minimum patru oameni, cărora le vor plăti taxele aferente forţei de muncă, să nu mai fie impozitate. Noi, cei de la Camera de Comerţ şi Industrie a României, credem că este suficient. Pentru că nu contează în economia totală.

Vedem şi noi că se tot vorbeşte în spaţiul public despre creştere economică. Şi ne uităm cum creşte economia românească de Black Friday. Ne bucurăm la TVA-ul care se rostogoleşte la marfa din import pe care poporul român o achiziţionează. Asta este cu totul o altă discuţie. Noi am tras un semnal de alarmă şi le-am spus: domnilor, deficitul balanţei comerciale a fost de 10 miliarde de euro în 2016 şi a ajuns 13 miliarde de euro în 2017! Aceştia sunt bani cash, bani lichizi. Aici nu este poveste, nu este macroeconomie, nu sunt aceşti indicatori foarte vânturaţi în spaţiul media. Aici sunt lucrurile foarte clare: importăm enorm!

Anul trecut am importat de 75,6 miliarde de euro. E un coşmar! Trebuie să înţelegem cu toţii că, dacă am auzit de producţie pe stoc la viaţa noastră, de import pe stoc nu am auzit. Nu face nimeni import pe stoc. Importul se face când produsul e prevândut. Ştim bine că, dacă avem o maşină din import şi ni s-a spart parbrizul, nu putem să îl schimbăm de azi pe mâine, pentru că nu există pe stoc. Te pune pe lista de aşteptare, stai o săptămână, două până vine curierul şi îţi înlocuieşti apoi parbrizul. Situaţia nu e roz. Noi tragem aceste semnale de alarmă, pentru că noi avem un PIB mare sau a crescut PIB-ul, vezi Doamne! Într-adevăr a crescut, spune şi Fondul Monetar Internaţional că am ajuns la 211 miliarde de dolari pentru 2017. Dar haideţi, să plecăm de la o chestiune elementară. Mie îmi place să vorbesc pe înţelesul unei categorii mai mari de oameni. Nu vreau să mă adresez specialiştilor, vreau să mă adresez omului care înţelege puţin fenomenul, nu neapărat în profunzime.

Definiţia PIB-ului are cinci variabile. PIB-ul este consumul domestic sau privat, plus consumul statului, plus investiţiile, plus exportul, minus importul. Să le luăm pe rând: consumul domestic a crescut, a mai crescut nivelul de trai, lumea cumpără marfă din import, consumul statului e foarte mare, investiţiile, foarte mici spre deloc, exportul, mai mic decât importul. Şi atunci, o să vedem că avem această creştere pe consum, pe un consum din marfă din export, din păcate. E foarte sănătos să ai o creştere economică, bazată pe consum, cu condiţia ca acel consum să fie din producţia proprie, să încurajezi consumul de marfă din România. Din păcate, nu se crează mecanisme ca aceste lucruri să se întâmple.

– În ce măsură oamenii de afaceri, antreprenorii români reuşesc să fie o voce luată în seamă de guvernanţi? Câtă forţă are capitalismul românesc? Cât de mult credeţi că au înţeles investitorii români că, pentru a se face auziţi, au nevoie să se coalizeze, să renunţe la orgolii şi să îşi unească forţele?

– Din păcate, este şi o lipsă de solidaritate şi în mediul de business, trebuie să recunosc acest lucru. Chiar şi noi, Camera de Comerţ şi Industrie a României, întâmpinăm dificultăţi în a organiza o misiune economică în străinătate, în a organiza un forum de afaceri. Există o lipsă de solidaritate. Vedem acest lucru şi din numărul de membri pe care îi avem. Oamenii de afaceri ar trebui implicaţi mult mai mult în camerele de comerţ ca vehicol în a-şi rezolva problemele, pentru că şi noi avem nevoie de un feedback, de o încurajare din partea mediului de afaceri. Trebuie să vă spun că bugetul de venituri şi cheltuieli al camerei de comerţ ni-l organizăm singuri. Cotizaţia la o cameră judeţeană unde sunt membri nu sare de 2% din cifra de afaceri, deci e nesemnificativă raportat la veniturile unei camere de comerţ. Aceasta este o dovadă a lipsei de solidaritate. Pe de altă parte, mulţi spun că tot ce ar trebui să facă guvernul e să ne lase în pace.

Dar guvernul ar putea, într-adevăr, să facă ceva, pentru că sunt nişte urgenţe la nivel naţional. Numărul unu este infrastructura, pentru că desfacerea mărfurilor pentru orice agent economic din România, fie că e român sau străin, implică nişte costuri adiţionale pe transport datorită acestei lipse de infrastructură. Practic, producţia în România devine necompetitivă prin această lipsă. De la Constanţa, de exemplu, ca să treacă trenul de marfă peste România, durează cam 24 de ore. Este inadmisibil! Avem viteza pe calea ferată de 30 de kilometri pe oră. În ce ţară trăim, în ce secol? Ca să nu mai vorbim despre infrastructura rutieră. Noi nu avem autostrăzi care să treacă peste Carpaţi. Acestea sunt nişte probleme stringente care afectează mediul de afaceri. După aceea, liberalizarea forţei de muncă din străinătate. Nu trebuie să plângem că ne-au plecat oamenii în străinătate la muncă, pentru că s-a întâmplat şi la case mai mari. Este un dejavu. Nu cred că trebuie să intrăm în panică. Dacă mergem mâine la Paris, sunt convins că nu ne va mai servi niciun francez la masă, cum dacă ne ducem în Anglia, nu ne va mai servi un englez. Lucrurile se întâmplă pe planetă şi se întâmplă şi la case mai mari.

Ce aveam noi nevoie este să suplinim această lipsă de forţă de muncă din România, să ne lase să aducem din Extremul Orient, pentru că, la ora actuală, nu ştiu ce minte luminată de prin Ministerul de Interne, dar nu de acum, ci de mai mulţi ani, a stabilit un contingent, a stabilit că nu avem voie să aducem mai mult de 7.000 de lucrători din străinătate. Nu înţeleg de ce trebuie puse baremuri. Mai mult de atât, dacă eu aduc vietnamezi şi semnez contractul perfect legal, în ţara respectivă, pe 500 de dolari pe lună, nu înţeleg de ce statul român pe noi ne taxează ca şi cum am plăti acel vietnamez cu salariul mediu pe economie, în speţă 4.260 de lei. Omul acela nu vrea să rămână în România, ci vrea să îşi ducă la îndeplinire contractul şi să se întoarcă acasă. De ce statul român îl chinuieşte pe angajatorul din România taxându-l atât de mult? Eu zic să îl taxezi ca să protejezi forţa de muncă din ţară, dar dacă noi nu mai avem forţă de muncă, nu ar trebui să fim încurajaţi să aducem forţă de muncă, dar de unde vrem noi, nu de unde vrea statul? Poate o aducem din Filipine, din Indonezia, din Vietnam, din Nepal etc. E problema mediului de afaceri, nu e problema statului.

– Cât de mult mai producem „româneşte”? Este mult? Este puţin, raportat la ţările din jurul nostru?

– Trebuie să recunoaştem că toate ţările din blocul fost comunist, din Europa Centrală şi de Est, toţi sunt subcontractori ai economiei vest-europene. E normal să ai o creştere de 7% în România, când Germania anul trecut a avut 2,2%, Franţa a avut o creştere de 1,9%, iar  Italia de 1,5%, dar haideţi să ne gândim când spunem 2,2% în cazul  Germaniei, ne gândim la PIB-ul de 3.684 de miliarde de dolari, unde 2,2% înseamnă o creştere consistentă. E normal că trăim şi noi mai bine, pentru că ni se dă de lucru mai mult pe orizontală. Sunt nişte parametri internaţionali pe care mi-a plăcut să îi urmăresc. De exemplu, când are Germania 0,1% creştere economică, noi ne situăm la o creştere de 2-3%, adică există întotdeauna o corelaţie. Când este dolarul foarte puternic, preţul petrolului este foarte jos în dolari. Când dolarul este devalorizat în raport cu euro, o să vedeţi un petrol mai scump în dolari. Sunt nişte mici trickuri care se întâmplă pe piaţa internaţională şi de care trebuie să ţinem cont. Am auzit „un mare profet politic” spunând că avem inflaţie din cauza creşterii preţului petrolului. Petrolul e acum pe undeva la 75,5 – 76 de dolari barilul Brent. Să le aduc aminte politicienilor că, în 2011, petrolul a fost undeva la 112 dolari barilul, iar inflaţia în România 3,14. România a trecut şi peste 140 de dolari Barilul şi peste 150 de dolari barilul. Inflaţia actuală este datorată pur şi simplu creşterilor salariale de anul trecut în sistemul bugetar, din păcate, lucru care a dus la un consum exagerat de marfă din import şi cu asta avem explicaţia acestui 5,2 inflaţie.

– Ce credeţi că îi lipseşte capitalismului autohton? Care credeţi că sunt, în acest moment, principalele probleme pe care le au investitorii români din perspectiva legislativă?

– Îi lipseşte în primul rând predictibilitatea. Vreau să trăiesc şi eu ziua când vom putea să tipărim Codul fiscal. Numai în 2017, au fost aproximativ 230 de modificări la Codul fiscal. Capitalul autohton are nevoie de predictibilitate, iar după aceea sunt cele două teme pe care le-am amintit: infrastructura şi forţa de muncă. Aceste trei puncte sunt principalele lucruri pe care le doreşte agentul economic din România, fie el cu capital românesc, fie cu capital străin. Noi ar trebui să vorbim de mediul din afaceri din România, după cum se spune: cei cu J la poartă. Despre toţi cei care sunt înregistraţi în România, că sunt străini sau români, nu ar trebui să conteze, pentru că, până la urmă, lucrează cu români sub o formă sau alta. Nu vezi vreo firmă plină de nemţi sau olandezi în România.

Legile economice sunt foarte stufoase. Este un coşmar ceea ce se întâmplă în domeniul economic legislativ. Pe de altă parte, absorbţia de fonduri europene pentru societăţi comerciale este un chin de birocraţie, adiacentă birocraţiei de la Bruxelles. Sunt probleme pe toate palierele. Pentru că şi autorităţile de management în domeniul proiectelor europene cer lucruri imposibile şi foarte stufoase. Îmi aduc aminte că, acum câţiva ani, am avut eu un proiect la Camera de Comeţ Constanţa de vreo 400.000 de euro fonduri nerambursabile pe 90% dintre acestea. Am mai făcut un etaj la clădire. Am semnat 26.200 de pagini, pagină cu pagină. Şi îmi puneam atunci problema ce ar face o companie mai mică ce nu are personal cum aveam eu, că aveam 50 de salariaţi, ce or face unii mai mici, care nu au acest personal care să producă toate aceste hârtii? Complicăm lucrurile foarte mult. Birocraţia în ansamblu este colosală în România.

– Este mai greu sau mai uşor pentru investitorii români decât pentru cei străini să supravieţuiască în mediul legislativ actual, socotit a fi mai degrabă neprietenos cu mediul de afaceri?

– Cei străini, ca educaţie antreprenorială, sunt obişnuiţi să delege competenţe. Ei merg pe principiul că nu se pricep la fiscalitatea din România şi angajează o firmă care să îi aducă cu fiscalitatea la zi, să îi updateze cu tot ce înseamnă acest domeniu. Agentul economic din România fiind mai puţin capitalizat, trăieşte câteodată cu impresia că le ştie pe toate şi e mult mai vulnerabil la aceste schimbări, decât agentul economic străin din România. Agentul economic român mai dă rateuri şi mai face greşeli, tocmai din acest motiv: crede că le ştie pe toate.

Potenţialul nostru, dependent de infrastructură

– Având o privire de ansamblu asupra economiei României, care credeţi că sunt segmentele pe care putem spune că avem atuuri importante? Dar care sunt cele mai deficitare? Care sunt domeniile de viitor?

– Am putea excela pe turism, domeniu care de abia reprezintă unu şi ceva la sută  din  PIB, dar turismul este lovit crunt de lipsa de infrastructură. Dacă e să vorbim despre transport şi logistică, unde iarăşi am putea excela, suntem din nou loviţi de infrastructură.

Noi avem un avantaj colosal: suntem cu ieşire la mare! Trebuie să profităm de această poziţie geografică, dar acest lucru s-ar putea face prin infrastructură. Noi putem deveni un hub la Marea Neagră pentru foarte multe mărfuri. Portul Constanţa este cel mai mare din Marea Neagră, este portul cu cele mai mari adâncimi, deci practic putem să acomodăm cele mai mari nave maritime care sunt pe planetă. Problema este ce faci de la Constanţa spre Vest. Noi avem o Dunăre, despre care mai glumim câteodată: „trei luni ape joase, trei luni ape înalte, trei luni ceaţă, trei luni gheaţă”, deci Dunărea nu este adusă la nivelul de transport care să o facă navigabilă 365 de zile pe an şi care să ne ducă direct spre centrul Europei. Autostrăzi nu avem, căile ferate le-am amintit anterior. Există potenţial, dar aş spune că absolut tot potenţialul pe care îl are România este legat de infrastructură şi, dacă nu dispare corupţia din acest sector, nu vom avea autostrăzi niciodată.

– Ce părere aveţi despre sectorul IT?

– IT-ul este, într-adevăr, o componentă esenţială de dezvoltare. Avem tineri specializaţi, chiar dacă, paradoxal, foarte mulţi dintre cei care lucrează în domeniu nu sunt absolvenţi de Automatică şi Calculatoare, fiind freelanceri în domeniu. Din păcate, IT-ul nu este suficient instituţionalizat în România. Bineînţeles că străinii profită de tinerii noştri, pentru că noi nu reuşim să creăm nişte societăţi cu potenţial pe piaţă. Sunt foarte puţine cu capital românesc în ţară.

– Cât de uşor / greu credeţi că îi este unui tânăr român care dispune de, să spunem, 100.000 de euro, să îşi dezvolte un business în România?  Care ar fi domeniul în  care l-aţi încuraja să facă acest pas?

– Businessul nu se face pe principiul: eu trebuie să am un business. Businessul pleacă de la o pasiune şi de la o anumită înclinaţie pe care o are fiecare tânăr. Pe cei pasionaţi de IT i-aş încuraja categoric să îşi facă o microîntreprindere şi să dezvolte nişte softuri, să comunice cu companiile mari din domeniu. Dar până la urmă, este vorba despre pasiunea şi înclinaţia fiecăruia. Unii pot să se apuce de făcut shaorma, unii se pot apuca de IT, alţii pot să închirieze maşini, să facă transport, distribuţie. E alegerea fiecăruia.

– Consideraţi aşadar, că orice domeniu poate fi unul profitabil, dacă există pasiune şi implicare.

– Pasiune şi o oarecare înclinaţie spre domeniul respectiv.

– Ce sfaturi le-aţi da tinerilor? La ce să fie precauţi?

– Cel mai mare risc este să nu îţi iei niciun risc. Să fie atenţi la tot, dar să şi rişte în acelaşi timp. Trebuie puţin curaj, pentru că altfel intervine sentimentul de plafonare.

– Cât de importantă este valoarea pe care capitalismul românesc o poate aduce economiei europene şi mondiale? Pe ce segmente?

– Mai avem de discutat la subiectul acesta… Deocamdată avem un PIB de 211 miliare de dolari. Într-adevăr, stăm mai bine decât ţări precum Bulgaria, Ungaria, Slovacia, dar iată că Cehia e în faţa noastră, are 216 miliarde, de Polonia nu mai vorbesc, aproape 580 şi ceva, deci avem un drum lung de străbătut şi nu uitaţi definiţia PIB-ului. O componentă colosală, care ar trebui să influenţeze, să crească PIB-ul, este acea variabilă, a treia dintre ele, investiţiile. Investiţiile statului. Investiţiile în dezvoltare, în infrastructură, în tot, pentru că Slavă Domnului, cimentul îl fabricăm în România!

– Cât de des sunteţi invitat de către instituţii / autorităţi ale statului român la consultări privind iniţiative legislative care privesc mediul de afaceri românesc?

– Foarte rar şi numai dacă sunt televiziunile de faţă. Eu vorbesc foarte deschis. Există o metamorfoză la guvernanţi. Odată ce se văd în funcţii, consideră că au fost puşi acolo de o divinitate şi le ştiu pe toate. Surpriza mea a fost când domnul Grindeanu mi-a cerut baza de date. A fost o surpriză pe de o parte plăcută, pe de altă parte neplăcută. Am rămas puţin descumpănit.

– Cum credeţi că vor arăta viitorii 10 ani pentru capitalismul românesc?

– Va trebui să fim conduşi de oameni care au şcoala făcută la timp. Mi-e foarte greu să fac o predicţie peste 10 ani, dacă nu vom avea în fruntea ţării oameni care au făcut şcoala la timp şi absolvenţi de institute de învăţământ recunoscute pe plan internaţional, nu şcoli pe la Slobozia sau pe la Videle.

– Ce părere aveţi despre Fondul Suveran de Investiţii?

– Nu am o părere prea bună, pentru că vor fi decapitalizate societăţile de stat, iar societăţile de stat care sunt pe listă, ele însele au nevoie de bani de investiţii, de retehnologizare, fie că vorbim despre Hidroelectrica, de Romgaz, de Transgaz. Aceste societăţi au nevoie de investiţii, de mentenanţă. La noi se crapă barajele în România! Nu cred că banii acestor societăţi trebuie să capete o altă destinaţie decât reinvestirea.

– Modelul ar fi unul german, care e funcţional.

– Germania este pe excedent al balanţei comerciale, este pe excedent total. Noi suntem pe deficite. Norvegia are fond suveran de o mie de miliarde de dolari, dar Norvegia este o ţărişoară de 5 milioane de locuitori, unul dintre cei mai mari producători de petrol şi gaze din lume. Are Katarul fond suveran, dar la fel, este unul dintre cei mai mari producători de gaze naturale din lume! Adică, sunt ţări care îşi merită cu prisosinţă, dacă vreţi, acest fond suveran sau numiţi-l cum vreţi. O ţară care exportă de 62 ,6 miliarde de euro şi importă de 75,6 miliarde de euro… despre ce vorbim?

– Liviu Dragnea spunea: „Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va participa la dezvoltarea infrastructurii şi la reindustrializarea României, va investi în agricultură, va creşte PIB-ul”.

– No comment.

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

9 − five =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te