Mituri, credinţe, superstiţii şi mode. Despre misteriosul drum al contagiunii sociale

Nimic mai dificil decât să ne gândim ce avem în cap, cât de complicat este peisajul nostru mental. Poate n-ar fi atât de dificil dacă nu am lua în consideraţie baia de informaţii la care suntem supuşi în viaţa noastră de toate zilele. În această baie, noi nu intrăm goi, cu minţile goale, ci plini de credinţe moştenite sau preluate din surse diferite, neidentificate.    


Distribuie articolul

Toate aceste informaţii se constituie într-un fel de busolă cu care ne descurcăm în viaţă, o busolă mereu schimbătoare. Unele informaţii devin stereotipuri, altele se schimbă odată ce aflăm lucruri noi. Unele stereotipuri sau credinţe ne plac atât de mult încât nici nu dorim să se schimbe şi dacă aflăm că nu sunt adevărate nu ţinem seama de faptul acesta.

Ele nu sunt chiar importante. Că în Biblie nu apare mărul lui Adam şi Eva, ci o smochină sau o rodie pare să nu aibă forţa de a ne face să uităm mărul biblic. Că împărăteasa Ecaterina a Rusiei, cu o reputaţie solidă a apetitului ei sexual nesăţios, nu a murit în cursul unui act sexual cu un armăsar, ci datorită unui accident cerebral, că Napoleon, numit şi „Micul caporal”, avea doar 1,57 m înălţime, dar nu era mic, înălţimea lui fiind obişnuită la acea vreme, iar Stalin doar 1,53m, dar ştia să se fotografieze astfel încât să pară impunător, că liliecii sunt periculoşi şi au o faimă proastă, că taurii corridei nu se înfurie la culoarea roşu, ci la mişcarea haotică a pelerinei roşii a toreadorului, cât de multe informaţii de acest gen apar, nu ne schimbă sau ordonează viaţa cotidiană. Sunt ca bârfele, efemere, trecătoare, curiozităţi.

Proverbele şi zicalele, dar şi cântecele, sunt şi ele o sursă de credinţe de care aflăm cam din copilărie, preluate fiind de la părinţi sau bunici. Că femeile cu strungăreaţă sunt curve, că nu trebuie să te bazezi pe oamenii cu părul roşu, că dacă o pisică neagră îţi taie calea, trebuie să ţii cheile de la casă în mână ca să te ferească de un ghinion, că dacă întâlneşti un popă, este semn rău, la fel şi când întâlneşti un cocoşat. Ce să mai vorbim de cântece? „Ochi albaştri ca seninul te îmbată ca şi vinul”, „ochii căprui fură inima ori şi cui”, „ochii verzi, niciodată să nu-i crezi”. De obicei, acest tip de credinţe trec în categoria superstiţiilor. Ele nu sunt mituri, nu sunt de luat în serios. Şi, totuşi… Cineva spunea că ştiinţa şi fotbalul sunt într-o relaţie de opoziţie, pentru că fotbalul este primitiv şi emoţional. Deci, nu ca ştiinţa. Se cunosc ritualurile superstiţioase ale fotbaliştilor pentru a avea noroc la competiţii, le găsim şi la studenţi, se zice, care vor să treacă examenele uşor, cu succes. Fetele să poarte chiloţii pe dos, să meargă îmbrăcate la fel la toate examenele, mai ales dacă au un antecedent fericit. Sunt, într-adevăr, superstiţii şi dacă nu ai învăţat nimic, nici dacă te duci la examen fără chiloţi nu poţi îmbia norocul.

Nimeni nu neagă mitologia greacă şi nici legendele şi miturile fondatoare care ne însoţesc privirea noastră către trecut. Ele sunt stabile. Dar, nestăvilita abundenţă de informaţii de astăzi ne influenţează viaţa cotidiană, aşa cum reiese din media. Există deja segmente speciale în media – fie că sunt site-uri de opinii, articole, bloguri, comentarii etc. – privind stilul de viaţă şi sănătatea. Ele sunt pline de informaţii, care de care mai diferite, mai particulare şi chiar mai bizare. De obicei, ele sunt considerate mituri, adică idei preconcepute, prejudecăţi, informaţii incorecte, la care trebuie să renunţăm, având acces la informaţii de specialitate, foarte adesea demontând ce deja ştiam sau, mai complicat, antrenându-ne în stări dilematice. Dar ele nu sunt mituri.

Cine nu ştie că potenţa bărbatului creşte odată ce consumă ţelină? Că există un colesterol bun şi unul rău? Uneori, eforturile de a schimba credinţele cotidiene sunt inutile. Ele au devenit stereotipuri înrădăcinate.

Disonanţa cognitivă

Am constatat că destul de mulţi oameni cunosc ceea ce este disonanţa cognitivă. Acest concept aparţine psihologului Leon Festinger, care a susţinut că disonanţa cognitivă este o stare de disconfort mental care apare când două credinţe, idei sau valori se contrazic în mintea unei persoane.

Ideea disonanţei cognitive i-a venit în cap lui Leon Festinger când a studiat un grup american care promova cultul apocaliptic al pieirii umanităţii în urma unei inundaţii. Cultul era condus de Dorothy Martin, o casnică trăind foarte modest într-o suburbie. Ea susţinea cu tărie că a primit un mesaj de la „Gardienii” din altă planetă, care au anunţat-o de apocalipsă şi de salvarea grupului de către aceştia trimiţând o navă spaţială să-i salveze. Membrii grupului şi-au donat bunurile materiale şi au aşteptat evenimentul anunţat pentru 21 decembrie 1954. Nimic nu s-a întâmplat, însă, şi deşi realitatea nu a confirmat profeţia făcută, ei au devenit şi mai fanatici, practicând un prozelistism agresiv, considerând că Dumnezeu, în marea lui bunăvoinţă, a anulat evenimentul. În 1957, Leon Festinger a lansat conceptul de disonanţă cognitivă, care a fost folosit în politică – schimbarea opiniilor politice, mecanismele manipulării -, în marketing şi în orice alt domeniu al vieţii sociale. Disonanţa cognitivă se asociază cu credibilitatea sursei de informaţie şi cu suspiciunea.

Credibilitatea sursei este importantă

În miturile cotidiene privind sănătatea, din media, se menţionează mereu sondaje făcute de institute de cercetare aparent prestigioase, opinii ale unor medici cu renume sau ale unor nutriţionişti, dar în acelaşi timp se pune problema complicităţii medicilor şi manipulării de tip marketing. Unele mituri despre alimente sunt redactate folosind un discurs relativist. Miturile demontate despre carnea de porc menţionează că această carne nu este recomandată cardiacilor, că trebuie să nu fie grasă şi că trebuie mâncată doare de două ori pe săptâmână, lăsând impresia că informaţia este sprijinită şi de glasul nutriţioniştilor sau medicilor.

Căutând comentariile la miturile despre sănătate şi alimente, am constatat că unii comentatori menţionează cu convingere faptul că producătorii furnizează informaţii incorecte. Sigur că goana după profit îi face să mintă. Că aduc, de pildă, „elogii îndelungate şi mincinoase margarinei”, în defavoarea untului, alţii considerând margarina „o porcărie”. Orice este numit mit în media devine un neadevăr, o idee preconcepută incorectă, astfel că citim mituri despre boala Parkinson, despre digestie, despre constipaţie, despre apa îmbuteliată, care este mai rea decât cea de la robinet, despre sforăit,despre carnea de porc în comparaţie cu cea de pui sau curcan etc. Aceste mituri, considerate de către unii clişee, trebuiesc demontate, majoritatea lor fiind exprimate în folclorul online sau cel offline.

Mitul urban

Demontarea miturilor despre cutremure este un bun exemplu. Ni se spune că marile cutremure nu pot fi prezise, că nu există corelaţii între vreme, ora de dimineaţă a cutremurelor şi de faptul că animalele simt că vin cutremure un timp înainte manifestării lor. Chiar şi prea cunoscutul mijloc de a scăpa cu viaţă când are loc un un cutremur mare prin aşezarea în tocul uşii trebuie evitat. Clădirile moderne au ziduri nestructurale care nu oferă siguranţă.

Un alt mit urban este cel al plantelor de apartament, care ne aduc un aer proaspăt, ne feresc de insomnie, ne ajută să avem un somn liniştit, ne feresc de coşmaruri. Levănţica şi gardenia sunt plante a căror prezenţă este foarte benefică, punându-le în dormitor. Miturile pot deveni şi reţete de stare de bine, de vindecare, de prevenire a unor necazuri care ne pândesc continuu.

Orice este numit mit în media devine un neadevăr, o idee preconcepută, incorectă, astfel că citim mituri despre boala Parkinson, despre digestie, despre constipaţie, despre apa îmbuteliată, care este mai rea decât cea de la robinet, despre sforăit, despre carnea de porc în comparaţie cu cea de pui sau curcan…

Există însă şi mode, care nu se ridică la ideea de mit. Sunt trecătoare, răspund nevoii de nou, de altceva. Am asistat, evident prin marketing, dar şi prin prezenţa la mese, party-uri, restaurante, la moda somon, broccoli, avocado, rucola, ghimbir etc. Şi la nesfârşite elogii extinse aduse usturoiului, cepei, pătrunjelului, sfeclei. Cine nu ştie că potenţa bărbatului creşte odată ce consumă ţelină? Că există un colesterol bun şi unul rău? Uneori eforturile de a schimba credinţele cotidiene sunt inutile. Ele au devenit streotipuri înrădăcinate. Se spune că beţigaşele cu vată pentru curăţarea urechilor nu sunt bune, nu pentru urechi au fost ele inventate, ci pentru petele de pe haine. Dar, degeaba, în farmacii şi supermarketuri le găsim la produsele cosmetice şi oamenii le cumpără ca semn al civilizaţiei şi modernităţii. Dau bine pe un raft al unei  băi moderne. În antropologia culturală, miturile au un loc de mare prestigiu. Ele pun în evidenţă neputinţa umană, dependenţa de forţe supranaturale. Dar, în viaţa de toate zilele, miturile, preluate de media nu sunt decât credinţe, mereu supuse unor influenţe care fie le consolidează, fie le demontează şi care urmează misteriosul drum al contagiunii sociale. În discuţii, în vorbe din gură-în-gură sau prin reţelele sociale ele vor tulbura minţile noastre şi ne vor face adepţi ai unor credinţe proaspăt asimilate.

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 + seven =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te