Miza alegerilor europene din mai 2014


Alegerile europarlamentare din mai 2014 vor fi aproape total diferite de celelalte scrutine europene desfăşurate în România anterior, în noiembrie 2007 respectiv iunie 2009. Mai mulţi sunt factorii în acest sens: aşteptările romanilor cu privire la Uniunea Europeană s-au nuanţat, contextul european este diferit, fiind marcat în prezent de populism şi extremism în creştere în mai multe state membre; în plus, factorii interni de deturnare a alegerilor vor fi mai puternici. Prezenţa analiza va încerca să picteze un tablou cât mai realist a ceea ce ne aşteaptă, invitând totodată la exprimarea votului la alegerile europarlamentare. În lipsa unui vot în cunoştinţă de cauză cu privire la mizele acestor alegeri, îşi vor spune cuvântul doar maşinile de vot ale partidelor şi temele care nu au nimic de a face de facto cu proiectul european.

Un vot european este oportun din mai multe motive: este un exerciţiu democratic şi un test politic într-un an cheie pentru România şi Europa; este, dincolo de un semnal cu privire la calitatea guvernării, de un preludiu la alegerile prezidenţiale şi de un vot asupra noii Constituţii, un vot pentru singura instituţie cu legitimitate democratică din Bruxelles. De asemenea, nu poţi discuta de alegeri de “mâna a doua” când co-legiferezi 70-80% din legislaţia aplicabilă în statele membre. E de remarcat şi faptul că, pentru prima dată, aceste alegeri s-ar putea să aibă un rol decisiv cu privire la numirea comisarului roman şi a preşedintelui Comisiei Europene.
Diferenţe faţă de 2007 şi 2009

Alegerile din 2007 şi 2009 au marcat debutul aventurii europene a României. Asta nu înseamnă neapărat că au fost dominate de teme europene, ci mai degrabă de un semi-entuziasm specific începuturilor. Acest entuziasm s-a mai domolit în 2014 când romanii s-au prins că banii europeni nu vin cu una cu două, că Europa nu e Moş Crăciun şi că pieta muncii din multe state UE nu ne aşteaptă cu braţele deschise; în acest context, arta comunicatorilor politici se va vedea în găsirea echilibrului optim între realism şi emoţional în atragerea oamenilor la vot în mai 2014.

Maşinile de vot ale partidelor se vor dezlănţui chiar mai puternic ca în trecut (deşi testul în an prezidenţial a existat şi în 2009) deoarece miză, dacă nu se schimbă între timp planurile USL, este trecerea noii Constituţii, cu implicaţii pentru jocul politic românesc pentru cel puţin un deceniu: la un Preşedinte mai puţin puternic procedural, Premierul devine din toate punctele de vedere omul politic cheie al ţării. Dacă în general prezenta la alegerile europene e cam pe la jumătatea celei de la prezidenţiale, în jur de 5 milioane de oameni, va fi interesant de văzut efectul unui referendum în două zile, sâmbătă şi duminică (duminică coincizând cu alegerile europarlamentare). Dacă sâmbătă cel mai probabil puţină lume va vota, maşinile de partid vor fi mega-stimulate să aducă oamenii la vot duminică, crescând astfel prezenta la europarlamentare.

Pe de altă parte, având în vedere structura omenească, e greu de crezut că poţi aduce pe cineva la vot şi sâmbăta şi duminică, mai puţin în caz de mare receptivitate civică, cointeresare sau fraudă: dacă eu ies sâmbătă din casa pentru referendum, oare îmi fac timp să ies şi duminică pentru europarlamentare? Nu mi-e mai simplu să votez direct duminică la ambele? Aşadar, operaţiunea de mobilizare va avea succes mai degrabă duminică, pe principiul votului util: vin o dată şi votez comod de două ori, pentru PE şi Constituţie. Asta nu exclude probleme pentru iubitorii noii Constituţii pentru că nu toţi cei care vin duminica vor dori să voteze şi pentru referendum; simetric, pot fi romani care să vrea să voteze doar la referendum, nefiind interesaţi de PE. Dacă e să tragem o linie însă, putem presupune că anul acesta prezenta la europarlamentare va fi mai ridicată decât de obicei. Însă la acest deziderat mai trebuie să contribuie un factor: tematica alegerilor.

Teme europene sau naţionale?

E foarte puţin probabil că partidele să mizeze pe teme europene, în primul rând pentru că nu prea înţeleg ele însele cu adevărat ce se întâmplă la Bruxelles, de unde văd mai degrabă urecheli periodice decât bani europeni cu duiumul. E mai probabil aşadar, că dincolo de tema banilor europeni şi eventual situaţia romanilor din statele UE, să intervină teme prioritar naţionale, fără legătură cu competenţă Parlamentului European. Eventual, având în vedere şi unele poziţionări politice până acum, una din teme ar putea fi demnitatea naţională în fata Bruxellesului: cine e Bruxelles şi ce vrea el de la noi, că nu suntem oricine?! E adevărat, nu suntem oricine, însă trebuie să ne asumăm regulilele clubului în care am intrat: predictibilitate, respect, profesionalism.

Va fi interesant de văzut de asemenea dacă îşi va face loc pe o agendă electorală deja fierbinte o platformă eurosceptica. Nu e uşor să creezi un punct cheie pe agenda publică, dincolo de zgomotul de fundal pe care se vor axa partidele: nouă Constituţie şi aprobarea ei prin referendum. Totodată, vrem nu vrem, alegerile, fie ele şi europene, au o miză politica internă de etapa: oamenii îşi vor exprima mulţumirea sau nemulţumirea faţă de calitatea guvernării, dând şi un semnal pentru alegerile prezidenţiale. Bruxellesul şi-ar dori că cetăţenii europeni să voteze teme europene, dar nu prea ştie cum să le facă mai sexy pentru electorat. Trecerea timpului nu ajută în acest sens: dacă romanii au avut iniţial speranţe foarte mari cu privire la Uniunea Europeană, în special în termeni de libertate de mişcare şi munca în ţările membre, şi în materie de bani europeni, ştirile pe care le primim lunar din media sunt legate de ineficienta în a absorbi bani, de probleme cu corupţia şi MCV, de continuarea crizei eurozonei. În acest context, romanii nu pot rămâne eurofili la nesfârşit, deşi, în opinia noastră, euroscepticismul e abia la început în România.

Dincolo de teme, nu trebuie să uităm echipele europarlamentare care le vor exprima, sub formă de mesaje. Alegerile din mai 2014 sunt o oportunitate de a trimite în PE oameni cu personalitate, căci în Parlament personalitatea -politica şi individuala- e mai importantă şi mai apreciată ca la Comisia Europeană şi la Consiliul UE. Înţelepciunea de a alege lideri de listă care să fie locomotive eficiente depinde de fiecare partid în parte.

Tendinţe populiste şi extremiste

Diferit faţă de alegerile europene anterioare e şi contextul european. Criză economică nu a trecut, nu au apărut miraculous slujbe noi şi nici un val de prosperitate, deşi unele state membre şi-a revenit la capitolul creştere economică. Însă atâta timp cât creşterea economică nu se reflectă în buzunare, tinerii – şi nu numai – îşi găsesc slujbe cu greutate, şi austeritatea mascata în “consolidare bugetară” e încă cuvântul zilei, e loc destul pentru populişti şi extremişti, cu mesajele lor simple şi percutante.

Miza este, având în vedere valul populist, mai mare ca oricând. Dacă eurodeputaţii britanici de la UKIP ne obişnuiseră în plenul PE şi în legislaturile anterioare cu costumaţii exotice când făceau “Brussels bashing”, şi alţii se vor împăuna după luna mai, având suficienţi membri pentru a forma un grup politic eurosceptic. Valul eurosceptic e testat deja, cu rezultate în alegeri parlamentare sau locale, şi e aproape inevitabil să nu ajungă şi la Bruxelles, conform sondajelor. Explicaţia e mai simplă decât pare: oamenii, sătui de ineficienta pe fond sau formă a partidelor clasice, sunt dispuşi să le ofere o şansă unor lideri care definesc bine problemele sociale, chiar dacă nu au soluţii – esenţa populismului. Că numele acestor lideri e Marine Le Pen în Franţa, Geert Wilders în Olanda, Beppe Grillo în Italia, sau Nigel Farage în Marea Britanie, toţi au talentul de a simplifica o realitate complexă, de a găsi vinovatul –fie el sistemul politic, eurocratia sau imigrantul- şi a propune o soluţie mai mult sau mai puţin radicală de înlăturare a lui (aici apărând diferenţierea de bază între populist şi extremistul xenofob). E de remarcat că tentaţia populistă nu e numai în Franţa, Marea Britanie, Italia sau Olanda, ci progresează şi în Polonia, şi alte ţări din estul Estul Europei. Nici nordul Europei nu este lipsit de grijă, urmând a vedea cum se vor poziţiona –si cu ce success – partide precum Adevăraţii Finlandezi. La fel, în Grecia, partidele de extremă rămân puternice. Trăim timpul luptătorilor antisistem.

Dacă în iunie 2009, alegerile europene au fost o combinaţie de tematica naţională cu încercări europene de a avea o platformă comună (fiecare familie politică europeană şi-a pregătit un manifest comun) cel mai probabil acest lucru va fi valabil şi în 2014, cu menţiunea că e foarte posibil să vedem şi un text comun al populiştilor care au reuşit să demonizeze Bruxellesul în ultimii ani, mai ales în contextual crizei eurozonei. Liderii europeni sunt acum prinşi în capcană euroscepticilor tocmai din cauza transformării de către ei înşişi a Bruxellesului în ţap ispăşitor: când obţineau o reuşită, era victoria lor la summit, când nu, era Bruxellesul de vină. Or euroscepticii tocmai asta acuza acum şi pun în spinarea acestei presupuse entităţi omnipotente toate relele sociale. La alegerile europene din mai 2014 va exista, în funcţie de ţară, un amestec de populism, extremism, xenofobie, naţionalism şi euroscepticism. În aceste condiţii, discuţia cu privire la federalizarea Europei, cu ţinta Statele Unite ale Europei, pare din ce în ce mai îndepărtată că viabilitate.

Scapă România de valul populist?

România a avut parte în ultimii 24 de ani atât de momente populiste, cât şi extremiste, cel mai mare succes fiind, de departe, intrarea în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2000 a lui Corneliu Vădim Tudor. Recent, frustrarea populară a izbucnit din nou: dincolo de victoria zdrobitoare a USL în 2012, a crescut bine mersi şi PPDD pe spinarea liderului său şi a ştirilor cu săraca Elodia şi talentatul domn Cioaca. Dacă PPDD a fost de facto destructurat şi absorbit în Parlament, prioritar de către PSD, acest lucru nu înseamnă că o apariţie polarizatoare a lui Dan Diaconescu la alegerile din mai e de exclus.

E foarte probabil de asemenea că liderul PRM, Vădim Tudor, să dorească reînnoirea mandatului său europarlamentar; dacă pentru unii suflul sau nu mai e ce a fost pe vremuri, în opinia noastră el nu trebuie subestimat. Nu trebuie uitat că în luna mai, au loc, pe lângă alegerile europene, şi alegerile parlamentare în Ungaria, unde Viktor Orban va dori să îşi reînnoiască mandatul cu o majoritate puternică; sunt de aşteptat aşadar rafale de declaraţii Fidesz şi Jobbik. În acest context, liderul PRM poate vedea steaua sa ridicându-se din nou, un argument în acest sens fiind sentimentul de oarecare panica creat de ştirile cu privire la posibilele achiziţii, de către Ungaria, a unor terenuri în Transilvania.

Separat de dimensiunea populistă şi cea extremista, ar putea fi loc, în cazul apariţiei unui personaj carismatic, pentru o platformă eurosceptica raţională, venită pe fundalul scăderii încrederii în Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând, trebuie avut grijă la tentaţiile spre discurs naţionalist mai puternic din partea partidelor mainstream, tradiţionale, care ar putea ataca Marea Poartă pentru că îi dă prea multe lecţii. USL poate fi tentat de majoritatea să parlamentara substanţială să sugereze Bruxellesului că ar fi mai bine să îşi vadă de treabă să periodic.

Miza ne-evidenta: Comisia Europeană

O miză ne-evidenta este cea cu privire la numirea comisarului european din partea României, cu un portofoliu cât mai bun din perspectiva interesului naţional, precum şi, în premieră, a Preşedintelui Comisiei Europene. Avem un comisar de numit, şi tentaţia normală în condiţiile unei coaliţii paritare, cum e USL, e că nominalizarea să o facă partidul care va obţine cel mai bun scor la alegerile europene. Acesta pare, din perspectiva europeană, singurul criteriu legitim în care un partid de guvernământ poate spune: “eu merit comisariatul, nu tu”. Totodată, e foarte posibil ca luptă pentru prima familie politică din PE, între popularii şi social-democraţii europeni, să fie strânsă (ultimele sondaje interne arăta asta), şi deci alegerile din mai vor decide indirect şi dacă Martin Schulz (S&D) va câştiga preşedinţia Comisiei Europene împotriva unui candidat PPE. Dacă PSD obţine un număr record de locuri, întăreşte tabăra lui Martin Schulz; iar în contextul în care Consiliul European e încă dominat de lideri PPE, singura şansă reală a lui Schulz e că familia sa social-democrata, să iasă prima în PE. Îl ajuta în speranţele sale şi faptul că la Berlin SPD este în coaliţie cu CDU, partidul cancelarul Merkel.

O oportunitate de imagine

Unul din lucrurile de care noi, romanii, nu suntem întotdeauna conştienţi, e că suntem a şaptea ţară din UE ca importantă a votului, o ţară destul de mare şi destul de populată. E normal aşadar că Bruxellesul să se uită la noi cu atenţie, şi asta nu doar în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare sau Schengen. România poate demonstra că, dincolo de problemele pe care le are (nu există tara perfectă în UE), se plasează încă în flancul aliat al Bruxellesului, în tabăra eurofila şi nu eurosceptica. O dovadă de eurofilie în context populist european e un lucru care ne-ar înlesni o serie de negocieri cheie în perioada următoare, inclusiv în materie de bani europeni. România s-ar dovedi o parte a soluţiei europene, şi nu un copil problema al UE.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

10 + three =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te