Monarhia europeană contemporană – noi modele de comunicare


Distribuie articolul
Text de Iustina Macovei

Am fost obişnuiţi ca monarhiile să fie, adeseori în decursul istoriei, asociate cu imaginea proeminentă a unor personalităţi devenite legendare, care, prin faptele lor de arme, prin politicile promovate, prin protecţia şi sprijinul oferit artelor/culturii, dar, în egală măsură, şi prin extravaganţa şi stilul de viaţă sau prin eşecurile lor, au influenţat în mod esenţial perioada în care au trăit şi viaţa supuşilor lor. Formele monarhiei au variat, în timp, de la cea absolută, în care monarhul deţinea puterea supremă, la cea constituţională, cu un rol mai degrabă simbolic, de reprezentare şi cu puteri limitate ale monarhului.

Rolul şi numărul monarhiilor s-au modificat semnificativ de-a lungul timpului. În Europa, numărul monarhiilor s-a redus semnificativ, cele două războaie mondiale constituind momente importante în această evoluţie.

Printre ţările foste monarhii europene se numără: Austria, Italia, Bulgaria, Franţa, Germania, Albania, Grecia, Ungaria, Finlanda, Islanda, Irlanda, Malta, Portugalia, Muntenegru, fosta Iugoslavie şi România. Toate acestea sunt state democratice, în care încrederea în factorul politic este, în general, destul de redusă. Nivelul de dezvoltare economică şi socială al acestora este diferit, iar trăsăturile pe care le au în comun sunt puţine. Economiile unora s-au recuperat mai repede după perioada de criză economică, iar ale altora încă întâmpină probleme structurale semnificative. Unele se caracterizează printr-un nivel de trai ridicat al populaţiei, iar altele nu. Unele sunt state membre ale Uniunii Europene/NATO/OCDE, câteva dintre ele sunt ţări candidate, iar altele nu sunt interesate de obţinerea acestui statut. Unele se confruntă cu probleme legate de corupţie, iar altele nu. Guvernele lor performează, în ceea ce priveşte politicile pe care le promovează, mai bine sau mai slab. Unele au o infrastructură dezvoltată, altele au ca principal avantaj localizarea geografică strategică. Unele întâmpină probleme în relaţia cu minorităţile naţionale, iar altele nu.

Sprijinul faţă de revenirea la monarhie variază şi el, de la o ţară la alta dintre cele menţionate, însă predomină, în general, preferinţa faţă de republică. De exemplu, în Serbia, conform sondajelor din ultimii ani, revenirea la monarhie pare să capete din ce în ce mai mulţi suporteri (60,18% dintre respondenţi în noiembrie 2015). În Albania, în anul 1997, a avut loc un referendum cu privire la restaurarea monarhiei, care s-a finalizat prin respingerea acestei propuneri de către 66,7% dintre votanţi (deşi rezultatele au fost contestate de către familia regală). În România, cercetările sociologice din anii 2013 şi 2014 arată un nivel destul de ridicat al popularităţii casei regale, însă, în cazul unui referendum, majoritatea nu ar susţine ca România să devină monarhie constituţională. În Bulgaria, fostul rege Simeon al II-lea a devenit prim-ministru în perioada 2001-2005, după care şi-a reluat rolul cvasi-regal, respectiv de a da decoraţii, de a întâlni demnitari şi de a reprezenta ţara peste hotare.

Monarhiile europene actuale

În acelaşi timp, evoluţia istorică a făcut ca, în prezent, pe continentul nostru să rămână doar 12 monarhii, dintre care cele mai reprezentative, din punct de vedere demografic, sunt: Spania, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Belgia.

Actualele monarhii europene menţionate au în comun anumite caracteristici. Acestea sunt percepute, adesea, ca un simbol al continuităţii, unităţii şi identităţii naţionale. De exemplu, în anul 2011, 68% dintre participanţii la un sondaj de opinie au apreciat monarhia ca simbol al Marii Britanii.

Toate aceste ţări sunt monarhii constituţionale, state membre ale Uniunii Europene (cu excepţia Norvegiei), promovează valorile democratice, coeziunea socială şi drepturile omului. Cinci dintre ele (respectiv Danemarca, Suedia, Olanda, Norvegia, Marea Britanie) se află în top zece al celor mai puţin corupte ţări din lume (din punct de vedere al indicelui de percepţie a corupţiei în anul 2015 – elaborat de Transparency International). De asemenea, sunt state dezvoltate economic, care ocupă locuri fruntaşe în clasamentele mondiale privind diverşi indicatori economici (de exemplu, uşurinţa de a face afaceri – în ierarhia realizată de Banca Mondială). Totodată, niciuna dintre aceste ţări nu se confruntă cu mişcări de abolire a monarhiei.

În prezent, se remarcă atât o conştientizare, de către membrii caselor regale europene, a importanţei susţinerii populare, cât şi o modificare esenţială la nivelul percepţiei şi interacţiunii acestora cu cetăţenii. Monarhul se îndepărtează tot mai mult de imaginea suveranului distant, care trăieşte numai în rândul celor de acelaşi rang cu el şi al unui grup restrâns de reprezentanţi ai aristocraţiei, fiind mult mai deschis în relaţia cu populaţia. Astfel, nivelul crescut de accesibilitate al membrilor caselor regale europene este evidenţiat printr-o evoluţie care ar fi fost, poate, destul de greu de imaginat sau acceptat cu câteva decenii în urmă, respectiv prin căsătoriile acestora cu oameni de rând. Pare că a devenit mai uşor ca niciodată să devii, indiferent de originea ta socială, parte a casei regale, iar dragostea pare să învingă orice obstacol. Căsătoria prinţului William cu Kate Middleton, fiica unui dispecer aerian şi a unei stewardeze, şi naşterea celor doi copii ai cuplului au generat un val semnificativ de simpatie populară atât în Marea Britanie, cât şi în lume. Prinţul Felipe al Spaniei s-a căsătorit cu o jurnalistă divorţată, fără descendenţă nobilă. În Suedia, prinţesa Victoria s-a căsătorit cu antrenorul ei de fitness, prinţesa Madeleine cu un expert în finanţe, iar prinţul Carl Philip cu un fost fotomodel, care a pozat într-o revistă pentru bărbaţi.

Rolul de reprezentare al caselor regale europene a fost accentuat în ultimii ani şi printr-o serie de acţiuni mai puţin obişnuite de promovare. Un astfel de exemplu este filmuleţul din deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra, în care Regina Marii Britanii apare alături de James Bond. La acesta se adaugă turneele externe ale prinţului William şi ale lui Kate Middleton, inclusiv alături de micul prinţ George.

Toate aceste aspecte au contribuit la creşterea, în ultimii ani, a simpatiei populare faţă de monarhie. În Marea Britanie, un sondaj de opinie din anul 2013 arăta un nivel al susţinerii faţă de monarhie de 66%, iar 74% dintre respondenţi au apreciat că prinţul George va accede la tron, la un moment dat (doar 9% considerând că Marea Britanie va deveni până atunci republică).

Principesa Margareta și Principele Radu

Principesa Margareta și Principele Radu

În Suedia, încrederea în monarhie scăzuse, conform unui sondaj de opinie din anul 2011, la 35%, în special în urma acuzaţiilor la adresa regelui în ceea ce priveşte infidelitatea acestuia, vizitele lui la cluburi de striptease şi conexiunile lui cu lumea interlopă. Un sondaj din anul 2015 arată un sprijin de 40% faţă de monarhie, în timp ce 17% consideră că aceasta ar trebui abolită, iar 30% o percep ca pe o instituţie demodată.

În Spania, conform unui sondaj din anul 2013, prinţul Felipe se bucura de aprobarea a 61% dintre respondenţi, comparativ cu un procent de 93% dintre respondenţi, care nu erau de acord cu nici un politician.
În Danemarca, conform unui sondaj din anul 2015, monarhia se bucura de un sprijin important (peste 70%), unul din cele mai ridicate din Europa.

Monarhia ca brand

De multe ori, monarhia a fost comparată cu un brand, specialiştii în marketing considerând că aceasta poate fi promovată prin intermediul tehnicilor specifice. Rezultatele sunt vizibile, în special în cazul Marii Britanii.
Monarhia şi membrii caselor regale pot contribui semnificativ la sporirea atractivităţii unui loc, la creşterea numărului de turişti sau a vânzărilor de obiecte promoţionale (brelocuri, căni, fotografii, bijuterii cu membrii casei regale etc).

În acelaşi timp, cei mai importanţi membri ai casei regale au dobândit un statut similar starurilor de la Hollywood sau sportivilor celebri, promovându-şi imaginea şi încercând să obţină un nivel cât mai crescut al sprijinului/acceptării cetăţenilor.

Kate Middleton a generat aşa-numitul „efect” care îi poartă numele, respectiv creşterea vânzărilor sau chiar epuizarea anumitor articole de îmbrăcăminte pe care le-a purtat sau a unor cosmetice pe care le-a utilizat, dar şi a unor produse cumpărate pentru fiul său. A promovat brandurile Zara, Seraphine şi Hobbs, acesta din urmă, datorită creşterii vertiginoase a vânzărilor, extinzându-şi afacerile în SUA. Unele dintre articolele de îmbrăcăminte pe care le-a ales pentru prinţul George s-au epuizat rapid, existând chiar liste de aşteptare de opt săptămâni pentru achiziţionarea unora similare. Un producător de obiecte din ceramică realizează obiecte care au legătură cu evenimente importante ale casei regale britanice (nunta din aprilie 2011, jubileul de diamant al reginei, naşterea primului copil al cuplului regal), bucurându-se de vizita lui Kate Middleton la fabrica sa.

În încercarea de adaptare la noile tehnologii, a fost lansată pagina de Facebook intitulată „The British Monarchy”, care are în prezent peste 2,6 milioane de aprecieri şi care are postări cu ştiri, fotografii, videoclipuri şi discursuri ale familiei regale, actualizări cu informaţii privind activităţile Reginei sau ale altor membri ai familiei regale. De exemplu, au fost postate clipuri care fac parte dintr-un documentar intitulat „Regina noastră la vârsta de 90 de ani”, inclusiv imagini cu aceasta hrănindu-şi caii la Palatul Windsor, dar şi fotografii din timpul turului făcut de prinţul Harry în Nepal.

Regina Margrethe II a Danemarcei are un interes special pentru arte, ea ilustrând mai multe cărţi, inclusiv ediţia daneză a „Stăpânului inelelor” din anul 2002. Soţul ei, principele Henric al Danemarcei, a scris o carte de gastronomie, fiind recunoscut pentru interesul său în domeniu.

A fost estimată chiar valoarea brandului în cazul familiei regale a Marii Britanii. Astfel, conform unui studiu al Brand Finance, aceasta se ridică la 44 de miliarde de lire sterline. De asemenea, CEO-ul Brand Finance consideră că „instituţia monarhiei adaugă anual venituri substanţiale şi valoare economică pe termen lung Marii Britanii”.

Membrii caselor regale, în pofida puterii politice limitate, îşi pot exercita influenţa în diverse alte modalităţi, foarte eficiente, care îi transformă în modele de urmat pentru un număr important de oameni. În prezent, monarhia se promovează făcând apel, de multe ori, la elemente de natură emoţională şi folosind inclusiv noile tehnologii, iar cei mai cunoscuţi membri ai caselor regale devin fashion icon-uri şi modele de urmat în special în rândul tinerilor.

Imaginile emoţionante cu nunţi fastuoase, cu copiii nou-născuţi ai cuplurilor regale, prezentarea membrilor caselor regale ca persoane accesibile, cu interese variate, comune cu majoritatea populaţiei, credinţa că pot exista şi variante moderne ale poveştii Cenuşăresei sunt tot atâtea motive care generează o susţinere populară adesea mai mare decât cea manifestată în favoarea guvernelor sau diverşilor decidenţi politici. În virtutea rolului lor simbolic, de reprezentare, monarhii nu sunt implicaţi în mod direct în soluţionarea problemelor presante, dificile, de natură economică, socială etc, cu care se confruntă cetăţenii, şi, prin urmare, nu sunt nici asociaţi în mentalul colectiv cu luarea unor decizii politice dificile, dar necesare şi care nu se bucură de sprijin popular. De aceea, este de aşteptat ca erodarea încrederii în instituţia monarhiei să se producă mai puţin abrupt – bineînţeles, în absenţa unor scandaluri de corupţie, imoralitate etc, care să îi implice pe membrii caselor regale.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te