Națiunea și vânătorii de zestre


Îţi vine să le dai dreptate celor care spun că esenţa vieţii sociale este conflictul. Cum altfel să explici de ce învie fantoma naţionalismului inclusiv în România, o ţară astăzi stabilă, cu o economie în creştere, lipsită de tulburări etnice, cu parteneri puternici şi, în tot mai mare măsură, capabilă să ofere un viitor celor dispuşi să muncească pentru el. De ce tema naţionalismului reînvie şi trece de doza uzuală de aderenţi, compusă din vechii electori lui Vadim Tudor şi Dan Diaconescu, din dacopaţi şi fundamentaliştii ortodocşi?

O explicaţie la îndemână este una veche de când a început să se modernizeze ţara: copiem modele din Vest. La fel cum hipsterii sau cum s-or numi ei îşi exhibă modernitatea întinzând hamacuri în parcurile marilor oraşe, la modă este astăzi şi românul eurosceptic, după model european, şi patriotul de veghe la ziduri asaltate de imaginari morţi umblători. Febra naţionalistă se răspândeşte prin Europa şi ajunge prin contagiune şi la români. Şi atunci când suntem naţionalişti, suntem aşa pentru că suntem europeni.

Ca să dea amploare situaţiei, intervin politicienii vânători de zestre patriotică. Odată declanşată, competiţia patriotismului rămâne în actualitate. Liberalii au încercat să fure startul cu Marian Munteanu. Au fost prinşi şi au renunţat, dar tema le-a rămas în minte. L-au lăsat baltă pe Munteanu şi au coborât miza. Astăzi PNL se bizuieşte pe patriotismul de sector 4 al celor care îl cinstesc pe Popescu Piedone.

Spre deosebire de timpurile mai sincere ale lui Vadim Tudor şi Gheorghe Funar (veţi constata în interiorul revistei că ultimul trăieşte şi astăzi cu spaimă veritabilă de demonii care, în mintea sa, urgisesc ţara), partida naţională se mai joacă doar pe temeiuri de oportunitate. Traian Băsescu, europenistul de ieri, luând aminte cum au luat puterea conservatorii polonezi, s-a transformat în naţionalistul de azi. E o alegere firească dictată nu doar de conjuctura generală favorabilă, ci şi de statutul particular de urmărit penal al fostului preşedinte. Naţionalismul, fiind în mare măsură un fenomen afectiv, este utilizabil în a propaga iraţional orice idei. Şi atunci ce spune Traian Băsescu atunci când este întrebat despre virajul său naţionalism? Deriva naţională este consecinţa acţiunii procurorilor europenişti care, şubrezind instituţiile alese ale statului, provoacă o repliere înspre tradiţie a românilor.

Mai nou, şi PSD alege confruntarea cu noile valori sociale ale momentului. Se întâmplă după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu suspendare, fapt care i-a redeşteptat dragostea de ţară. Ca atare, Dragnea îl readuce în prim-plan pe Victor Ponta care, nu-i aşa, e încă din campania electorală, mândru că este român, o capacitate afectivă care le-ar lipsi guvernanţilor actuali. Tehnocraţii nu-şi iubesc ţara, spune pe şleau liderul PSD.

În contextul temei patriotismului de conjunctură întâlnim şi un personaj care nu se ascunde în spatele unor volte ideologice. Europarlamentarul Laurenţiu Rebega a decis să se alăture doamnei Le Pen ca să ia un ban în plus. Franţuzoaica avea nevoie de un membru al încă unui stat ca să îndeplinească criteriile de constituire a unui grup parlamentar şi l-a ofertat pe conservatorul român promiţându-i funcţia de vicelider. Cum un vicelider de grup este plătit mai bine decât un simplu europarlamentar, acesta s-a metamorfozat în naţionalist. Prin Laurenţiu Rebega, un alt politician urmărit penal, România se conectează la marele curent continental ostil Uniunii Europene. Şi cum altfel, în virtutea principiului diversităţii, Rebega contestă construcţia europeană plătit fiind din bani comunitari

Toţi cei pomeniţi mai sus intuiesc contextul dat de resuscitarea naţionalismului în lumea democratică şi încearcă să-l valorifice politic. Ei sunt purtătorii mesajului naţionalist, dar nu despre ei vorbim în revista SINTEZA. Acest număr sondează cauzele reabilitării ideii naţionale în detrimentul globalizării, particularităţile naţionalismului românesc şi consecinţele posibile, pentru România şi pentru lumea occidentală, a unei derive identitare şi izolaţioniste.

Dezbaterea începe cu dificultatea de a defini naţionalismul, termen care se descompune în atâtea direcţii contradictorii: de la frumuseţea sentimentului de iubire de ţară până extremism şi intoleranţă. Citându-l pe regele Mihai, profesorul Sorin Mitu remarcă: „Naţionalismul e o pornire a omului legată de patria lui, care însă poate scăpa oricând de sub control şi să se umple de alt conţinut. Naţionalist a fost şi profesorul Iorga, naţionalişti au fost şi legionarii care l-au ucis. Unde e deosebirea? Noi ne dăm seama unde e – dar cuvântul ăsta e ca apa, ia orice formă. Şi aşa sunt multe cuvinte pe care le folosesc oamenii politici.” Or, în acest sens, naţionalismul nu este nici bun, nici rău, prin el însuşi, ci doar prin consecinţele pe care le poate avea, adaugă profesorul Mitu.

Dacă rămânem la ideea că noul naţionalism românesc e mare parte marfă de import, şi vorbind despre consecinţe, să ne imaginăm renaţionalizarea în interiorul Uniunii Europene ca rezultat al victoriei partidelor naţionaliste în ţările lor. Paradoxal, aceste partide care propovăduiesc sfârşitul construcţiei europene solicită replierea în spatele zidurilor Fortăreţei Europa ca răspuns la migraţia popoarelor islamului. Ori, odată ce ideile acestor partide triumfă şi sunt retrasate graniţele naţionale, Fortăreaţa Europa (slogan brevetat propagandistic de Joseph Goebbels) cade sabotată din interior şi entitatea asociativă cea mai bogată din lume se destramă. Resuscitarea naţionalismului şi retragerea în carapacea naţională ca reacţie la invazia refugiaţilor musulmani nu sunt o piedică pusă acesteia, dimpotrivă este o cale sigură de a o înlesni.

Despre naţionalismul în Europa s-a spus că a fost o virtute a secolului al XIX-lea şi o boală a secolului XX. Ce atribute îi vor fi atribuite noului naţionalism al secolului XXI vor decide urmaşii noştri. Aşa cum arată azi lucrurile, privind raţional, fără a neglija forţa sentimentelor naţionale care pot fi dirijate incorect, tendinţa izolaţionistă nu va dispărea, dar nu va da mai mult decât junghiuri trecătoare. Ca acum, când guvernanţii din Polonia, Ungaria şi în curând, cei din Austria experimentează o retorică populistă, anticomunitară. Este spre binele tuturor ca impasul actual al Uniunii Europene să se vădească a fi doar încă un simptom de creştere, cum au mai fost şi altele în trecutul construcţiei europene, şi nu episodul final. Uniunea Europeană s-a făcut tocmai ca naţiunile să nu se mai sfâşie între ele; o întoarcere la perioada de divizare apare cel puţin hazardată.

Cu atât mai mult cu cât noii veniţi pe continentul nostru ilustrează agresiv diferenţele şi scot în evidenţă faptul că, în pofida unor deosebiri culturale şi religioase, există o identitate europeană. Românii şi ungurii, de pildă, împart un trecut pe alocuri sângeros, dar nu e mai puţin adevărat că ei sunt ca fiinţe parte din tipul comun european. Îmi amintesc cordialitatea cu care m-am întreţinut în metroul new-yorchez şi apoi la o terasă de la Ocean cu un ungur pe care îl întâlneam după câteva luni petrecute exclusiv printre americani, cu feluritele lor declinări de limbă şi culoare. Cu proaspătul meu prieten ungur simţeam că mă pot relaxa, vorbeam amândoi o limbă, engleza, în care cuvintele aveau acelaşi înţeles. Am revenit pentru câteva ore amândoi acasă, în Europa.

Valul de refugiaţi islamici aduce Europa în prim-planul dezbaterilor privind resurecţia naţionalismului. Dar dacă e să vorbim despre naţionalism în termen de pericol social, atunci e mai plauzibil ca el să se manifeste în America decât în Europa. O arată ascensiunea lui Donald Trump. Americanii au un patriotism mai pronunţat şi o solidaritate naţională mai profundă decât europenii, ceea ce-i face mai vulnerabili la discursuri inflamante. Noile media înlesnesc propagarea unor astfel de mesaje fără ca acestea să mai fie filtrate de elitele tradiţionale. Comentând succesul neaşteptat al lui Donald Trump, ziariştii americani notează faptul că internetul alimentează exact temerile Părinţilor Fondatori privind cultura democratică: încurajează sentimentele, emoţiile, narcisismul, în locul raţiunii, a abordării empirice şi a spiritului civic.

Criza economică a contribuit la adâncirea stării de frustrare în toată lumea occidentală şi la fragilizarea acesteia. În „Adepţii fanatici”, Eric Hoffer argumenta că mişcările de mase apar rar în momentele cele mai rele ale istorie, ele tind să aibă loc când ce e mai rău a fost lăsat în urmă, dar viitorul nu pare mult mai bun. Timpurile par coapte pentru insurecţie în America. Stagnarea economică, faptul că, după 70 de ani, pentru întâia oară, copiii americani nu vor depăşi standardul de viaţă al părinţilor, sunt realităţi sociale care dau vânt în pupa populiştilor.

Donald Trump iese mai mult în evidenţă, dar nu este decât unul dintre populiştii care prosperă politic în democraţiile occidentale. Succesul acestora defineşte procesul pe care Pierre Rosanvallon îl numeşte trecerea de la o „democraţie de confruntare” la o „democraţie de imputare”. Competiţia politică nu mai înseamnă o dezbatere publică de programe sau proiecte, ci atacuri ţintite la persoană. Abilitatea de a insulta şi demoniza e mai valoroasă decât aceea de a comunica în mod credibil idei. Un astfel de regim oferă teren fertil demagogilor. Când poţi să spui despre oponentul tău că nu-şi iubeşte patria, chiar mai mult este parte dintr-un complot extern de spoliere a acesteia, înseamnă să deţii o armă formidabilă. În plus, naţionaliştii îşi iau libertatea de a se debarasa de corsetul limbajului politic corect şi se adresează direct frustrărilor celor reduşi la tăcere de agresivitatea cenzurii impusă de grupurile minoritare. Excesul de corectitudine politică devine enervant chiar şi pentru oamenii cei mai educaţi, care îşi însuşesc candidaţi dezagreabili doar pentru că promit să redea libertatea de vorbire. Exasperat de „inchizitorii corectitudinii politice”, istoricul şi gânditorul englez Paul Johnson ajunge să spună că este „o veste bună” faptul că Donald Trump se descurcă atât de bine în alegerile primare din SUA. „El (Trump) este vulgar, abuziv, urât, grosolan , mitocănesc şi scandalos. De asemenea, el spune ce crede şi, mai important, îi învaţă pe americani cum să gândească pentru ei înşişi din nou”, scrie Johnson în Forbes.

Număraţi laolaltă, adepţii populismului izolaţionist şi exclusiv al lui Trump şi cei ai populismului anticoorporatist al lui Sanders (două feţe, drepta şi stânga, ale naţionalismului contemporan) sunt mai numeroşi decât restul alegătorilor. Cum însă America este o naţiune cu o divizare ideologică veche şi temeinică, naţionaliştii de stânga refuză să voteze un republican, chiar dacă se revendică din acelaşi filon populist şi astfel şansele lui Trump să adune suficiente voturi pentru a câştiga în final sunt mici. Nu la fel stau lucrurile în Europa. Partidele tradiţionale sunt pe ducă în multe ţări şi nu e clar cine le ia locul. În unele părţi se insinuează formaţiuni naţionaliste, cum se întâmplă în vecinătăţile noastre, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria. Până acum, România se ţine bine de calea europeană, ca efect, paradoxal, şi al lipsei de consistenţă a partidelor. În Occident, partidele vechi se sting pentru că îşi afirmă consecvent crezul european. Partidele româneşti sunt în schimb mai atente la tendinţe. Toate caută să exploreze filonul naţionalist, ori asta împiedică monopolizarea subiectului de un singur partid condus de un lider cu carismă. Dezavantaj pentru Traian Băsescu. Cu versatilitatea şi cu talentul de a-şi diaboliza adversarii, fostul preşedinte se califică să conducă un nou partid naţionalist român.

Privind înainte, să constatăm că interesul naţional al României nu mai este într-atât naţional, cât european. Dacă e de construit astăzi un naţionalism românesc sănătos, e de construit unul european care să includă cât mai mult din valorile noastre de neam. Statele singure sunt sărace şi când sunt bogate. Bizuindu-se pe rezervele de petrol, Venezuela s-a pus împotriva curentului globalist. Astăzi, locuitorii din Caracas prind porumbei şi câini pe străzi şi îi mănâncă.

sondaj

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

5 × 2 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te