București, nodul gordian al călătorilor 

Dacă reușești să te descurci ca vizitator în București, atunci vei cuceri un oraș care mustește de farmec oriental și eleganță occidentală  


Distribuie articolul

În Piața Spaniei din București, bustul lui Cervantes pare că ascultă pe furiș războiul tăcut care se poartă în dreptul urechii sale stângi: iedera de pe casa generalului Cihoschi a declarat război casei învecinate și a ocupat deja două niveluri. Rezistența e zadarnică, viitorul previzibil – draperia de verdeață va ocupa în câțiva ani toată clădirea. Va fi o ultimă victorie a generalului – erou de la Mărășești, răpus de comuniști la Sighet, cel care a ridicat, în 1934, casa cu iederă invadatoare.

Conflagrație verde din Piața Spaniei se poartă într-una din zonele cele mai intrigante ale Bucureștiului. Aici, casele vechi, decrepite, dar cu obârșii arhitecturale nobile, s-au metisat cu maghernițe mizere și spații moderne aseptice. Împreună, au dat naștere unei însăilări greu de definit, epitom al neorânduielii urbanistice. Aici, poți să te pierzi pe străzi, urmărind linia frântă a acoperișurilor, ca un EKG făcut unui cord cu aritmii grave. Aici, într-o altă piațetă, poți intra într-o farmacie banală și să descoperi înauntru o bijuterie de mobilier original, interbelic, care îi dă spițeriei un aer de muzeu viu. Tot aici, unei vile interbelice în stil neoromânesc i-a crescut din creștet un hotel modern, semicircular, cu nume italienesc. Și tot pe aici, o clădire superbă, cu intrare de templu grec, se macină în ruină, supervizată din curte de un câine prăpădit.

Piața Universității văzută de la etajul 22 al Hotelului Intercontinental . În stânga, acoperișul Teatrului Național, cu spații de spectacol și promenadă

Piața Universității văzută de la etajul 22 al Hotelului Intercontinental, ultimul funcțional, unde se află zona de spa&wellness. În stânga imaginii, acoperișul noii clădiri a Teatrului Național, cu spații de spectacol și promenadă

Întreaga zonă, plină de farmec, se întinde pe un spațiu cât al unui orășel de provinicie și nu poartă niciun nume. „Este o zonă formată din mai multe foste mahalale, ale căror nume s-au pierdut, fiindcă, după instalarea comunismului, zonele centrale și-au pierdut identitatea, pentru că foștii proprietari au fost înlocuiți de chiriași aduși din afara orașului, iar aceștia nu știau istoria și n-aveau niciun motiv să păstreze denumirile vechi”, explică ghidul de turism Ana Adămoae, fondatoarea proiectului Ana’s Guided Tours to Bucharest.

Cam același tipar urbanistic se repetă și în fosta mahala armenească, al cărei ax central se continuă cu Calea Moșilor. La fel, în vechiul cartier evereisc și în alte zone centrale ale Bucureștiului.

Zonele centrale și-au pierdut identitatea, pentru că foștii proprietari au fost înlocuiți de chiriași aduși din afara orașului, iar aceștia nu știau istoria și n-aveau niciun motiv să păstreze denumirile vechi

Ana Adămoae, fondatoarea proiectului Ana’s Guided Tours to Bucharest

Atracții și metehne

Situația se schimbă în marile piețe, pe bulevardele centrale și în parcurile importante, unde al șaselea cel mai mare oraș al UE își arată fațeta euro-conformă, curată și elegantă. Câinii vagabonzi și gropile din asfalt sunt o amintire la fel de cenușie ca anii 1990. Clădiri de sticlă și oțel punctează ascensiunea economică a unei capitale cu un PIB pe cap de locuitor mai mare decât media regiunilor din Franța sau Anglia.

„Lucrurile au început să schimbe. De exemplu, Calea Victoriei a fost refăcută. Înainte, trotuarul pe o parte pur și simplu dispărea, nu mai aveai pe unde să mergi pe jos. Acum, e regândită, cu pavaj nou și cu piste de bicicletă ”, spune ghidul de turism și bloggerul Florin Arjocu, autorul site-ului drumliber.ro

Monumentul de la Kilometrul 0 ar trebui dereticat

Monumentul de la Kilometrul 0 ar trebui dereticat

Arjocu își conduce turiștii pe un traseu care îmbină atracțiile clasice ale Bucureștiului cu unele mai puțin cunoscute. Începe de la monumentul „Kilometrul 0”, lângă biserica Sfântul Gheorghe. „Monumentul are o istorie puțin cunoscută. A fost ridicat în 1938 și are înscrise pe el distanțele către principalele orașe ale României Mari și stemele provinciilor istorice. În perioada comunistă a fost acoperit cu pământ. A fost restaurat și reinaugurat abia în 1998”, spune ghidul de turism. Acum, monumentul poate fi admirat la lumina zilei, dar ar merita o curățenie generală.

Alte atracții pe care le punctează Florin Arjocu sunt Biserica „Sfântul Gheorghe”, în stil brâncovenesc, care adăpostește racla aurită cu rămășițele lui Constantin Brâncoveanu, Pasajul Latin, de sub strada I.C. Brătianu, Biserica „Dintr-o zi”, care a aparținut comunității albaneze, Spitalul Colțea, dar și Ateneul sau cofetăria Capșa.

Bucureștiul lui Florin Arjocu este plin de povești. A lui Brâncoveanu, a lui Fan Noli, preot albanez care a slujit la București și a ajuns premier la Tirana, a celebrului medic italian Giacomo Pylarini, care a fondat Spitalul Colțea după un model venețian și a contribuit la eradicarea variolei, sau a generalului francez Joffre, în onoarea căruia Casa Capșa a creat o prăjitură. O altă poveste este spusă prin imaginile care împodobesc Ateneul și care redau chintesența istoriei României. „Câteodată mă întreb câți români, și, mai ales, câți bucureșteni intră în Ateneu ca să vadă splendoarea interioară”, meditează bloggerul timișorean, adoptat de București.

„Bucureștiul are multe povești care merită spuse și locuri care merită vizitate. Turiștii sunt interesași de ceea ce văd, dar infrastructura turistică este la pământ”, mai spune ghidul de turism. Concret, transportul la suprafață este un coșmar, nu există un orar al mijloacelor de transport în comun, centrul de informații turistice din pasajul Universității este mai mult închis decât deschis, nu există parcări pentru autocare și, în general, nu există indicatoare de orientare pentru turiști.

„Nu o dată am «salvat» grupuri de turiști străini rătăciți, cu hărțile în mâini, dar fără să știe unde se află”, spune Florin Arjocu.

Zeci de turişti străini iau parte zilnic, în sezonul turistic, la tururile ghidate gratuite (aici, în curtea Hanului Manuc), care pornesc din Piaţa Unirii

Zeci de turişti străini iau parte zilnic, în sezonul turistic, la tururile ghidate gratuite (aici, în curtea Hanului Manuc), care pornesc din Piaţa Unirii

Turul orașului, (aproape) pe gratis

O modalitate sigură de a vizita principalele atracții ale Bucureștiului, fără riscul de a te pierde prin cotloane, sunt tururile ghidate gratuite, care pornesc din Piața Unirii, de două ori pe zi, la 10.30 și 18.00, fie ploaie, fie vânt. Într-o dimineață de mai, în fața ceasului din Piața Unirii, apar, pe rând, doi canadieni, o englezoiacă, doi australieni, un argentinian, încă trei canadieni, alți trei britanici, un bulgar, o belgiancă… în total, cam 20 de străini, cu un aer ușor dezorientat.

În fața audienței de pe patru continente, Livia Morega, o tânără de 30 de ani, arhitect full-time și ghid de turism part-time, se ridică pe vârfurile tenișilor, pentru a câștiga un pic de înălțime. Își începe turul ghidat cu povestea Palatului Parlamentului, care se zărește în capătul Bulevardului Unirii, mătăhălos, ca un elefant printre porțelanuri. Estimp, o turistă se dă cu cremă de protecție solară – sunt spre 30 de grade la soare și e abia mijlocul lui Cireșar. Povestea cartierelor dărâmate e relatată cu fotografii de arhivă pe care Livia le scoate dintr-o geantă. Din când în când, pune întrebări simple turiștilor, iar cei care știu răspunsurile primesc o bomboană.

Urmează Hanul lui Manuc, cu o poveste despre unificarea României, și a celui care a dat numele stabilimentului, dar și cu o recomandare culinară: „dacă ați ajuns în România, nu ratați papanașii, sunt printre singurele feluri de mâncare pe care le puteți consuma doar aici”. Traseul merge mai departe, cu Biserica „Sfântul Anton” și, imediat după aceea, Curtea Domnească, unde i se dă cezarului ceea ce e al cezarului – povestea lui Dracula, spusă în fața bustului lui Vlad Țepeș.

Expozeul este oprit brusc de un localnic care trece imperturbabil prin spațiul dintre ghid și grupul de turiști. Are un aer relaxat, studiat, bermude portocalii și tricou polo, albastru, cu gulerul ridicat. După scurtul antract, Livia reia povestea lui Dracula, exemplificând tragerea în țeapă cu un creion și un ursuleț-breloc. Unei septuagenare din Australia pare să i se facă rău și se se lasă mai tare pe brațul soțului.

Expatul olandez Tim Constantinesco (25 de ani) se bucură de Bucureşti alături de fiica sa Emily în faţa monumentului „Vioara Spartă” din Parcul Colţea. Cu un bunic român, Tim face naveta între Cluj şi capitală pentru o companie multinaţională

Expatul olandez Tim Constantinesco (25 de ani) se bucură de Bucureşti alături de fiica sa Emily în faţa monumentului „Vioara Spartă” din Parcul Colţea. Cu un bunic român, Tim face naveta între Cluj şi capitală pentru o companie multinaţională

Urmează Biserica Stavropoleos, cu dantelăriile sale din piatră și povestea bisericilor din București care au fost mutate pentru a face loc proiectelor megalomanice ale lui Ceaușescu.

Turul face apoi un popas în fața Muzeului Național de Istorie, decorat de memorabila statuie a lui Traian, care ține în brațe un lup. Turiștii, deja obosiți, se odihnesc pe scări, hlizindu-se la neobișnuita arătare. Urmează apoi un scurt popas în fața Băncii Naționale a României, unde Livia povestește despre bancnotele românești, de plastic, printre foarte puținele de acest fel din lume.

Ultima oprire este în Piața Universității, pe iarbă, în fața Intercontinentalului. Aici povestea ghidei se încheie, rotund, cu căderea comunismului, protestele anticomuniste din Piața Universității, mineriadele și mișcările civice de stradă din ultimii ani. La final, cineva întreabă care este cel mai cunoscut român din lume. „Simona Halep”, vine răspunsul prompt. Omul zâmbește stingher. Nu pare să fi auzit de ea.

Tururile pe care care le fac Livia și colegii săi sunt gratuite, dar, la final, micile donații sunt bine primite.

Capitala neiubită

„Avem turiști cam din toată lumea, mai puțin din România. Eu fac ghidaj de o lună și încă nu am avut niciun român în grup. Din câte am vorbit cu colegii mei, nici ei nu au avut”, spune Livia Morega.

Lipsa de interes a românilor, și mai ales a bucureștenilor, față de ceea ce se poate vizita în București este binecunoscută printre ghizii locali de turism. Ana Adămoae, de la Ana’s Guided Tours to Bucharest este categorică:

Bucureștenii sunt o «nație» aparte. Dacă scrii ceva pe Facebook, dau like, și par interesați de oraș, dar, de fapt, nu se duc să-l viziteze; iar cei din afara Bucureștiului vin de obicei cu treburi, nu au vreme și poate nici voință să «guste» orașul.

Pe de altă parte, cei care au curajul să descopere Bucureștiul, în ciuda lipsei de interes pentru amenajarea turistică a acestuia, se simt recompensați. „Am observat acest lucru, că foarte mulți oameni din restul țării, când ajung aici văd că nu e așa urât, nu e așa de rău cum își imaginau, sunt lucruri frumoase de făcut, sunt locuri frumoase de vizitat”, mai spune ghidul de turism.

Bucureștiul nu ajungi să îl iubești la fel de ușor ca pe Praga sau Viena, crede Ana Adămoae. Trebuie să ai răbdare cu el, să-l iei la pas, să-i asculți poveștile. Așa cum Cervantes trage cu urechea la iedera invadatoare de pe casa generalului Cihoschi.


Capitala în cinci ipostaze

1. Autobuzele lui Udrea

O perspectivă interesantă asupra Bucureștiului se deschide din autobuzele supraetajate, care circulă pe un traseu ce acoperă cam toate obiectivele turistice majore. Un bilet costă 25 de lei și este valabil timp de 24 de ore. Sistemul de călătorie este de tip „hop on/hop off”. Adică, te poți da jos în oricare din stații, pentru a vizita atracțiile din zonă, iar apoi te poți urca în următorul autobuz supraetajat care vine pe traseu, pentru a continua călătoria.

„Autobuzele lui Udrea”, cum sunt cunoscute aceste mijloace de transport, se descurcă incredibil de bine în traficul Capitalei. De la etajul decapotat, spectacolul Bucureștiului se derulează ca un film documentar privit dintr-o sală de cinema, în mișcare, cu narațiunea spusă la căști. Bonus, interactivitatea: pe Calea Victoriei, două fete îi salută cu bezele pe călătorii din autobuz, iar în fața Hotelului Pullmann un grup de muncitori face semne că vor să fie pozați.

2. Centrul Vechi

Centrul Vechi

Centrul Vechi

Printre cele mai „cool” locuri din oraș, remarcate în ultimii ani și de presa internațională, se numără terasele din Centrul Vechi, adică strada Lipscani și străduțele adiacente. Aici, terasele se lățesc dinspre clădirile vechi, lăsând un culoar îngust de trecere pentru pietoni. La terase, de la corporatiști prosperi și spilcuiți, la cocalari cu tatuaje și cefe transpirate – o mulțime pestriță și gureșă, generată la intersecția între mulțimile distincte care formează Capitala. Trubaduri de ocazie, fără vocație, dar vocali, străbat labirintul de mese, cu un repertoriu bizar, de la solouri de trompetă la o variantă a melodiei „Sway”, interpretată la acordeon și trei chitări.

Amenajarea pietonală a acestei părți din oraș a împărțit Bucureștiul în două tabere: cei care o apreciază și cei care o detestă. Poți urî sau poți iubi acest loc, dar nu te poate lăsa indiferent.

Printre cei cu sentimente puternice se numără dentistul german Paul Hefer, din Dusseldorf, plecat într-o călătorie de două luni prin toată Europa, alături de Jenna Davis, o bloggeriță de turism din Canada. Au ajuns la București de la Budapesta, via Sibiu, și au suferit un mic șoc cultural imediat ce au ajuns în Capitală. „Am auzit de Centrul Vechi și am vrut să-l vedem, dar am rămas uimit. Spre deosebire de Sibiu, unde centrul orașului are un aer medieval, plin de atmosferă istorică, aici am găsit altceva. Aici este vorba despre a etala, despre a vedea și a fi văzut. Ca să nu mai pomenesc de taximetristul care ne-a jefuit”, spune, cu franchețe Paul. Tovarășa sa de călătorie, cu 30 de țări vizitate la activ, este mai îngăduitoare: „Mie îmi place totuși orașul. Oamenii mi se par cea mai bună parte a lui din tot ce am văzut până acum. Am pățit-o cu taxiul la fel în India”. Dar neamțul are ultimul cuvânt: „Am pățit-o și eu, în Africa. Te poți aștepta la așa ceva în Africa sau în India, dar nu e normal să se întâmple asta într-o țară a Uniunii Europene”.

3. Palatele

Este doar o legendă urbană și nimic mai mult: la Palatul Cotroceni nu cântă nicio cucuvea. Cel puțin nu în ultimii 14 ani, de când ghidul Ștefania Duminică lucrează aici. În schimb, la diverse ocazii, se cântă la pian în Marele Salon de Recepție.

Sub numele de Muzeul Național Cotroceni, aripa istorică a palatului este vizitabilă și este una dintre comorile turistice mai puțin cunoscute ale Bucureștiului. Ca să îl vizitați, trebuie să faceți o programare telefonică, pereferabil cu cel puțin o zi înainte. Actualul palat a servit ca reședință, din 1895, prinţului moştenitor Ferdinand și viitoarei regine Maria. În perioada comunistă, aici a funcționat Casa Pionierilor. În ani 1980, palatul a fost restaurat cu scopul de a deveni o reședință pentru familia Ceaușescu. Căderea comunismului a zădărnicit acest plan.

Acum se vizitează, în condiții stricte de securitate, o suită de saloane somptuoase, superba bibliotecă din lemn de esențe nobile, dormitorul Reginei Maria, cu un salon privat în stil nordic, Holul de Onoare și Marele Salon de Recepție. Per ansamblu, Palatul Cotroceni nu pare cu nimic mai prejos decât Hofburgul vienez. Ghidajul, dezinvolt și extraordinar de bine documentat, face să pălească aerul milităros al recepției și interdicția de a fotografia în majoritatea spațiilor, chiar dacă se achită taxa foto de 40 de lei.

„Palatul Cotroceni este adesea trecut cu vederea, în detrimentul Palatului Parlamentului, unde nu ai, de fapt ce vedea”, crede ghidul de turism Florin Arjocu. Într-adevăr, spre deosebire de cei câțiva vizitatori de la Cotroceni, la Palatul Parlamentului se face coadă pentru a intra. E plin de turiști străini care vor să vadă cea mai mare clădire din Europa. Turul durează în jur de 15 minute și îi poartă pe vizitatori prin câteva saloane imense, dar reci și lipsite de personalitate. Impresionează în schimb panorama asupra Bucureștiului care se deschide de la balconul Palatului Parlamentului. Istoria e ironică și ghidul o subliniază: „De aici trebuia ca Nicolae Ceaușescu să salute poporul român. Primul care l-a salutat a fost însă Michael Jackson în 1992”. Momentan, locul de unde Ceaușescu trebuia să se arate supușilor pare să fie cel mai popular loc de făcut selfie printre vizitatorii străini.

4. Cartierele „nobile”

Piața Napoleon

Piața Napoleon

O plimbare prin cartierele Cotroceni, Primăverii și zona P-ța Victoriei – B-dul Aviatorilor – Calea Dorobanți, unde străduțele poartă nume de capitale este ca o evadare într-un alt București, verde și liniștit, curat și ordonat. Aici, umbra arborilor răcorește dogoarea asfaltului și aproape fiecare casă este o lecție de arhitectură. „Pentru mine, cel puțin, o plimbare pe aceste străzi este echivalentul unei lecții vii de arhitectură. Vei vedea case reflectând diferite etape de influență arhitecturală, unele chiar neașteptate. De exemplu, habar n-aveam ca stilul neo-maur a ajuns tocmai pâna în București”, spune ghidul de turism Ana Adămoae. Proprietarii caselor sunt vechi bucureșteni, urmași ai celor din înalta societate a anilor interbelici, care și-au redobândit casele expropriate de comuniști, dar și foști nomenclaturiști care au reușit să și le păstreze, ori „nouveaux riches” post 1989, dispuși să plătească sute de mii de euro pentru a sta într-un cartier select. Alături de această elită trăiesc însă și oameni simpli, care stau cu chirie la stat. Unul dintre ei este volubila doamnă Laura Murgoci, bugetară cu salariu de 900 de lei, care locuiește într-o garsonieră dintr-o casă veche, pe strada Varșovia, pentru care plătește sub 70 de lei chirie. Se plânge că are vecini fandosiți, care strâmbă din nas când face grătar pe balcon: „Ei, parcă nu-i știu eu ce hram poartă. Să nu-mi spună ei ce să fac la mine acasă. Dintr-un cartier bun a ajuns unul de închipuiți. Sictir!”

În aceste zone, o casă nu costă mai puțin de 300.000 de euro, dar ajunge și la peste un milion. Nu ratați o vizită la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, amenajat într-o vilă de pe strada Londrei. Colecția de hărți, vedute și stampe donată de soții Adrian și Dana Năstase este impresionantă.

5. „Delta” Bucureștiului

„Delta” Bucureștiului

„Delta” Bucureștiului

Puține lucruri sunt mai grăitoare despre pofta de viață și puterea de supraviețuire a Bucureștiului ca „delta” Văcărești. Înspre marginea Capitalei, vizavi de un hotel și un hipermarket, pe locul unui lac de acumulare secat și abandonat, s-a născut în ultimii ani un ecosistem natural plin de vigoare. Un dreptunghi verde de 190 de hectare, decupat suprarealist între blocuri și șosele, cu ochiuri de apă, canale, stufăriș și trestii. Zona este în proces de a fi declarată parc natural. Într-unul din blocurile-turn dintr-o latură a „deltei” funcționează un observator al zonei. Naturaliștii care au cercetat aria au găsit aici o fauna bogată: 94 de de specii de păsări, dar și mamifere, cum sunt vulpea, vidra sau bizamul.

Distribuie articolul
  1. Pingback: România și Bucureștiul, printre performerii turismului european | cluj.travel

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te