Noi, pustiii


Nevoia de spaţiu personal există în fiecare om. O ilustrează puştiul meu. N-are doi ani, a crescut cam sălbatic şi crede încă în dreptul omului de a se bucura de sine însuşi. Dacă un celălalt vrea să împartă cu el toboganul, îl avertizează cu un ţipăt scurt şi apoi îl loveşte. Cu pumnişorul uşor deschis, peste faţă. Ulterior, intervin desigur mamele pentru a încerca împăcarea. Spre cinstea lui, băieţelul o refuză. Se retrage şi observă de la distanţă. Îl privesc şi observ cum îşi protejează proaspăt dobândita viaţă interioară. Peste câteva luni, situaţia se va schimba. Vine creşa, cu profesioniştii ei în amalgamarea turmei. Va fi dăscălit să împartă lucruri. Ceva mai târziu, va împărtăşi idei. Îşi va lua locul cuminte în strana comunităţii. Singurătatea îi va fi refuzatã.

Societatea nu-i iubeşte pe singuratici. Celor care aleg să fie singuri li se impută orgoliul de a fi diferiţi. Faptul că atitudinea lor denunţă contractul social. Cum ar funcţiona lumea dacă toţi ar ceda seducţiei de a se lipsi de cei din jur? Nici cei cărora singurătatea le este impusă de despărţirea sau de dispariţia celor apropiaţi nu sunt bine priviţi. Ochii lor conţin reproşuri: de ce sunt lăsat singur? Sub presiunea opiniei majoritare, singurătatea este asociată izolării şi depresiei şi declarată boala secolului. Fundaţia principesei Margareta a numărat vârstnicii singuri şi identificat în România 645.000 de persoane peste 65 de ani, majoritatea femei, care trăiesc în singurătate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că în 20 de ani depresia va fi cea mai întâlnită problemă de sănătate care va afecta ţările dezvoltate economic, care nu vor avea resurse să-i facă faţă. Panica se răspândeşte în privinţa a ce se prefigurează a fi cea mai devastatoare maladie a sufletului şi trupului modern.

Citiţi articolul integral în varianta print a revistei

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 + 12 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te