O credinţă pentru lumea nouă

Acum 450 de ani se năştea la Cluj-Napoca unitarianismul, o confesiune care avea să devină globală, fiind împărtăşită de oameni politici, gânditori, inventatori şi cercetători care au definit lumea de azi


Distribuie articolul

Ce ar putea avea în comun un bolovan din Cluj cu patru preşedinţi americani, dar şi cu Superman, Charles Darwin, Isaac Newton sau cu inventatorii telegrafului, telefonului şi WWW-ului? Răspunsul se numeşte unitarianismul şi este o confesiune protestantă, radicală prin concept, şi liberală prin atitudine, ale cărei învăţături au fost propovăduite de un predicator clujean, în anii tulburi ai Reformei.

Aceasta este povestea unitarianismului, spusă din câteva colţuri ale leagănului său, Transilvania.

Predicatorul David Francisc, în centrul tabloului „Dieta de la Turda”, expus la Muzeul de Istorie din Turda

Biserica Unitariană, Cluj-Napoca. Preotul tânăr vorbeşte de la înălţimea amvonului de piatră, către câteva zeci de liceeni, care stau în picioare, aliniaţi în băncile de lemn ale bisericii. Poartă un costum negru, cu cămaşă albă şi cravată neagră, cu puncte albe şi nod triunghiular. Are barba şi mustaţa tunse îngrijit. Dacă nu ar avea peste costum o manta somptuoasă, neagră, cu tiv gri, ar putea trece drept un executiv al unei multinaţionale.

Suntem în Biserica Unitariană din Cluj-Napoca, un edificiu religios mai puţin remarcabil şi mai puţin vechi al celui mai mare oraş din Transilvania. Edificiul păleşte în comparaţie cu alte lăcaşe de cult, gotice, baroce sau chiar cu rădăcini romanice, care punctează ţesătura urbană din centrul medieval al oraşului-cetate. Totuşi, această biserică este pentru credincioşii unitarieni ceea ce Bazilica Sfântul Petru din Roma este pentru catolici – cel puţin într-o oarecare măsură.

Cetatea Clujului, Poarta Turzii. Unitarianismul s-a născut chiar aici, la Cluj-Napoca, la câteva sute de metri mai spre dealul Feleacului, în locul unde în 1568 se afla poarta dinspre Turda, adică acolo unde strada Potaissa se întâlneşte la unghi de 90 de grade cu strada Universităţii.

Potrivit legendei, în apropierea acestei porţi, în martie 1568, predicatorul Dávid Francisc (Ferenc) s-a ridicat pe un bolovan rotund şi a vorbit către clujenii care se întorceau de la o mare dezbatere teologică de la Alba Iulia, capitala de atunci a Transilvaniei. Ardoarea şi elocinţa pe care le-a dovedit atunci David Francisc i-au făcut pe clujeni să treacă la credinţa predicatorului.

Erau vremuri tulburi, dar nu lipsite de prosperitate, cel puţin în marile centre urbane, cum erau Sibiul, Braşovul sau Clujul. Transilvania era un stat abia apărut pe harta Europei, după demantelarea Ungariei, sub loviturile otomane. Reforma, în haina sa luterană, intrase de câţiva zeci de ani în principatul ardelean, pe la Braşov, adusă din Occident de Johannes Honterus şi alţi studenţi saşi plecaţi la şcoli în spaţiul germanic şi apoi întorşi în patrie „contaminaţi” de ideile lui Martin Luther. Învăţăturile protestante erau deja îmbrăţişate de saşi şi de mulţi dintre maghiari.

Dar cuvintele lui David Francisc aduceau ceva nou. Predicatorul le vorbea clujenilor despre un singur Dumnezeu şi un Iisus care este pildă şi învăţător, dar doar un om, nu şi Dumnezeu.

Piatra de pe care, potrivit legendei, a predicat David Francisc în apropiere de Poarta Turdei, în martie 1568. Bolovanul este un tip de trovant rotund, specific Feleacului. Este păstrat în Biserica Unitariană din Cluj.

Despre David Francisc se spune că avea un mare talent oratoric. Câştigase numeroase dezbateri teologice publice care la acea vreme stârneau pasiuni greu de prins azi în cuvinte. Vorbele lui, rostite de pe acel bolovan, i-au convertit pe clujeni, jumătate dintre ei saşi, cealaltă jumătate, maghiari. Clujul, cel mai important oraş al Transilvaniei care nu se afla pe teritoriul saşilor, a trecut „in corpore” la noile idei predicate de Francisc, care aveau să fie numite mai târziu unitarianism.

Biserica Unitariană, Cluj-Napoca. Denumirea de „unitarian” vine de la sintagma latină „unus (est Deus)” – Dumnezeu este unul. Pe frontispiciul de deasupra porţii de intrare în lăcaşul de cult clujean scrie, tot în latină, „In honorem solius dei” (În onoarea singurului Dumnezeu). Bolovanul rotund din poveste este adăpostit acum într-o firidă din biserică, după două uşi de sticlă. Istoricii spun că povestea cu discursul lui David Francisc de pe o piatră este doar o legendă. Poate că e aşa, dar ce fel de religie ar fi cea fără începuturi legendare?

Cert este că unitarianismul, pornit de la Cluj, este acum o confesiune mondială, cu aproape un milion de enoriaşi şi comunităţi puternice în SUA şi Marea Britanie, pe lângă România şi Ungaria, de care este legată istoric.

Este 31 octombrie 2018, Ziua Reformei. Au trecut exact 101 ani de când Martin Luther, potrivit tradiţiei, a bătut în cuie pe uşa bisericii din Wittenberg un manifest de reformare a Bisericii Catolice. Din amvonul bisericii, preotul cel tânăr, Rácz Norbert, vorbeşte rar şi apăsat, fără microfon, fiindcă acustica face ca predica să se rostogolească cu putere, în jurul tinerilor care ascultă în picioare.

Auditoriul este format din elevii Liceului Unitarian „János Zsigmond” (Ioan Sigismund), care funcţionează într-o clădire masivă, de secolul al XIX-lea, lipită de biserică. Sunt toţi maghiari, dar nu doar unitarieni. Fiind un liceu bine cotat în Cluj, aproape 80% din cei 900 de elevi ai săi sunt reformaţi calvinişti sau chiar catolici, spune directorul adjunct al liceului, Solymosi Zsolt.

Tinerii stau destul de cuminţi în bănci şi par atenţi la predică. După o cuvântare de 15 minute, preotul se opreşte. Se cântă un imn, acompaniat de orga amplasată în tribuna de la intrarea în biserică. Apoi, auditoriul se aşază. Nu par toţi foarte duşi la biserică, în sensul ortodox al termenului. O dovedesc o fustă scurtisimă, câteva freze rebele sau brăţările rămase la încheieturi, de la Untold sau Electric Castle.

Elevii Liceului Unitarian din Cluj, în timpul unei slujbe la biserica de aceeaşi confesiune

Biserica Catolică din Turda. Certificatul de naştere al confesiunii unitariene a fost semnat aici, în biserica romano-catolică din inima oraşului Turda, aflată acum la început de şantier de restaurare. Unitarianismul a devenit o confesiune recunoscută oficial odată cu edictul de toleranţă promulgat în urma unei diete a Transilvaniei, care s-a desfăşurat chiar în această biserică. După o jumătate de secol de agitaţii religioase, la 1568 se conturau trei confesiuni reformate: luterană, îmbrăţişată mai ales de saşi, calvină, populară printre maghiari şi noua confesiune unitariană, predicată de David Francisc, la Cluj.

La acestea se adăuga confesiunea catolică, care îşi păstrase o parte din credincioşi, mai ales în zone precum Ciucul, unde erau foarte active ordinele călugăreşti. Românii, care formau majoritatea populaţiei, erau ortodocşi.

Într-o încercare de a aplana tulburările provocate de răspândirea Reformei în diversele ei forme, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund Zápolya, a convocat o dietă, la Turda. Dieta Transilvaniei era un fel de parlament al principatului, în care erau reprezentaţi nobilii (în majoritate covârşitoare maghiari), saşii şi secuii. Lucrările dietei încep la 6 ianuarie 1568 şi se termină şapte zile mai târziu. În timpul dezbaterilor ia cuvântul şi David Francisc, care predica doctrina unitariană încă din 1566.

Potrivit tradiţiei, cuvintele sale impresionează participanţii şi la sfârşitul dietei este dat Edictul de la Turda, care va intra mai târziu în istorie ca primul edict de toleranţă religioasă, într-o Europă însângerată de luptele între protestanţi şi catolici.

Biserica catolică din Turda este una dintre cele mai mari clădiri gotice din Transilvania. Clădirea va fi restaurată printr-un proiect finanţat prin fonduri europene. Până încep lucrările, pare pe jumătate părăsită. E foarte greu de ghicit freamătul şi zbuciumul care trebuie să fi însoţit dezbaterile de la 1568. Imediat după intrare, pe dreapta, lângă un mic altar al Sfântului Anton, o placă modestă menţionează în trei limbi – română, maghiară şi engleză – că aici a fost promulgat primul edict de toleranţă religioasă din Europa.

Dar de la acel moment, înfăţişarea interioară a bisericii s-a schimbat radical, în cursul renovărilor de la începutul secolului al XIX-lea fiind refăcută în stil baroc. Practic, nimic din ceea ce se vede acum nu mai e ca la 1568, spune şi parohul bisericii, György Ferenc-Elemér. Biserica a aparţinut unitarienilor până în 1721, după care a revenit în posesia catolicilor.

Monumentul Libertăţii Religioase, aflat într-un scuar de lângă Biserica Romano-Catolică din Turda, a fost inaugurat
în 13 ianuarie 2018, la exact 450 de ani de la terminarea dietei istorice ecare a avut loc în biserica învecinată

Monumentul libertăţii religioase, Turda. Într-o piaţetă lipită de biserica catolică, un monument firav, care seamănă cu o scară subţire, de metal, ridicată spre cer, marchează locul unde acum 450 de ani s-a născut primul edict de toleranţă religioasă în Europa, şi, pe cale de consecinţă, unitarianismul. Monumentul a fost ridicat la iniţiativa Bisericii Unitariene şi a fost inaugurat în 13 ianuarie 2018, adică exact în ziua în care se încheiau lucrările dietei. Nu impresionează ca dimensiuni, dar câştigă chiar prin fragilitatea pe care o exprimă. Interpretarea acestei fragilităţi rămâne la latitudinea fiecărui privitor. Autorul lucrării este artistul Liviu Mocan, iar scara spre cer este o reprezentare vizuală a idealului libertăţii religioase.

Cetatea Deva.  Aici şi-a găsit sfârşitul, întemniţat pentru inovare, David Francisc. Mormântul reformatorului nu poate fi vizitat în mod uzual, aflându-se într-o parte a cetăţii care nu a fost încă restaurată. Celula în care şi-a petrecut ultimele zile de viaţă este şi acum închisă de zăbrele. Devenii povestesc că, cândva, în 1968 probabil, au devenit conştienţi că o mare personalitate este înmormântată în cetate, când sute de unitarieni au apărut brusc în oraş şi au participat la un pelerinaj la mormântul preotului. Şi acum au loc, periodic, vizite organizate sau pelerinaje, cu ocazia cărora se deschide incinta I a cetăţii, cea nevizitabilă, unde se găseşte monumentul funerar al predicatorului.

Potrivit unui studiu al istoricului Balász Mihály, David Francisc s-a născut în jurul anului 1520 la Cluj, oraş pe jumătate maghiar, pe jumătate german, la vremea aceea. Tatăl său era un tăbăcar sas pe nume David Hertel. După uzanţele vremii, fiul său, Franz, a folosit numele Franz David, cu varianta maghiară Ferenc Dávid şi cea latină, folosită şi de români, David Francisc. El nu a renunţat însă complet la numele Hertel, astfel că fiii săi, Johann şi David, apar în sursele vremii cu numele latinizat Hertelius. De asemenea, fraţii săi apar în izvoare ca Peter şi Nicolaus Hertel. Despre mama lui David, istoriografia ungară spune că era de origine maghiară, dar acest lucru nu este sigur. Ştim sigur că David Francisc stăpânea la perfecţie atât germana cât şi maghiară, însă asta era un lucru comun într-un oraş bilingv, cum era Clujului secolului al XVI-lea, notează Balász Mihály.

Temniţa în care a murit David Francisc, în Cetatea Deva. Momentan, monumentul funerar nu este vizitabil. Imagine de arhivă din 2007 | Foto: Remus Suciu

Tăbăcarul David Hertel nu făcea parte din pătura cea mai înstărită a oraşului, dar era suficient de bogat cât să-şi poate ţine la şcoli înalte măcar unul dintre cei trei fii. Francisc a făcut şcoală mai întâi la Cluj, apoi la Braşov, după care, cel mai probabil în 1545, a plecat la studii la Wittenberg, exact acolo unde, cu 28 de ani înainte începuse Reforma lui Luther.

Potrivit studiului lui Balász – considerat şi de clerul unitarian ca fiind cea mai credibilă sursă – David Francisc s-a întors de la Wittenberg în 1551, iar în 1552 era deja profesor la Cluj. În 1555 era paroh al oraşului, unde exista o mişcare reformatoare efervescentă, care îl avea în centru pe marele tipograf Gaspar Heltái, preot protestant şi el. În 1557, când curentele reformatoare maghiare şi săseşti se separă, David Francisc devine superintendent (episcop) al facţiunii maghiare, având sediul la Cluj. Datorită acestei „promovări”, el refuză să se mute la Košice, în Slovacia de azi, unde fusese chemat ca paroh al oraşului. În lucrările şi poziţionările sale, David Francisc se distanţează tot mai mult de luteranii saşi.

În 1564, la curtea principelui transilvănean Ioan Sigismund soseşte medicul italian Giorgio Briandata, purtătorul unor idei radicale ale Reformei, care neagă Sfânta Treime, numite din acest considerent antitrinitariene. „Primele idei antitrinitariene apar la spaniolul Michael Servetus, care este ars pe rug chiar la îndemnul reformatorul Jean Calvin, în Geneva, la 1553. Ceva mai târziu, un grup de intelectuali din zona Veneţia-Padova, a ajuns la aceleaşi idei.
Depistaţi de inchiziţie, aceştia au plecat din Italia”, explică preotul Rácz Norbert.

Unul dintre aceşti intelectuali italieni era chiar Biandrata, care fuge, prima dată, în Polonia şi, de aici, în Transilvania, unde ajunge medic de curte al principelui. Ideile lui Biandrata îl vor influenţa decisiv pe David Francisc, care va începe să predice antitrinitarianismul cu începere din 1566, chiar din amvonul Bisericii Sântul Mihail, cea mai importantă din Cluj.

Din 1564, David Francisc este şi predicator de curte al principelui Ioan Sigismund. Tandemul David – Biandrata va duce la convertirea principelui de la catolicism la unitarianism – cu menţiunea că acest termen nu era încă folosit. În acest context, la care trebuie adăugată aversiunea saşilor luterani faţă de ideile lui David, are loc Dieta de la Turda.

Placa memorială din Biserica Catolică din Turda

La trei ani după dietă, principele moare, iar locul său este luat de Ştefan Báthory, un catolic fervent. Ofensiva acestuia împotriva Reformei, în general, şi a antitrinitarienilor, în special, reduce mult din autoritatea lui David Francisc. Principele interzice orice fel de inovaţie în materie de religie, dar David Francisc continuă să dezvolte doctrina unitariană şi intră în dispută chiar cu fostul său aliat, Giorgio Biandrata, rămas un personaj influent la curtea princiară, care încearcă să protejeze unitarienii moderaţi. La instigarea acestuia din urmă, David Francisc este arestat şi judecat pentru „inovare”. Acuzatorul în proces a fost chiar Biandrata. David este condamnat la închisoare pe viaţă şi moare în temniţa din Cetatea Devei, la 15 noiembrie 1579.

Muzeul de Istorie din Turda. Momentul de glorie al predicatorului clujean a fost, fără doar şi poate, Dieta de la Turda. Secvenţa în care David Francisc a luat cuvântul în timpul dietei a fost imortalizat într-o manieră romantică, la 1896, de către pictorul Körösfői-Kriesch Aladár. Pânza înfăţişează un predicator transfigurat, cu părul lung şi alb, adresându-se teatral dietei, cu o mână ridicată spre cer. Predicatorul este David Francisc, iar personajele care îl înconjoară sunt VIP-uri ale Transilvaniei, de atunci.

Tabloul, de dimensiuni apreciabile (patru metri lăţime şi trei, înălţime), este expus într-o sală a Muzeului de Istorie din Turda. Pictura a fost comandată de comunitatea oraşului Turda, cu ocazia sărbătoririi de către maghiari a unui mileniu de la stabilirea în Europa. Tabloul a fost expus publicului larg în primăvara anului 1896 în noua galerie de artă din Budapesta şi a făcut senzaţie. Datorită succesului avut, autorului i s-a oferit posibilitatea expunerii acestuia şi la München. Tabloul a revenit la Turda abia în 1898 şi a fost expus în sala festivă a primăriei de atunci. O legendă urbană pe care ne-a relatat-o directoarea muzeului, Mariana Rotaru, spune că pictura se deteriora din cauza fumului de pipă şi ţigarete din încăpere, astfel că a fost transferat Muzeului de Istorie Turda.

Se crede că pictorul s-a inspirat din figuri ale vremii sale când a executat pictura, astfel încât David Francisc seamănă izbitor cu compozitorul Franz Liszt.

Liceul Unitarian „János Zsigmond”, Cluj-Napoca. Prima şcoală unitariană din Cluj a fost fondată la 1577 şi l-a avut ca rector chiar pe David Francisc. De-a lungul secolelor s-a mutat într-un loc sau altul, într-o sincronizare cu soarta mai bună sau rea a enoriaşilor. Clădirea care adăposteşte acum instituţia de învăţământ seamănă cu un palat. A fost ridicată în stil eclectic după un proiect al arhitectului Pákey Lajos, un unitarian de al cărui nume se leagă foarte multe dintre clădirile emblematice ale Clujului, ridicate la cumpăna dintre secolele XIX şi XX. La intrarea în edificiu te întâmpină un hol monumental, unde se află şi busturile a doi unitarieni clujeni marcanţi, Sámuel Brassai şi Mózes Berde, un savant, respectiv un politician din secolul al XIX-lea.

Liceul Unitarian „Zsigmond János” (Ioan Sigismund) din Cluj. În spate, lipită de şcoală, se află Biserica Unitariană, apoi străduţa David Francisc şi vechiul sediu al liceului, acum liceul de stat „Brassai Samuel”

Liceul se află în continuarea bisericii unitariene şi aici, la primul etaj, se află şi sediul Episcopiei Unitariene – o suită de încăperi elegante, cu mobilier şi atmosferă de lume veche – precum şi o capelă.

Structura actuală a Bisericii Unitariene ne-o explică episcopul vicar, Gyerő Dávid. „Biserica Unitariană s-a constituit ca o singură comunitate, dar în contextul secolului XX, s-a divizat în două biserici: Biserica Unitariană din România şi cea din Ungaria. Din 2012, cu aprobarea guvernelor din cele două ţări, s-a recreat Biserică Unitariană Maghiară, ca o singură comunitate”, spune înaltul prelat unitarian. Astfel, Biserica Unitariană Maghiară (BUM) are acum sediul principal la Cluj-Napoca, iar majoritatea enoriaşilor se află în România. BUM este formată din şapte protopopiate, dintre care şase sunt în România şi unul la Budapesta. Cele şase de pe teritoriul României sunt: Cluj-Turda, Târnave, Mureş, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc şi Trei Scaune. În total, BUM are în jur de 60.000 de enoriaşi, dintre care cam 50.000, în Transilvania, iar restul, în Ungaria. „La nivel de comunităţi urbane, cele mai importante sunt cele de la Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Braşov, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe şi Cristuru Secuiesc. La nivel rural, avem comunităţi puternice la Rimetea (Alba), Moldoveneşti (Cluj), Corund (Mureş), Vârghiş (Covasna) sau Dârjiu (Harghita)”.

Anual, sute de unitarieni din alte ţări vin în pelerinaj istorico-religios în Transilvania, pentru a vizita locurile importante ale acestei confesiuni, printre care se numără, bineînţeles, complexul de clădiri din Cluj-Napoca, dar şi biserica din Dârjiu sau Cetatea Deva.

„Centrul spiritual şi istoric al unitarianismului este la Cluj-Napoca. Suntem comunitatea centrală, comunitatea-mamă, în primul rând din motive istorice. Din acest punct de vedere, Clujul înseamnă pentru unitarieni ceea ce înseamnă Roma pentru catolici”, spune episcopul vicar al BUM, Gyerő Dávid. Dar, spre deosebire de Roma catolică, unde Papa are rolul de şef al Bisericii, Clujul unitarian nu are o întâietate ierarhică asupra celorlalte biserici unitariene din lume, mai spune episcopul Gyerő Dávid. La nivel global, există un Consiliu Internaţional al Unitarienilor şi Universaliştilor, care este forul mondial al confesiunilor ce au la bază la unitarianismul şi care funcţionează ca o reţea în care fiecare membru are drepturi egale. Există 22 de biserici cu drepturi depline în acest consiliu, iar BUM este membru fondator.

Timeline: personalități unitariene

Cea mai puternică comunitate unitariană în momentul de faţă este cea din Statele Unite ale Americii. Unitarienii au ajuns în Lumea Nouă odată cu ceilalţi persecutaţi religioşi din Europa, în anii 1600-1700. „Nu trebuie să ne imaginăm că ideile unitarianismului au fost răspândite de transilvăneni care au ajuns în Anglia şi, apoi, în America. Ideile s-au propagat prin cărţi şi au prins un teren fertil în aceste două spaţii”, explică preotul clujean Rácz Norbert. Astfel s-a ajuns ca o pleiadă impresionantă de personalităţi din lumea anglo-saxonă să fie de confesiune unitariană.

Biserica Unitariană, Cluj-Napoca. Predica preotului cu alură de CEO merge mai departe. Face o comparaţie între legile lui Newton (un unitarian, de altfel) şi natura umană. Le spune adolescenţilor că, după cum orice corp care nu se află în mişcare tinde spre repaus, nici omul nu se poate dezvolta dacă nu iese din zona de confort şi se complace în lene. De două-trei ori face câte o glumă, care îi pune pe chicotit pe liceeni. La sfârşit, vorbeşte serios şi grav, cu ambele mâini ridicate, într-un gest consacrat, în timp ce tinerii ascultă, din nou în picioare. Urmează încă un imn la orgă, iar apoi preotul coboară de la amvon şi părăseşte primul biserica. Totul nu a durat mai mult de 45 de minute.

După slujbă, preotul Rácz ne explică bazele teologice ale unitarianismului. „Ce ne desparte cel mai mult de celelalte confesiuni creştine este că nu credem că Iisus a fost Dumnezeu şi nu credem nici în Înviere. Credem că el a fost Mesia, adică a fost trimis de Dumnezeu. El este pentru noi «Învăţătorul» şi pilda după care vrem să ne conducem vieţile. Totodată, credem că omul nu se naşte dintr-un păcat originar, ci că fiecare este responsabil pentru faptele sale din timpul vieţii. Nu credem că există niciun rău metafizic, precum Satana, ci că răul ţine de faptul că noi oamenii suntem în permanentă dezvoltare, de aceea greşim, iar aceste greşeli ne sunt păcatele”, rezumă parohul unitarian al Clujului.

Confesiunea născută pe un bolovan rotund din Cluj este privită ca una dintre cele mai liberale interpretări a creştinismului, lucru cu care toţi unitarienii se mândresc. „Credem în libertatea conştiinţei şi în cea a omului de a-şi alege calea şi a suporta consecinţele alegerilor sale. Mai credem că ştiinţa şi religia sunt într-un dialog permanent. Dacă ştiinţa ne arată un fapt nou, acesta trebuie să se regăsească în religie, astfel că religia evoluează, odată cu omul şi cu societatea, ea nu poate fi reglementată de concilii care au avut loc acum sute de ani”, mai explică Rácz Norbert.

Rácz Norbert, parohul unitarian al Clujului, în timpul slujbei de Ziua Reformei, 31 octombrie 2018

Casa Libertăţii Religioase, Cluj-Napoca. Vizavi de biserica şi liceul unitariene din Cluj se află fosta reşedinţă a episcopului acestui cult, pe b-dul 21 Decembrie 1989, la numărul 14. Clădirea a fost transformată în acest an într-un spaţiu cultural şi de evenimente, sub numele de Casa Libertăţii Religioase. Este a treia cea mai veche casă păstrată în Cluj, a doua, după alte surse, şi a fost restaurată şi pusă în valoare fără cusur. Aici funcţionează unul dintre restaurantele chic ale Clujului, numit chiar 1568, dar şi o librărie, spaţii de evenimente şi o expoziţie temporară cu obiecte de cult şi tipărituri vechi aparţinând cultului unitarian. Printre acestea se numără şi pocalul pe care îl folosea şi David Francisc la acordarea împărtăşaniei. Când nu e expus, pocalul e folosit la slujbele uzuale de la biserica de vizavi. „Credem că am reuşit să redăm acestei case o atmosferă adecvată şi să o punem în valoare aşa cum merită”, spune directorul adjunct al liceului unitarian Solymosi Zsolt.

Strada David Francisc, Cluj-Napoca. După moartea lui David Francisc, unitarianismul intră în regres. Astfel, de la 425 de parohii câte erau la sfârşitul secolului al XVI-lea, s-a ajuns, în anul 1700, la numai 125. În 1716, unitarienii sunt alungaţi din cea mai importantă biserică pe care o aveau – Sfântul Mihail din Cluj -, la presiunea habsburgilor catolici, care luaseră în stăpânire Transilvania de peste 20 de ani. Unitarienii au fost nevoiţi să-şi ţină slujbele în diferite case particulare. În anul 1791 a apărut ideea construirii unei noi biserici. Aceasta a fost ridicată între anii 1792-1796.

Nu după mult timp, a ieşit la iveală că edificiul era cam şubred. Prin urmare, s-a luat decizia stabilizării lui. Printre altele, deasupra stradelei de lângă biserică au fost construite două arcade puternice, care sprijină biserica de clădirea de peste drum.

Stradela, îngustă şi pe jumătate ocupată de standuri de taxi, se numeşte acum chiar David Francisc şi se strecoară între biserica unitariană şi vechea clădire a liceului unitarian, unde acum funcţionează liceul de stat „Brassai Sámuel”. Cele două arcade de piatră care o traversează pe deasupra capetelor trecătorilor se numesc arcuri butante, în limbaj de specialitate. Soluţia inginerească de atunci este acum o metaforă în piatră, pe sub care clujenii păşesc zilnic şi care vorbeşte despre o credinţă sprijinită pe educaţie, având la bază numele unui reformator ale cărui cuvinte, rostite de pe un bolovan din Cluj, au ajuns să răsune în toate lumea.

Fostă reședință a episcopului unitarian, Casa Libertății Religioase din Cluj adăpostește acum un spațiu multifuncțional, o librărie și un bistro


Biserica unitariană din Dârjiu, patrimoniu mondial

Biserica fortificată din Dârjiu este singurul monument ridicat de populaţia maghiară din România actuală, care este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, iar unicitatea sa este întărită şi de apartenenţa confesională, fiind un lăcaş de cult unitarian. Situată în centrul satului, ea este, poate, cea mai puţin spectaculoasă dintre bisericile fortificate incluse în Patrimoniul UNESCO.

Volutele elegante ale zidurilor de la Viscri, măreţia pe care o emană Prejmerul, aparenţa de invincibilitate a Biertanului sau romantismul cetăţii de la Câlnic sunt absente aici. Un singur zid, ursuz, în formă de patrulater, înalt de şase metri şi întărit cu cinci turnuri joase, dintre care patru sunt de colţ, înconjoară biserica. Un al şaselea turn, mult mai înalt, este turnul de poartă, prin care se face accesul în incintă. Zidurile şi turnurile adăposteau spaţii de depozitare şi refugiu, în caz de atac, pentru familiile din sat. Un acoperiş de ţiglă care porneşte de pe coama zidului coboară în pantă spre interior, acoperind în porţiunea cea mai joasă şi spaţiile de depozitare. Hambarele de lemn în care se depozitează cerealele sunt încă prezente şi funcţionale, la fel şi cămările în care fiecare familie din sat îşi atârnă slănina şi cârnaţii, în cârlige de fier care atârnă din tavan.

Iar aceasta este o altă particularitate care dă unicitate bisericii din Dârjiu: ea şi-a păstrat funcţia de depozit pentru proviziile familiilor, fiindcă enoriaşii nu au emigrat, iar obiceiurile s-au transmis până astăzi, în sânul unei comunităţi la fel de solide şi energice ca întotdeauna. Potrivit tradiţiei, în fiecare miercuri, după ce cântă cocoşul, clopotul bisericii bate, şi fiecare familie din sat poate veni să îşi ia porţia de slănină şi cereale, care să îi ajungă până săptămâna viitoare. De aici, şi supranumele bisericii din Dârjiu – „Cetatea Slăninii”. Dar cine ratează ocazia, poate, desigur, să-şi cumpere ce are nevoie de la magazinele din sat, sau de la supermarket, din Odorhei, glumeşte unul din îngrijitorii bisericii, mustăcind apoi: „doar nu mai suntem în Evul Mediu”.

Cea mai interesantă parte a ansamblului de la Dârjiu este pictura interioară, care datează de la 1419. Frescele înfăţişează legenda Sfântului Ladislau – această imagine fiind cea mai bine păstrată -, dar şi Convertirea Apostolului Pavel sau pe arhanghelul Mihail. Picturile au fost acoperite de văruială şi tencuieli după convertirea la unitarianism, ele fiind redescoperite abia în anul 1887. În ultimii ani au fost restaurate.

Fresca din biserica fortificată din Dârjiu este cea mai valoroasă parte a ansamblului | Foto: Bogdan Stanciu

Distribuie articolul
  1. Nemes Előd says:

    In secolul al XVII-lea romanii nu erau inca majoritari in Transilvania. In afara de aceasta afirmatie nedocumentata articolul este ok.

    • Redacția says:

      Sau poate erau, după cum spune călătorul Anton Verancics, un observator contemporan imparțial, înainte de mijlocul secolului respectiv: „Aş adăuga totuşi şi pe români, care, deşi îi ajung uşor la număr [pe secui, unguri și sași], totuşi nu au nicio libertate, nicio nobilime…”. Sursa citatului este „Călători străini despre Ţările Române”, vol. I, volum îngrijit de Maria Holban, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968, p. 410.

      Cu stimă, Bogdan Stanciu

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te