O plimbare printre giganți

Pădurea virgină de la Strâmbu Băiuț, recent inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, a intrat în circuitul turistic, sub supravegherea WWF România și a ocolului silvic din localitate


Distribuie articolul

„Am întâlnit bătrâni care, înainte să taie un copac se rugau”, spune, ușor melancolic, Radu Vlad, de la World Wildlife Fund (WWF) România. Suntem în Țara Lăpușului, într-o pădure virgină din amonte de satul Poiana Botizii, în inimă neagră de codru. Nu ne croim, ca în poezie, cu greu, prin hățișuri, cărarea, fiindcă WWF a organizat aici o potecă tematică, pentru turiști, care pot învăța, parcurgând-o, ce înseamnă o pădure virgină.

Traseul se parcurge în trei ore – trei ore și jumătate, este mediu spre ușor, dar, dacă nu ești însoțit de o persoană avizată, de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț sau de la WWF, nu înțelegi mai nimic din ce e în jur, cu excepția faptului că te afli într-o pădure extraordinar de frumoasă.

Poteca amenajată pentru turişti în pădurea de la Poiana Botizii | Foto: Ştefan Văsuţiu – WWF România

Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuț, din care face parte și pădurea de la Poiana Botizii, se întind pe aproape 3.000 de hectare, dintre care 1.400 de hectare sunt introduse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine. Dintre acestea, 600 de hectare, printre care și cele de la Poiana Botizii, au fost incluse, în iulie 2017 în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Plimbarea prin codrii seculari se împletește cu explicațiile experților în silvicultură, spuse în dreptul celor patru panouri informative care jalonează poteca.

Excursia e o delectare. Pădurea își etalează bogățiile la fiecare pas. Aici – o inflație de ciuperci „Carnea Ciobanului”, cât pălăria, dincolo – o broscuță cenușie, campioană la camuflaj, și un cărăbuș foarte rar (Carabul de pârâu). Altundeva, mai mulți arbori au căzut la orizontală, răpuși de vreme sau de trecerea ei. În ei s-au creat micro-habitate, în care prosperă larve minuscule sau gâze. Pe ei, cresc mușchi și chiar noi vlăstare de copaci, ca un trifoi cu două foi, numiți „plantule”.

O iască îți dezvăluie cu câți ani în urmă un asemenea cadavru-viu a căzut la orizontală. Metoda e simplă: iasca crește în unghi de 90 de grade față de copac, când acesta este în picioare, la prăbușire, ea își schimba tot cu 90 de grade unghiul de creștere. Numărând inelele din momentul schimbării unghiului de creștere, se află cu câți ani în urmă a căzut copacul. O simplă iască poate adăposti până la 600 de specii de microfaună. „Iasca frăgezește lemnul pe care crește, în urma interacțiunii dintre cele două părți – iasca și arborele – apar zaharuri, iar la ele vin insectele”, explică Radu Vlad, coordonator proiecte regionale păduri la WWF-România.

Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuţ păstrează nealterată lumea omului preistoric | Foto: James Morgan – WWF România

Ce este o pădure virgină

Ca să fie declarată pădure virgină, o bucată de codru trebuie să îndeplinească simultan mai multe criterii clare, explică șeful Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț, Florin Mârzac. Astfel, toți arborii trebuie să fie proveniți din regenerare naturală, fără plantări de specii locale sau străine; în pădure trebuie să există arbori seculari, respectiv 400-450 de ani, la brad, 500-550 de ani, la fag; trebuie să existe arbori de toate vârstele și să fie prezente mai multe etaje de vegetație (la Poiana Botizii sunt între cinci și șapte etaje, de la firul ierbii, la vârful arborilor); trebuie, totodată, să fie prezenți copacii morți (în cazul pădurilor cvasivirgine se acceptă și cinci cioate de copaci tăiați la un hectar); nu în ultimul rând, un trup de pădure trebuie să se întindă pe minimum 30 de hectare pentru a putea fi declarat pădure virgină sau cvasivirgină.

„Pe scurt, pădurile virgine sau cvasivirgine sunt cele în care prezența omului nu se simte sub nicio formă sau la un nivel care poate fi neglijat”, rezumă Radu Vlad.

Trebuie spus că traseul de la Poiana Botizii nu atinge peisajul forestier virgin, decât într-o mică secțiune a acestuia, în rest desfășurându-se în zona de pădure cvasivirgină, tocmai pentru a proteja cea mai valoroasă porțiune.

La o aruncătură de băț de poteca pe care tropăie turiștii, o apariție de senzație: top-modelul pădurii, o ciută, trece cu grație de patriciană printr-un pâlc de fagi tineri și subțiri. Se lasă fotografiată o vreme, ca o vedetă pe covorul roșu, apoi se îndepărtează în salturi.

Copacii căzuţi devin gazde ale unor microsisteme ecologice, de aceea ei sunt foarte importanţi pentru pădurile virigine | Foto: Bogdan Stanciu

Natura este aici într-un spectacol permanent. Un fag gigantic, de 30 de tone și o vârstă de 300-400 de ani își etalează rădăcinile, mari ca niște contraforturi de catedrală. Altundeva, un frate de-al său, la fel de vânjos, a căzut peste o văioagă și a creat un pod natural.

Recensământul pădurilor virgine

WWF derulează din 2012 o muncă laborioasă de cartare a pădurilor virgine din România. Astfel de păduri acopereau 80%-90% din suprafața Europei, în Antichitate. De atunci, ele se află într-un permanent regres, sub topoarele unei maimuțe care se consideră evoluată și se identifică sub numele de Homo Sapiens.

Să luăm cazul României, una dintre țările europene care păstrează printre cele mai importante suprafețe de păduri virgine. Potrivit informațiilor furnizate de Radu Vlad, în 1930 existau circa două milioane de astfel de păduri, din totalul de 6,5 milioane. În 1960, mai erau cam un milion de hectare, în 1986, 400.000 de hectare. Un studiu din 2001-2005 estima suprafața de păduri virgine la 250.000 de hectare. Acum, estimările WWF arată că ar mai fi 150.000 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine în România. Un calcul simplu arată că 92,5% din pădurile virgine de acum 90 de ani au dispărut.

Dintre cele 150.000 care ar mai exista, 20.000 au fost introduse, deja, în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, iar pentru alte 20.000 de hectare au fost depuse studiile în vederea introducerii. Până la sfârșitul anului se speră să se încheie toată activitatea de „recenzare”, existând în acest scop fonduri europene.

24.000 de hectare în Patrimoniul Mondial

Separat, circa 24.000 de hectare de păduri virgine de fag din România au fost introduse anul trecut în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pe lângă Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuș, pe listă se găsesc păduri din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, cu o suprafață de 10.300 de hectare, Parcul Național Semenic – Cheile Carașului (4.280 de hectare), Parcul Național Cheile Nerei – Beușnita (4.300  de hectare), Parcul Național Cozia (3.400 de hectare), Codrii Seculari Slătioara (600 de hectare), Groșii Țibleșului (350 de hectare) și Codrul Secular Șinca (340 de hectare).

Pentru a vizita oricare dintre aceste păduri, luați legătura cu custozii ariei protejate. În cazul Codrilor Seculari Strâmbu Băiuț, contactați WWF România sau Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, pentru programări.

Identificarea pădurilor virgine este un proces amplu, care necesită grupuri de lucru cu factorii responsabili, consultări publice cu factorii interesați, analiza suprafețelor în baza datelor existente și a informațiilor provenite din consultări, verificarea în teren a tuturor suprafețelor potențiale, validarea suprafețelor conforme, seminarii cu factorii interesați în care sunt prezentate rezultatele, înștiințarea autorităților și punerea la dispoziție a datelor de identificare a suprafețelor validate, confirmarea suprafețelor de către autorități și securizarea lor.

Introducerea unei păduri în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, înseamnă o protecție strictă a peisajului forestier, iar odată introdusă în catalog, o pădure nu mai poate fi scoasă decât pe motive care țin de siguranța națională, mai spune Radu Vlad.

Un fag gigantic a creat, la cădere, un crater în locul unde îşi avea rădăcinile | Foto: Bogdan Stanciu

Lumea omului preistoric

Pădurea de la Poiana Botizii este una de fag, iar pădurile de fag virgine sunt atât de rare încât în iulie 2017 ele au fost introduse în Patrimoniul Mondial UNESCO. De ce sunt așa de valoroase? „Ele reprezintă o evoluție naturală de mii de ani. De la ultima glaciațiune, fagul s-a răspândit, ca specie colonizatoare, în toată Europa. Așa arăta lumea acum mii și mii de ani. Omul preistoric s-ar simți aici ca acasă”, explică Radu Vlad.

Fagul a fost nedreptățit în toate aceste mii de ani. Fiind greu de exploatat, el a fost considerat o „buruiană de pădure”, completează Florin Mârzac. Această idee a rezistat până în anii 1970. În statele din vestul continentului, pădurile de fag au fost doborâte de topoarele omului modern și replantate cu specii cu un randament economic mai bun. Așa s-a întâmplat cu Munții Pădurea Neagră, de exemplu.

În Maramureș, fenomenul nu a avut loc, fapt înlesnit de absența unei industrializări masive. Înțelepciunea localnicilor în privința exploatării pădurii și respectul față de copaci au existat aici până cu o generație în urmă – cazul bătrânilor care spuneau o rugăciune înainte de a tăia copacul.

Acestea sunt câteva condiții care au dus la supraviețuirea codrilor seculari de la Strâmbu Băiuț. Alți factori, care au concurat în mod fericit, au fost absența presiunii demografice – în zonă sunt doar două localități, cumulând 5.000 de oameni, dar și proprietate statului asupra pădurii, care a preîntâmpinat tăierea în scop comercial.

„Pădurea aceasta nu este doar o lecție vie despre ecologie sau silvicultură, ci și o lecție despre normalitate. Aici, unde singur arhitect este Dumnezeu, prin legile naturii, putem  înțelege cel mai bine universul pădurii”, încheie Radu Vlad.

Civilizația lemnului s-a mutat la muzeu

O casă tradiţională de lemn, transformată în spaţiu de cazare cu patru camere, la Pensiunea Mărioara din Breb | Foto: Bogdan Stanciu

Civilizația lemnului, cea care făcea Maramureșul să fie unic, este la amurg. Nu e vreun secret, e o realitate care se construiește în fiecare zi, cu fiecare casă din BCA, vopsită fistichiu, cu fiecare balustradă de inox și fiecare scară de marmură. Satele tradiționale din Maramureșul istoric, din Lăpuș și din Chioar nu mai există. Ici-acolo, câteva case de lemn, cu porți tradiționale, mai supraviețuiesc, sub asaltul noilor construcții din materiale moderne.

Cei care cunosc foarte bine zona, precum Alexandra Pușcaș, manager de proiect în cadrul WWF România, spun că astfel de oaze ale civilizației tradiționale mai există în sate precum Budești, Ieud, Breb sau Petrova, poate și în alte câteva locuri. Nu există, însă, niciun sat care să-și fi păstrat nealterat patrimoniul arhitectural.

Pentru a vedea cum arăta Maramureșul istoric în urmă cu nu mai mult de o două generații, există Muzeul Maramureșului, în aer liber, de la Sighetu Marmației, iar în Baia Mare, alt muzeu etnografic, cu accent pe tradițiile și casele din celelalte „țări” din județ – Lăpuș, Chioar și Codru. În satul Sârbi, din comuna Călinești, se păstrează o moară de făină propulsată de apă, dar și o piuă – instalație pentru bătut lâna – și o vâltoare, pentru spălat cergile.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

5 × 4 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te