October surprise : Foc la Președinție


În jargonul politic american, october surprise este un eveniment de știri creat în mod deliberat în campaniile electorale sau la sfârşitul lor pentru a influența rezultatul alegerilor, în special al celor prezidenţiale. Asta s-a întâmplat şi în România într-o zi de luni, aleasă astfel încât să nu se suprapună vreunui meci de fotbal. Preşedintele a rostit numele lui Victor Ponta şi a prezentat documente despre care dumnealui afirmă că ar dovedi fosta apartenenţă a premierului la SIE. Aşadar, preşedintele a ales să trezească naţiunea vorbind despre spioni adormiţi. Într-o campanie electorală punctată zilnic de mici dezvăluiri mai mult sau mai puţin noi, avem o acţiune identificabilă drept o october surprise.

Am asistat de pe tărâm american cum s-a confruntat cu o astfel de lovitură candidatul republican George W. Bush în campania prezidenţială din 2000. Cu cinci zile înainte de alegeri, presa a dezvăluit că, în tinereţe, Bush condusese maşina în stare de ebrietate. Informaţia nu era neapărat necunoscută, dar nu fusese distribuită la nivel naţional până atunci. „Faptul că nu am dezvăluit acel incident din proprie iniţiativă a fost cea mai costisitoare greşeală politică pe care am făcut-o vreodată”, avea să mărturisească peste zece ani George W. Bush în memoriile sale. „S-a estimat că peste două milioane de persoane, fie au rămas acasă, fie şi-au schimbat opţiunea de vot. Ei îşi doreau un altfel de preşedinte, cineva care să fie un exemplu de responsabilitate ” , a mai scris Bush.

N-a contat faptul că, la momentul alegerilor, el era abstinent de ani buni. În cinci zile de la mediatizarea incidentului de tinereţe, Bush a pierdut cinci procente şi s-a aflat extraordinar de aproape de a pierde şi alegerile.

Şi în campaniile din România s-au dat lovituri de tip october surprise. În 2009 au fost chiar două. Abia se intrase în turul doi al alegerilor când Dinu Patriciu a dat publicităţii înregistrarea momentului în care Traian Băsescu loveşte un copil la un miting electoral din 2004. Zile întregi de reluări obsesive au saturat opinia publică, interesul s-a diluat, susţinătorii preşedintelui au primit şi au servit mai departe argumentul pixelului albastru. Cu toate acestea, Mircea Geoană menţinea sănătos patru procente peste Traian Băsescu şi pregătea punerea în scenă a victoriei. Vizita sa nocturnă la Sorin Ovidiu Vântu, relatată în direct de preşedinte la ultima confruntare electorală, l-a împins însă pe candidatul social-democrat în afara Palatului Cotroceni. Un pas greşit aiuritor, exploatat cu abilitate, a anulat avantajul obţinut la început de campanie.

Nu doar episodul Geoană arată că un incident de tipul october surprise nu este suficient pentru a învinge în alegeri. În 2004, Traian Băsescu, la fel ca şi Victor Ponta acum, a făcut faţă unui episod asemănător, chiar explicit mai stânjenitor . În debutul campaniei prezidenţiale, tabăra lui Adrian Năstase dădea publicităţii o notă a Direcţiei de Informare a Armatei care arăta că Traian Băsescu fusese colaborator al Securităţii în perioada când era cadet la Institutul de Marină. Candidatul Alianţei DA a negat, a explicat că natura funcţiilor sale impunea să scrie rapoarte, a acuzat implicarea serviciilor secrete în campanie alături de PSD şi, în cele din urmă,a câştigat.

Cum va influenţa dezvăluirea de luni, 13 octombrie, actuala campanie prezidenţială? Documentele prezentate de preşedinte până la momentul redactării acestui articol sunt cel mult circumstanţiale subiectului. Îm schimb, ce nu sărea în ochi din CV-ul premierului poate fi interpretat de acum în altă lumină. Între 1997 şi 2001, Victor Ponta, pe atunci procuror, a călătorit mult în străinătate în interes de servici. Era perioada când România începea demersurile de aderare la UE şi NATO şi serviciile secrete căutau să fie credibile noilor parteneri. Presupunerea că Victor Ponta a avut, în vreun fel sau altul, contact cu SIE nu e de înlăturat.

A fost însă Victor Ponta ofiţer acoperit, situaţie în care, aşa cum spune inclusiv purtătorul de cuvânt al campaniei sale prezidenţiale, s-ar fi situat în afara legii? Dacă se dovedeşte că da, premierul este obligat să se retragă din cursa prezidenţială. Cine însă, şi mai ales cum, să probeze ceea ce e, deocamdată, doar o afirmaţie neacoperită a preşedintelui? O dovadă concludentă trebuie prezentată în timp scurt şi, ca să devină de neatacat, trebuie validată de o instanţă. Greu să se întâmple asta în timpul rămas până la ziua alegerilor. În 1998, atunci când preşedintele american a fost pus sub acuzare, juriştii au avut nevoi de luni întregi ca să dezbată doar un aspect aflat aparent la vedere: poate fi asimilată unei relaţii sexuale activitatea cu trabucul a domnului Clinton în zonele intime ale domnişoarei Lewinsky?

O lovitură de tip october surprise trebuie orchestrată cu dibăcie pentru a produce daune doar politicianului ţintit. Întotdeauna cei care o instrumentează sunt acuzaţi că au procedat necinstit dezvăluind o informaţie veche în plină campanie sau spre sfârşitul ei. În funcţie de natura dezvăluirilor, candidatul vizat suferă pierderi de imagine mai mici sau mai mari, dar la fel de adevărat e şi că partizanii săi strâng rândurile fiind confruntaţi cu ceea ce percep a fi o ameninţare. October surprise e o armă cu două tăişuri care poate răni atât lunetistul cât şi ţinta.

În scandalul ofiţerului acoperit, putem vorbi de o dublă deconspirare. Dezvăluind ceea ce dânsul afirmă ca este secret de stat, preşedintele a acceptat conştient să dea măsura abuzurilor sale de putere. La final de mandat am asistat la o confesiune în direct care a detaliat modul de comportament al unui preşedinte manipulator şi indiferent la lege. Nu e de mirare că instituţia prezidenţială se află la un nivel foarte scăzut de încredere. Pe lângă joaca de-a spionii, jumătate dintre români sunt convinşi că preşedintele manipulează şi justiţia, după cum arată un sondaj IRES.

Traian Băsescu îşi sfârşeşte mandatul izolat în obsesia sa de control. Partidul l-a părăsit demult. Doi consilieri prezidenţiali au demisionat în duminica dinaintea scandalului ofiţerului acoperit. Intelectualii şi jurnaliştii care purtau până ieri cu mândrie eticheta de băsist s-au reorientat. Traian Băsescu îşi petrece ultimele zile la Cotroceni în singurătatea care l-a înconjurat şi pe Emil Constantinescu, dar fără decenţa acestuia. Înspăimântat de un viitor de unde pupitrul de ştiri de la Cotroceni va absenta, preşedintele se agaţă de nădejdea că mai poate juca un rol şi ţine zilnic, cu spatele la tricolor, discursuri televizate lipsite de audienţă.

Nu mai e mult şi alegerile se vor încheia. După o campanie cu destule momente degrandante, noul şef al statului, cine va fi el, Victor Ponta sau Klaus Iohannis, va fi un preşedinte slăbit de dezvăluirile din ultimele luni. Chiar şi aşa, odată ales, una din priorităţile noului preşedinte este să refacă prestigiul funcţiei şi să redea încrederea în viitorul instituţiei prezidenţiale.

Va fi greu, pentru că indiferent de personalitatea sa şi de rolul pe care va decide noul preşedinte să îl interpreteze, Preşedinţia va fi o instituţie asediată. Deocamdată este sub asediul a 14 candidaţi. După alegeri va urma un asediu al forţelor care s-au săturat de o Preşedinţie puternică. Opinia publică va cere o resetare a canoanelor democratice. Procurorii vor revendica independenţa reală după ani de semitutelă prezidenţială, aşa cum o fac în momentul de faţă deschizând dosare întregului spectru politic. Serviciile secrete sunt şi ele pe picioarele lor, iar impulsul natural al depozitarilor informaţiilor e să dobândească mai multă putere, nu să cedeze din ea.

Noul preşedinte va fi ghidat în exerciţiul funcţiei şi de interesele americane în zonă. Acestea au fost recent reactivate de incapacitatea europenilor de a răspunde agresiunii ruseşti. Aşa cum afirmă într-un interviu pentru HotNews.ro un bun cunoscător al zonei, analistul Don Lothrop, influenţa americană în Romania va fi foarte mare .„America a părăsit Europa de Est în 2006, a pasat-o UE. Acum ne întoarcem”, spune Lothrop.

În SUA, înainte şi după 11 septembrie 2001, comportamentul instituţiilor de forţă ale statului s-a schimbat atunci când ţara a intrat în stare de război. Poliţistul newyorkez care anterior îţi zâmbea complice dacă te vedea traversând strada într-un loc nepermis s-a metamorfozat într-un purtător de uniformă cu căutătură aspră care îţi cerea actele dacă îi păreai suspect. În numele siguranţei naţionale a fost adoptat Patriot Act, un pachet de legi pe care poporul american, viguros iubitor de libertate individuală, nu le-ar fi acceptat în alte circumstanţe. Dacă au făcut concesii de la standardele democratice la ei acasă, responsabilii americani nu se vor împiedica în astfel de detalii într-o zonă considerată de acum teatru de operaţiuni. Conduşi de imperativul de a avea în România instituţii de securitate şi de justiţie care să reducă vulnerabilităţile soldaţilor lor, partenerii noştri strategici vor acţiona pentru a impune legea şi ordinea după propriul model şi această stare de fapt va jalona şi prestaţia preşedintelui.

Sprijinul american dat pentru păstrarea în lesa constituţională a viitorului preşedinte este util, dar n-ar fi corect să blocheze dezbaterea internă privind căile de recâştigare a prestigiului instituţiei. Dacă tot vom fi atât de strâns înlănţuiţi de prietenii noştri americani, putem lua modele care au fost adoptate peste Ocean, atunci când şi acolo s-a pus problema onorabilităţii funcţiei prezidenţiale. O bună parte a populaţiei e de acord să se revină la mandatul prezidenţial de patru ani, cum e şi în Statele Unite. Orice politician îşi epuizează în timp capitalul de seducţie, astfel că un mandat redus scurtează timpul în care alegătorii sunt constrânşi la disconfortul de a-l urmări obsesiv pe cel mai popularizat om al ţării. De asemena, excesele din ultima perioadă cer să fie precizate relaţiile preşedintelui cu instituţiile şi standardizate tiparele de acţiune ale acestuia. Cutumele, s-a văzut, nu mai fac faţă dorinţei de putere, aşa că o metodă de prevedere ar fi ca acestea să fie clar reglementate.

Astfel procedează Statele Unite atunci când sunt consemnate derapaje ale puterii prezidenţiale. Theodore Roosvelt a încălcat principiul nescris al limitării la două mandate de preşedinte, obţinând patru. În consecinţă, Legislativul SUA a adoptat amendamentul 22 la Constituţie care interzicea unei persoane să mai candideze după ce a avut două mandate. Consecutiv scandalului Watergate, a fost votat Actul eticii guvernării şi a fost creat un corp de procurori speciali care să investigheze acuzaţiile de conduită incorectă a persoanelor oficiale în funcţii înalte. Bill Clinton a fost anchetat de două ori de procurorii speciali, fiind la un pas de a-şi pierde mandatul, iar George W. Bush a fost pus în situaţia, cu neplăcere, după cum spune în memorii, să-l graţieze pe un membru al adminstraţiei condamnat la închisoare pentru că a furnizat presei informaţii despre identitatea unei agente a CIA. Imunitatea preşedintelui ar putea fi un dosar redeschis şi în România.

În noua ordine regională şi cu noua lege care spune că el poate fi demis la referendum cu un cvorum de 30 la sută din numărul alegătorilor, preşedintelui României pare că îi va fi greu să conducă pe mai departe de o manieră autoritară. Asta nu înseamnă că nu are în raniţă bastonul de preşedinte inteligent şi dedicat. Este însă o loterie să faci previziuni. Cum la fel de greu este să te pronunţi privind justeţea deciziilor unui preşedinte la sfârşit de mandat. Se spune că un oficial comunist chinez, întrebat ce părere are despre Napoleon, a răspuns că a trecut prea puţin timp ca să se pronunţe. Timpul va cerne şi, ca toţi preşedinţii, Traian Băsescu va intra în sala de judecată a istoriei. Pe ce uşă va ieşi de acolo va decide în parte şi modul cum va conduce ţara preşedintele care îi va lua locul.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

three × one =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te