Oradea, o vizită în Mitteleuropa

Oraşul de pe malul Crişului se afirmă ca o destinaţie turistică urbană în plină ascensiune, cu atmosferă şi ştaif de Europa Centrală


Distribuie articolul

Oradea era până acum vreo cinci ani oraşul unde opreai pentru câteva minute, hai, o oră, două, în drum spre graniţa cu Ungaria sau spre Băile Felix. Cu faţadele clădirilor crăpate, acoperite cu plase de protecţie, Oradea părea o fostă frumuseţe de Belle Epoque, care, ajunsă la senectute, îşi acoperă zbârciturile feţei sub un voal. De atunci, încet-încet, voalul s-a ridicat, iar Oradea îşi arată din nou trăsăturile distinse, chiar dacă unele riduri mai aşteaptă tratamentul de întinerire.

O porţiune din Piaţa Unirii din Oradea, unul dintre cele mai frumoase ansambluri urbane din România. În stânga imaginii, Palatul Moskovits Adolf şi Fiii şi Biserica cu Lună, în dreapta, Casa Kovats

Eleganţa clădirilor construite la apogeul Imperiului Austro-Ungar imprimă oraşului parfumul inconfundabil al Mitteleuropei, degajat în special de palatele şi casele înaltei societăţi orădene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Multe dintre ele au fost ridicate în stilul dominant al vremii, Art Nouveau, în interpretarea sa vienezo-budapestană, numită Secession.

Ele constituie, de altfel, probabil şi cea mai mare atracţie turistică a oraşului şi au făcut ca oraşul de pe Crişul Repede să fie singurul din România care face parte in Reţeaua Europeană a Oraşelor Art Nouveau.

Apoi, există Cetatea, la o aruncătură de băţ de centru, cu o istorie glorioasă. A fost supranumită „inima Ardealului”, iar în şanţul ei, călătorii cu imaginaţie spuneau că încăpea o galeră.

Nu în ultimul rând, există ansamblul baroc, situat ceva mai departe de centru, care grupează un palat, o biserică şi un şir de clădiri lipite. La un loc, formează cel mai mare şi, probabil, cel mai valoros ansamblu baroc din România. Şi dacă toate acestea nu erau de ajuns, la Oradea se află şi un aquapark la nivelul celor din Ungaria, o grădină zoologică modernizată, un număr în creştere de restaurante de calitate şi o suită de muzee şi case memoriale interesante.

Util: city card, aplicaţie, hărţi

În Oradea nu se organizează deocamdată tururi ghidate zilnice. În schimb, este primul oraş din ţară unde există un sistem deplin funcţional de tip city card, care include transport public gratuit timp de 48 de ore, un carnet de cupoane cu reduceri la principalele atracţii ale oraşului şi la numeroase restaurante/ baruri şi cafenele, precum şi o hartă turistică. Cardul poate fi achiziţionat de chioşcurile companiei de transport (OTL). Suplimentar, la biroul de informaţii turistice de pe strada Patrioţilor nr. 2 (lângă teatru), dar şi în Cetate, se găsesc broşuri de informare turistică bine realizate şi hărţi gratuite. Pentru a vă planifica traseul, puteţi folosi harta 3D de la www.oradea.travel, unde găsiţi şi detalii despre toate bisericile, palatele şi casele istorice. Cei care preferă telefonul mobil au la dispoziţie aplicaţia Oradea City, care integrează pe harta oraşului mai multe trasee turistice, cu informaţii despre fiecare obiectiv.

Inima Ardealului

O idee bună este să începeţi vizita cu Cetatea, unde se găsesc şi locuri de parcare mai uşor decât în centru, şi care se află doar la 10 minute, pe jos, de principala piaţă a oraşului. Silueta cetăţii se ghiceşte de la distanţă, conturată de zidurile înalte, din cărămidă roşie. Fortificaţie are o formă de pentagon, cu câte un bastion triunghiular în fiecare colţ

„S-a ocupat Oradea, Ardealul a rămas fără inimă”, îi scria, la sfârşitul lui august 1660, serdarul Köse Ali paşa sultanului Mehmed al IV-lea. Cea mai puternică dintre cetăţile principatului Transilvaniei căzuse în mâinile turcilor. Ali cucerise cetatea în fruntea unei armii de 45.000 de oameni, contra a 850 de apărători. În ciuda uriaşei disproporţii, orădenii nu au capitulat decât după şase săptămâni de asediu, când în toată cetatea mai rămăseseră doar 300 de oşteni.

Turcii au bătut cetatea cu tunurile instalate în jur, zdrobindu-i rând pe rând bastioanele, dar nu o puteau lua cu asalt, datorită şanţului de apă, despre care călătorul turc Evlia Celebi scria că este „cât o mare”. „E atât de larg şi de adânc, încât şi galera lui Capudan-paşa s-ar putea plimba în el”, scria călătorul.

Galerie Foto:


Soarta a ţinut însă cu turcii, cărora secretul golirii şanţului le-a fost dezvăluit de o femeie, în schimbul eliberării fiului ei, rob la otomani. Era 27 august 1660 şi Oradea cădea în mâna turcilor. „Sultanul cel măreţ, de bucurie, a poruncit ca în tot Imperiul Otoman să fie gătire şi veselie”, nota cronicarul Hasa Vegihi.

Căderea Oradei în mâna otomanilor a însemnat transformarea Bihorului în paşalâc, vreme de 32 de ani, până când a fost eliberat de austrieci.

Îngeri, împăraţi şi astronomi

Aceasta este doar una din zecile de poveşti legate de cetatea Oradei. Alta spune despre întemeierea Oradei de către regele Ungariei Ladislau (1077-1095), care se afla la vânătoare pe teritoriul de azi al oraşului. Obosit, craiul a adormit şi în vis i s-a arătat un înger care i-a spus să clădească o mănăstire pe locul acela. Mănăstirea a constituit nucleul viitorului oraş şi aici şi-a găsit odihna veşnică şi regele întemeietor, care a fost sanctificat după moarte. Mormântul său a devenit unul dintre marile centre de pelerinaj ale Europei Centrale, în perioada medievală. Acum, îngerul şi cetatea se regăsesc pe stema oraşului.

Tot la Oradea, a ales să fie înmormântat şi împăratul Sigismund de Luxemburg, în 1437, singurul împărat care se odihneşte în pământul actualei Românii.

O altă poveste vine din perioada de înflorire intelectuală a cetăţii, din a doua jumătate a anilor 1400, în timpul Renaşterii, când la Oradea s-au strâns numeroşi umanişti, în jurul episcopului Ioan Vitez, posesorul unei impresionante biblioteci. Printre cei ajunşi la Oradea în această perioadă s-a numărat şi astronomul umanist Regiomontanus, care a înfiinţat unul dintre primele observatoare astronomice din Europa şi a stabilit aici Meridianul Zero. Astfel, din 1464 până în 1667, longitudinea se măsura pornind de la Oradea, abia apoi meridianul zero fiind transferat la Paris, şi doar în 1851 la Greenwich.

Acum, şanţul „cât o mare” al cetăţii Oradea este pe jumătate parc botanic, pe jumătate teren de plimbat câinii. Nu se aude niciun zăngănit de armuri, doar motocositoarea unui angajat de la spaţii verzi care tunde gazonul, iar în loc de bubuiala tunurilor sunt câteva voci de copii, veniţi în excursie cu învăţătoarea.

Biserica din incinta cetății.

Din apa care nu îngheţa niciodată şi făcea cetatea inaccesibilă a rămas un lac miniatural, lângă poarta din spate, pe care cresc nuferi alb şi roz, fotografiaţi copios de turişti.

Aflată într-o stare dezolantă, plină de bălării, bălţi şi mizerie, cetatea a intrat în reabilitare în 2010, şi după cinci ani de lucrări şi aproape 90 de milioane de lei investiţi – majoritatea din fonduri europene – s-a redeschis în 2015. Lucrările însă continuă, cu pietruirea curţii interioare.

Accesul în cetatea propriu-zisă este gratuit, dar expoziţiile se vizitează contra cost. Un muzeu agreabil amenajat în incintă, spune, destul de lapidar, istoria Oradei, cu un accent pe conservarea descoperirilor arheologice din timpul lucrărilor de reabilitare. Probabil cea mai impresionantă încăpere este Sala cu grifoni, care păstrează opt stucaturi spectaculoase. În incintă funcţionează, pe lângă muzeu, un centru de informare turistică, un magazin de suveniruri şi mai multe cafenele şi restaurante. Există şi un teatru de vară. Biserica catolică poate fi, la rândul ei, vizitată.

Piaţa Unirii

De la Cetate până în Piaţa Unirii sunt doar zece minute pe jos, printr-un parc îngrijit, dar care încă păstrează aerul vetust al epocii socialiste. Atrage atenţia aici un monument care redă figura lui Brâncuşi, secţionată în trei părţi prin două „fâşii” de aer.

Dincolo de parc, se deschide cea mai nouă pietonală a oraşului, strada Vasile Alecsandri, apărută doar anul acesta, care te poartă drept în inima oraşului, Piaţa Unirii.  Piaţa aceasta este, indiscutabil, una dintre cele mai frumoase din România, la concurenţă cu Piaţa Mare din Sibiu, Piaţa Sfatului din Braşov sau alte două Pieţe ale Unirii, cele din Cluj şi Timişoara. Palatele Vulturul Negru şi Moskovits II, recent restaurate, îşi dau aici bineţe cu alte bijuterii arhitectonice, precum Biserica cu Lună (ortodoxă), Palatul Episcopiei Greco-Catolice, Biserica Sfântul Ladislau (romano-catolică), şi foarte fotogenicul Palat al Primăriei (care ar merita o zugrăveală nouă). În mijloc, se află statuia lui Mihai Viteazul, într-un scuar înconjurat cu spaţii verzi.

Somptuoasa Casă Kovats, sobra Biserică Sf. Nicolae (greco-catolică) şi învecinata Şcoală Normală Greco-Catolică, într-un încântător stil neo-românesc, completează un amalgam arhitectonic unic. Piaţa Unirii se observă cel mai bine dacă vă urcaţi în Turnul Primăriei, de unde se deschide o panoramă superbă asupra ei şi, cu ajutorul unui telescop, se pot explora detaliile.

Recent restaurat, Palatul „Vulturul Negru” este considerat cel mai frumos exemplu de Art Nouveau din România

Palatul Vulturul Negru este clădirea alfa a pieţei, fiind considerată cea mai frumoasă expresie a stilului Art Nouveau din România. Nu rataţi o plimbare prin pasajul care îl străbate, acoperit cu o cupolă de sticlă. O cafenea de aici pune la dispoziţia clienţilor, gratuit, biciclete. Din păcate, nu prea există piste marcate în centrul oraşului.

O altă construcţie originală este Biserica cu Lună, nu datorită arhitecturii, ci a mecanismului din turn, care arată fazele Lunii.

Piaţa Ferdinand

Peste Criş, în dreptul Pieţei Unirii, se găseşte Piaţa Ferdinand, dominată de frumoasa clădire a Teatrului „Regina Maria” şi punctată de încă un set de clădiri Art Nouveau, dintre care se remarcă Casa Poynár (după numele unei familii de aromâni bogaţi), recent restaurată, şi Palatul Sztarill (Hotel Astoria). În stânga-spate faţă de teatru, pe colţ cu strada Moscovei, Casele Adorján încă aşteaptă mistria şi bidineaua. Lângă ele, pe strada Moscovei, Palatul Sonnenfeld găzduieşte în curtea interioară un „ruin pub” prietenos, pe nume Moszkva Caffe, excelent pentru o pauză de etapă. Pe partea opusă a pieţei, strada Iosif Vulcan merită un scurt ocol, pentru a vedea superba Casă Darvas – La Roche. Edificiul este închis temporar, în vederea reabilitării, lucrare care se va încheia până la sfârşitul anului, potrivit informaţiilor oficiale. La finalul reabilitării, casa va adăposti un muzeu al stilului Art Nouveau.

La pas pe Corso

Revenind la Piaţa Ferdinand, din drept cu Casa Poynar, peste şosea, începe strada pietonală Republicii. La fel ca strada Bălcescu din Sibiu, şi ca alte artere din provinciile vestice ale României, şi pietonala orădeană este supranumită de localnici „Corso”.

Strada Republicii este mărginită de alte câteva bijuterii arhitectonice, printre care Clădirea Bazarului, Hotel Parc, Complexul Ursulinelor, palatele Stern (restaurat în toamnă), Apolo (în plină restaurare) sau Moskovitz Miksa (restaurat anul acesta). La parterul clădirilor funcţionează o puzderie de cafenele şi restaurante, cu terase scoase în faţă. Spre capătul celălalt al pietonalei, altă etalare de clădiri monumentale: Biserica Romano-Catolică „Sf. Duh”, Complexul Mizericordienilor şi Palatul Finanţelor.

Corsoul orădean, locul unde te plimbi ca să vezi şi să fii văzut. În plan îndepărtat, clădirea albastră este Palatul Moskovits Miksa

Două monumente instalate aproape de nivelul solului marchează Corso, subliniind dubla moştenire a oraşului, română şi maghiară. Pe de o parte, este ansamblul poeţilor orădeni Ady Endre, Dutka Akos, Juhasz Gyula şi Emod Tomas, lângă Complexul Ursulinelor, pe de alta e statuia meditativă a lui Aurel Lazăr, în drept cu strada care îi poartă numele.

Aşadar, luaţi Corsoul la pas şi admiraţi fiecare clădire în parte, fiindcă merită. Dacă obosiţi,
opriţi-vă la o terasă. S-ar putea să daţi la o masă peste legendarul Emerich Jenei, alb la păr şi calm ca un lord, ieşit în oraş cu familia. Vă va răspunde politicos la salut, deşi nu v-a mai văzut niciodată.

Colţul baroc

În capătul Corso-ului se află clădirea Spitalului Judeţean. Faceţi stânga, înainte de ajunge la ea şi, după o plimbare plăcută prin parcul Petőfi Sándor, ajungeţi la un ansamblul arhitectural unic în România. Pe stânga, se află Palatul Baroc şi Catedrala Romano-catolică. Palatul este una din clădirile civile emblematice ale acestui stil din actuala Românie, alături de tizul său din Timişoara sau de palatele Bruckenthal din Sibiu şi Bánffy, din Cluj-Napoca. Aici a funcţionat Muzeul Ţării Crişurilor, până la retrocedarea lui către Episcopia Romano-Catolică de Oradea, în 2006. Acum, palatul se află în şantier de restaurare, lucrările în valoare de circa şase milioane de euro fiind susţinute de guvernul de la Budapesta. Se aşteaptă să se redeschidă publicului, sub formă de muzeu al Episcopiei Romano-Catolice, în 2020.

Până atunci se poate vizita impresionanta catedrală, ridicată în acelaşi stil baroc. Biserica e făcută să te simţi mic. În interior, jocul de lumini şi umbre şi spaţiile vaste îţi dau imediat această senzaţie, iar sunetele reverberate de zidurile distante şi cromatica în tonalităţi puternice o acutizează.

La ieşire, treceţi strada şi veţi da de Şirul Canonicilor, o suită de zece clădiri baroce înşiruite, care se sprijină peste trotuar, pe stâlpi, de-a lungul a 57 de arcade.

Palatul Episcopal Romano-catolic se va redeschide în 2020 ca spaţiu muzeal

Oradea nu înseamnă doar o pleiadă de clădiri monumentale. Oradea înseamnă şi un spaţiu elegant şi civilizat de distracţie acvatică şi spa, cum e aquaparkul Nymphaea, şi restaurantele bune – cinci intre ele incluse în ghidul Gault&Millau România – şi Piaţa Libertăţii de malul Crişului, care e de fapt un parc cu chioşc, unde se cântă la pian, dar şi grădina zoologică sau panorama romantică de pe Dealul Ciuperca.

Toate sunt ingrediente care garnisesc meniul pentru un city-break cu arome sofisticate. Iar orădenii ştiu asta şi se mândresc cu oraşul lor. „Dacă mă ridic pe vârful picioarelor, de aici văd Viena” – obişnuiesc unii dintre ei să spună. E o exagerare. Dar, Mitteleuropa sigur e la ea acasă.

Nymphaea, aquapark de milioane

Aquaparkul Nymphaea se află la aproximativ doi kilometri de Piaţa Ferdinand. Cupola care îl acoperă este un nou reper urbanistic al oraşului, care atrage atenţia, la scurt timp după ce intri în Oradea dinspre Cluj, pe dreapta, peste Criş.

Complexul se întinde pe şapte hectare şi are 10 tobogane, 15 bazine de înot şi relaxare, locuri şi structuri de joacă speciale pentru copii, şase saune, saloane de masaj, baie turcească, terenuri de sport şi restaurante. Accesul şi plata în incintă se fac pe baza unei brăţări care se încarcă cu bani la intrare. Fiecare client are la dispoziţie un dulap care se deschide tot cu brăţara.

Nymphaea are o capacitate de 1.800 de locuri, dar în weekendurile călduroase de vară este recomandat să faceţi rezervare online pentru a vă asigura accesul. Aquaparkul a fost construit pe locul fostului Ştrand Municipal, printr-un proiect din fonduri europene de 88,3 milioane de lei, contribuţia Primăriei Oradea fiind de 38,9 milioane de lei. Suma reprezintă cea mai mare investiţie publică de acest fel din România. Pentru a evita aglomeraţia e ideal să ajungeţi aici într-o zi de lucru, când nici 20% din capacitate nu este ocupată.

De Centenar: Casa Memorială „Aurel Lazăr”

Pe strada Aurel Lazăr, care începe în drept cu statuia lui Aurel Lazăr de pe Corso, se găseşte muzeul memorial care îl omagiază pe acest avocat orădean, unul dintre liderii marcanţi ai Generaţiei Unirii. În casa de aici, în 12 octombrie 1918, liderii românilor din Transilvania, Banat şi Ungaria au redactat şi semnat, în clandestinitate, declaraţia de autodeterminare a naţiunii. Tot în această casă a fost constituit în 1918, Consiliul Naţional Român, al cărui preşedinte a fost chiar Aurel Lazăr, calitate din care avocatul orădean a organizat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

Casa Memorială Aurel Lazăr

Muzeul nu impresionează prin exponate, ci prin atmosferă. Se află aici mobilierul de salon care i-a aparţinut avocatului orădean şi nu e greu să ţi-i imaginezi pe Al. Vaida-Voievod, Ştefan Cicio Pop şi Vasile Goldiş, aşezaţi în jilţurile confortabile şi sorbind o cafea, dintr-o ceşcuţă de porţelan de Bavaria, sau poate un cognac, dintr-un pahar din cristal de Boemia, în vreme ce dezbat textul declaraţiei. Piesa de rezistenţă este însă un filmuleţ proiectat pe un ecran de mari dimensiuni, care îl arată pe Aurel Lazăr în curtea casei sale, rostind câteva vorbe despre cei din vremea lui şi alte câteva, pentru cei de azi. E vorba, desigur, de un actor, dar ţinuta, vestimentaţia, machiajul, interpretarea, locul filmării – pe care îl vezi pe geam – şi mesajul, cu conotaţii profunde pentru anul 2018, rezonează excepţional cu ambientul casei. De pe peretele învecinat, te priveşte un tablou al avocatului, care pare că s-a dedublat pe ecran, pentru a ţi se adresa. Efectul este emoţionant şi, dacă trageţi cu ochiul la curatoarea muzeului, s-ar putea să o vedeţi ştergându-şi, discret, o lacrimă din colţul ochilor.

Aurel Lazăr a avut norocul să moară în 1930, la doar 58 de ani, astfel că a scăpat de puşcăriile comuniste, în care au murit alţi lideri ai Generaţiei Unirii, ca Aurel Vlad, Ion Flueraş, Sever Bocu, Alexandru Lapedatu sau Iuliu Maniu.


Ce mai urmează: promenadă pe Criş şi o piaţă nouă

Operatorii locali de turism spun că Oradea s-a dezvoltat bine, în ultimii ani, din punct de vedere turistic, dar mai este de lucru. „Oradea capătă aspect de burg, în sensul de oraş mic, care te acaparează încet. Îi descoperi farmecul plimbându-te pe străzi, şi descoperind, ba un palat, ba o biserică, ba un muzeu”, spune Gabriel Bonaciu, de la Aventura Trekking. În schimb, Cetatea are nevoie de mai multe evenimente, pentru a prinde viaţă, crede el.

Turismul orădean este gestionat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), care funcţionează ca o organizaţie de management al destinaţiei. Este interesant că asociaţia este constituită din trei entităţi de stat, Primăria Oradea, Zona Metropolitană Oradea şi compania publică Agenţia de Dezvoltare Locală, al cărei acţionar majoritar este primăria, şi patru operatori privaţi: hotelurile Ramada şi Hilton, centrul comercial Lotus şi Complexul President din Băile Felix. Fiecare entitate are un vot în luarea deciziilor. Astfel, există o permanentă presiune din partea privatului asupra statului, explică Mihai Jurca, preşedintele APTOR.

Acesta spune că planurile imediate de dezvoltare a turismului în oraş includ încheierea programului de revitalizare a faţadelor clădirilor istorice din centrul oraşului, amenajarea unei noi pieţe, pe malul Crişului, în faţa Sinagogii Zion, amenajarea malurilor râului în aval de aceasta şi construirea unui noi pod peste Criş, restaurarea zidurilor şi bastioanelor Cetăţii etc. Noul pod este foarte important, deoarece ar permite închiderea circulaţiei pe podul care acum face legătura între pieţele Unirii şi Ferdinand. „Ideea e să facem pe Criş o zonă de promenadă şi, în general, urmărim extinderea spaţiului pietonal în oraş. Am pietonalizat strada Vasile Alecsandri, unde se lucrează la restaurarea clădirilor, şi urmează strada Aurel Lazăr şi strada Libertăţii. De asemenea, vom mări suprafaţa pietonală din Piaţa Ferdinand, care va fi destinată pietonilor în proporţie de 75%”, spune Mihai Jurca.

Lucrările la amenajarea Crișului, văzute din Turnul Primăriei

Cât priveşte clădirile istorice, se speră ca acestea să fie reabilitate, în cvasitotalitatea lor până la sfârşitul anului 2019.

Cea mai rapidă creştere a turiştilor dintre marile oraşe

Potrivit lui Mihai Jurca, politica locală de dezvoltare a turismului a început să prindă contur în 2014, când la nivelul administraţiei s-a constatat că marile proiecte de infrastructură urbană vor fi finalizate cu succes. Este vorba de centura de ocolire a oraşului, aquaparkul Nymphaea, reabilitarea palatelor din centrul istoric, reabilitarea reţelei de energie termică etc.

După cinci ani, rezultatele se văd cu ochiul liber, iar statisticile confirmă. Astfel, Oradea este oraşul cu cea mai mare rată de creştere a numărului de turişti dintre cele mai mari zece oraşe ale României. Potrivit calculelor Sinteza, pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică, în perioada 2013-2017, numărul de turişti care au vizitat oraşul de pe Crişul Repede a crescut cu 210%, de la 106.000, la 223.000 de. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă de timp, următoarele clasate, Clujul şi Iaşiul, au crescut cu 178%, iar Sibiul – o vedetă turistică de necontestat chiar dacă nu este în top 10 cele mai populate oraşe – cu 179%.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te