Oraşe mici din România. Proceduri de resuscitare

În România ultimilor 25 de ani, oraşele mici s-au transformat în epave. Construite în marea lor majoritate în jurul unei întreprinderi, falimentul acesteia a adus cu sine agonia: plecarea tinerilor în alte oraşe sau ţări, îmbătrânirea populaţiei şi reducerea drastică a activităţii economice. La toate acestea se adaugă şi alte poveri la bugetul local, aşa încât şansele venirii unui investitor sunt aproape nule. Situaţia s-ar putea remedia, potrivit specialiştilor, prin luarea câtorva decizii pe plan local, de la îmbunătăţirea infrastructurii, până la adaptarea şcolilor la cerinţe sau atragerea de fonduri europene pentru mici afaceri.


Text: Florentina Tătar

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, oraşul este o „forma complexa de asezare umana, având multiple dotari edilitare, de obicei cu funcie administrativa, industriala, comerciala, politica si culturala”. O bună parte dintre oraşele mici ale României sunt însă departe de această defi niţie, pe care nu au îndeplinit-o niciodată sau de care s-au îndepărtat din cauza unor situaţii nefavorabile. Din prima categorie se desprind oraşele făcute „la normă” după 2000, pentru a creşte artifi cial gradul de urbanizare a României, înainte de aderarea la Uniunea Europeană. De exemplu, prin Legea 83/2004, dintr-un foc, 27 de comune au fost declarate oraşe, printre acestea, localităţi precum Fierbinţi-Târg, din Ialomiţa, Tăuţii-Măgherăuş, din Maramureş, Broşteni, din Suceava, sau Pecica, din Arad. Din a doua categorie fac parte oraşele monoindustriale, dezvoltate artifi cial în timpul regimului socialist, şi intrate în declin odată cu sfârşitul acestuia. Câteva dintre cele mai cunoscute exemple din această categorie sunt oraşele din Valea Jiului (Uricani, Petrila, Aninoasa), cele din Munţii Apuseni (Zlatna, Abrud) dar şi Moldova Nouă (Caraş-Severin), Bălan (Harghita), Zimnicea (Teleorman) sau Victoria (Braşov).

Nici comune, nici municipii

Marea majoritate a acestor oraşe, dacă nu chiar toate, sunt localităţi urbane de sub 20.000 de locuitori. Prea mici să fi e municipii, care polarizează în jurul lor sufi ciente energii şi sinergii cât se le asigure subzistenţa, dar prea mari pentru fi doar nişte comune.

Această analiză empirică este confi rmată, din punct de vedere administrativ, în Legea 351/2001 a amenajării teritoriului, care ierarhizează localităţile României pe cinci ranguri. Rangul 0 revine Bucureştiului, iar rangul V se referă la satele componente ale comunelor şi satele aparţinând municipiilor şi oraşelor. Între aceste două extreme, rangul III se referă la oraşe, adică la acele localităţi care nu sunt considerate rurale, dar nici nu sunt sufi cient de importante pentru a avea rol de municipii.

Aninoasa, un oraș mic care se luptă să nu moară | Foto: Vakarcs Loránd

Aninoasa, un oraș mic care se luptă să nu moară | Foto: Vakarcs Loránd

Din punct de vedere al populaţiei, un studiu de fundamentare din cadrul Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României, realizat în 2014, menţionează, la nivelul anului 2012, existanţa a 221 de oraşe mici, respectiv sub 20.000 de locuitori, dintre care 119, sub 10.000 de locuitori. Această categorie de oraşe corespunde, în mare măsură, cu localităţile de rangul III, din ierarhizarea administrativă.

La un număr total de 320 de oraşe din România, proporţia oraşelor mici este astfel, de două treimi.

Oraşe condamnate

Localităţile mai mici, unde nu mai există activitate economică sunt condamnate, fără prea multe soluţii, decât dacă pe plan local nu apar mici afaceri care să înfl orească, să atragă din nou forţa de muncă şi, desigur, să genereze salarii şi venituri la bugetul local, după cum explică prof. univ. dr.

Adrian Inceu de la Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca.

„Pe plan local, e drept, fondurile europene pot să ajute, dar e nevoie să existe în aceste oraşe oameni care să aibă şi curajul, şi competenţele pentru o mică afacere. Pot fi atraşi doi-trei angajaţi în acestea, dar, dacă nu există activitate economică, micile comunităţi nu au cum să supravieţuiască”, apreciază acesta.

O soluţie propusă de economistul clujean ar fi recentralizarea. Există oraşe atât de mici, încât, chiar dacă s-ar deschide mici afaceri, nu ar putea să se susţină singure. „S-au manifestat, de-a lungul timpului, micile orgolii locale: de a se transforma din oraşe în comune, de a avea putere de decizie. Ca urmare, de pildă, dintr-o comunitate săracă au rezultat două comunităţi mici şi sărace”, atrage atenţia Inceu.

Şcolile au devenit o povară

O altă posibilă cauză a mari sărăcii din micile oraşe ar fi trecerea în administrarea autorităţilor locale a şcolilor. Contractele cu învăţământul preuniversitar sunt destul de substanţiale în anumite cazuri raportat la dimensiunea comunităţii. Cu siguranţă, fiind vorba de educaţie şi de copiii lor, primarii s-au preocupat de finanţarea învăţământului preuniversitar, în măsura posibilităţilor. Asta înseamnă însă o scădere drastică a resurselor, fără o ajustare corespunzătoare a finanţării de la autorităţile centrale.

„Ce pot face în aceste condiţii primăria şi consilierii? Alocă, desigur, necesarul pentru finanţarea şcolilor. Cam 70-80% din total este reprezentat de salarii. Dascălii îşi fac datoria şi sunt plătiţi pentru asta. Problema este că nu mai rămâne mare lucru în bugetul primăriilor. Eu zic că această problemă rămâne cumva cronică şi, în localităţile care nu s-au depopulat, acest aspect trage bugetul înapoi foarte mult”, apreciază Inceu.

O soluţie în acest sens ar fi ca autorităţile centrale să forţeze micile comunităţi să se asocieze, să se alipească.

Paradoxal, depopularea a avut şi efecte pozitive în unele comunităţi, pentru că familiile care au plecat în alte oraşe sau ţări şi-au luat şi copiii, iar asta duce la cheltuieli mai mici pentru şcoli. Cu toate acestea, subfinanţarea cu care se confruntă unităţile şcolare este evidentă. „Riscăm să condamnăm şi generaţiile copiilor din acele mici comunităţi, care nu au nici măcar şansa unui învăţământ modern, conectat cu posibilităţile actuale. Riscăm adâncirea handicapului creat de decalajul dintre oraş şi sat, pornind tocmai de la această problemă: mici comunităţi care nu sunt sustenabile financiar şi bugete locale care nu au destui bani, poate nici să realizeze un iluminat stradal măcar ca altadată, nici măcar unul modern”, avertizează Inceu.

Liniştea şi confortul pe care îl pot oferi oraşele mici sunt departe de a deveni o atracţie la noi în ţară, tocmai din cauza lipsei locurilor de muncă.

Nici naveta din asemenea localităţi în centre mai mari nu ar fi sustenabilă, din cauza costurilor prea mari pe care le presupune, aşa încât modelul din Occident în acest sens nu pare să aibă şanse de a fi pus în practică în viitorul apropiat.

Oraşele monoindustriale, un trend riscant

Despre riscurile pe care le presupune o reluare a „trendului” oraşelor monoindustriale, cum se întâmplă, de pildă, la Blaj, oraş care s-a dezvoltat impresionant datorită investiţiilor companiei Bosch, economistul spune că nu se manifestă doar în România. O comunitate care se bazează doar pe un investitor riscă să dea faliment o dată cu acesta. „Să luăm partea pozitivă a lucrurilor. Acest unic investitor ar putea să nu existe deloc. Probabil că există ca monoindustrializarea să creeze dependenţă prea mre faţă de o companie, dar putem spera că acei angajaţi, cei care beneficiază de un loc de muncă şi de o racordare la competiţia internaţională îşi vor dezvolta şi alte capabilităţi. În timp, pot să aibă locuri de muncă la distanţă, pot să deschidă o mică afacere. Cu siguranţă, vor fi mai bine pregătiţi pentru piaţa de muncă decât dacă nu ar fi avut acea singură companie din oraşul lor. Pe de altă parte, un posibil efect al consolidării acesteia vor duce la teama altor posibili investitori de abordare a zonei, ca să nu concureze în a atrage aceeaşi forţă de muncă. Se poate să fie un risc: acela ca orice alte posibilităţi să te ocolească şi să rămâi dependent de acea companie”, mai spune economistul.

Complexul Bosch de la Blaj

Complexul Bosch de la Blaj | Foto: Bosch Romania

Europarlamentarul Siegfried Mureşan a trecut prin multe oraşe mici sau medii, a vizitat fabrici, afaceri mai mici sau mai mari şi a cunoscut întreprinzători din toată ţara. Primul aspect frapant constatat la faţa locului sunt diferenţele faţă de marile oraşe ale României, alese de majoritatea covârşitoare a investitorilor.

Ca o tendinţă a momentului, europarlamentarul remarca preferinţa investitorilor spre oraşele medii ale ţării noastre. Au de câştigat localităţile care au administraţie publică interesată de atragerea de investitori şi cele care au infrastructură adecvată. În trecut, pentru atragerea de investitori s-a vorbit în primul rând de facilităţi fiscale, cu siguranţă utile în luarea unei decizii de o asemenea importanţă, dar asta nu este suficient. Este nevoie şi de planuri la nivelul oraşului şi nu numai, mai ales că România are şi multe judeţe care sunt alcătuite doar din oraşe mici şi medii, fără orașe mari, cu sute de mii locuitori.

„Autorităţile ar trebui să gândească nişte strategii care să evidenţieze avantajele unei investiţii în zonă. De ce să vină companiile aici şi nu în altă parte? De multe ori, avantajul competitiv poate fi oferit de forţa de muncă. Dacă în trecut a existat un combinat siderurgic care acum este închis, este clar că forţa de muncă nu va putea din nou activată într-un nou combinat siderurgic, dar există meserii cum ar fi cele de sudor sau lăcătuş care, probabil, vor fi supra-reprezentate în acea zonă, dar există abilităţi pe baza cărora se poate construi”, explică Siegfried Mureşan.

Incapacitatea de adaptare la nevoile în continuă schimbare ale pieţei este una din principalele cauze ale declinului. Multe din micile oraşe s-au dezvoltat decenii la rând pe baza unei singure industrii, iar mai târziu şi-au dovedit incapacitatea de a se reprofila. Nu au reuşit să dezvolte strategii, nu au reuşit să îşi găsească un alt drum.

„În Valea Jiului, autorităţile nu se pot hotărî dacă vor să rămână un centru industrial sau un centru turistic. Există în momentul de faţă intenţia de a atrage mai mulţi turişti, însă nu se poate să aibă ambele funcţiuni în acelaşi timp. Vrem să rămânem o zonă industrială? Mineritul nu va mai exista, aşa că trebuie să atragem investitori în alte domenii, folosind, desigur, abilităţile celor care au lucrat în mină”, este de părere europarlamentarul.

Cu alte cuvinte, cheia ar fi crearea unor strategii pe baza infrastructurii deja existente la nivelul fiecărui oraş în parte.

Avantaje și dezavantaje geografice

Micile oraşe ale României au caracteristici regionale. „Tocmai din cauza infrastructurii proaste la nivel naţional, localităţile din estul şi sud-estul ţării au un dezavantaj competitiv major faţă de localităţile din vestul şi nordul ţării. Dacă e nevoie de 8-10 ore în plus pe şoselele din România pentru transportul produsului finit dintr-o localitate din Est, faţă de una din Vest, este un dezavantaj competitiv major. De aceea, şi şomajul în aceste oraşe este mai mare decât în Vest. Soluţia ar fi , în principiu, ca localităţile centrale să ia măsuri de stimulare a mobilităţii forţei de muncă dinspre zonele cu şomaj ridicat înspre cele mai prospere. Decât tânăr şomer în casa bunicilor la Vaslui, mai bine tânăr cu loc de muncă stabil, bine plătit, într-un mic apartament cu chirie la Timişoara, Arad sau Cluj. Trebuie să nu mai aşteptăm ca locurile de muncă să vină într-un loc în care nu au venit încă.  Dacă asta nu s-a întâmplat până acum, înseamnă că nu au avut niciun motiv să facă asta: arhitectura este proastă, suntem prea departe de căile transport, iar autorităţile locale nu au fost interesate de atragerea unor investitori”, apreciază acesta.

În oraşe cum ar fi Aradul, Sibiul, Clujul, gradul de ocupare al locurilor de muncă este aproape  omplet, mult sub 5%, chiar şi la nivel judeţean. În aceste aceste centre, angajatorii asigură transport din şi înspre localităţile unde locuiesc muncitorii, iar distanţele ajung până la 80 de kilometri.

„Asta înseamnă câte două ore pe un singur drum. Este foarte mult. Soluţia ar fi ca autorităţile din aceste oraşe mai mari să stimuleze crearea de mici locuinţe sociale, care să fie ocupate în timpul săptămânii de lucru de către de cei care fac naveta. Ei au o casă în mediul rural, aşa că pot închiria un spaţiu mic la oraş, iar la sfârşitul săptămânii să se poată ocupa de familie”, recomandă europarlamentarul.

Tinerii sunt îndemnaţi, astfel, să se orienteze spre acele zone în care există locuri de muncă, în care se fac investiţii şi existente chiar perspective de dezvoltare şi extindere. În ceea ce priveştile vechile zone defavorizate, un program prin care în urmă cu câţiva ani s-a dorit încurajarea investiţiilor inclusiv în fostele oraşe industriale, Mureşan crede că s-a accentuat prea mult stimularea fi scală, în timp ce investitorii caută alt gen de avantaje. O comparaţie sugestivă ar fi între Sebeş şi Hunedoara. Primul are un grad de ocupare a forţei de muncă de aproape 100%, în timp ce în al doilea caz situaţia este exact pe dos.

Ruinele industriale de la Soda Ocna Mureș | Foto: Bogdan Stanciu

Ruinele industriale de la Soda Ocna Mureș | Foto: Bogdan Stanciu

Sunt două oraşe medii aproximativ la aceeaşi distanţă de calea ferată şi de liniile de transport rutier, dar situaţia lor economică este diferită, tocmai datorită diferenţelor de competenţă a administraţiilor locale.

„Când alege să să stabilească într-un oraş mic, investitorului îi este indiferent de care este vorba, el se orientează spre criterii precise, cum ar fi infrastructura şi educaţia. De pildă, în Hunedoara, judeţul de unde vin eu, avem foarte multe obiective istorice, însă turiştii vizitează Castelul Corvinilor, după care pleacă, se îndreaptă spre alte locuri, tocmai pentru ca autorităţile judeţene nu au venit cu o strategie completă, care să includă şi Mănăstirea Prislop, Cetatea Devei, zimbrii, dinozaurii, Sarmizegetusa, alte biserici istorice sau colţuri frumoase de natură, aşa încât să îi stimuleze pe vizitatori să petreacă două-trei zile în oraşul nostru, cu beneficii evidente pentru industria hotelieră şi dezvoltarea culturală. Unele dintre obiective au reuşit pe cont propriu să atragă turişti. Ar fi nevoie în acest caz de o strategie regională, la nivel de branding. La fel, şi pentru crearea de locuri de muncă în alte zone, ar fi nevoie de o strategie la nivel de judeţ”, recomandă europarlamentarul.

Un alt fenomen cu care se confruntă oraşele mici este întoarcerea tinerilor de la muncă, din  străinătate şi lipsa unor perspective la nivel local pentru stabilirea lor în zona natală. O soluţie posibilă ar fi asocierea cu alţii afl aţi în aceeaşi situaţie, schimbul de experienţă. Primăriile ar trebui să creeze mici huburi, centre de schimb de experienţă pentru tineri. Nu doar cei care au experienţa muncii în alte ţări ar putea să afl e aici lucruri utile despre legislaţie, contabilitate, relaţia cu administraţia publică, cu instituţiiile de credit, sfaturi de succes şi ponturi pentru evitarea obstacolelor.

La nivel local s-ar mai cere sprijinirea mobilităţii tinerilor dinspre zone fără perspectivă spre altele mai prospere. „Cred că ar trebui programe de stagii pentru tinerii antreprenori. Statul ar putea lansate programe care să înlesnească stagiile acestora pe lângă antreprenori de succes”, apreciază europarlamentarul.

De la Uniunea Europeană s-ar cere adaptarea oportunităţilor oferite în domeniu cu nevoile reale ale pieţei. „În zona Văii Jiului se afl ă, de pildă, multe localităţi considerate oraşe. Din această cauză nu sunt eligibile pentru a accesa fonduri europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale. Realitatea este că, deşi pe hârtie sunt la oraş, oamenii trăiesc ca la ţară: au curte, animale şi livezi. Ei nu corespund pentru accesarea fondurilor. Uniunea Europeană ar trebui să se asigure că aceste categorii de finanţare corespund”, este de părere Mureşan.

Cu toate acestea, europarlamentarul crede că tocmai marea absorbţie a forţei de muncă din marile oraşe este şansa de dezvoltare a celor mici.

„Oraşele mari sunt pline, iar investitorii sunt în căutare de oportunităţi în oraşe mici. Este timpul lor, le-a venit rândul! Condiţia este ca autorităţile locale să atragă investitori, nu doar cu oportunităţi fi scale, ci şi cu cooperare la nivel de judeţ cu alţi primari. În plus, să coreleze sistemul de educaţie cu cererea mediului privat şi să lanseze clase în şcolile profesionale adecvat.

Astfel, vor putea exista mai multe oportunităţi în oraşele mici decât în ultimii 20 de ani”, conchide acesta.

Visul european se trăieşte în oraşele mici

La nivel european, problemele oraşelor mici sunt incluse în categoria mai largă a oraşelor mici şi mijlocii, cu populaţie între 5.000 şi 100.000 de locuitori. Documentul „Oraşele viitorului”, realizat în 2011 de Comisia Europeană, Direcţia Generală Politică Urbană şi Regională, menţionează faptul că „oraşele de dimensiuni mici şi mijlocii pot juca un rol important în bunăstarea nu doar a propriilor locuitori dar şi a populaţiei rurale înconjurătoare”. Aceste oraşe – spun autorii studiului – sunt esenţiale pentru a evita depopularea rurală şi migraţia urbană şi pentru a promova o dezvoltare teritorială echilibrată.

Schwaz, un orășel idilic din regiune Tirol, Austria | Foto: Bogdan Stanciu

Schwaz, un orășel idilic din regiunea Tirol, Austria | Foto: Bogdan Stanciu

Potrivit documentului, 38% din populaţia Europei (fără Croaţia, care în 2011 nu era membră) trăieşte în oraşe mici şi mijlocii. „Importanţa oraşelor mici şi mijlocii nu ar trebui subestimată. O mare parte din populaţia urbană trăieşte în oraşe mici şi mijlocii răspândite de-a lungul continentului. Aceste oraşe joacă un rol important în bunăstarea şi traiul, atât al locuitorilor lor cât şi al populaţiilor rurale care le înconjoară. Ele sunt centre de servicii publice şi private, după cum sunt şi centre de educaţie, inovaţie şi infrastructură. Oraşele mici şi mijlocii joacă frecvent un rol de pivot în economiile regionale. Ele sunt cărămizile regiunilor urbane şi împrumută caracter şi specifi citate peisajelor regionale”, subliniază raportul Comisiei Europene.

Diferenţele dintre oraşele mici şi medii din zonele dezvoltate ale Europei şi cele din România, sunt însă izbitoare. În vreme ce la noi în ţară ele se zbat să subziste, în ţările puternice ale UE, ele sunt adevărate modele de dezvoltare armonioasă. „S-a argumentat că dezvoltarea şi creşterea lor, a oraşelor mici şi mijlocii în Europa Occidentală, constituie cel mai echilibrat sistem urban din lume. Caractersticile generale ale oraşelor mici şi mijlocii – în mod deosebit raportarea lor om, viaţa agreabilă, convivialitatea cartierelor, caracterul istoric şi plierea în peisaj – constituie din multe puncte de vedere un ideal al urbanismului”, subliniază autorii studiului „Oraşele Viitorului”.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

two × 5 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te