Pariul unei femei îndrăzneţe


Amalia Sterescu, una din puţinele femei manager de top în cadrul unui gigant american din industria IT&C, are o ambiţie: „Să facem din România o ţară în care se vine, nu o ţară din care se pleacă”.

Şi-a început cariera în compania de telefonie mobilă Connex, la departamentul relaţii clienţi, unde timp de 8 ani a ocupat diferite roluri manageriale, ajungând în final să fie responsabilă de clienţii strategici. În 2005 s-a mutat la Oracle, una dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume, cu afaceri de peste 37 de miliarde de dolari în 2013, unde a condus un proiect pilot: un lanţ de centre de suport clienţi împărţite în România, India şi China. În afara faptului că a gestionat un buget anual de peste 2 miliarde de dolari, a avut ocazia să coordoneze echipe de sute de oameni tineri şi să înţeleagă comportamentul clienţilor din peste 51 de ţări. În ciuda presiunii pe care o presupunea o asemenea poziţie, sedinţele cu liderii seniori ai Oracle din cine ştie ce colţ de lumeo surprindeau deseori zâmbind. Se gândea cât de lung a fost drumul fetiţe care în anii ’80 învăţa la lampă, într-un sat aflat la 16 km de Buzău, până în boardul corporaţiei. Însă în 2013 a reuşit să găsească resursele neceare implicării într-un proiect personal. Acum, Amalia Sterescu oferă consultanţă în outsourcing, cursuri de public speaking şi business coaching şi are ambiţia de a organiza anul acesta primul forum dedicat outsourcing-ului în România, la Bucureşti sau Cluj.

Care a fost cel mai important argument atunci când aţi decis să porniţi acest proiect personal?

Cel mai important argument a fost nevoia de schimbare şi faptul că am vrut să mă ocup de propriile proiecte, de propriile idei. Ăsta cred că a fost motorul cel mai important. Dar mai e ceva: vine un moment în viaţa când eşti tentat să-ţi încerce forţele într-un alt mod. Şi-ţi spui că dacă nu acum, atunci niciodată. Aşa că tragi linia, vezi ce ştii să faci, vezi unde te situezi faţă de cei din piaţă şi-ţi dai răspunsul singur, dacă poţi sau nu poţi să faci asta. Pentru mine răspunsul a fost pot. Şi pot s-o fac la o scară mult mai mare, pentru că având experienţa conducerii echipelor internaţionale am învăţat să nu mai gândesc la nivel de România. Eu gândesc la nivel regional, îmi văd proiectele noi extinse la nivel de Europa de Est, la nivel de Europa Centrală, mă văd participând ca speeker la conferinţe în afara României. Trăind şi lucrând într-o lume globalizată mi-au dispărut mental foarte multe bariere pe care profesioniştii din România încă le mai au.

La conferinţa „Îndrăzneşte” de la Cluj spuneaţi că este foarte importantă agenda de contacte pentru orice persoană care vrea să reuşească în carieră. Câte contacte are Amalia Sterescu în agendă?

Contactele mele s-au înmulţit extraordinar după ce am început să particip la evenimente în afara corporaţiei, după ce am început să fiu speaker la conferinţe şi aşa mai departe. N-am stat niciodată să le număr, dar dacă stau bine să mă gândesc cred că pe facebook am vreo 2000, pe LinkedIn încă 3000, iar în agenda telefonică încă vreo 1000. Important nu este, însă, câte contacte ai, ci pe câte ştii să le foloseşti la momentul în care ai nevoie. Şi dacă ele îţi vor răspunde, dacă vor reacţiona. Pentru că dacă nu ai întreţinut acel contact, este doar un număr de telefon pe care poţi să-l arunci. Dacă nu există relaţia, degeaba ai contactul.

Faceţi cursuri de public speaking şi-mi amintesc de un film care mi-a plăcut foarte mult, „Discursul Regelui”, în care aparent trebuia rezolvată o problemă de dicţie, dar de fapt era vorba despre…

O problemă de încredere…

Da. Şi vroiam întreb dacă oricine poate fi învăţat cum să ţină un discurs în public şi care sunt cele mai importante probleme cu care vin oamenii la dvs.

Cea mai importantă, din experienţa mea de până acum, este această lipsă de încredere în forţele proprii. Care are uneori la bază un eveniment anterior – profesional sau personal – în care reputaţia persoanei respective sau încrederea sa în sine au suferit foarte mult. Şi de multe ori oamenii care vin la coaching de public speeking nu realizează acel moment. Ei doar constată că nu mai pot vorbi în public, că au o teamă. Şi atunci dacă pot – pentru că eu nu sunt psiholog – dar dacă pot să intervin şi pot să descopăr acea cauză, atunci lucrurile funcţionează foarte bine, pentru că eliminăm cauza şi apoi putem să construim. Alţii au nevoie doar de o mai bună structură. De ceva mai mult impact. Deci sunt problematici diverse dar dacă nu vorbim despre o traumă psihologică puternică, care necesită intervenţia unui specialist, cred că oricine poate să aibă un speech rezonabil cu o structură bună, cuun limbaj nonverbal adecvat şi cu un mesaj care să genereze o acţiune, un gând, o idee, să transforme ceva în oameni.

Până unde mergeţi cu sfaturile în ceea ce priveşte consilierea în carieră şi în administrarea business-ului? Cât de concrete sunt?

Coachingul nu-ţi oferă soluţii. Un coach bun îţi pune nişte întrebări pertinente dar foarte bine targetate, care te ajută să-ţi dai singur răspunsuri. Fac mentoring pentru câţiva tineri din facultăţi sau studenţi care lucrează în mediul corporatist, pe care-i ajut să descopere cum pot promova şi cum să ia cea mai potrivită decizie, indiferent că este vorba despre un job în străinătate sau de oportunitatea de a-şi deschide propria afacere. Pas cu pas, întrebare cu întrebare îi ajut să-şi vizualizeze viitorul lor în diverse ipostaze, să stabilească exact care ar fi plusurile şi minusurile ca să poată lua cea mai bună decizie.

În ceea ce priveşte conducerea unui business, partenerii de discuţie vin cu nişte probleme punctuale legate, de cele mai multe ori, de faptul că au ajuns cu businessul la un nivel pe care nu mai prea ştiu cum să-l gestioneze, pentru că nu realizează care ar fi pasul următor. E un nivel de plafonare unde lucrurile o iau fie în jos fie în sus. Şi atunci vin cu experienţa asta globală, regională, faptul că nu gândesc în graniţe şi limite şi încercăm să vedem cum ar arăta o strategie de penetrare a altei pieţe sau cum să avem o acoperire naţională şi aşa mai departe. Dar de cele mai multe ori vin la mine cu probleme ce ţin strict de managementul echipei: cum să motivez oamenii, cum să desenez un sistem de condiţionare mai bun, cum să îmi reţin talentele astfel încât să am un succesor şi să pot să mă duc în concediu liniştit sau să pot să mă ocup de o altă linie de business. Cum să-i fac pe agenţii mei de vânzări să vorbească în public despre serviciile şi produsele noastre astfel încât să putem să creştem vânzările, şi prin intermediul acestui insterument. Este o combinaţie, în funcţie de specificul fiecărui business.

Este îmbucurător că oamenii de afaceri sunt interesaţi de cum să-şi motiveze angajaţii…

Nu cer. Oamenii nu cer. Dar eu spre asta îi îndrept.

Tot căutăm soluţii pentru redresarea economiei. Poate fi outsourcingul o asemenea soluţie? Fabricile din România au lucrat în lohn încă din vremea comuniştilor…

Eu cred că guvernul şi ambasadele şi toate instituţiile care puteau să reprezinte ţara la evenimente de profil în străintătate au ratat consecvent promovarea Românie ca destinaţie de outsourcing. România are un mare potenţial, este singura ţară din lumea asta care poate să-ţi ofere, într-un singur loc, 26 de limbi străine. Există încă tineri foarte bine pregătiţi, din punct de vedere al abilităţilor tehnice, care pot manageria tot felul de proiecte. În 2003, când a fost un boom al outsourcinguluiîn România, Cehia, Polonia, Dublin, Irlanda au pierdut business în favoarea noastră. În 2008, când s-a declanşat criza economică, businessul aînceput să se reîntoarcă în Europa Centrală, dar nu oricum. S-a întors pentru că guvernele acelor ţări au oferit tot felul de reduceri de taxe, de impozite, au investit în publicitate, au dezvoltat forumuri sau tot felul de evenimente de profil, au creat un teren mult mai prietenos pentru investitori. Prin urmare acum stelele outsourcingului în Europa sunt Cehia şi Polonia; Egiptul a picat din cauza crizei politice.

Vestea bună este că România se menţine constantă. Într-un top făcut de compania de consultanţă Tholons, Bucureştiul se menţine pe locul 43 în top 100 destinaţii de outsourcing ale lumii. Ceea ce este bine. Dar să nu uităm că România nu înseamnă doar Bucureşti, ci înseamnă şi Cluj, Iaşi, Braşov şi Sibiu şi toate aceste destinaţii ar trebui făcute cunoscute.

Vestea proastă vine pe de o parte din lipsa susţinerii guvernamentale, pe de altă parte din educaţie. Acum 5 ani nivelul studenţilor sau absolvenţilor care veneau la interviu era bun, pe o scară de la 1 la 10 nu ne permiteam să angajăm oameni care aveau calitatea limbii străine mai mică de 7. Acum angajatorii fac rabat, angajează şi de la nota 6, mai investesc ei în instruirea lor, astfel încât să poată gestiona o relaţie cu clienţii din afară la un nivel bun calitativ. Resursa umană care vine de pe băncile şcolii nu este adaptată la nevoile zilelor noastre. Absolvenţii nu au competenţe în gestionarea relaţiei cu clienţii, vânzări, marketing. Cum să spun, sunt rupţi de realitate. Dacă nu au inspiraţia să-şi ia un job pe perioada şcolii au un şoc când termină. Dacă ceea ce se întâmplă în educaţie nu se va armoniza cu nevoile mediului de business, suntem pierduţi. A neglija consecvent investiţia în educţie şi a neglija nevoile profesorilor şi a unui sistem învechit nu ne duce nicăieri. Vrei să faci parteneriate cu universitatea sau diverse şcoli – te loveşti de tot felul de interese şi cerinţe din partea conducerilor, pentru că sunt asaltaţi, au foarte multe cereri de astfel de parteneriate. Numai pentru că aceste companii au ajuns să cerşească, într-un fel sau altul, resurse de calitate.

Trebuie să facă mediul de business ceva mai mult decât face în acest moment?

Da, cu siguranţă. Liderii din corporaţiicare vor ceva mai mult pentru ţara asta şi au decis să rămână aici din motive bine întemeiate trebuie să se implice mai mult în educaţia tinerilor. Trebuie să facă mentoring. Trebuie să facă programe de intrenship în companii, să invite aceşti tineri să vadă cum este să lucrezi după standarde clare, cuo evaluarea performanţei foarte strictă, să le dea o altă măsură a excelenţei. Pentru că tinerii din ziua de astăzi au nişte valori întoarse cu fundul în sus şi nu mai ştiu ce e aia excelenţă.

Ce ar putea face mai mult liderii: ar putea să se implice într-un acord de educaţie pentru România, cel puţin eu aşa l-aş vedea, în care să lucreze împreună cu Ministerul la formarea unei curicule de învăţământ adaptată la realităţile de astăzi. Şi văzut care sunt nevoile sistemului de învăţământ, apropo de automatizare, computerizare şi aşa mai departe. Şi educaţi aceşti tineri în spiritul realităţilor de astăzi. Nu degeaba nu avem facultăţi în topurile europene sau internaţionale, când de fapt nu prea-i pregătim pentru nimic pe oamenii ăştia, îi pregătim să plece în afară, de fapt. Şi ar fi frumos, am mai spus-o şi o mai spun, să facem din România o ţară în care se vine şi nu o ţară din care se pleacă. Şi pentru asta managerii, liderii care au responsabilităţi ar fi bine să vadă tabloul de ansamblu şi nu numai targeturile lor lunare, trimestriale, bonusurile. Să vadă puţin pe termen lung, preluând puţin din rolurile politicienilor, pentru că dacă politicienii nu ne dau ce ne trebuie, trebuie să ne luăm noi.

Nu ar fi potrivit să se pună şi ceva mai multă presiune pe politic?

Presiune pe politic se pune, e unul din motivele pentru care există Roumanian Business Leaders şi alte asemenea asociaţii. Dar din păcate se pare că mediul privat nu are încă suficientă influenţă… Aşa cum nici opinia publică nu are nicio influenţă asupra politicului, mediul privat nu are forţă în acest moment…

Poate pentru că fiecare se gândeşte să-şi rezolve în stil propriu problemele?

Da. Există probabil această tendinţă ca fiecare să-şi rezolve problema pe canalul lui de influenţă. Acest spirit de comunitate, de asociere nu funcţionează foarte bine în România, în mediul de business. Asociaţiile profesionale, cel puţin cele din industria mea, nu au impactul pe care ar putea să-l aibă asupra politicului. Şi mai e ceva: aceste organizaţii sunt conduse de oameni – nu le spun expaţi – care au contracte pe termen scurt, al căror interes este să obţină un rezultat pe termen scurt. Nu au interesul ca România să aibă un pol de resurse bun peste 10 ani. Dar managerii români, liderii români ar trebui să aibă acest interes. Aceste asociaţii ar trebui să fie conduse de oameni carevor să rămână aici. Să construiască ceva pe termen lung.

Ar fi bine ca liderii din business să vadă tabloul de ansamblu şi nu numai targeturile lor lunare, trimestriale, bonusurile. Să vadă pe termen lung, preluând puţin din rolurile politicienilor, pentru că dacă politicienii nu ne dau ce ne trebuie, trebuie să ne luăm noi.

Amalia Sterescu

„Un mariaj forţat”

Outsourcingul nu este o industrie comodă, spune Amalia Sterescu. „De cele mai multe ori este ca un mariaj forţat, în care cel care îţi dă businessul nu prea vrea să ţi-l dea, dar ţi-l dă că n-are încotro şi tu trebuie să-l iei după nişte reguli foarte stricte şi trebuie să munceşti extraordinar de mult ca să livrezi rezultate, în general pentru un profit nu foarte mare”, explică ea. Totuşi, conform estimărilor asociaţiei Business Service Leaders, care reuneşte companii ce au dezvoltat centre de suport servicii în România – HP, Microsoft, Genpact, WNS etc – piaţa de outsourcing va creşte în următorii ani cu 20%. În acest moment, Amalia Sterescu vede trei mari tendinţe în outsourcing:
1. Micii dezvoltatori de software, cu maxim 100 de angajaţi, încearcă să vândă chiar ei produsele inovatoare pe care le realizează, ieşind astfel din sfera outsourcingului.
2. Multinaţionalele prezente în Româniaîşi vor extinde centrele de suport servicii, preferând să nu-şi externalizeze serviciile, ci să lucreze în sistem de insourcing în locaţii low-cost. Acest lucru este valabil în special pentru Bucureşti, iar fenomenul a fost încurajat de existenţa unor fonduri europene puse la dispoziţia companiilor dispuse să înfiinţeze puncte de lucru cu peste 200 de angajaţi.
3. Antreprenorii recurg tot mai frecvent la externalizarea serviciilor. „În loc să aibă departamente care să facă contabilitate sau PR, de exemplu, antreprenorii decid să apeleze la firme specializate, reducându-şi astfel costurile cu forţa de muncă”.

Vedeta din Asia

Industria de outsourcing a creat în România peste 14.000 de locuri de muncă în plină criză economică. În ultimii ani ţara noastră a reuşit să se menţină la jumătatea clasamentului celor mai bune 100 de destinaţii de outsourcing din lume, realizat de compania de consultanţă Tholons. În clasamentuldin 2013 România figura pe poziţia 44, vedeta din top 10 fiind India.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

3 × three =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te