Paternalism şi schimbare


Paternalismul este o formă de exercitare a puterii specifică, de regulă, societăţilor totalitare, dar nu se limitează la acestea. În societățile totalitare, puterea este centralizată în mâinile unui singure persoane sau ale unui grup, deciziile se iau autoritar, fără consultarea si fără participarea celor afectaţi de aceste decizii. În totalitarism puterea nu mai este exercitată ca autoritate, ca recunoaştere a legitimităţii (cum ar spune Weber), puterea se impune, scopul exercitării ei fiind cel mai adesea prezervarea acesteia. Şi pentru că este o putere impusă, nu recunoscută, paternalismul excesiv ca formă de exercitare a puterii totalitare se asociază frecvent cu limitarea multor libertăţi democratice care i-ar putea ameninţa la un moment dat stabilitatea. Libertatea de exprimare este amputată sau anulată, dreptul de asociere este permis numai în structurile de suport ale puterii, opoziţia este redusă la tăcere sau eliminată, diversitatea de orice fel este percepută ca o ameninţare ş.a.m.d. Iar atunci când întreaga putere este concentrată în mâinile unui om, paternalismul excesiv poate lua forma dictaturii personale, de genul hitlerismului, stalinismului, maoismului sau ceauşismului.

Acolo unde puterea este exercitată paternalist, ea este distribuită inegal şi se concentrează la vârful ierarhiei. Deciziile se iau de sus în jos, nu de jos în sus, iar societatea civilă practic nu există. Răspunderea pentru luarea deciziilor este asumată aproape integral de către gestionarii puterii. Efectul pervers al acestei abordări este deresponsabilizarea celor conduşi, abandonarea destinului propriu în mâinile celor care exercită puterea şi, implicit, crearea unei relaţii de dependenţă faţă de deciziile acestora. La fel ca în “mişcarea recunoaşterii”, unde există o dialectică hegeliană a conştiinţelor, puterea stăpânului nu ar fi posibilă fără asumarea condiţiei de către cel care joacă rolul sclavului. Altfel spus, vicierea relaţiei de putere nu poate fi imputată doar conducătorilor, ci şi celor care se lasă conduşi.

De aceea, cea mai frecventă conotaţie a paternalismului nu este cea legată de modul de exercitare a puterii, ci de modul de construcţie a aşteptărilor de rol faţă de putere sau de recunoaştere a acesteia de către cei conduşi. Paternalismul este asociat cu nevoia unui tătuc, a unui protector capabil să îşi asume deciziile pentru destinul celor mulţi. Tătucul este singurul care poate reduce incertitudinea, poate crea siguranţă. Însă pentru a juca acest rol, tătucul trebuie mai mereu să îşi consolideze puterea. Din acest motiv, societăţile paternaliste sunt societăţi cu distanţă mare faţă de putere. Cetăţenii îşi doresc să se bucure de protecţia tătucului, dar în acelaşi renunţă, de voie sau de nevoie, la unele libertăţi democratice. În timp, aproape pe nesimţite, ajung să experimenteze frica sau imposibilitatea de a mai spune nu celui care este acum gestionarul destinelor individuale şi colective. De aceea tătucul este iubit, dar şi urât în egală măsură. Pe termen lung, în societăţile cu un paternalism excesiv problemele nu se rezolvă prin supape de detensionare a frustrărilor sociale, cum ar fi alegerile, ci prin revolte sau revoluţii. Profilul cetăţeanului dintr-o societate cu un paternalism excesiv este cel al unui individ supus faţă de ierarhie, deresponsabilizat şi incapabil de asumare individuală a destinului. În societăţile cu un paternalism excesiv, reuşita socială este definită cel mai frecvent prin intermediul colectivităţii, nu prin individ. Performanţele contează mai puţin, loialităţile sunt însă esenţiale.

Nevoia unui tătuc, a unui lider puternic nu este frecvent dezirabilă în societățile democratice tradiţionale, poate cu excepţia situaţilor de criză sau de conflict, cum a fost cazul lui W. Churchill în al doilea război mondial. În democraţiile tradiţionale paternalismul nu poate fi decât moderat sau foarte slab, pentru că ele sunt în mare măsură construite şi de jos în sus, puterea este distribuită în societate, nu concentrată în mâinile unei persoane sau ale unui grup. Forţa societăţilor democratice nu stă atât în leadership, cât în statul de drept, în mecanismele de echilibrare şi limitare a puterii politice în scopul protejării individului. Disputele, tensiunile se rezolvă prin alegeri, iar revoltele sau revoluţiile sunt puţin probabile. Dependenţa faţă de stat există, dar este limitată. Cetăţenii plătesc taxe şi impozite, iar statul le oferă servicii, este în slujba lor, nu invers. Indivizii au libertatea şi forţa de a se exprima în comunitate, în structuri asociative. Indivizii sunt integraţi organic în societăţile democratice, nu separaţi prin fragmentare şi atomizare. Ei îşi asumă propriul destin, au competențele necesare pentru a face faţă incertitudinii şi nu aşteaptă ca statul să le rezolve toate problemele. În societăţile democratice modelul tatălui în politică este foarte frecvent substituit de cel al fratelui, ceea ce sugerează o distanţă faţă de putere semnificativ mai redusă.

Într-o formă mai mult sau mai puţin moderată, paternalismul este o realitate recunoscută în ţările postcomuniste. În tranziţia spre democraţie, statul postcomunist a început să le ofere cetățenilor din ce în ce mai puţină protecţie. Politicienii noilor democraţii nu au avut întotdeauna curajul să le spună oamenilor că opţiunea lor pentru democraţie înseamnă mai multă responsabilitate, mai multă adaptare la schimbare, mai puţine aşteptări faţă de stat şi mai mult efort pentru asumarea şi construirea unui destin individual. În loc să spună adevărul, cei mai mulţi dintre politicieni au continuat promovarea mitului statului omnipotent şi, implicit, a dependenţei faţă de stat, promiţând locuri de muncă, locuinţe şi tot ceea ce statul nu mai putea oferi. Ei au preferat paternalismul populist în locul realismului politic.

Paternalismul nu are acelaşi profil în rândul tuturor naţiunilor. Istoria recentă, religia şi geopolitica par să îşi spună cuvântul în modul în care se paternalismul se manifestă în diverse ţări. Dacă definim paternalismul prin prisma distanţei faţă de putere, a individualismului şi a evitării incertitudinii, dimensiuni utilizate de Geert Hofstede în caracterizarea culturilor naţionale, vom remarca similarităţi şi diferenţe majore între ţări.

1România este clar o societate paternalistă, poate chiar excesiv de paternalistă. Ea are un indice mare de distanţă faţă de putere (90), ceea ce sugerează acceptarea ierarhiei şi a inegalităţilor sociale, centralizarea ridicată a puterii ca o formă curentă de exercitare a acesteia, neimplicarea în luarea deciziilor şi o preferinţă pentru modelul decizional autoritar. Indicele individualism – colectivism (30) ne indică mai degrabă o societate colectivistă, în care individul se realizează nu atât prin performanţă şi respectarea unor reguli ale societăţii, cât prin loialităţi exprimate prin apartenenţa la un grup. Indicele de evitare a incertitudinii are o valoare ridicată (90) în cazul României, ceea ce probează preferinţa oamenilor pentru siguranţă, intoleranța faţă de diversitate, un nivel scăzut de inovare şi rezistenţă la schimbare ridicată. Pe harta geopolitică, cu o distanţă mare faţă de putere, colectivism şi indice ridicat de evitare a incertitudinii, România este mai mult similară Rusiei şi aproape total opozabilă profilului Statelor Unite, unde individualismul este accentuat, iar distanţa faţă de putere şi evitarea incertitudinii sunt moderate.

2Pe o altă axă de analiză, se pot remarca diferențe semnificative între ţările nordice şi ţările sudice. Ţările nordice protestante se remarcă prin distanţă mică faţă de putere şi un indice ridicat de individualism, mai ales în cazul Danemarcei, ceea ce ne arată o societate în care puterea nu este concentrată, ci distribuită în societate şi structurată pe un model participativ-consultativ, nu autoritar.

Într-o astfel de societate paternalismul este slab, iar indivizii sunt puternici prin responsabilitatea asumării deciziilor şi respectării regulilor din societate. Loialităţile faţă de grup sunt slabe, pentru că domnia legii este cea care reglează raporturile între indivizi. Indicele de evitare a incertitudinii este slab, ceea ce ne arată că indivizii au competența necesară de adaptare la schimbare, nu aşteaptă ca politicul să gestioneze situaţia, în locul lor. Ţările democratice din flancul sudic al Europei se remarcă printr-o distanţă faţă de putere moderată, dar mai mică decât în cazul ţărilor trecute prin experienţa comunismului, cum ar fi România. Individualismul este relativ puternic, ceea ce indică o destructurare a puterii din jurul colectivităţilor tradiţionale. Însă spre deosebire de ţările nordice, se remarcă un indice ridicat de evitare a incertitudinii, mai ales în cazul Greciei, Italiei şi Spaniei, ceea ce indică capacitatea redusă a oamenilor de adaptare la schimbare şi crearea unor aşteptări ridicate faţă de politic în reducerea incertitudinii. Astfel, se explică parţial revoltele cetăţenilor din ţările cu un indice ridicat de evitare a incertitudinii faţă de măsurile anticriză, de exemplu. În acest caz, luând în calcul colectivismul ridicat şi indicele mare de reducere a incertitudinii, România se aseamănă mai mult cu profilul Greciei, decât cu cel al Spaniei şi Italiei şi este la antipod faţă de profilul Danemarcei.

Dar şi în rândul ţărilor postcomuniste diferenţele sunt semnificative, ceea ce ne face să credem că experienţa comunistă nu este singura responsabilă pentru forţa paternalismului. România şi Bulgaria, ambele ţări ortodoxe, se caracterizează printr-o distanţă mare faţă de putere, colectivism ridicat şi un indice ridicat de evitare a incertitudinii.

3Şi chiar dacă evitarea incertitudinii are cote ridicate în cazul Ungariei şi Cehiei, ele au un individualism mai accentuat şi o distanţă mai redusă faţă de putere decât România şi Bulgaria. Pe scurt, Ungaria şi Cehia sunt societăţi în care puterea nu mai este atât de centralizată, ea este distribuită în societate, deciziile se iau şi prin consultare, loialităţile de grup sunt mai puţin importante, iar regulile societății nu sunt doar declarate, ele sunt şi respectate. În cazul tuturor ţărilor post-comuniste se remarcă însă un indice ridicat de evitare a incertitudinii, ceea ce ne indică un paternalism reminiscent, caracterizat prin competenţe scăzute ale cetăţenilor în gestionarea schimbării şi aşteptări ridicate din partea indivizilor faţă de stat în garantarea securităţii.

Renunţarea la paternalismul din noi este poate cea mai serioasă provocare a tranziţiei de la totalitarism la democraţie, pentru că semnifică nu atât schimbarea modului în care se este exercitată puterea, ci schimbarea modului în care ne raportăm la acest fel de exercitare a puterii. Drumul de la totalitarism spre democraţie este dependent de renunţarea la aşteptări de rol faţă de un stat omnipotent, de asumarea destinului individual în faţa incertitudinii, de implicare şi participare civică, de crearea unei mase critice pentru instaurarea domniei legii şi a limitării exercitării puterii politice după bunul plac. Integrarea în Uniunea Europeană şi globalizarea ar putea fi contextul favorabil, dar răspunsul stă cel mai probabil în educaţie. Un cetăţean neinformat, cu o cultură civică şi politică deficitară va renunţa cu greu la paternalism şi va fi întotdeauna mai uşor de manipulat. Un cetăţean educat, competent democratic va renunţa la dependenţă, va deveni el însuşi o sursă de putere şi se va opune abuzurilor politicienilor. Pentru adepţii paternalismului ca formă de exercitare a puterii, un cetăţean educat şi competent democratic va fi întotdeauna o ameninţare. Poate că nu întâmplător, după 1989, bursierii Fundaţiei Soros erau văzuţi ca potenţiali spioni. Ei erau o ameninţare pentru toţi cei care îşi doreau o prezervare a puterii după modelul din anii comunismului şi pentru care o societate deschisă era o schimbare mult prea greu de digerat. De aceea, atât timp cât educaţia nu va fi capabilă să creeze nu numai o simplă transmitere de informaţii, ci şi competenţe sociale şi politice pentru generaţiile care vin, paternalismul din noi va rămâne mereu ca o umbră ce ne va face incompatibili la scara istoriei cu un destin cu adevărat european.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

nine + two =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te