Paul Ilea, producător muzical la Vocea României: „Nu suntem un popor educat muzical”

Interviu realizat de Cristina Beligăr


Distribuie articolul

Paul Ilea este un artist plurivalent. În acest moment este implicat în mai multe proiecte, printre care programul educaţional „Ce auzim când ascultăm muzică” iniţiat de Festivalul Internaţional „George Enescu”, un spectacol de dans-video art-music marca Gigi Căciuleanu, lucrează intens la un album aniversar „Sensor 20 ani” şi la Vocea României ca producător muzical & head of band. Pe scurt, a plecat din Cluj şi a reuşit pe plan profesional la Bucureşti. Nu i-a fost deloc uşor într-un oraş şi într-un domeniu în care nu punctează nimeni modestia, însă a fost învăţat de mic să ţintească foarte sus.

SINTEZA: Viaţa ta până în prezent a fost legată constant de muzică. Privind astăzi în urmă, care au fost momentele care au contribuit decisiv la evoluţia ta artistică şi la ceea ce eşti tu în prezent? Îţi aminteşti trei momente speciale din cariera de performer / producător / compozitor, care au contat cel mai mult în formarea ta?

Paul Ilea: Momentele care mi-au marcat cariera sunt legate de oameni, de întâlniri sau colaborări speciale. Am avut ocazia să lucrez sub bagheta maestrului Sir Yehudi Menuhin (unul dintre cei mai mari violonişti ever, care în ultima parte a carierei a profesat şi ca dirijor), alături de corul Antifonia din Cluj şi corul şi orchestra Radio din Viena. Un alt moment care m-a făcut să mă înţeleg şi să mă descopăr ca artist a fost întâlnirea şi colaborarea cu maestrul Gigi Căciuleanu, colaborare care durează de câţiva ani. Am scris muzică pentru două spectacole marca GIGI, un film de televiziune pentru care am primit premiul Uniunii Cineaştilor – Best original soundtrack, am jucat pe scenă alături de Gigi Căciuleanu în spectacolul „Un Minut De Dans sau Uf!” pe scene din Londra, Roma, Veneţia, la Festivalul de Teatru de la Sibiu, etc. Cel de-al treilea moment ar fi întâlnirea cu cei de la The Prodigy, trupă alături de care am cântat pe aceeaşi scenă la festivalul Spirit Of Burgas în 2012, şi al căror admirator eram din 1991. Toate aceste întâlniri m-au inspirat foarte mult, mi-au dat un super drive să continui să fac ceea ce fac, pentru că da, ca artist, te întrebi adeseori dacă ceea ce faci tu are sens, contează etc.

Există perioade în care te detaşezi total de instrumente, de sunetele produse de ele, de tot ce înseamnă mediul artistic? Ai nevoie de astfel de evadări?

– Eu studiez muzica de la şapte ani, a devenit un stil de viaţă, cred că, din punctul acesta de vedere, am putea face o comparaţie cu viaţa unui sportiv de performanţă. Poate e chiar mai mult decât atât, pentru că nu simt niciodată nevoia să mă detaşez de instrumente, de muzică. Poate ar fi indicat, din când în când, dar se pare că, la mine, aceste momente n-au venit.

Ce înseamnă să fii artist mare în România?

– Până la urmă, ce înseamnă să fii artist mare, în general? Nu aş putea să răspund din experienţă proprie, dar în mintea mea artişti mari sunt Maia Morgenstern, Florin Piersic, Gigi Căciuleanu, Horaţiu Mălaele. În materie de muzică, un mare artist român a fost Sergiu Celibidache. Sau George Enescu. Aceşti oameni nu sunt respectaţi la adevărata lor valoare. Un artist de talia şi magnitudinea lui Gigi Căciuleanu, de exemplu, ar trebui să aibă sold out la toate spectacolele. Aşadar, în România să fii artist mare înseamnă cu siguranţă mai puţin decât dacă ai fi un mare artist spaniol, englez etc.

Paul Ilea, pe scenă alături de Gigi Căciuleanu în spectacolul „Un Minut De Dans sau Uf!”

Cui ar trebui să îi revină misiunea de a descoperi noi talente pe plan muzical? Cine ar trebui să îşi asume această responsabilitate în primul rând?

– Instituţiile de învăţământ, bănuiesc. Ar fi benefic pentru copii să aibă un spaţiu dedicat muzicii în fiecare şcoală, să aibă posibilitatea să cânte oricând la o chitară, un pian, să nu-şi reprime aceste porniri doar pentru că părinţii lor nu îşi permit, sau „nu-i lasă pentru că nu e de viitor”. Studiul muzicii îţi dezvoltă nişte legături neuronale care altfel sunt greu de „antrenat”. Imaginează-ţi cum ar fi să ai capacitatea să citeşti dintr-o carte două rânduri deodată, unul într-o limbă şi altul în altă limbă? Cam asta fac cei care studiază pianul, de exemplu, atunci când citesc o partitură.

Le lipseşte românilor educaţia muzicală? Care sunt cele mai mari pierderi într-o societate atunci când educaţia muzicală este deficitară?

– Da, clar, nu suntem un popor educat muzical. Educaţia muzicală ţine de cultura generală, până la urmă. Asta nu înseamnă că ar trebui să cunoşti toţi compozitorii şi toate lucrările scrise vreodată. Ar trebui să cunoşti puţină istorie a muzicii, puţină teorie, să faci diferenţa între clarinet şi trompetă, să înţelegi rostul dirijorului într-o orchestră, şi să recunoşti o lucrare scrisă de Bach. Educaţia muzicală ne ajută să facem diferenţa între artă şi kitsch, până la urmă, între calitate şi mediocritate. Zilnic ne sunt servite producţii aşa-zise artistice pe care publicul românesc încă le înghite fără să stea prea mult pe gânduri. Bineînţeles că lucrurile au evoluat, dar încă suntem rookies. Consider că azi un mare rol în educaţia muzicală îl joacă festivalurile de muzică precum Untold, Electric Castle etc., pentru că tinerii au ocazia să vadă artişti mulţi la un loc, să facă diferenţa între un performance sau altul, să înţeleagă că pe scena principală nu sunt întotdeauna cei mai buni şi talentaţi artişti, ci de fapt cei mai faimoşi etc, chestiuni care, până la urmă, ţin şi de cultura urbană. Încă nu ştim când să aplaudăm la muzica clasică, nici la jazz, încă publicul din România aplaudă greşeala la meciurile de tenis şi, chiar dacă sunt semne mari la metrou, care îţi spun să staţionezi pe partea dreaptă pe banda rulantă, încă nimănui nu-i pasă.

Care consideri că sunt principalele reuşite ale show-ului Vocea României? La sfârşitul unui sezon cu ce sentiment pleci spre casă?

– Vocea României este un format de televiziune. Ca orice format, vine la pachet cu o „biblie”. Aşadar, diferenţa stă în detalii, şi în „input-ul” cu care contribuie fiecare specialist în acest proiect. Înainte să fac asta am urmărit show-urile din alte ţări şi, bineînţeles, am pornit la drum cu ideea „I can do better than these guys”. După primul sezon de Românii au talent, primul de Dancing With The Stars, cinci sezoane de Vocea României, două de Vocea României Junior pot să spun că am putut să repar şi să îmbunătăţesc o multitudine de lucruri care nu funcţionau, să aduc un vibe fresh în sunet şi să construiesc o echipă de muzicieni, producători, editori de care sunt mândru. Primim foarte des felicitări vizavi de modul în care „sună trupa” de la Vocea României şi acest lucru se datorează faptului că vibrăm împreună atunci când facem muzică, ne implicăm emoţional şi trăim fiecare piesă de parcă am fi compus-o noi. Chiar dacă este un show tv, noi lăsăm senzaţia unui adevărat concert, de fiecare dată.

Paul Ilea este și producător muzical la talent-show-ul Vocea României

Despre generaţia ta se spune că a plecat de la Cluj şi a reuşit în Bucureşti. Cât de „agresiv” este astăzi Bucureştiul cu noii veniţi pe piaţa muzicală? Cum era când ai ajuns tu acolo? Cât de uşor/greu este să reuşeşti în Bucureşti?

– Agresivitatea Bucureştiului este ca agresivitatea oricărei alte capitale din lume, adică a unui loc în care vin oameni din toată ţara. Mi-a luat ceva timp să mă prind că „Miticii” despre care e vorba mereu în Cluj, sunt de fapt originari din Timişoara, Iaşi, Cluj etc. Cred că Bucureştiul azi este mult mai „welcoming” decât acum 15 ani. Vorbind de industria muzicală, calităţile de „self PR” nu ar trebui să îţi lipsească, mai ales în Bucureşti. Nu punctează nimeni modestia, dimpotrivă aş spune, aşadar noii veniţi ar trebui să înţeleagă foarte repede aceste lucruri ca să aibă şanse de reuşită. Mie mi-a luat ceva mai mult timp. Cu alte cuvinte, concurenţa este mult mai mare, aşadar, pe lângă pregătirea profesională, ai nevoie şi de acel „ceva” care să te scoată în evidenţă. În Bucureşti, acel „ceva” se numeşte tupeu, I guess.

Cum arată o zi „de muncă” pentru tine? Care îţi sunt priorităţile şi ce proiecte te atrag? Au existat şi perioade în care te implicai în orice proiect ţi se oferea?

– Nu am neapărat un standard de „zi de muncă”, sunt unul dintre acei norocoşi. O zi de muncă ar putea fi în platourile Pro Tv, câteodată chiar 14 ore, sau la repetiţii cu Gigi Căciuleanu pe o scenă de teatru din Bucureşti, sau în studio cu instrumentele mele făcând muzică, lucrând cu regizori de film sau de teatru, cu tineri cântăreţi sau instrumentişti etc. Viaţa mea profesională este construită în aşa fel încât am ajuns să dau „joburi” multor oameni. Îmi place să dau şanse unor oameni veniţi de nicăieri, să îi promovez sau să lucrez alături de ei, sau să descopăr instrumentişti talentaţi cu care să lucrez pentru diferitele mele proiecte. În acest moment, sunt implicat în mai multe proiecte, printre care aş aminti proiectul educaţional „Ce auzim când ascultăm muzică” iniţiat de George Enescu Festival, un spectacol de dans-video art-music marca Gigi Căciuleanu, lucrez intens la un album aniversar „Sensor 20 ani” şi la Vocea României ca producător muzical & head of band. Deci aş spune ca mă atrag proiecte diverse, cultural-underground-mainstream-nişă. Nu au existat niciodată perioade în care să fac orice pentru bani, am preferat să mor de foame, sincer, pentru că au existat şi momente de acest gen, dar am avut întotdeauna noroc de prieteni care mi-au susţinut ideile şi care au fost alături de mine.

Ai observat schimbări majore în generaţiile de artişti de astăzi, faţă de generaţia ta?

– Schimbările au legătură cu evoluţia digitală, cu faptul că în ziua de azi nu ai nevoie de mai mult de un smartphone ca să faci muzică. Există hituri mondiale care s-au scris pe smartphone, ceea ce în 2000 ar fi părut de domeniul SF. Acest lucru a influenţat modul în care ne raportăm la muzică, şi bineînţeles că a creat o generaţie de cvasiartişti, respectiv beat makers, producers, cu care brusc am devenit coleg. Noroc că pentru mine muzica este un playground, aşadar toată lumea e binevenită, dar de fapt aici apare un conflict între generaţii. Cei vechi, cu şcoală, cu patalama, îi recunosc cu greu pe cei noi, cu tabletă. Am discuţii adeseori cu cei din generaţia mea pe aceste teme, legate de reuşitele unor „artişti” pe care nu-i recomandă nimic, legate de succesul dj-ilor azi, etc.

Cu ce aşteptări ieşeai tu din facultate, cu ce aşteptări vin tinerii de astăzi la tine la studio, de exemplu? Au aşteptări reale, sau vor totul aici şi acum chiar şi cu compromisuri?

– Am ţintit supersus de fiecare dată, şi am reuşit, mai pe scurt. Când am plecat la Bucureşti, ne doream să facem un spectacol de percuţie – teatru – dans în cel mai renumit teatru din România (cum ştiam noi, adică la „L.S. Bulandra”). După trei luni făceam asta. Tinerii azi vor să se audă la radio, în primul rând, şi vor vizibilitate maximă pe social media. Dacă poţi să faci asta pentru ei eşti interesant, dacă nu, nu prea. La studioul meu vin doar cei cu care vreau eu să colaborez, la invitaţia mea, eu nefăcând producţie muzicală de masă, sau hituri de radio (nu prea multe, adică). Am discuţii multe cu cei tineri, colaborez cu personaje şi artişti superinteresanţi, tineri, foarte creativi şi cu idei noi, mult mai relaxaţi decât noi la aceeaşi vârstă, evident.

Alături de actorul Marius Manole, în timpul atelierului „Ce auzim când ascultăm muzică”/Foto: Andrei Gîndac

Biografia ta dezvăluie un drum foarte muncit până la a ajunge la profesionalismul pe care îl dovedeşti în prezent. Ce le spui copiilor care vor să ajungă artişti profesionişti? Ce le-ai spune părinţilor acestor copii?

– Le-aş spune aşa: „Dragi copii, art is a business. Don’t miss the business part”. Iar părinţilor le transmit că industria muzicală este, până la urmă, ca orice altă industrie. Dacă aveţi un copil cu aptitudini muzicale, ar fi păcat să îl faceţi avocat, doar pentru că artiştii par nişte oameni neserioşi. Şi se câştigă şi mulţi bani din asta. De fapt, toţi artiştii ne dorim succes, bani, faimă, într-un fel sau altul. Evident, unii ar vrea să cânte la Metropolitan Opera din New York, alţii la Hanul Drumeţului, unii ar vrea să câştige Oscarul, alţii Ursul de Aur, dar până la urmă e vorba despre succes şi bani.

În această vară, alături de actorul Marius Manole, ai susţinut mai multe ateliere („Ce auzim când ascultăm muzică”) de împrietenire a elevilor din Bucureşti cu muzica clasică. Ce ai descoperit despre noua generaţie de ascultători? Avem motive de îngrijorare sau nu este totul pierdut? Cât de greu a fost să le captaţi atenţia?

– Tinerii cu care ne-am întâlnit erau evident cei interesaţi de subiect. Sunt foarte deschişi, comunicativi, cu un vocabular dezvoltat. Am vorbit cu ei despre interpretarea muzicală, am găsit împreună caracteristici ale artei interpretative, am ascultat Bach, Mozart, dar şi Satra Benz şi Tiesto. Un atelier interactiv, din care cu toţii am ieşit câştigători. Copiii cu siguranţă au descoperit lucruri noi legate de muzica clasică, iar noi ne-am calmat cu privire la viitor, aş spune. Am mare încredere în capacitatea celor tineri de a înţelege lucrurile şi de a gândi out of the box.

Când viața bate filmul, teatrul, show-ul, tot

Paul Ilea este un muzician român, artist deţinător al numeroase premii, compozitor de muzică de film, producător şi DJ, producător muzical la talent-show-ul Vocea României şi fondator al Kult Studio Production. Şi-a început formarea în muzică de la vârsta de şase ani, cu studiul viorii, însă primul său contact cu un instrument muzical a avut loc la vârsta de trei ani, când bunica sa i-a dăruit o chitară. A studiat primii 12 ani la Şcoala de Muzică „Sigismund Toduţa” din Cluj-Napoca, unde de la vârsta de 11 ani a început şi studiul pianului. La doar 10 ani interpreta rolul lui Peter Pan în stagiunile 1986-1987 la Opera Româna din Cluj-Napoca, în musicalul „Povestea micului Pan”. A studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, compoziţie-pedagogie muzicală. Cea mai puternică influenţă asupra lui a avut-o Constantin Râpă, profesorul şi dirijorul faimosului cor de muzică contemporană Antifonia, din care Paul a făcut parte încă din primul an la Academie, având astfel ocazia să meargă în turnee în Europa şi să cânte alături de Yehudi Menuhin, Viena Radio Orchestra etc.

În ultimul său an la academie, Paul Ilea a devenit compozitor şi apoi membru al grupului Hans’n’Feet, o trupă de body-music, care ulterior şi-a schimbat numele în Sensor, un band care a revoluţionat showbizz-ul românesc, întrucât se baza pe o idee cu totul inovatoare: un mix de sunete electronice şi percuţie pe instrumente neconvenţionale, ceea ce le-a adus numeroase premii precum CD Radio Award pentru Cel mai original grup Sensor în 1999, Premiul MTV pentru single-ul Help Yourself în 2005, Best Sound Award la Romanian Music Awards în 2009, VIP Music Award pentru Cea mai bună trupă în 2011 şi nominalizarea la Cel mai bun artist Electronica la AIM Music Awards California, SUA 2013. Ca lider al bandului, Paul a compus muzica pentru albumele Sensor, începând cu primul album „Lands”, primul album world-fusion produs vreodată în Romania, lansat într-un show la care a colaborat cu Tudor Giurgiu, la Opera Naţională din Bucureşti, urmat de cinci alte albume printre care „U.S.B. – Urban Symphonik Beats” lansat în 2013. Alături de Sensor a împărţit scena cu artişti precum: The Prodigy, Busta Rhymes, Korn, Kylie Minogue, Scorpions, Faithless, Chicane etc.

Lumea teatrului a îmbrăţişat şi ea perspectiva lui Paul Ilea când, alături de trupa Sensor, a realizat „Sakadat Extrasensorial” în 2001, un show neconvenţional de percuţie – atitudine – dans contemporan, care s-a bucurat de succes în două stagiuni la Teatrul „L.S. Bulandra” şi una la Teatrul Naţional Bucureşti, a beneficiat de un turneu naţional în cele mai importante zece teatre din ţară, un performance la Festivalul Filmului de Dragoste de la Mons, Belgia, şi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Paul a compus în întregime muzica, a fost performer şi stage-director împreună cu regizorul Dan Chişu.

Colaborarea cu maestrul Gigi Căciuleanu a început în 2013, când Paul a compus muzica pentru „Folia, Shakespeare & Co”, spectacol de teatru dans în regia şi coregrafia lui Gigi Căciuleanu. Spectacolul a fost lansat şi sub forma unui film de televiziune, ceea ce i-a adus lui Paul Premiul UCIN 2014 pentru Cea mai bună Muzică Originală. Paul a înfiinţat în 2008 casa de producţie Kult Studio Production, alături de colegii din trupa Sensor. A colaborat cu diverşi artişti precum Maia Morgenstern, Ovidiu Lipan Ţăndărică , Coolio, Damian Drăghici, Mara, Inna, Haddaway, Lora, Cezar Ouatu, etc.

În ceea ce priveşte muzica de film, Paul a compus coloana sonoră pentru scurt sau lungmetraje precum „Deaf Sounds”, „Şi caii sunt verzi pe pereţi” (care i-a adus nominalizarea la Premiile Gopo în 2013 pentru Cel mai bun Soundtrack) sau „Planşa” (care i-a adus încă un Premiul UCIN 2014 pentru Cea mai bună muzică originală). În 2012 a hotărât să dezvăluie publicului abilităţile sale de dj – programmer – live electronics performer şi a pus bazele proiectului muzical solo MONGOL, având numeroase performance-uri în cluburile din Romania şi o serie de release-uri. Mai mult, de-a lungul timpului, Paul a fost implicat şi în advertising atât prin producţiile audio, cât şi video (pentru campanii precum J&B City Remix 2011, Ciuc SUMMER 2010 etc). În 2013 a fost music supervisor pentru producţia Universal Pictures – „Scorpion King 4”. Din 2014 Paul Ilea a început colaborarea ca producător muzical şi lider al bandului pentru talent-show-ul „Vocea României”.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

one × one =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te