Pensiile – marele iceberg care se apropie

Ceea ce mă miră cel mai mult în vâltoarea datului cu părerea despre sistemul de pensii din România și despre importanța sau nu a pilonului II este lipsa oricărei dezbateri serioase, academice, despre pensiile din România, care este sistemul actual, de ce s-a ajuns aici, sau care sunt provocările pe care ni le rezervă viitorul nu atât de îndepărtat.


Acum 15 ani, am făcut o cercetare pe domeniul pensiilor, atașată tezei de doctorat, din care a reieșit o analiză dedicată transformării sistemului de pensii. Lucrarea este un model de echilibru general, în care am analizat efectul asupra nivelului total al activelor, al consumului și al investițiilor al modificărilor propuse pentru un sistem de pensii similar cu cel României.

De altfel, toți parametrii simulării au fost calibrați pe datele obținute în urma unui studiu în 36 de mii de gospodării din România în 1997 și 1998.

Avem 9 pensionari la 10 salariați, foarte aproape de o rată de dependență economică de 1 la 1.

Cum s-a ajuns aici

Care erau atunci, în anul 2000, cele mai importante provocări și care erau modificările legislative propuse? România de la sfârșitul anilor ’90 se confrunta cu o criză demografică, cu o populație îmbătrânită și cu o natalitate scăzută, deci mult mai aproape de profilul demografic occidental. Din păcate, asemenea mai tuturor țărilor care au fost în sfera fostului imperiu comunist, economia acestor țări seamănă mult cu cea a țărilor subdezvoltate.

Cu din ce în ce mai mulți pensionari și o reducere masivă a celor care plăteau efectiv contribuțiile, sistemul de pensii „pay-as-you-go”, adică un sistem în care contribuţiile celor activi servesc la plata în același moment de timp a celor care sunt la pensie nu avea cum să supraviețuiască pe termen lung.

Pentru aducere aminte, restructurările industriale din anii ’90 s-au făcut cu compromisul plecării la pensie anticipate a unei mari părți a forței de muncă, care fie a rămas la pensie, fie a continuat să lucreze la negru, mărind pe de o parte numărul pensionarilor și reducând masiv numărul celor care contribuiau în sistemul de pensii.

În 1990, dintr-o populație activă de 11,2 milioane, 10,5 milioane erau contributori la sistemul de pensii, pe când şase ani mai târziu, în 1996, doar 6 milioane de persoane din cei 10,9 activi mai contribuiau. În același timp, numărul pensionarilor a crescut de la 3,2 milioane în 1990 la 5,3 în 1996. În concluzie, rata dependenței (numărul celor care contribuie raportat la pensionari) s-a redus de la 3,6/1 la 1,1/1.

În plus, în sistem, așa cum era el definit înainte de reformă, pensia era calculată pe baza celor mai buni 5 ani din ultimii 10 ani de serviciu, făcând posibile numeroase abuzuri prin creșteri nejustificate ale salariului în ultimii ani de activitate pentru a obține o pensie mai mare.

Avem 9 pensionari la 10 salariați, foarte aproape de o rată de dependență economică de 1 la 1. Din punct de vedere regional, extremele sunt Bucureștiul cu o număr de 5 pensionari la 10 salariați și judetul Teleorman cu 17 pensionari la 10 salariați.

 

Ce se propunea?

În primul rând, măsuri pentru creșterea numărului de participanți în sistem și a duratei de cotizare. Odată cu creșterea duratei de viață, pentru a păstra un oarecare echilibru în sistemul de pensii este nevoie de creșterea perioadei de cotizare sau, implicit, a vârstei de pensionare. Vârsta de pensionare este astăzi stabilita la 63 de ani pentru femei și la 65 de ani pentru bărbați.

Mai apoi, o mai bună corelare între contribuții și valoarea pensiei. Fără să introducă o modificare în sistemul propriu-zis, păstrând plata pensiilor actuale din contribuțiile colectate în același moment, un calcul al pensiei bazat pe întreaga durată de cotizare și pe o valoare a unui punct de pensie legată de salariul mediu din economie aduce o responsabilizare a contribuțiilor și a colectării, precum și o echitate socială față de pensionari.

Date Eurostat : Deteriorarea raportului de dependență economică a persoanelor inactive, conform datelor Eurostat arată că, în anul 2040, se va ajunge la 137 de inactivi la 100 activi.

Ca un punct aparte, vreau să subliniez ceva ce nu va fi pe placul unor libertarieni, că sistemul de pensii este, în esența lui, un sistem redistributiv. Este menit să asigure un trai decent celor care au avut venituri mai mici și să dea o sursă în plus de venit celor care au avut venituri mari. De aceea, în unele țări, contribuțiile la pensie sunt plafonate pentru salariile mari, pensia fiind pentru aceștia doar una din sursele lor de venit odată ce au împlinit vârsta pensionării.

Și nu în ultimul rând, s-a preconizat introducerea, pentru cei sub 35 de ani la vârsta reformei, a unui sistem de pensii bazat pe acumulare de fonduri. Și anume, o parte din contribuție se va depune pe toată durata vieții active într-un fond administrat privat, iar acești bani se vor acumula și vor crește, ca urmare a investirii lor cu precauție, și vor fi plătiți sub forma de anuitate odată cu ieșirea la pensie.

Am menționat noțiunea de precauție. Statul se constituie în garant final al investiției în fondurile de pensie, așa că sunt impuse reguli stricte pentru funcționarea lor. Sunt administrate privat, nu cred că ar trebui să fie o dezbatere aici, pentru că statul este de cele mai multe un administrator sub-optimal (ca sa fiu amabil). Grija față de persoanele ieșite la pensie, posibilitatea ca ele să aibă o viață demnă și decentă este lucrul cel mai important, așa că trebuie pus în echilibru riscul pe care un fond de pensii și-l asumă cu garanția că pensionarii vor avea acces la investițiile lor.

Reforma s-a făcut pe bucăți și a durat mai mult decât se preconiza inițial ca să fie implementată. Și cred că deși a luat atâta timp să fie făcută, nu a avut parte de o dezbatere publică atât de necesară unei reforme care nu poate să aibă succes dacă nu este înțeleasă și susținută de cea mai mare parte a populației.

Când nu se reușește să se explice, în termeni cât de simpli, că pensia este un contract social între cei care lucrează astăzi și cei care sunt astăzi la pensie, și că cei care astăzi lucrează, și plătesc contribuții la sistemul de pensii se așteaptă ca acest contract să fie onorat, în aceeași termeni, peste 40 de ani când ei vor fi la rândul lor la pensie, sistemul nu poate fi unul echilibrat.

Comportamentul normal al cuiva care începe să se îndoiască de faptul că va primi o pensie când va atinge vârsta pensionării este să se sustragă, pe cat posibil, de la plata contribuțiilor. Și cum să ai încredere, atunci când sunt din ce în ce mai puțini cei care contribuie, din motive fie de scădere a natalității, fie cauzate de emigrarea în ultimii 10 ani a unei largi părți a populației active?

Acestor cauze obiective li se adaugă frecventele schimbări legislative, declarațiile cel puțin nefericite ale guvernanților, sau permanentul atac din ultimul timp la sistemele private sau administrate privat.

Care este situația astăzi și de ce este ea mai complicată ca în anii din urmă?

Avem 9 pensionari la 10 salariați, foarte aproape de o rata de dependență economică de 1 la 1. Din punct de vedere regional, extremele sunt Bucureștiul cu o număr de 5 pensionari la 10 salariați și județul Teleorman cu 17 pensionari la 10 salariați.

Practic, asta înseamnă că pentru a păstra bugetul pensiilor de stat în echilibru, la fiecare majorare a punctului de pensie care nu este corelată cu o creștere a salariilor ar trebui să se facă și o creștere a contribuțiilor. S-a făcut deja una, mascată, la începutul acestui an, prin aplicarea contribuțiilor la pensie la întregul salariu, fără plafonarea la 5 salarii medii brute pe economie, fără a avea însă un impact semnificativ.

Iar această mărire, datorită inconsistențelor fiscalității românești va duce la creșterea evaziunii, prin transformarea celor cu salarii mari în consultanți independenți, plătiți ca SRL sau ca persoană fizică autorizată, sau chiar a plății salariilor în alte țări cu impozitare totală mai favorabilă.

Bugetul de pensii nu este în echilibru, ci are un deficit prognozat de 22 miliarde de lei pentru 2017, adică undeva pe la 2.7 % din PIB. Ca să nu fie nicio confuzie, acest deficit nu este întâmplător, anul 2017 nu este unul excepțional. Deficitul bugetului de pensii este rezultatul unor politici greșite, de încurajare a ieșirii anticipate la pensie pentru a masca șomajul, de a nu corela punctul de pensie cu creșterea reală a salariului și de a încuraja emigrația (sau măcar a nu avea politici active de repatriere). Dacă inițial emigrația forței de muncă a avut un efect pozitiv prin sumele pe care cei care lucrează în străinătate le trimiteau în fiecare an acasă și prin efectul pozitiv pe care lipsa acestor cetățeni o are asupra cheltuielilor publice (șomaj, asigurări de sănătate, învățământ, etc) există și acest efect pervers asupra bugetului de pensii.

Deficitul bugetar de mai sus nu ține cont de pensiile speciale, care sunt plătite direct din bugetul de stat. Vorbim de o suma anuală, în 2017, care se ridică la aproximativ 5 miliarde de lei, în plus față de cele 22 de miliarde prognozate ca deficit al bugetului de pensii.

Față de toate aspectele negative menționate până acum, situația demografică este în continuare una îngrijorătoare, cu o populație în scădere, ajunsă la 19.5 milioane în 2017, cu 4 milioane de emigranți, și cu o natalitate din ce în ce mai scăzută.

Situaţia nu arată de loc bine dacă ne proiectam la orizontul anului 2030, când vor ieși la pensie „decrețeii”…

Cu toate aceste date în minte, recitind rezultatele simulărilor pe care le-am făcut, nu reușesc decât să mă conving că un fond de pensii contribuie la creșterea pensiei (a veniturilor) prin randamentul pe care îl aduce banilor investiți.

Pentru claritate, pilonul I nu are randament, nici nu are cum să aibă, el fiind doar o distribuție în același moment în timp a unor bani colectați de la contribuabili către pensionari. Valoarea punctului de pensie este o decizie politică, poate fi mai mare sau mai mică în funcție de interese de moment și de echilibrele bugetare din acel moment.

Banii investiți într-un fond de pensie reprezintă o sumă acumulată în funcție de contribuțiile din timpul vieții active, iar repartizarea lor după vârsta pensionării nu ține cu nimic de voința politică.

Problemele de astăzi ale sistemului de pensii, agravate exponențial de avalanșa de pensii speciale, nu pot fi rezolvate prin șuete la posturi de televiziune.

Rezolvarea lor cere o analiză atentă, ne-partinică, pentru a genera soluții viabile atât pentru cei activi (nivelul contribuțiilor) cât și pentru pensionari (nivelul pensiilor). Nu prin punerea unora împotriva celorlalți pentru efemere câștiguri electorale, ci prin consens și înțelegere a intereselor fiecăruia.

Și nu în ultimul rând, prin implicarea românilor care muncesc astăzi în străinătate, dar care ar putea foarte bine deveni pensionari în România în viitor. De interesele lor trebuie ținut cont atât în țară, cât ți la Bruxelles, pentru că problematica lor este astăzi una europeană și nu numai românească.

O reformă a sistemului de pensii care să adreseze măcar o parte din problemele enumerate mai sus trebuie să țină seama de pârghiile care se pot folosi. Deja rata contribuției la pensie este mare, deci nu prea e mare lucru de făcut cu ea. Ba chiar din contră, ar fi de dorit o oarecare reducere a ei pentru a încuraja cât mai multa lume să contribuie în sistemul pensiilor de stat.

Nu există soluții magice. Pentru pilonul I – „pay-as-you-go” –, orice soluție propusă trebuie să crească rata de participare în sistem, implicit a contribuțiilor, pentru a echilibra intrările din contribuții cu pensiile plătite.

Iată câteva sugestii, unele din ele din păcate nepopulare:

– Creșterea vârstei de pensionare către 67 de ani;

– Reducerea la maximum a pensiilor speciale, sau în orice caz renunțarea la modelul „benefits defined” în favoarea celui „contribution defined”. Dacă se doresc pensii speciale pentru anumite categorii de salariați, cel mai bine ar fi ca acestea să fie bazate pe utilizarea pilonului III, adică a unor pensii private facultative. În acest fel, angajatorul contribuie la un fond de pensii, iar angajatul va beneficia de aceste sume odată cu ieșirea la pensie. Dacă statul vrea să încurajeze un astfel de comportament o poate face prin deduceri de la impozitarea pe venit a sumelor investite în fondurile de pensii;

– Atragerea a cât mai multor contributori în sistemul de pensii, în special prin încurajarea repatrierii forței de muncă;

– Redarea încrederii în sistemul public de pensii prin consolidarea pilonului II și încurajarea antreprenorilor să economisească pentru pensie în acest cadru;

– Și, nu în ultimul rând, corelarea punctului de pensie cu realitatea bugetului de pensii, cu creșteri care să reflecte evoluția salariului mediu din economie și implicit a productivității și nu efemere promisiuni electorale care nu au cum să reziste testului timpului.

Costin Borc a fost vicepremier şi ministru al Economiei în Guvernul Cioloş. A studiat la Universitatea Politehnică din Bucureşti, a urmat un master şi doctoratul în SUA, unde a şi rămas mai mult timp. Timp de 15 ani, cariera sa a fost legată de grupul francez Lafarge. După încheierea mandatului guvernului Cioloş, a revenit în Grupul CRH, la sediul din Amsterdam.

 

  1. George says:

    Mi se pare destul de nefiresc ca dumneavoastră, fost ministru sa veniți si sa trageți, ulterior mandatului, semnale de alarmă. De ce nu ai fost radical cât ai fost pe „capră” și ai avut biciul in mâini. Sau de ce ai mai intrat in hora asta dacă știați ca nu puteți juca asa cum ați vrea?
    Sugestiile acum nu vi le mai ascultă nimeni. In romania jigodismul olitic e ca râia, se ia de la prima atingere. Iar cei au fost atinside PSD-DRagnea sunt morți. „Veninul le-a intrat in pile si ei nu aud decat cuvintele demiurgului care vin ca o avalansă: asta vrea…., asa sa se facă…. că altfel…Și tot așa și in final sare in aer eșafodul si scapă cine poate, ceilalți rămânând in balta de mizerie a „deflagrației” PSD-iste, marcată de jigodiile postcomuniste, 50+ și 60+, care l-au adus și care vor forma pătura de nesuportat a societății de nmâine: milogul pensionar, cu drept de vot irevocabil.
    Că nine zicea nenea Ioancu (așa cum îl citează un articol al acestui număr al revistei) „că nu mai e moral, nu mai sunt prințipuri, nu mai e nimic”

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

8 − 4 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te