Politica altfel: ameninţarea pantofului

Imagini cu care suntem mai puţin obişnuiţi au fost surprinse în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord în timpul revoluţiilor din 2011: mulţimi de oameni care flutură ameninţător încălţămintea, în timp ce le cer dictatorilor să plece. Nici măcar temutul lider al Statului Islamic nu a fost scutit de furia papucilor abătută asupra portretului său. Dar nu este o noutate şi nici măcar un fenomen specific Primăverii Arabe.


Text de Ana-Maria Gajdo

Încălţămintea poate spune multe despre noi: arată puterea noastră de cumpărare şi, în acord cu aceasta, un anumit statut social. Picioarele goale sau picioarele încălţate făceau diferenţa dintre sclav şi omul liber, dintre sărac şi bogat, în anumite momente din istorie. „Picioarele goale sunt umile. Dacă omul nu-şi permite pantofi, înseamnă că trăieşte în umilinţă sau sărăcie. Pantofii, pe de altă parte, sunt vehicule pentru mişcare şi sunt strâns legaţi de clasă şi statut, în întreaga lume. De fapt, istoria încălţărilor poate fi văzută parţial ca o istorie a diviziunii şi dezvoltării claselor” (DeMello, 2009).

Din păcate, conflictele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au adus mai multă sărăcie într-o regiune deja greu încercată: cei cinci ani de război au făcut ca 80 % din populaţia Siriei să trăiască sub pragul sărăciei, cu mai puţin de 2 dolari pe zi, per persoană; conflictul din Irak -început cu invazia SUA în 2003, a făcut ca aproape o treime din familii să trăiască în sărăcie; în Yemen, 4 din 10 oameni trăiesc în sărăcie; în Egipt, o treime din populaţia de 90 de milioane de locuitori îşi duce viaţa cu 1,90 de dolari pe zi (Ghafar şi Masri, 2016).

În Orientul Mijlociu a arăta talpa pantofului este semn de impoliteţe. Actul de a arunca cu un pantof către cineva sau de a-i arăta ameninţător un pantof este „incredibil de ofensator”. Talpa pantofului reprezintă mizeria şi a arunca un pantof înseamnă, de fapt, a arunca acea mizerie către o persoană. Profesorul Faegheh Shirazi de la Universitatea din Texas a explicat, pentru CNN, care-i treaba cu papucii: „aruncarea unui pantof sau lovirea cuiva cu un pantof sau arătarea tălpii pantofului, atunci când sunteţi aşezaţi şi aveţi picioarele îndreptate spre o altă persoană, sunt toate inacceptabile din punct de vedere cultural şi sunt considerate a fi o insultă gravă şi o înjosire a unei persoane” (Duke, 2013).

Pantoful irakian care a zburat către Bush Jr.

În 2008, în timpul unei conferinţe de presă la Baghdad, un jurnalist irakian a aruncat cu pantoful înspre preşedintele Bush Jr., fără a-l nimeri, însă. Intervenţia Statelor Unite în Irak începând cu anul 2003 a însemnat nu numai înlăturarea lui Saddam Hussein, ci şi dezmembrarea ţării pe criterii etnice şi religioase. „Teritoriul irakian a rămas intact numai sub conducerea dictatorilor care au condus această ţară cu un pumn de fier” (Kaplan, 2012). Aruncarea pantofului a fost modalitatea jurnalistului Muntadhar al-Zaidi de a protesta împotriva deciziilor luate de administraţia americană faţă de această ţară şi un mesaj nonverbal adresat preşedintelui american. Jurnalistul a fost condamnat la 3 ani de detenţie, după acest gest, dar pedeapsa a fost micşorată la 1 an. A fost eliberat mai devreme pentru bună purtare. „Când am aruncat pantoful în faţa criminalului George Bush, am vrut să exprim respingerea, refuzul faţă de minciunile acestuia, faţă de ocuparea ţării mele, dezaprobarea faţă de uciderea poporului meu. Refuzul de a accepta jefuirea bogăţiilor ţării mele şi  distrugerea infrastructurii ei”, declara al-Zaidi într-un interviu pentru The Guardian, în 2009.

Preşedintele SUA se fereşte de pantoful aruncat de ziaristul Irakian Muntadhar al-Zaidi (Baghdad, 2008)

Bush Jr., se pare, uitase că irakienii au obiceiul de a-şi exprima opiniile faţă de administraţia americană, în acest fel. Saddam Hussein dusese ofensa la un nivel mult mai mare: a dispus montarea unui mozaic cu chipul lui Bush-tatăl şi cu mesajul „Bush este criminal” la intrarea în Hotelul al-Rasheed din Bagdad, astfel încât să fie „călcat  în picioare” de orice vizitator, după intervenţia americană în conflictul din Golf, la începutul anilor ‘90. Pentru cei care nu cunosc semnificaţia culturală a unui astfel de gest, mozaicul a devenit „o capcană”: în noiembrie 2002, un membru al delegaţiei Naţiunilor Unite, venite să verifice existenţa armelor chimice în Irak, a călcat pe portretul liderul american.

Egipt: papuci contra promisiuni deşarte

Februarie, 2011. Încurajaţi de ceea ce s-a întâmplat în Tunisia, egiptenii ies pe străzi pentru a-i cere preşedintelui Hosni Mubarak să plece. Preşedintele octogenar simte că se află deja la finalul cariei sale şi îşi pregăteşte fiul, pe Gamal, să devină următorul lider al ţării, după ce i-a încredinţat un post important la conducerea Partidului Naţional Democrat. În ciuda faptului că sute de mii de oameni inundau Piaţa Tahrir din Cairo, Mubarak nu dorea să facă loc unui guvern de tranziţie, precizând într-un discurs televizat că este hotărât să rămână la putere până la alegerile programate pentru septembrie 2011. Supăraţi şi dezgustaţi că Mubarak nu vrea să îşi încheie „domnia” de peste trei decenii, egiptenii îşi scot pantofii pentru a-i răspunde.

Mesajul revoluţionarilor egipteni pentru Mubarak

Pe 11 februarie 2011 Mubarak a fost înlăturat de la putere. A fost judecat şi condamnat de mai multe ori în cei 6 ani care au trecut de la Revoluţie pentru moartea a 900 de protestatari, dar în martie 2017 a fost declarat „nevinovat” şi, drept urmare, eliberat.

În 2013, egiptenii şi-au scos din nou pantofii pentru a-l „întâmpina” pe Mahmoud Ahmadinejad, preşedintele Iranului, la acea dată. Acesta a sosit la Cairo la invitaţia primului preşedinte de după revoluţie, Mohamed Morsi. Întâlnirea a fost considerată „istorică”, în ultimele trei decenii relaţiile dintre cele două ţări fiind tensionate, mai ales că Egiptul a devenit casa şahului Mohamed Reza Pahlavi după Revoluţia Islamică din 1979. Deşi subiectul discuţiilor dintre cei doi lideri era situaţia actuală din Siria, egiptenii nu au văzut cu ochi buni apropierea dintre un lider şiit şi reprezentantul unei formaţiuni politice care reprezintă o mişcare sunnită, Frăţia Musulmană (Fox News, 2013).

Mai întâi, un refugiat sirian a aruncat cu un pantof către Ahmadinejad, tocmai pentru că Iranul sprijină guvernarea Assad şi, puţin mai târziu, egiptenii au protestat cu pantoful în mână în faţa Universităţii Al-Azhar, cea mai importantă instituţie de învăţământ sunnită. De altfel, Ahmed al-Tayyeb liderul universităţii şi moscheii Al-Azhar îşi exprimase opinia conform căreia Iranul ar trebui să nu mai intervină în politica unor state sunnite (Al-Arabiya, 2013).

Saleh, bătut simbolic cu pantofii

În Yemen, Revoluţia din 2011 s-a transformat într-un război civil care se desfăşoară şi în momentul de faţă, reprezentanţii ONU declarând la începutul anului 2017 că aici are loc cea mai gravă criză umanitară. Ali Abdullah Saleh, preşedintele ţării la momentul izbucnirii revoluţiei, a fugit în Arabia Saudită în 23 noiembrie 2011.

Irakienii au o tradiţie în a-şi exprima opiniile faţă de administraţia americană

În Yemen, portretul lui Saleh a fost distrus în bătaia cu papuci

Şi Saleh a primit un mesaj din partea locuitorilor ţării sale: portretul său a fost distrus în bătaia cu papuci, într-un context mai puţin obişnuit. Femeile yemenite au luat parte în număr mare la protestele din 2011 şi sunt implicate activ în politică, mulţi bărbaţi yemeniţi susţinându-le în demersurile lor. Saleh, însă, le-a mustrat şi a declarat – deşi era privit de Occident ca un preşedinte care susţine secularismul – că ceea ce fac ele este „ne-islamic” (Antelava, 2011). Ironia este că partidul islamist de opoziţie, Islah, era o forţă în mobilizarea femeilor.

Siria: un pantof pentru Assad-tatăl, mai mulţi contra Assad-fiul

În Siria, încă de la primele proteste, pantoful a fost scos din picioare şi îndreptat către portretele liderului Bashar al-Assad. Şi în câteva capitale europene, cum ar fi Londra sau Atena, protestatarii sirieni au scos pantoful într-un gest de sfidare a liderului sirian.

În 2012, în provincia Idlib, controlată de „rebeli”, un pantof a fost lipit de o statuie a fostului preşedinte Hafez al-Assad, aflată în faţa Muzeului Maaret al-Numan.

În multe culturi, nu numai în cea arabă, pantofii trebuie lăsaţi la intrarea în lăcaşul de cult sau la intrarea în casă. Musulmanii se spală pe picioare întotdeauna înainte de a intra în moschee; în Vechiul Testament, Dumnezeu i-a cerut lui Moise să calce desculţ pe pământul sfânt, iar în Creştinism obiceiul de a spăla picioarele cuiva este semn de umilinţă. Conform Noului Testament, Isus a spălat picioarele Apostolilor, iar Papa face acest gest în fiecare an, pentru deţinuţi, refugiaţi, pentru alţi oameni aflaţi într-o situaţie mai grea. „Pentru creştinii care practică acest lucru astăzi, intenţia este aceea de a fi  mai aproape de Isus şi de a-i umple cu un sentiment de umilinţă şi slujire, un serviciu adus comunităţii” (DeMello, 2009, p.31).

În Primăvara Arabă, „ameninţarea pantofului” a fost cea mai simplă şi mai eficientă metodă a protestatarilor de a-şi arăta dispreţul faţă de dictatori, un mesaj puternic, non-verbal, înţeles de  toţi cei care deţineau „codul” acestei comunicări.

În Primăvara Arabă, „ameninţarea pantofului” a fost cea mai simplă şi mai eficientă metodă a protestatarilor de a-şi arăta dispreţul faţă de dictatori

Ana-Maria Gajdo este doctor În Istoria Europei la Sapienza Università di Roma (Italia). A debutat în presă la Televiziunea Tîrgu-Mureş, unde a fost reporter, editor, producător executiv. A lucrat la mai multe posturi locale de televiziune şi în presa scrisă, la ziarul „24 Ore Mureşene” şi, pentru scurtă vreme, la ziarul Adevărul.

Referinţe bibliografice

  1. ***, „Ahmadinejad meets with Morsi in Cairo, flees shoe-throwing protester in mosque”, Associated Press for Fox News World, 05.02.2013, [http://www.foxnews.com/world/2013/02/05/ahmadinejad-arrives-in-cairo-first-visit-by-iranian-leader-since-17.html].
  2. ***, „Al-Azhar tells Ahmadinejad: ‘Iran must not interfere in the Gulf’, Al-Arabiya, 05.02.2013, [https://www.alarabiya.net/articles/2013/02/05/264489.html].
  3. ***, „Bush Iraqi shoe attack: Why didn’t the Secret Service take a loafer for the president?”, Mail Online, Mail Foreign Service,  17.12.2008, [http://www.dailymail.co.uk/news/article-1094654/Bush-Iraqi-shoe-attack-Why-didnt-Secret-Service-loafer-president.html].
  4. ***, „EU sanctions on Syria to take effect today”, AFP-Times of Malta, 10.05.2011, [https://www.timesofmalta.com/articles/view/20110510/world/EU-sanctions-on-Syria-to-take-effect-today.364567].
  5. Adel Abdel Ghafar, Fraus Masri „The persistence of poverty in the Arab world”, Al Jazeera,  28.02.2016, [http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2016/02/persistence-poverty-arab-world-160228072928685.html].
  6. Alan Duke, „Why shoe throwing is ‘incredibly offensive’”, CNN, 7.02.2013, [http://edition.cnn.com/2013/02/06/world/meast/shoe-throwing-significance/index.html].
  7. Brian Palmer, „Voting With Their Feet”, Slate, 15.12.2008, [http://www.slate.com/articles/news_and_politics/explainer/2008/12/voting_with_their_feet.htm]
  8. http://www.iraqjournal.org/journals/021118.html
  9. Margo DeMello, Feet and Footwear A Cultural Encyclopedia, Greenwood Press, 2009, Santa Barbara, California.
  10. Muntazer al-Zaidi, „Why I threw the shoe”, The Guardian, 17.09.2009, [https://www.theguardian.com/commentisfree/2009/sep/17/why-i-threw-shoe-bush].
  11. Natalia Antelava, „Yemen protests: Women take centre stage”, BBC News, 21.04.2011, [http://www.bbc.com/news/world-middle-east-13140438].
  12. Richard Pendlebury, „Leave! Leave! Fury of millions as Mubarak defies his nation and says he is NOT going to quit immediately”, Mail Online, 11.02.2011, [http://www.dailymail.co.uk/news/article-1355553/Hosni-Mubarak-speech-President-defies-Egypt-says-quit.html].
  13. Robert Kaplan, Răzbunarea Geografiei – Ce ne spune harta despre conflictele viitoare şi lupta împotriva destinului, Editura Litera, Bucureşti, 2012.

 

 

Autor:

Revistă de cultură și gândire strategică

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

nineteen + three =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te