Portretul luptătorului stradal la tinereţe


Sunt tineri, dinamici, gălăgioşi şi îi mână credinţa că sunt meniţi să schimbe lumea. Se autodefinesc anticapitalişti şi adesea sunt lipsiţi de un contract de muncă, dar fără să-şi dea seama, stilul lor de viaţă dă naştere unei profesii. Îi găseşti la orice protest cu oarecare anvergură, indiferent de cauză. Ei sunt luptătorii urbani, aşa zişii hacktivişti. Meseria lor e strada: provocarea şi organizarea haosului în manifestaţii.

Între ei, luptătorii „Anonymus” sunt, aşa cum le spune numele, dificil de identificat. Un site asociat “Anonymus” descrie grupul ca fiind ” o adunare de internet cu o structură de comandă foarte slabă și descentralizată care funcționeazã pe bază de idei, mai degrabă decât prin directive “. Membrii “Anonymus” s-au făcut cunoscuţi printr-o serie de atacuri cibernetice. Obiective: agenţii guvernamentale, site-uri de pornografie infantilă, agenţii de protecţie a drepturilor de autor, corporaţii. Acţiuni ilegale în urma cărora zeci de persoane au fost arestate în SUA, Marea Britanie , Australia , Olanda , Spania și Turcia.

Treptat, activităţile “Anonymus” s-au diversificat. Organizaţia a devenit implicată în mişcări de stradă în Europa, SUA, dar şi în Turcia şi în ţãrile răvăşite de Primăvara Arabă.

Grupul e prezent şi în România. Individualităţile lui sunt ascunse, dar hacktivişti declaraţi activează şi neprotejaţi de anonimat. Două nume au fost mediatizate în ultima perioadă. Claudiu Crăciun, unul dintre liderii neoficiali ai mişcării de protest faţă de exploatarea minieră de la Roşia Montană, a fost citat ca făptuitor în dosarul vandalizării autoturismului ministrului Culturii, Daniel Barbu. Alături de Crăciun este urmărit penal şi activistul profesionist Alexandru Alexe.

O mască devenită simbol

O mască devenită simbol

Alexe este un hacktivist la vedere şi foarte vocal. Despre sine, spune că este “proletar, ca majoritatea oamenilor din această ţară”. Prezenţa la mitinguri o motivează prin dorinţa de a schimba “un sistem care produce în continuu acelaşi tip de om politic corupt”. A fost activ în mişcările de stradă din ianuarie 2012 îndreptate împotriva preşedintelui Băsescu, iar acum este una dintre vocile mitingurilor săptămânale din Bucureşti care resping investiţia de la Roşia Montană, proteste antiguvernamentale şi anti USL.

Tineri ca Alexandru Alexe menţin viu spiritul revoltei, cel puţin în componenta sa provocatoare. Pe o postare pe blog prin care chema la o mobilizare a protestatarilor înaintea zilei de 1 decembrie 2012, Alexe sintetiza filozofia luptătorilor stradali: “Dragi politicieni, Piaţa Universităţii a fost doar începutul! Aţi uitat oare că Piaţa Universităţii este peste tot?! Piaţa e în noi, o purtăm zilnic în suflet şi ne dă forţă; forţa de a lupta cu voi. Nu am uitat umilinţele, nu am uitat frigul, nu am uitat rânjetele arogante, nu am uitat promisiunile neîmplinite, nu am uitat amenzile, bătăile, gazele şi hărţuirile, nu am uitat banii furaţi şi vieţile distruse”.

Mesajele postate pe reţelele de socializare ale hacktiviştilor sunt cel mai adesea non-violente. Totuşi, aparenta implicare a lui Alexe şi Crăciun în incindentul soldat cu bruscarea ministrului Culturii dovedeşte că lucrurile le pot scăpa de sub control chiar şi unor profesionişti ai ambuscadei stradale. Asta dacă nu cumva folosirea unui nivel minim de violenţă fizică în acţiunea din 17 octombrie 2013 îndreptată împotriva demnitarului a fost premeditată. Protestatarii au blocat atunci autoturismul în care se afla ministrul. În învălmăşeală, l-au brucat uşor pe ministru şi au spart luneta maşinii acestuia. Barbu a reuşit să plece datorită intervenţiei forţelor de ordine – poliţişti şi jandarmi, sosiţi de urgenţă la faţa locului.

Hacktiviştii sunt conştienţi de riscurile profesiei. Pe de altă parte încearcă să-i îndrume pe protestatarii de conjucură astfel încât aceştia să aibă cât mai puţin de suferit. Într-un material propagat pe internet, Alexandru Alexe oferă un manual de protecţie a “civililor”. “Salutare tuturor!”, scrie el. “Am promis încă de aproape un an de zile, din timpul protestelor din ianuarie 2012, că voi face un mini-ghid de protest, cu sfaturi utile şi informaţii vitale. Ştiu că, dacă ar fi circulat acest ghid în acele zile haotice, mulţi ar fi scăpat din haosul acela nevătămaţi şi pentru asta îmi cer scuze”.

Frica este cel mai mare duşman al iniţiativei. Dacă ne este teamă, nu vom avea iniţiative de succes. Vorbesc de teama de eşec, teama de amenzi, teama de penibil, teama de parinţi, teama de interviuri, teama de bătăi, teama de succes etc

Alexandru Alexe

Pe mai multe pagini el înşiră concluziile la care a ajuns “în anii de colaborare cu mişcare Anonymous, atunci când am lucrat împreună cu băieţii din Rusia la elaborarea unor ghiduri practice aplicate cu succes încă de pe vremea protestelor din Tunisia”.

Minighidul protestatarului e de găsit pe blogul lui Alex: attrexx.wordpress.com. Sunt sfaturi utile date celor care doresc ca protestul lor să fie cât mai eficient, dar vor să rămână în zona de protecţie. Aşa încât hacktivistul le recomandă simplilor activişti, chiar dacă pierd astfel ocazia de a prinde poze bune, să se îndepărteze de zonele de violenţă. “Asta în cazul în care nu eşti profesionist, caz în care direcţia este inversă”, spune Alexe.

Un bun protestatar, în viziunea luptătorilor stradali, nu socializează, nu face bisericuţe. Misiunea lui este să sară, să cânte, să scandeze. În caz de intervenţie a forţelor de ordine, protestatarul, dacă e băiat, va lua o fată lângă el, nu va alerga, va comunica cu jandarmii şi va ţine mâinile la vedere. Astfel va evita să fie lovit. Dacă asta totuşi se va întâmpla, victima să nu se apere cu antebraţele pentru că riscă fracturi. “Ghemuiţi-vă şi paraţi loviturile cu spatele, mai bine “ranforsat” anatomic. Filmaţi tot. Nici nu pot să accentuez cât de importante sunt documentările făcute de cetăţeni!”, scrie Alexe, care îi ghidează pe protestatari către site-uri care îi învaţă să facă transmisiuni live pe Internet de pe telefonul mobil (astfel jandarmii nu le pot formata cardurile).

Ghidul publicat online de hacktivistul bucureştean oferă sfaturi de evitare a aşa numitelor “extracţii” de persoane practicate de forţele de ordine. Autorul spune că a scăpat personal de 4-5 încercări de extracţie în 2012, aşa încât sfaturile sale par funcţionale. Abilităţile sale de evitare a forţelor de ordine nu i-au fost, totuşi, întotdeauna de folos. În ziua de 10.07.2012, în Piaţa Universităţii, Alexandru Alexe purta un tricou inscripţionat cu mesajul “Jandarmeria apără Hoţia”. Sloganul nu a fost bine primit. “Azi am fost târât ca un câine prin Piaţă, agresat fizic, psihic şi verbal, mi s-au inventat învinuri, mi-a fost formatat cardul abuziv, am fost interpelat de un ofiter de legătură Poliţie-Servicii, amendat de 2-3 ori (naiba mai ştie?), apoi agresat în drum spre casă de nişte indivizi, telefon aruncat din autobuz, buza spartă, ochelarii pierduţi”, relata el pe blog la finele unei zile în care trăia mulţumirea că a luptat pentru libertate. În consens cu credinţa sa: “Frica este cel mai mare duşman al iniţiativei. Dacă ne este teamă, nu vom avea iniţiative de succes. Vorbesc de teama de eşec, teama de amenzi, teama de penibil, teama de parinţi, teama de interviuri, teama de bătăi, teama de succes etc”. Pericole moderne pentru o generaţie modernă de revoluţionari.

Protestatarii de profesie scriu ghiduri de „bune practici” în gherila urbană

Protestatarii de profesie scriu ghiduri de „bune practici” în gherila urbană

Nesupunerea civică e în carte: Protestatarul

Adi Dohotaru este unul dintre activiştii recunoscuţi ai mediului civic tanar, al noului val. Anul trecut a publicat o lucrare intitulată „Protestatarul, o istorie participativă”, in care vorbeste despre proteste şi protestatari, explică viziunea sa asupra mişcărilor de stradă, de ce sunt ele posibile, necesare şi eficiente.

„Activistul protestatar este oarecum diferit de intelectual, cu perspectiva sa auctorială, în sensul în care acţionează orizontal, dintr-o perspectivă militantă conştientă, ceea ce înseamnă asumarea unei parţialităţi de vederi. Activistul generic nu are pretenţia conferirii unui orizont de sens, nu “explică” ori “analizează” lucrurile dintr-o poziţie verticală, de “sus, de unde s-ar vedea orizontul. […] Pretenţia intelectualului este de a fi în afara jocului, ca antrenor, arbitru ori spectator, care observă imaginea de ansamblu. La un astfel de ghidaj trebuie renunţat, oricum, percepţia asupra rolului vizionar al intelectualului este în declin. Cu toate acestea, în spaţii provinciale ca cel românesc, mai există acestă aşteptare şi pretenţie că intelectualul ar putea îndeplini o funcţie de leadership moral.”

„Dincolo de concepţiile mele socialiste (în sens larg), am ajuns la un protest şi la practica nesupunerii civice citindu-i pe Hanry David Thoreau, cel care a propus conceptul, apoi Mahatma Gandhi, Martin Luther King, dar şi scrierile altor reprezentanţi radicali din cadrul unor mişcări altermondialiste, care au continuat ori îmbogăţit demersurile scriitorului anarhist american. Încă din primul an de facultate, mi-a rămas impregnat eseul lui King scris pe marginile unui ziar într-o închisoare din SUA. King a fost arestat ca urmare a unei demonstraţii împotriva segregării rasiale care nu era autorizată de autorităţi. El a explicat, lipsit de podoabe, acţiunile directe de acest fel prin faptul că există o diferenţă între lege şi justiţie şi între legi juste şi legi nejuste.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

four × five =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te