„Prefer singurătatea de azi, în locul solidarităţii opresive de ieri”

Interviu realizat de Cristina Beligăr cu Pascal Bruckner, romancier şi eseist


Distribuie articolul

Niciodată nu vom putea eradica extremismul, dacă tot ce facem este să trimitem soldaţi să lupte împotriva grupărilor teroriste, consideră filozoful şi scriitorul Pascal Bruckner, prezent la începutul lunii februarie în Cluj-Napoca cu ocazia conferinţei „Europa faţă în faţă cu islamul radical şi cu Imperiul Rus”. În ultimul an, Pascal Bruckner a avut numeroase apariţii publice în care îşi argumentează teza enunţată în cartea „Rasismul imaginar – Un racisme imaginaire, islamophobie et culpabilité” (Editura Grasset) unde, după cum consemna jurnalistul Matei Vişniec pentru RFI în 2017, eseistul francez denunţă ambiguităţile unor termeni şi laşitatea unor politicieni. Sub focul criticilor se află în primul rînd conceptul de „islamofobie”.

„Fiecare generaţie trebuie să răspundă unui număr de probleme grele care i se pun şi pe care apoi le lasă generaţiilor viitoare.”

„În Franţa, dar şi în alte ţări occidentale, s-a ajuns la un fel de situaţie sufocantă: cum îndrăzneşti să critici, de exemplu, religia musulmană, rişti să fii acuzat de islamofobie sau chiar de rasism şi de incitare la ură. Pascal Bruckner nu neagă faptul că, uneori, musulmanii sunt victime ale urii, ceea ce denunţă fără echivoc. În acelaşi timp, însă, el arată cum a fost folosită acuzaţia de islamofobie, cu o mare abilitate de altfel, pentru a bloca orice critică adusă islamului. Toate religiile trebuie să fie trecute prin filtrul critic, consideră Pascal Bruckner. Catolicismul, iudaismul au fost abordate critic la timpul lor. Mai greu stau însă lucrurile cu islamul, aceasta şi datorită faptului că islamul a beneficiat de complicitatea unei anumite stângi radicale şi dogmatice, mai precis a islamo-stângiştilor”, explică jurnalistul Matei Vişniec.

În ceea ce îl priveşte pe eseistul Pascal Bruckner, acesta consideră că extremismul trebuie prevenit prin educaţie religioasă. Promovarea multiculturalismului şi a toleranţei religioase nu apără o ţară în faţa terorismului. Multiculturalismul în stil britanic a dat greş. Britanicii au fost atât de toleranţi faţă de Legea Sharia, încât ţara lor este înţesată acum de salafişti, acei reprezentanţi ai ramurii reformatoare ultra-conservatoare în interiorul islamului sunit. „Nu există bine sau rău când vorbim despre integrarea musulmanilor în societatea occidentală. Pentru că niciun model social nu poate combate terorismul”, spune Pascal Bruckner.

În dialogul pe care l-am avut cu filozoful şi scriitorul francez, înainte de conferinţa organizată de Institutul Francez din Cluj-Napoca şi Universitatea „Babeş-Bolyai”, am vorbit despre duşmanii libertăţii, dar şi despre lumea de mâine şi viitorii ei lideri.

SINTEZA: La începutul lunii februarie, un grup de creştini fundamentalişti a întrerupt filmul „120 battements par minute”, care era proiectat la Muzeul Ţăranului, Român din Bucureşti, spunând că producţia premiată la Festivalul de Film de la Cannes, are un subiect inadmisibil pentru că „ar fi un film despre homosexuali”, iar „ţăranul român e creştin ortodox”. Ce spune această reacţie despre societatea românească şi europeană, până la urmă?

Pascal Bruckner:  Acest lucru se întâmplă şi în Franţa. Acolo sunt catolici integrişti, care manifestă sau care se revoltă la spectacolele de teatru. Lupta culturală niciodată nu se încheie. În Franţa sunt sute de mii de persoane care se declară împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, dar este mai mult un război cultural decât politic. În societatea de astăzi, oamenii sunt obişnuiţi să meargă în stradă şi să se manifeste violent. La fel este cazul şi în SUA, unde în numeroase state se protestează faţă de legalizarea avortului. Toate progresele din anii ’60 sunt puse în discuţie. Incidentul de la Bucureşti este o altă dovadă că biserica este puternică şi că mentalitatea religioasă nu este compatibilă cu homosexualitatea. Reacţiile lor nu trebuie însă luate în sens dramatic.

Pot fi consideraţi aceşti oameni duşmani ai libertăţii?

Da, sigur, într-un anumit sens da. Dar atâta timp cât rămân la o manifestare pacifistă, îi putem accepta. Grav este momentul când se ajunge la crimă şi atunci vorbim despre islamul radical, care este foarte diferit de creştinism. Creştinul poate fi fundamentalist, violent, dar în cazul lui intervine o barieră care nu poate fi depăşită şi anume cea a crimei. Cei care o depăşesc permanent sunt jihadiştii. Aceasta este adevărata graniţă. Aceste grupuri ameninţă libertăţile câştigate în timp. Din păcate, europenii nu mai sunt traumatizaţi de aceste atrocităţi teroriste, pentru că s-au obişnuit foarte mult cu ele şi oroarea a devenit un fel de rutină.

Ce poziţie are în prezent Franţa faţă de problema terorismului?

Anglosaxonii, de exemplu, au aceeaşi concepţie religioasă ca noi, francezii. Americanii cred că terorismul nu are nicio legătură cu islamul, că este o deviere, că nu este legat de forma teologică a acestei religii. Franţa mai des spune că este o problemă religioasă. Că rădăcina nu este doar militară, ci şi teologică. Pentru anglosaxoni, islamul este perfect ca atare. Teroriştii sunt doar nişte delincvenţi. Pentru unii francezi, islamul are o logică religioasă perversă, care trebuie corectată. Aceasta este răspunsul francez. Islamul ar face bine să se reformeze şi să se adapteze modernităţii. Terorismul este termenul corect din punct de vedere politic pe care îl folosim pentru a evita să discutăm cauza problemei, respectiv faptul că terorismul este interpretarea, sau mai bine zis răstălmăcirea radicală şi literală a Islamului. Dar nu putem combate terorismul doar prin forţă. Musulmanii trebuie să lucreze mai mult la propria reformă a religiei lor.

Aţi spus în repetate rânduri că, în Franţa, nu există multiculturalism. Putem vorbi de multiculturalism în alte locuri din Europa? Sub ce formă putem identifica prezenţa lui?

Desigur, putem vorbi despre multiculturalism în Europa de Nord sau în comunităţile protestante din Anglia şi în Canada. Ideea că multiculturalismul se construieşte printr-un număr de comunităţi separate, care îşi vorbesc uneori sau care rămân în cultura lor, nu este valabilă în Franţa. În Franţa am urmat un model republican, acela de a fi înainte de toate cetăţeni şi doar apoi catolici, atei, musulmani, evrei. Există comunităţi şi în Franţa, o anumită formă de multiculturalism, dar mai puţin pronunţată decât în ţările anglo-saxone. Franţa insistă asupra a ceea ce uneşte cetăţenii decât, asupra a ceea ce îi deosebeşte. În SUA, multiculturalismul este contrabalansat de patriotism. Toate societăţile europene occidentale sunt mai mult sau mai puţin multiculturale, dar cu siguranţă sunt multirasiale. În acele zone din Europa există foarte multă omogenitate.

Cât de egoistă a devenit Europa şi care sunt obsesiile ei astăzi?

Consumerismul cred că este o obsesie universală. Ce vedem este că Europei îi este frică să dispară într-o lume aflată în schimbare. Riscăm să fim înghiţiţi de culturi mai dinamice, mai agresive, riscăm să dispărem. Deci lipseşte reflecţia asupra propriilor slăbiciuni. Europa este făcută din societăţi, din indivizi. Individul este apărat de lege, are posibilitatea să îşi aleagă viaţa pe care şi-o doreşte. Acesta este crezul de bază. Individualismul înseamnă egoism. Dar cred că Europa este mai degrabă generoasă, ospitalieră, decât egoistă. Europenii şi americanii sunt cei care primesc şi salvează emigranţi, nu Rusia sau Arabia Saudită.

Credeţi că singurătatea este realitatea tristă a vieţii moderne?

Da. Dar singurătatea a ajutat la progres. Modernitatea, de exemplu, este o mişcare care a dizolvat aservirea individului faţă de colectivitate. Ne-am putut emancipa faţă de trib, de religie. Dar în momentul în care devii individ, rişti să fii izolat de ceilalţi. Singurătatea este preţul de plătit pentru libertate. Trebuie să recreăm comunităţi care înainte erau oarecum spontane, nu aveau libertate, dar aveau securitate. Dar prefer singurătatea de azi, în locul solidarităţii opresive de ieri.

„Eterna întrebare: «ce lume vom lăsa mâine tinerilor?» trebuie reformulată prin: «ce tânără generaţie vom lăsa lumii mâine?». Vor fi aceşti tineri înarmaţi, intelectual, politic, filozofic, pentru a înfrunta provocările prezentului şi viitorului?”

Cum abordează tinerii viaţa astăzi? Sunt mereu în mişcare, sunt mereu conectaţi. Ei sunt viitorii noştri lideri. Cât de diferiţi sunt faţă de liderii pe care îi au ei la momentul actual?

Putem spera că vor fi mai puţin corupţi şi mult mai oneşti. Generaţiile se diferenţiază. Ceea ce caracterizează tinerii e să spui: nu vreau să semăn cu părinţii mei, cu bunicii mei, nu voi face niciodată ca ei… şi apoi, cu trecerea timpului, ajung să le semene. Cred că marea provocare a tinerilor e de a răspunde aşteptărilor şi problemelor care se pun azi. Fiecare generaţie trebuie să răspundă unui număr de probleme grele care i se pun şi pe care apoi le lasă generaţiilor viitoare. Eterna întrebare: „ce lume vom lăsa mâine tinerilor?” trebuie reformulată prin: „ce tânără generaţie vom lăsa lumii mâine?”. Vor fi aceşti tineri înarmaţi, intelectual, politic, filozofic, pentru a înfrunta provocările prezentului şi viitorului?

Care sunt lucrurile de care sunt îndrăgostiţi tinerii în ziua de astăzi şi de ce sunteţi dumneavoastră îndrăgostit? S-au schimbat motivele în cursul anilor care vă determină să iubiţi viaţa?

Evident, tinerii sunt îndrăgostiţi de telefoanele lor mobile. Sunt intoxicaţi tehnologic. Ca şi cum un aparat genial le „îmbogăţeşte” viaţa cu multiple elemente. De fapt nu mai au prieteni, nu se mai iveşte posibilitatea relaţiilor de iubire. Iluzia Facebook, a reţelelor, dă senzaţia că sunt înconjuraţi de mulţimi, de prieteni. De fapt sunt singuri. De ce sunt eu îndrăgostit? Sunt îndrăgostit de ceva ce iubesc deja. Îi iubesc pe cei de lângă mine.

Am impresia, dezesperantă, de a fi aceeaşi persoană ca mai demult. Din păcate, nu m-am schimbat deloc. Jean Cocteau spunea: „drama vieţii e că rămâi tânăr”. Şi e adevărat că rămâi tânăr în spirit, chiar dacă trupul se transformă, dar în acelaşi timp cred că e un avantaj, fiindcă, dacă începi să-ţi părăseşti dorinţele, spunând: „acum gata, trec la altceva”, înseamnă că ai ajuns să confunzi vârsta cu resemnarea. Iubesc călătoriile, muntele, să scriu, să citesc. Sunt destule motive care să mă facă să îmi doresc să continui viaţa şi acestea nu s-au schimbat mult de-a lungul timpului. Din tinereţe până acum, iubesc aceleaşi lucruri ca înainte. Aceleaşi dorinţe le am.

De ce are nevoie un scriitor de întâlnirea cu cititorii lui?

Nu întotdeauna se simte această nevoie. Şi asta e valabil atât pentru cititor, cât şi pentru scriitor. Dar, uneori, tu cititorul, ai nevoie să asociezi cu o faţă scriitorul, la fel cum şi cititorii îi dau scriitorului o imagine a cărţilor pe care le-a scris şi pe care el nu o are despre ele.

Sunteţi recunoscut în toată lumea pentru independenţa pe care o aveţi în modul de gândire. Cum v-aţi cultivat această independenţă?

Cred că a fost o alergie la locul comun, la opinia comună. Începe prin a repeta ceea ce spun ceilalţi şi apoi a te întreba asupra validităţii acestor enunţuri. Indiferenţa începe cu un refuz. Îţi construieşti, încet, un sistem ca să te detaşezi până când îţi dai seama că viaţa pe care o duci nu are legătură cu ceea ce spun ceilalţi. Încet, încet am încercat să-mi construiesc o gândire departe de celelalte păreri.

Născut la Paris în 1948, Pascal Bruckner este romancier şi eseist, o figură emblematică a intelectualităţii franceze. La Editura Trei au apărut majoritatea romanelor sale (Casa îngerilor, Luni de fiere, Hoţii de frumuseţe, Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt?, Iubirea faţă de aproapele, Căpcăunii anonimi, Copilul divin, Palatul chelfănelii, Iubito, eu mă micşorez!…, Păzea, se-ntoarce Moş Crăciun!, Paria), precum şi volumele de eseuri (Noua dezordine amoroasă, Fanaticii apocalipsei, Paradoxul iubirii, Căsătoria din dragoste, Euforia perpetuă, Mizeria prosperităţii, Tirania penitenţei. Eseu despre masochismul occidental).

 

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

five × three =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te