Prietenie și pragmatism.„Germania ar putea fi de facto principalul investitor străin în România”

Interviu cu Lazăr Comănescu, fost ambasador al României în Germania


Despre prietenii vechi și noi am stat de vorbă cu diplomatul Lazăr Comănescu, fost ambasador al României în Germania. Domnia sa spune că, „deși evoluţia frământată a secolului XX a marcat şi relaţiile dintre ţările noastre, valorile comune împărtăşite au prevalat şi au condus, după 1989, la o nouă apropiere în cadrul marii familii a Uniunii Europene, unde România şi Germania cooperează strâns şi susţin proiecte comune.” Cât despre sentimente filogermane și alegerea unui președinte dintre sași, acestea, crede diplomatul, ajung să fie subsumate tot unor interese majore ale României, așa cum s-a întâmplat și până acum în istoria noastră.

Lazăr Comănescu | Foto: OSCE

Lazăr Comănescu | Foto: OSCE

Pe ce s-au bazat relațiile diplomatice dintre România și Germania, având în vedere că aceste țări au fost și amici-aliați și inamici-declarați.

Conţinutul şi amploarea relaţiilor, inclusiv diplomatice, au fost şi vor continua, indubitabil, să fie influenţate de evoluţiile din mediul internaţional. Sunt însă şi factori de lungă durată care, indiferent de acest evoluţii, îşi au importanţa şi semnificaţia lor.

În mod oficial, relaţiile diplomatice dintre România şi Germania au fost stabilite la 20 februarie 1880, după ce, în 1877/78, România îşi câştiga independenţa pe câmpul de luptă, iar Congresul de la Berlin din 1878 a recunoscut această independenţă. Legăturile dintre cele două ţări trebuie văzute însă în contextul mai amplu al relaţiilor multiseculare dintre români şi germani. Punctul de plecare al acestora îl reprezintă stabilirea comunităţii germanilor pe teritoriul României de azi – adică saşii transilvăneni, şvabii bănăţeni şi celelalte grupuri de etnici germani. Aceste relaţii s-au bazat mereu pe un model de convieţuire unic în această parte a Europei, caracterizat pe respect şi înţelegere reciproce şi un set de valori comune care, chiar dacă au trebuit traversate şi unele perioade dificile precum cel de-al Doilea Război Mondial sau perioada comunistă, au continuat şi continuă să ne unească. Consider potrivit să menţionez, în acest context, un factor de o deosebită relevanţă şi cu caracter de unicitate, în raport cu relaţiile cu alte state: este vorba de Casa Regală a României, întemeiată de prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Aceasta a avut o contribuţie esenţială în procesul de modernizare a României în a doua parte a secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului XX.

Cât de reală este reorientarea politicii externe a României pe care o atribuim opțiunilor politice filogermane ale președintelui Iohannis? Considerați că se pun bazele unei noi axe în politica externă: Washington – Berlin – București?

Las la o parte faptul că formulările gen axe nu-mi par a fi cele mai adecvate, fie şi doar pentru că aduc aminte de perioade mai întunecate, dar cu siguranţă lucrurile nu trebuie văzute în logica unei reorientări a politicii externe a României. Aş reaminti că, în discursul inaugural rostit în faţa Parlamentului României (în 21 decembrie anul trecut), ca şi în alte expuneri de poziţie ulterioare (a se vedea mesajul transmis cu ocazia recepţiei de început de an în onoarea şefilor misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti), preşedintele Iohannis a afirmat foarte clar că România îşi reconfirmă opţiunile de politică externă şi va continua să urmeze liniile strategice în care este angajată – Parteneriatul Strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană. Demersurile de politică externă întreprinse deja de actualul preşedinte sunt, şi sper că veţi fi de acord cu mine, dovezi foarte clare în această privinţă.

Aş adăuga că, din fericire, orientarea clară europeană şi euro-atlantică a României postcomuniste şi asumarea unei opţiuni ireversibile în acest sens este un merit al întregii societăţi româneşti. Desigur, este în continuare nevoie de eforturi, iar preşedintele Iohannis şi-a asumat ca obiectiv central al mandatului său europenizarea completă a României. Este vorba aici nu numai de finalizarea unor procese importante de integrare formală a României, precum aderarea la Spaţiul Schengen şi adoptarea monedei unice, dar mai ales, de consolidarea rolului ţării noastre în interiorul Uniunii, în procesul decizional, în aprofundarea construcţiei europene în beneficiul cetăţenilor.
2018 – anul centenarului Marii Uniri şi 2019- anul primei preşedinţii rotative a UE asigurată de România trebuie să devină momente de referinţă în această privinţă.

Revenind la Germania şi la relaţia cu această ţară, aş insista asupra câtorva aspecte dincolo de dimensiunea tradiţională, istorică de care am vorbit deja. În primul rând, Germania este de departe cel mai important partener economic al României: practic 20% din comerţul nostru exterior se desfăşoară cu această ţară, iar investiţiile germane au generat deja peste 350 000 de locuri de muncă în România. Există în continuare un potenţial semnificativ pe care ambele părţi doresc să îl valorifice. În al doilea rând, Germania este cea mai puternică economie la nivel UE. În al treilea rând, Germania a fost şi continuă să fie factor esenţial în tot ceea ce înseamnă construcţia europeană şi consolidarea UE. Experienţa mea ca ambasador al României la UE şi ulterior în Germania mă determină să afirm, fără ezitare, că promovarea unei relaţii strânse cu Berlinul reprezintă o prioritate evidentă pentru orice stat european. Iar aici (evocând un cunoscut dicton, că „în politică nu există sentimente, ci interese”) este vorba de interesul suveran şi despre binele României şi nu de a fi filo-german.

Cum vi s-a părut că este percepută țara noastră de germani? Cum ar trebui să interpretăm unele opinii antimigrație la adresa românilor din partea unor publicații sau politicieni germani?

În general România este corect percepută în Germania, dar cred că este loc, pentru germani şi români deopotrivă, de o mai bună cunoaştere şi promovare a potenţialului economic, cultural şi turistic real deţinut de România. Într-unul din primele sale interviuri pentru presa germană, preşedintele Iohannis afirma că România este mult mai bună decât imaginea sa şi că, pentru ca percepţia să se potrivească României reale, este nevoie de un efort comun din partea tuturor. Această afirmaţie a „prins” foarte bine în mediile din Germania. Mulţi germani, din Est sau din Vest, care au vizitat ţara noastră sau au interacţionat într-un fel sau altul cu parteneri români, s-au regăsit în spusele preşedintelui român.

Modul în care români sau etnicii germani plecaţi de decenii din România simt, trăiesc şi retrăiesc relaţia afectivă cu patria de origine este  ceva cu totul deosebit şi greu de descris doar prin cuvinte.

Pe de altă parte, percepția, fiind un proces subiectiv, cunoaşte variaţii individuale dependente de factori socio-economici, experienţe individuale, precum şi de modul în care anumite evenimente punctuale sunt preluate şi relatate de media. Pe fond, imigraţia cetăţenilor români în Germania ca efect al liberei circulaţii în spaţiul UE este o evoluţie care generează beneficii certe statului german. Marea majoritate a românilor contribuie activ la bunăstarea şi creşterea economică a Germaniei. Această realitate este atestată de o serie de studii ale unor prestigioase instituţii germane şi afirmată de politicienii germani şi membri ai guvernului de la Berlin.

Sigur însă că anumite acte în afara regulilor sau comportamente contrare obiceiului locului din partea unor cetăţeni de-ai noştri au fost înregistrate în anumite comunităţi germane şi criticate ca atare. Ca peste tot în lume, aceste situaţii nedorite, deşi nereprezentative pentru marea majoritate a cetăţenilor români aflaţi în Germania, îşi găsesc, prin intermediul presei, poate şi datorită concentrării lor în anumite localităţi deja confruntate cu provocări de natură economică sau de integrare a unor diverse comunităţi etno-culturale, o reflectare şi recepţie care depăşesc cu mult dimensiunile reale ale problemei.

Ca atare, deşi opinii sau curente antimigraţie apar periodic şi sunt uneori alimentate şi chiar folosite în scopuri populist-electorale de unii actori politici, şi în Germania, asemenea poziţii nu sunt exprimate numai la adresa românilor, ci au o motivaţie mai largă, ce trebuie înţeleasă în conexiune cu un număr mare de factori legaţi de globalizare, efectele crizei economice etc. Trebuie subliniat însă faptul că, în ceea ce priveşte percepţia românilor, factorii politici decizionali germani şi întregul arc guvernamental s-au distanţat de asemenea declaraţii negative şi s-au poziţionat categoric pentru clarificarea raţională a efectelor covârşitor benefice ale prezenţei cetăţenilor românilor în Germania şi pentru soluţionarea prin dialog bilateral a problemelor concrete constatate în acest context. Această abordare constructivă a ajutat la corectarea imaginii imigraţiei române în mediile germane.

Din sondaje reiese faptul că românii sunt într-o proporție însemnată filogermani. Cum poate fi explicat acest lucru? Poate fi vorba de proiecția unor speranțe sau este rezultatul unor experiențe istorice fericite?

Cred, cum spuneam mai devreme, că între români şi germani există o lungă istorie şi experienţă de convieţuire paşnică şi armonioasă, care are o importantă contribuţie asupra imaginii în general foarte bune a germanilor în rândul societăţii româneşti. Poate fi vorba, desigur, şi de expresia unor speranţe în sensul ajungerii la un standard de viaţă ridicat precum al germanilor. Nu în ultimul rând poate fi vorba de conştientizarea utilităţii alăturării la specificul mai degrabă meridional al românilor şi a unei componente de sobrietate şi tenacitate specifice celor mai nordici.

Este posibil să ne declarăm sentimental – filogermani și din spaima unui conflict militar la Est, situație în care ne-am dori să fim protejați de Germania, ca de un frate mai mare și mai aproape?

Nu aş vorbi despre relaţia germano-română într-o paradigmă de frate mai mare sau mai mic. Aş spune că „filogermanismul“ la care faceţi referire este mai degrabă expresia unor valori şi obiective comun împărtăşite, care, da, sunt legate şi de apartenența ambelor state la Uniunea Europeană şi NATO, ceea ce constituie inclusiv o garanţie reciprocă de securitate. Ca state membre NATO, între România şi Germania există un parteneriat matur, rodat pe multiple teatre de operaţiuni, cum ar fi Afganistan sau Kosovo, unde ţările noastre s-au numărat printre principalii contributori, precum şi în realizarea obiectivelor mai ample ale Alianţei. În spiritul solidarităţii din interiorul NATO este absolut normal ca, în funcţie de expertiză şi de apropierea (politică, culturală, geografică etc.) faţă de una dintre temele aflate în atenţia Alianţei, leadershipul să fie asumat de unul sau altul dintre membri. Ca exemple în acest sens aş menţiona, între altele, asumarea de către România, la finele anului trecut, a rolului de naţiune-lider a Fondului de Sprijin NATO pentru apărarea cibernetică a Ucrainei sau Fondul de sprijin pentru distrugerea depozitelor de pesticide în R. Moldova. Aş menţiona şi rolul substanţial asumat de România în cadrul măsurilor de reasigurare şi protecţie a flancului estic al NATO, decise la Summitul Alianţei de anul trecut. Demersul de stabilire a două comandamente multinaţionale pe teritoriul României implică un efort consistent, apreciat la nivelul Alianţei şi care va beneficia şi de implicarea altor parteneri, inclusiv germani, şi indică responsabilitatea pe care ţara noastră şi-o asumă.

Cât de justificate sunt așteptările românilor privind infuzia de capital german în România? Credeți că și aceste așteptări stau la baza prieteniei noastre de istorie recentă?

În primul rând trebuie să spun că „aşteptările” ţin întotdeauna de „performanţele proprii”: cadru legislativ stabil, stabilitate şi predictibilitate macro-economică, disponibilitate a forţei de muncă şi nivel de calificare a acesteia, nivelul şi calitatea infrastructurii existente etc. Cu siguranţă o administraţie românească şi mai funcţională atât la nivel central cât şi local, transparentă, ar reprezenta factori stimulatori pentru venirea de noi capitaluri germane în România. Oricum Germania se situează cu peste 7 miliarde de Euro pe locul 3 la investiţii străine directe şi, ţinând cont că multe din investiţiile germane s-au realizat prin societăţi fiică din terţe state (vezi Metro România sau Siemens Austria) Germania ar putea fi de facto principalul investitor străin în România. Ce pot să afirm cu toată convingerea este că apartenenţa la aceeaşi familie politică euro-atlantică (UE şi NATO), dialogul politic intensificat din ultimii ani şi, nu în ultimul rând, efortul constant de reformă şi de creştere a atractivităţii mediului investiţional românesc constituie o bază solidă pentru viitor care poate fi fructificată într-un mod mai eficient şi mai pragmatic decât în trecut.

Utilizarea pe deplin a premizelor oferite de relaţiile strategice sau privilegiate pe care le-am stabilit cu state precum Franţa, Germania, Italia, Polonia etc. reprezintă o prioritate a cărei importanţă cred că nu mai trebuie explicată – o confirmă de altfel şi succesiunea vizitelor bilaterale efectuate de Preşedintele Klaus Iohannis.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

14 − 13 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te