Prof. univ. dr. Daniel David: „Proprietatea este folosită mai intensiv şi mai inteligent într-o societate în care oamenii vor să aibă acces la servicii bune”


Distribuie articolul

Ne aflăm într-un moment al evoluţiei în care industriile tradiţionale vor dispărea, altele se vor reinventa şi se vor schimba atât de mult încât nu vor mai semăna cu ce au fost. În contextul actualei paradigme ştiinţifice, respectiv interacţiunea dintre sistemele digitale şi sistemele fizice, conectivitatea va deveni tot mai puternică. Vechile generaţii trebuie să judece toate aceste schimbări din perspectiva valorilor şi practicilor generaţiilor actuale şi să înţeleagă că tehnologia în sine nu este bună sau rea, periculoasă sau nepericuloasă. Ea devine bună sau rea în funcţie de cum o foloseşti. În discuţia cu Daniel David, expert internaţional în psihodiagnostic şi psihoterapie prin realitate virtuală şi roboterapie, am încercat să aflăm care vor fi marile schimbări pe care revoluţia digitală şi inteligenţa artificială le vor aduce în viaţa de zi cu zi şi în câmpul muncii, cât de pregătită este societatea pentru aceste schimbări şi de ce uberizarea este, în opinia lui, un fel de mult zgomot pentru nimic.

CV

Daniel David | Foto credit: Dan Bodea

Prof. univ. dr. Daniel David este psiholog principal în psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, supervizor în domeniu, atestat naţional de Colegiul Psihologilor din România şi internaţional de Albert Ellis Institute, SUA şi Academia de Psihoterapie Cognitivă, SUA. Expertiza profesională include servicii de specialitate validate ştiinţific, adresate tuturor categoriilor de vârstă, administrate individual sau în grup, cu focalizare pe: psihodiagnosticul şi tratamentul tulburărilor de anxietate şi de tip depresiv; tulburărilor sexuale; tulburărilor legate de comportamentul alimentar şi dependenţa de substanţe; consiliere genetică şi psihologică; autocunoaştere şi dezvoltare personală; promovarea sănătăţii individuale prin tehnici cognitiv-comportamentale. Este unul din experţii internaţionali în psihodiagnostic şi psihoterapie prin realitate virtuală şi robotică aplicată în psihoterapie (roboterapie).

SINTEZA: Care este paradigma în care activăm astăzi ca societate şi în ce direcţie credeţi că ne îndreptăm după revoluţia digitală?

Daniel David: Societatea a trecut prin mai multe revoluţii şi paradigme în evoluţia civilizaţiei. Prima a fost legată de apariţia motorului cu abur. Am trecut după aceea la a doua revoluţie sau schimbare paradigmatică bazată pe electricitate, apoi la paradigma digitală şi acum suntem oarecum în a patra revoluţie ştiinţifică şi anume interacţiunea dintre sistemele digitale şi sistemele fizice şi conectivitatea dintre acestea. Personal mă aştept ca, pe parcursul dezvoltării actualei paradigme, această conectivitate să devină tot mai puternică. Mă aştept, spre exemplu, ca inteligenţa artificială (AI) să ne ajute nu doar să ne extindem forţa fizică, ci şi forţa mentală, să ne ajute să gândim mai bine, să avem un sistem de memorie externă etc. Saltul major după aceea, fie ca o ultimă etapă a actualei revoluţii, ori ca o altă revoluţie în sine, va fi momentul în care inteligenţa artificială va fi capabilă să se reproducă singură. Atunci va fi o schimbare paradigmatică de alt tip. Va fi momentul când inteligenţa artificială va avea un sistem de procesare a informaţiei similar fiinţei umane, intenţional, cu liber arbitru. Acum suntem în etapa de interconectivitate atât între sisteme de inteligenţă artificială cât şi între sisteme de AI şi fiinţa umană, desigur păstrându-se anumite limite.

SINTEZA: Cât de pregătită este societatea pentru aceste schimbări?

– În momentul actual avem patru generaţii active social. Generaţia Baby Boomers, indivizii născuţi între 1946-1964, Generaţia X, adică persoanele născute între 1965-1980, Generaţia Milenarilor sau indivizii născuţi între 1981-1996 şi Generaţia Z, persoanele născute după anul 1997. Aceste generaţii se raportează diferit la lumea în care trăim. Generaţia Baby Boomers vede aceste dezvoltări tehnologice şi implicit cele pe linia AI, ca un alt instrument pe care îl are alături de alte instrumente. Această generaţie foloseşte şi computerul, şi tableta, ca instrumente externe pe care au învăţat să le folosească depunând efort. Le folosesc ca modalitate posibilă, opţională. În ceea ce priveşte realitatea virtuală, pentru ei este foarte diferită de realitate fizică. Generaţia X a crescut deja cu computerul, îl simte familiar dar totuşi nu face parte din realitatea ei fizică. Pentru Generaţia Milenarilor şi pentru Generaţia Z, realitatea virtuală este parte a realităţii lor. Nu mai fac diferenţa între o realitate fizică şi artificială. Una nu este mai artificială ca alta. Şi atunci, ei se raportează altfel la modul în care folosesc tehnologia. Vedeţi ce frică le este celor din generaţiile Baby Boomers şi celor din Generaţia X de faptul că cei tineri folosesc prea mult tehnologia, că nu socializează. Fiecare generaţie are însă particularităţile ei. Noi trebuie să judecăm din perspectiva valorilor şi practicilor generaţiei respective. Şi aceste generaţii la rândul lor au fost judecate de vechile generaţii.

SINTEZA: Ce rămâne de făcut în acest caz?

– Trebuie să facem generaţiile să înţeleagă că, inevitabil, se întâmplă schimbări de paradigme şi că generaţiile tinere nu trebuie judecate prin prisma standardelor proprii. Auzim profesori care se plâng şi se miră de studenţii mai tineri, că nu învaţă, că nu scriu repede şi corect. În prezent, vechile modalităţi şi stiluri de predare reprezintă o mare greşeală. Astăzi nu mai trebuie să scriu neapărat ceea ce mi se predă pentru că acele cunoştinţe le am oricând la îndemână. Haideţi în schimb să vedem cum s-au descoperit acele cunoştinţe, haideţi să vedem la ce le pot folosi. Eu cred că, mai ales în zona est-europeană, care a avut şi sistemul de învăţământ comunist, Generaţia Milenarilor şi Generaţia Z au avut mult de suferit prin faptul că profesorii, venind din zona Baby Boomers şi a Generaţiei X, au vrut să îşi impună modalităţile lor de învăţare. Şi atunci ne mirăm că aceşti copii nu vin la şcoală, nu sunt motivaţi, nu sunt fericiţi. Şi 41% dintre ei sunt analfabeţi funcţional. Problema este că nu facem educaţie la nivelul vremurilor de astăzi. Trebuie să lucrăm la schimbarea fundamentală a curriculumului şi să punem accentul pe valori şi pe modalitatea de generare a cunoştinţelor. Să ştiu unde să caut cunoştinţe, să ştiu ce să fac cu ele, să dăm teme pentru acasă care să vizeze utilizarea abilităţilor critice pe care copiii le primesc în şcoală atunci când ei accesează prin diverse tehnologii bazele de cunoştinţe existente şi publice deja. Astăzi, cursurile de la Oxford şi de la Harvard le vezi online nu doar scrise, ci chiar predate de profesor. Cum să mai chemi elevul să îi spui să stea jos să ia notiţe?

SINTEZA:  Ce credeţi că pierd tinerele generaţii ancorate atât de mult în lumea digitală?

– Trebuie să gândim în felul următor: tehnologia în sine nu este bună sau rea, periculoasă sau nepericuloasă. Ea devine bună sau rea în funcţie de cum o foloseşti. Acest lucru este valabil şi pentru mâncare. Deci nu aş trata tehnologia ca fiind un pericol special. Trebuie tratată în logica generală a pericolelor pe care le întâmpină specia noastră în viaţa de zi cu zi. Poate să creeze dependenţă? Da, la fel cum pot crea dependenţă alcoolul, fumatul, sau mâncarea de un anumit tip. Poate să facă rău? Poate. La fel ca multe alte lucruri. Dacă îi dăm un alt statut riscăm să intrăm în teorii inutile ale conspiraţiei. Trebuie să înţelegem că aceşti copii nu se vor juca afară atât de mult cum ne-am jucat noi sau părinţii noştri. Se schimbă paradigma. Eu nu m-am jucat atât cât s-au jucat părinţii mei. Fiica mea se uită prea mult la televizor, stă prea mult cu telefonul în mână, stă prea mult în faţa computerului. În comparaţie cu cine? Cu mine. Dar aceşti copii ar putea spune în acelaşi timp că părinţii lor folosesc prea puţin tehnologia, că nu folosesc suficient internetul, că nu folosesc suficient oportunităţile date de internet. Practic ar trebui să punem această problemă doar când apare ceva în exces care generează o patologie. Altfel, prin simplul fapt că ceva este diferit faţă de ceea ce ştim, asta înseamnă o evoluţie normală a societăţii. Nu este o problemă. Tehnologia în sine, folosită raţional, nu creează probleme.

SINTEZA:  Cât durează adaptarea în cazul vechilor generaţii ?

– Atât Generaţia Baby Boomers, cât şi Generaţia X sunt destul de adaptate. Emailul, internetul, reţelele de socializare sunt folosite deja de aceste generaţii. Cât despre generaţiile mai tinere, aceste lucruri constituie parte a realităţii lor, nici nu trebuie să se adapteze. Iar timpul merge în direcţia mentalităţii tinere. Fiinţa umană se adaptează. Când nu ne putem adapta, ne vom proteja. Dar trebuie să lăsăm ca această protecţie să fie naturală, nu impusă prin lege de o generaţie care nu consideră acest lucru ca făcând parte din realitatea ei.

Daniel David | Foto credit: Dan Bodea

SINTEZA:  Care sunt marile schimbări pe care revoluţia digitală şi inteligenţa artificială le aduc în viaţa personală?

– Pe termen lung s-ar putea întâmpla să se schimbe modul în care procesăm informaţia. În ţările vestice, de exemplu, am asistat la o creştere a coeficientului de inteligenţă, în medie şi pe generaţii, începând cu Baby Boomers şi Generaţia X. În zona Generaţiei Milenarilor deja, în ţările vestice, nu mai apare o creştere, ci în unele zone apare o descreştere uşoară. De ce se întâmplă lucrul acesta? Deoarece Generaţia X, pe la mijlocul secolului XX, a fost expusă unui sistem de învăţământ foarte conceptualizat şi abstractizat, care cu adevărat nu folosea în viaţa de zi cu zi. Dar creierul nostru a fost învăţat în şcoală, ca şi muşchii unora care merg la sală şi ridică greutăţi, că, dacă faci asta, eşti mai sănătos şi mai puternic. Dar îţi trebuie muşchi în viaţa de zi cu zi să trăieşti eficient? Nu. Şcoala noastră, prin sistemul de abstractizare a dezvoltat sistemul nostru cognitiv, lucru care se exprimă în testele de inteligenţă. Odată ce a apărut tehnologia, ne-am reîntors la un stil cognitiv mai funcţional şi mai concret, nu atât de abstractizat. Testele noastre de inteligenţă verifică abstractizarea. Şi atunci nu ştim dacă faptul că nu mai creşte coeficientul de inteligenţă se datorează faptului că el într-adevăr nu mai creşte sau faptului că nu folosim testele adecvate pentru a testa inteligenţa. Este clar că stilul cognitiv al generaţiilor tinere s-a schimbat. Tinerii de astăzi sunt mult mai funcţionali, mai concreţi, sunt axaţi mai mult pe acumulare de cunoştinţe procedurale decât pe acumulare de cunoştinţe declarative pe care le au oricând la îndemână. Este bine sau nu este bine? Asta nu ştim.

SINTEZA:  Cât de serios ar trebui să ne gândim astăzi la redefinirea conceptului de ocupaţie/profesie?

– Dacă ne uităm în istorie, tema forţei de muncă a fost asociată fiecărei revoluţii industriale. Când a apărut automatizarea cu aburul, oamenii se temeau că îşi vor pierde locurile de muncă. Când a apărut electricitatea şi automatizarea digitală, sau când Ford a automatizat liniile de asamblare s-au pierdut locuri de muncă, dar s-au câştigat altele. Roboţii aceia trebuiau programaţi, monitorizaţi. La fel este şi cazul societăţii noastre. Probabil vor dispărea foarte multe joburi, dar vor fi apărea şi altele. Industriile tradiţionale vor dispărea, altele se vor reinventa şi se vor schimba atât de mult încât nu vor mai semăna cu ce au fost. Eu văd schimbarea de la taximetrie, la sistemul Uber, de la hotel tradiţional la sistemul Airbnb. Dar nu cred că trebuie să ne temem de asta. Structura socială s-a schimbat cu fiecare revoluţie industrială. Şi domeniul meu se schimbă şi se va schimba fundamental. Îmi dau seama de acum că ar fi foarte bine ca, între şedinţele de psihoterapie, pacientul să dispună de un psihoterapeut robot care să îi monitorizeze modul în care implementează lucrurile învăţate în psihoterapie. Contează foarte mult cum explici lucrurile oamenilor. Trebuie avut grijă ca lucrurile să fie făcute la vedere şi atunci putem cere ca fiecare sistem de inteligenţă artificială care începe să ia decizii proprii în anumite condiţii să aibă cu necesitate un modul etic. Dar dacă noi nu vrem să facem la vedere această dezvoltare şi ne temem de ea, ne vom trezi cu nişte roboţi care pot face lucruri uimitoare dar care nu au nimic de a face cu etica. Trebuie să vorbim în manieră mai puţin conspiraţionistă despre aceste subiecte, şi mai mult într-o manieră pozitivă, de oportunitate. Noi suntem şi o societate care are ca profil psihocultural un atribut care se numeşte evitarea incertitudinii. Pe o scară de la zero la 100, scorul nostru este de 90. Societăţile care au scor mare pe această dimensiune se tem de schimbări, se tem de viitor, văd viitorul ca un pericol. Acele societăţi care văd viitorul ca oportunitate au un scor mic. Problema noastră este aceasta. Când vorbim despre aceste lucruri nu vorbim în termeni de oportunitate, nu ne gândim cum fac să folosesc beneficiile, să controlez riscurile. Noi gândim direct în termeni de pericol. Şi, atunci când vorbim despre inteligenţa artificială, suntem tentaţi să accentuăm componenta de risc, de pericol şi nu accentuăm suficient partea de oportunitate şi de inevitabilitate. Ne amăgim că vom reuşi să controlăm lucrurile. Şi dacă nu vrem să fim parte a soluţiei, vom rămâne în afara ei.

SINTEZA: Cum vedeţi schimbarea de mentalitate pe care serviciile de tipul UBER au adus-o în societate? Ce înseamnă această uberizare până la urmă?

– Dacă mă întrebaţi ce înseamnă Uber pentru mine, ca utilizator, vă spun că eu nu văd aproape nicio diferenţă între Uber şi ceea ce se cheamă Clever Taxi. Maşina aceea pe care o conduce cineva de la Uber este proprietatea cuiva. Să nu avem iluzia că renunţă cineva la proprietate. Doar că proprietatea este mai utilizată. Sigur, în beneficiul celor mai mulţi şi cu câştigul celui care are proprietatea. Uber nu înseamnă renunţarea la proprietate. În loc să suni la centrală, intri în aplicaţie şi comanzi maşina. Logica este aceeaşi. Care e marea diferenţă? Nu e o diferenţă de paradigmă. Faptul că interacţionez cu taximetristul sau că banii mi-s luaţi de pe card, eu tot plătesc serviciul. Schimbarea, la urma urmei, nu este atât de mare. E un model de business diferit, dar nu o mare inovaţie în termeni de cunoaştere. Proprietatea este folosită mai intensiv şi mai inteligent într-o societate în care oamenii vor să aibă acces la servicii bune. Unora le place să facă salturi ideologice inutile şi de aceea există discuţii atât de aprinse pe baza acestui subiect.

SINTEZA: Se discută tot mai mult că uberizarea îi face pe consumatori să plătească pentru acces, nu pentru proprietate, că asta duce la mutaţii în teoriile economice etc.

– Evoluţionist vorbind, specia umană are tendinţa genetică spre proprietate. Cele mai bune colaborări se produc între indivizi autonomi care intră în relaţie de solidaritate şi cooperare. Indivizii care nu sunt autonomi pot intra în structuri de tip colectivist, dar acele structuri nu vor fi niciodată foarte performante din punct de vedere economic şi nu vor asigura calitatea vieţii. Colectivismul are sensuri politice, filozofice şi dar şi un sens psihologic. Din punct de vedere psihologic, o structură colectivistă spune că, în anumite societăţi, grupurile se constituie pe baza indivizilor care se cunosc între ei, prin faptul că au relaţii de prietenie sau rudenie. Într-o structură colectivistă mergi pe ideea că grupul este mai important decât individul. Individul trebuie să facă sacrificii de dragul grupului. În teorie se spune că colectivismul poate să fie orizontal, când există o democraţie extraordinară şi toată lumea participă la decizii, sau vertical când câţiva indivizi dobândesc puterea şi încep să le ordone celorlalţi ce să facă. Toate studiile de specialitate spun că structura colectivistă, în timp, devine una de colectivism vertical. Ideea că avem ceva şi punem în comun şi acel ceva va fi folosit în manieră democratică nu este reală. Sistematic apare un grup care pune mâna şi controlează ceea ce tu vrei să pui la comun. Ceauşescu, deşi nu avea proprietate, beneficia de tot ce era mai bun în societate, în timp ce alţii trăiau în sărăcie. Dincolo de ceea ce s-a întâmplat în comunism, studiile pe care le avem arată că colectivismul vine cu concentrarea puterii, nu cu descentralizarea puterii. Asta cuplată, pentru mine, cu predispoziţia pe care o avem spre proprietate îmi spune că aceste discuţii care încearcă să lege solidaritatea de lipsa proprietăţii reprezintă o mare prostie. În plus, mai sunt studiile care arată că, într-o structură a indivizilor autonomi, noi construim grupuri prin faptul că nu ne ştim unul pe altul, dar descoperim că avem valori şi interese comune. Fiecare avem o forţă a noastră, nu depindem de cineva în mod deosebit şi atunci punem împreună valorile noastre şi constituim un grup. Nu suntem rude, nu suntem neapărat interesaţi de prietenii. Asta înseamnă comunitate. Iar studiile arată că o comunitate este mult mai solidară, mai empatică şi mai deschisă spre cooperare decât o structură de tip colectivist pentru că este dispusă să coopereze cu oricine care are valori similare ei. Într-o structură colectivistă, dacă nu eşti rudă sau neam de un anumit tip cu grupul acela, nu prea ai loc în el. Trebuie văzute aceste modificări sociale într-o logică dincolo de ideologie.

SINTEZA:  Aşadar, unde se situează România în acest context al structurilor colectivist, respectiv individualist?

– Aproape toate ţările vestice au organizare bazată pe individul autonom, pe o societate individualistă, dar nu în sensul egoist, ci pe un individ autonom care creează grupuri cu alţi indivizi pe bază de valori, nu pe bază de prietenii şi rudenie. Ţările vestice au structura indivizilor autonomi. Din UE, ţările care nu au structura indivizilor autonomi, ci o structură colectivistă sunt România, Grecia, Bulgaria, Portugalia, Croaţia şi Slovenia. Când pui pe harta lumii ţările individualiste şi ţările colectiviste, vezi unde apare bunăstarea. Ai Europa de Vest, ai Australia, ai Noua Zeelandă, ai SUA, ai Canada. România are structură colectivistă încă, dar se mişcă spre un profil al individului autonom datorită generaţiilor tinere ancorate în spaţiul vestic. Tehnologia şi resursele financiare sunt cele care întăresc un profil autonom şi contribuie la schimbarea profilului unei ţări. La noi creşte scorul de individualism, dar poate că, în ţările care sunt deja individualiste, acest scor creşte şi mai mult. Aşa că prin raportare la ceilalţi există riscul să rămânem tot colectivişti. Dacă mă gândesc la încrederea interpersonală, tinerii noştri au nivel de încredere interpersonală mult mai ridicat decât cei mai în vârstă, dar dacă îi compari cu tinerii americani, au nivel de încredere de trei ori mai scăzut.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te