Profiling-ul psihologic al liderilor politici


Așa cum nu putem atribui petrecerea unor evenimente politice majore exclusiv personalității unor lideri politici, nu putem nici nega influența semnificativă pe care aceasta o joacă în producerea lor. Unii comentatori tind să vadă derularea istoriei prin prisma personalităților unor lideri puternici, cu toate că această perspectivă se dovedește a fi reducționistă, de cele mai multe ori. Un exemplu elocvent în acest sens este cel al lui Adolf Hitler, a cărui politică externă părea că izvorăște din propriile patologii psihologice. Istoricul A.J.P Taylor (1961) argumentează că politica sa externă a fost cea a predecesorilor săi, a diplomaților și a tuturor germanilor, în esență, care urmăreau să elibereze Germania de constrângerile tratatului de pace, să restaureze armata și să o transforme în cea mai mare putere europeană.

Profiling-ul liderilor politici a fost dezvoltat pentru a furniza reprezentări psihologice comprehensive ale acestora, în context, descriind atât decursul vieții lor, cât și aspecte particulare ce țin de comportamentul lor de leadership. Astfel, elementelor tradiționale de evaluare psihologică li se adaugă, în cazul liderilor politici, aspecte ce țin de stil managerial, stil de negociere, luarea deciziilor strategice, luarea deciziilor în momente de criză, stil retoric, stil cognitiv și stil de leadership. Aceste aspecte ale leadership-ului politic sunt modelate, pe de o parte, de contextul cultural și politic și, pe de altă parte, de trăsăturile de personalitate ale liderului (Post, 2003).
Termenul de personalitate semnifică un pattern de funcționare sistematic, care este constant de-a lungul timpului atunci când vine vorba despre anumite comportamente. În profiling-ul liderilor politici se urmărește caracterizarea personalității politice de bază (core political personality), identificând pattern-urile adânc înrădăcinate care sunt coerente și care au implicații predictive puternice (Post, 2003). Tipurile de personalitate ale liderilor politici sunt legate de sistemul lor de credințe și, drept o consecință, de stilul de conducere.
Fred Greenstein, în „Personality and Politics” (1969), identifică patru contexte în care personalitatea unui lider devine relevantă cu precădere: atunci când acesta ocupă un loc strategic, când situația este ambiguă sau instabilă, când nu există precedente sau reguli clar stabilite pentru ceea ce este de făcut și atunci când, într-un context, se impun eforturi majore.

Conform lui Hermann (1976), următoarele contexte sunt cele care determină cea mai mare influență a personalității unui lider politic asupra politicii externe:
• În primul rând, influența este proporțională cu interesul și implicarea șefului de stat în politica externă
• Atunci când preluarea puterii se face în mod dramatic
• Când șeful de stat este carismatic
• Când șeful de stat exercită o mare autoritate în modul în care decurge politica externă
• Când organizarea politicii externe a unei națiuni este puțin organizată sau diferențiată
• În situații de criză
• Când situația externă a țării este percepută ca fiind în criză

Profiling-ul psihologic al liderilor politici își are originile în Statele Unite ale Americii, unde, în mod istoric, există două curente principale: cel academic și cel guvernamental (aplicat în realizarea și susținerea politicilor guvernamentale).

În mediul academic, acesta este realizat de politologi și experți în psihologie socială, în timp ce în mediul guvernamental este realizat cu precădere de psihiatri. În mediul academic se aplică metode cantitative, concentrate pe anumite trăsături relevante, care permit realizarea unor comparații, în timp ce în mediul guvernamental se folosesc cu precădere studiile de caz calitative, mai comprehensive, integrând psihobiografia și psihologia psihodinamică în metodele lor.

Construind profile psihologice ale unor indivizi și observând pattern-uri de comportament, atât cercetătorii din mediul academic, cât și cei din mediul guvernamental realizează predicții privind modul în care indivizii care posedăanumite trăsături vor reacționa în anumite situații.

Cu toate că personalitatea umană trebuie privită în dinamică, nefiind fixă și rigidă, anumite trăsături pozitive sau negative dominând în funcție de context și fiind influențate de o multitudine de factori, până la un punct se pot realiza predicții comportamentale în funcție de profilul psihologic al unei persoane. Cu toate acestea, ce se poate obține prin intermediul datelor conținute de profilul psihologic sunt mai degrabă ipoteze plauzibile și probabile. Acestea oferă informații valide, întrucât comportamentul indivizilor care manifestă anumite trăsături fundamentale tinde să rămână stabil, aceleași cauze producând aceleași efecte (Sutter, 2007).

Cele două ramuri ale profiling-ul psihologic al liderilor politici, cu toate că au evoluat de-a lungul timpului în direcții diferite, au preluat metode și tehnici una de la cealaltă, perfecționându-se astfel, fiecare pentru a-și atinge mai bine scopurile. De-a lungul timpului, alte discipline și-au adus aportul în dezvoltarea acestor metode, precum sociologia, antropologia culturală, psihologia clinică, sociologia politică sau istoria.

Un context în care realizarea profilelor psihologice ale liderilor politici a cunoscut un avânt a fost în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, acestea fiind utilizate pentru realizarea unor predicții privind comportamentele liderilor politici și pentru luarea unor decizii strategice în consecință. În prezent, în Statele Unite ale Americii, în cadrul CIA se realizează profile psihologice ale tuturor liderilor politici relevanți.

În general, variabilele care țin de personalitate și care sunt utilizate în evaluări psihologice sunt definite operațional prin intermediul unor teste sau proceduri care nu pot fi aplicate liderilor politici, întrucât cercetătorii nu au acces sau contact cu aceștia. Astfel, se impune elaborarea unor proceduri de evaluare a personalității acestora de la distanță. În acest sens, cel mai frecvent, se utilizează analiza de conținut a unor materiale scrise de aceștia. În acest sens, sunt considerate mai relevante interviurile, întrucât este mai probabil ca acestea să conțină răspunsuri spontane, spre deosebire de discursuri, care sunt foarte bine puse la punct și studiate.

Așadar, de-a lungul timpului, unii cercetători au ajuns la constituirea unor seturi de variabile validate prin cercetare sistematică, utilizate în realizarea unor profile psihologice ale liderilor politici. Conform lui Schafer (2000), personalitatea se poate defini în jurul a trei dimensiuni fundamentale: motivațiile, cognițiile și credințele și temperamentul și trăsăturile interpersonale.

Motivațiile

Motivaţiile reprezintă o clasă de scopuri către care indivizii tind să își direcționeze comportamentul. În profiling-ul liderilor politici, cele mai frecvente dimensiuni analizate sunt puterea și afilierea. Întrucât anumite motivații stau sub semnul conflictului, în această clasă de caracteristici se pot include și mecanismele de autoapărare. În evaluarea motivațiilor se folosesc diferite metode, multe derivate din Testul Apercepției Tematice (Thematic Apperception Test – TAT), care, pentru a elimina distorsiunile de percepție ale subiecților, presupune construirea unor povești plecând de la o imagine, poveștile fiind apoi analizate și comparate prin prisma anumitor caracteristici. În evaluarea motivațiilor se folosesc, de asemenea, metode psihanalitice, conținând măsurători obiective construite a priori, bazate pe concepte fundamentale psihanalitice privind motivațiile (oralitate, sadism etc.). Luck (1974), utilizând aceste metode, a realizat un studiu comparativ a personalităților lui Hitler, Stalin, Mao Zedong și Liu Shao-ch’i.

Dimensiunea cognițiilor și credințelor

Se referă la credințe și atitudini specifice, la valori, precum și la stilurile cognitive mai generale ale indivizilor. Hermann (1984) dezvoltă măsurători pentru câteva credințe specifice, naționalismul (etnocentrismul) și neîncrederea fiind două aspecte fundamentale în studiul profilelor liderilor politici. Aceste două concepte se subscriu celui de autoritarism, iar, în cazul șefilor de stat, acestea se asociază cu exprimarea unei atitudini profund negative față de alte națiuni și cu implicarea redusă în politica externă. Mai mult, acestea pot crea premisele înclinației unor lideri politici către război.

Unii cercetători analizează așa-numitele coduri operaționale ale indivizilor, care sunt definite drept un set de axiome, postulate și premise care constituie fundațiile unor practici și credințe specifice (Leites, 1951). Aceste coduri operaționale sunt extrase intuitiv din scrierile politicienilor. Din această perspectivă au fost identificate și rafinate două clase de credințe ale acestora: credințele filosofice ale acestora privind universul politic și cele legate de alegerile și tacticile instrumentale. Codurile operaționale ale indivizilor pot fi privite ca niște portrete ale lor, acestea sunt specifice fiecăruia și nu pot fi comparate cu ușurință.

Din perspectiva stilurilor cognitive ale indivizilor, se poate vorbi de complexitate cognitivă, operaționalizată în cadrul unor studii prin intermediul complexității limbajului utilizat de politicieni. S-a observat că o complexitate cognitivă ridicată a unui lider politic se asociază cu afecte și atitudini pozitive în politica externă.

O altă perspectivă de analiză a dimensiunii cognitive a personalităților este cea a mapping-ului cognitiv (metodă inițiată de Tolman în 1948), care presupune reprezentarea structurii credințelor și aserțiunilor liderilor politici, prin prisma relațiilor dintre politici, scopuri, rezultate sau efecte. Aceste hărți care rezultă pot fi chiar comparate, din punctul de vedere al densității, echilibrului sau legăturilor din variabile.

Tabel 1: Orientări ale personalităţii şi variabile care le compun

Tabel 1: Orientări ale personalităţii şi variabile care le compun

Tabel 2: Variabile ale personalităţii asociate cu diferite rezultate ale politicii externe

Tabel 2: Variabile ale personalităţii asociate cu diferite rezultate ale politicii externe

Temperamentul și trăsăturile interpersonale

Cea de-a treia clasă de caracteristici relevantă în realizarea profilelor, ține cont de dimensiuni precum nivel de energie, sociabilitate, controlul impulsurilor, stabilitate emoțională sau stiluri de a relaționa cu alți indivizi. Acestea reprezintă aspecte ale personalității care sunt vizibile, publice. Cercetătorii în acest domeniu au ajuns la un consens privind importanța a cinci caracteristici în profiling-ul liderilor politici din perspectiva temperamentului: extraversiunea, agreabilitatea, conștiinciozitatea, stabilitatea emoțională și deschiderea (John & Srivastava, 1999).

Un model de evaluare psihologică a personalităților politice care este utilizat de francezul Pascal de Sutter în volumul Ce fous qui nous gouvernent este dezvoltat pe baza Inventarului de Criterii de Diagnostic Millon (Millon Inventory of Diagnostic Criteria), utilizat în identificarea și evaluarea patologiilor psihologice. Această metodă presupune realizarea unei analize de conținut asupra documentelor scrise accesibile publicului. Astfel, sunt inventariate și analizate mii de fraze, în urma căreia, în cazul profilului psihologic realizat de Sutter, s-a răspuns la 230 de întrebări pentru pregătirea profilului lui Nicolas Sarkozy. Apoi, s-a constituit un inventar simplificat al trăsăturilor relevante (60), care a fost inclus într-un chestionar aplicat apropiaților liderului politic. Acești 60 de itemi au fost structurați pe baza a 12 axe ale personalității, analizate la cinci niveluri:

• Comportament expresiv – caracteristicile individuale ale comportamentului subiectului; modul în care individul este văzut în mod tipic de alții; ceea ce dezvăluie conștient sau inconștient despre el însuși; ceea ce dorește ca alții să creadă sau să cunoască despre el
• Conduită interpersonală – maniera în care individul interacționează în mod tipic cu ceilalți; atitudinile care stau la baza și care dau formă acțiunilor sale; metodele prin care individul se asigură că persoanele cu care interacționează răspund nevoilor sale; impactul pe care acțiunile individului le are asupra altora; maniera în care individul face față tensiunilor sau conflictelor sociale
• Stilul cognitiv – maniera în care individul se concentrează sau își repartizează atenția, criptează și tratează informația, își organizează gândurile, face atribuiri și comunică ideile și reacțiile sale altora
• Dispoziția/Temperamentul – maniera în care individul își manifestă emoțiile; caracterul predominant al afectelor individului și intensitatea și frecvența cu care acesta le exprimă
• Imaginea de sine – percepția asupra sinelui ca obiect sau maniera în care individul se descrie în mod deschis

În urma evaluării lui Nicolas Sarkozy pe baza acestor dimensiuni și elemente, s-a obținut profilul mediatic al liderului politic, mai precis acea personalitate a lui care se dezvăluie publicului. Datele au fost analizate de un profiler american cu experiență și prestigiu, căruia nu i s-a dezvăluit identitatea subiectului.

Mai apoi, această metodă a fost completată de cea utilizată de profilerii CIA, care adaugă analizei discursului persoanei al cărei profil este realizat elemente ce țin de contextul cultural și istoric, familie, educație, inteligență, temperament etc. Aceasta permite contextualizarea și interpretarea informației obținute aplicând metoda Millon. De regulă profilele realizate prin metoda CIA (Central Intelligence Agency) se rezumă în cel mult două pagini, uneori având atașată o înregistrare video.

Acestor două metode li s-a adăugat metoda non-verbală, propusă de susținătorii etologiei politice și care presupune analiza comportamentului non-verbal exclusiv. Inițiatorul acestei discipline, René Zayan, consideră că majoritatea populației nu își formează o opinie despre un lider politic în funcție de dimensiunea verbală și că doar aceia care sunt cu adevărat pasionați de politică sunt atenți la discursul acestora. Vasta majoritate a populației, în schimb, își formează o imagine a liderului politic în urma impresiei difuze pe care le-o lasă înfățișarea și comportamentul non-verbal al acestuia. Această impresie se fixează foarte repede (conform unor psihologi, durează doar 6 secunde pentru ca oamenii să își facă o impresie despre o persoană) și este relativ stabilă.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

18 − fourteen =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te