Protestele văzute de jurnalişti, formatori de opinie


Ce au adus nou mişcările de protest actuale? Cu ce se diferenţiază ele de cele anterioare? Se înscriu ele într-o nouă paradigmă de protest, la noi şi în lume? Ce schimbări aduc în modul de exercitare a puterii politice si guvernamentale? Cum s-a comportat presa în timpul protestelor? Sunt întrebări pe care le-am pus câtorva jurnalişti români prezenţi în spaţiul public în timpul evenimentelor. Observaţiile lor conturează în paginile următoare o imagine cuprinzătoare şi relevantă, cu atât mai mult cu cât vin din medii diferite, iar la scară istorică, mărturiile contemporane asupra unui eveniment au destinul de a scrie chiar ele istoria.

Cristian Pantazi, redactor-şef  Hotnews.ro

Cristian Pantazi | Foto: hotnews.ro

Cred că noutatea absolută la aceste proteste a fost forţa. Forţa lor a fost extraordinară şi s-a declinat în două direcţii. Intern: Par să reprezinte o schimbare masivă în bine în privinţa implicării civice. După protestele din 2013 (Roşia Montană) şi 2015 (Colectiv), protestele anti-OUG 13 par să arate că s-a copt o conştiinţă civică internă, pe care nu ştiu câţi mai mizam.

Extern: Au schimbat practic brandul de ţară. De o lună, România e descrisă în străinătate drept ţara în care cetăţenii au oprit un guvern ilegitim. Iar imaginile de la proteste, cu sloganurile formidabile şi explozia fără precedent de creativitate, reprezintă o inspiraţie evidentă pentru tot mai multe ţări occidentale. Nu întâmplător, AP şi-a construit un articol intens preluat în presa străină în jurul întrebării „What does it mean to protest like a Romanian?” (Ce înseamnă să protestezi ca un român?)

În privinţa schimbărilor cred că, în plan politic, au oprit OUG 13 şi au inversat trendul politic, ducând PSD şi pe Liviu Dragnea pe scădere accentuată în opţiunile cetăţenilor. La nivel instituţional, au dat un impuls nou CNA să înceapă să deschidă ochii la încălcările flagrante de legislaţie din partea unor televiziuni evident partizane.

La un nivel mai profund, e posibil să creeze baza pentru o implicare mai mare a oamenilor din piaţă în partidele politice. Nu ştiu când şi cum vom putea cuantifica această implicare.

Presa s-a comportat diferit, de la ruşinos la onorabil. Am avut instituţii precum România TV şi Antena 3 care s-au umplut de ridicol prin manipulări deşănţate; în cazul lor am văzut pentru prima oară o reacţie mai solidă a furnizorilor de reclamă, Pagina de Media demonstrând o scădere cantitativă a spoturilor publicitare rulate.

Am văzut chiar şi o ipocrită încercare de reorientare din partea Antenei 3, care, timp de câteva zile, a părut să treacă de partea străzii, după ce intoxicase zile întregi cu teoria protestelor finanţate de Soros. A durat mai putin de o săptămână.

Au existat televiziuni, precum Digi 24 şi Realitatea TV, care au dat spaţii largi protestelor, sau B1 TV, care a avut o poziţionare între ape.

În online am văzut o mobilizare uriaşă, la fel ca în cazul protestelor din 2013 şi 2015. Nu întâmplător. Cei mai mulţi oameni protestatari sunt tineri, consumatori avizi de informaţie online, care dau tot mai puţină atenţie televiziunilor de ştiri, considerate partizane. Audienţele online în timpul protestelor au fost uriaşe.

Claudiu Pândaru, fondator Republica.ro

Claudiu Pândaru | Foto: Captură Digi24

Dacă te uiţi la România din viteză, parcă stă, deşi e tot timpul pregătită să sară. Din şcoală, de când suntem învăţaţi să ne respectăm strămoşii, care mai de care mai mari şi mai viteji, avem senzaţia că putem mai mult. Că suntem sortiţi unui destin măreţ spre care altcineva trebuie să ne poarte. Şi-n lipsa măririi, creştem cu frustrarea naţională că România e un curcubeu în cuşcă, nelăsat să-şi consume culorile până la capăt.

Şi uităm că-n noi, în fiecare din noi, e România, urâtă, sau frumoasă, după forma coloanei vertebrale şi a culorii sufletului fiecăruia.

Asta scriam acum doi ani despre o ţară imobilă, prinsă în buzunarul interesului personal, pictat cu multă artă în interes naţional.

Ei bine, curcubeul a ieşit din cuşcă. Asta am văzut în lumina aprinsă în Piaţă, din Bucureşti până la Cluj.

Speranţa că în timp ce unii furau, alţii creşteau, drept, curat, o generaţie se maturiza cinstit, învăţând că nu furtul din uzină, ci bonusul din corporaţie e răsplata pentru muncă, învăţând că nu trebuie să aştepţi de la stat, ci să ceri condiţiile pentru a-ţi atinge singur aşteptările de la viaţă, dacă poţi, dacă sănătatea şi mintea îţi permit.

Aici, cu siguranţă, unii dintre dumneavoastră se vor opri din citit, pufnind în barbă la adresa subsemnatului şi generaţiei idilic desenată mai sus. E o minoritate, vor exclama unii!

Da, dar nu am altfel cum să văd minoritatea reprezentativă care a hotărât să nu mai stea, ci să iasă, pentru mine asta înseamnă speranţa că aceeaşi minoritate devenită activă, deci şi importantă, pentru că prin activitate capătă reprezentativitate, ar putea duce spre mai bine o majoritate tăcută, iar tot ce-i bun în Piaţă, strâns în lumina aia care a făcut ocolul planetei, va cuprinde şi Palatele care acum ne conduc.

Alţii mă vor acuza de naivitate: păi cum, gata, nu mai vine nimeni în Piaţă! Poate că acum nu, dar românii, iar asta e cea mai importantă schimbare, una care în timp determină şi altele, mult mai adânci, românii s-au descoperit. Pe ei înşişi şi pe cei din jur.

Mă hazardez să fac şi o estimare, una ce pleacă de la o întrebare firească, o întrebare pe care mulţi au pus-o amestecând-o cu un miros de dezamagire – când se va schimba România?

Cred că nu în următorii zece ani. Generaţia minoritară despre care vorbesc are acum priorităţi imediate, familie, binele personal, ipoteci de achitat luate prin anii 2005-2008, în avântul imobiliar, credite pe 20-25 de ani, sunt oameni care muncesc pe brânci pentru a-şi dezvolta afacerile lor, sau ale altora.

Deci, simplificând, răspunsul meu e când această generaţie îşi va achita ratele. Apoi va înţelege că are şi un alt tip de datorie.

Nu cred că se poate întâmpla altfel. Sunt şi acum printre politicieni oameni cinstiţi, numai că nu poţi cu o mână de doritori să reformezi o ţară în care in primării, ministere, administraţie sunt preţuite insignele de partid şi nu priceperea sau performanţa.

Aşa că-mi pun speranţa şi eu în partea din acest popor care ştie ce e întunericul şi când nu se mai poate iese, nu stă, să aprindă lumina. Nu are însă timp şi nici loc să o ţină aprinsă. Dar îl va avea, dacă e să ne luăm după primul semn – nu mai e dispusă doar să observe.

Moise Guran, jurnalist independent, Biziday

Moise Guran | Foto: biziday.ro

Cel mai important lucru pe care l-au adus mişcările de stradă din acest început de an a fost conştientizarea de sine a unei clase sociale noi, o clasă activă, uşor balansată spre segmentul de vârstă 25-40, de oameni care pur şi simplu şi-au descoperit patriotismul. Nu că acesta le-ar fi lipsit până acum, dar pur şi simplu nu i-au descoperit o utilitate concretă. Din momentul în care au început să îi dea curs, ieşind în stradă pentru un principiu, ba chiar au mai şi descoperit că sunt sute de mii, alţii, care gândesc la fel. Spre deosebire de mişcările de stradă anterioare, aceasta este diferită doar prin amplitudine de cea de după #Colectiv (dar îşi trage seva din aceea, arătând un trend, o creştere permanentă a acestei clase) dar este foarte diferită de toate celelalte, alimentate sau doar confiscate politic. Poate şi pentru că Strada a obţinut o victorie parţială, retragerea Ordonanţei 13, dar nu a obţinut nici satisfacţia demisiei Guvernului ce a iniţiat-o, nici măcar îndepărtarea pericolului de repetare a isprăvii cu amnistierea şi graţierea în Parlament, actuala mişcare are un imens potenţial de a crea un nou curent politic. (Are ideologie, are forţă, dar îi mai lipsesc organizarea şi liderii). Sigur, incapacitatea actualei Opoziţii de a întreprinde ceva, orice, are propriul merit în acest sens, comparabil cu cel jucat de îndărătnicia grupării Dragnea de a-şi atinge obiectivele penale.

Nu ştiu sigur însă dacă mişcările din stradă chiar vor fi coagulate politic într-o nouă mişcare, eu doar susţin că potenţialul este uriaş. Singurul lucru cert, realizat, este conştientizarea de sine a grupului social. Şi nu e puţin.

Adelin Petrişor, jurnalist, Televiziunea Română

Adelin Petrișor | Captură TVR

Este pentru prima dată când asistăm la un protest pentru un principiu. Nimeni nu a cerut locuri de muncă, bani, pensii etc. Nu, oamenii au fost deranjaţi că guvernul a luat o hotărâre controversată la ceas de noapte. Am transmis de la tot felul de demonstraţii în ultimii 20 de ani. Acum, în Piaţă Victoriei, a fost pentru prima dată când am văzut la protest şi oameni înstăriţi. Frecvent observăm femei cu genţi sau cărucioare foarte scumpe. O altă noutate a fost participarea familiilor cu copii. Într-una din seri am intervievat o doamnă ce venise la protest cu cei patru copii: cel mic avea vreo 7 ani, cel mare 15-16.

Cred că oamenii politici se vor gândi mai mult atunci când vor luă decizii complicate. Unii dintre politicieni au aflat acum că votul nu e un cec în alb şi că avem o democraţie participativa. Mai corect încercam să construim una.:)

Au fost televiziuni care au fost împotrivă demonstraţiilor, le-au descris drept lovitură de stat. Au fost altele care au fost pro-demonstraţii, au exagerat constat numărul protestatarilor. Eu cred că TVR a avut cea mai echilibrată abordare: a transmis permanent voci din Piaţă, a adus analişti echilibraţi, reprezentanţi ai tuturor partidelor. Ironia e că TVR a făcut asta chiar în prima lună în care primea bani de la buget. Nu ar trebui să uităm că actuala putere a transformat TVR dintr-un canal public într-un canal de stat. Sunt mândru că asta nu ne-a împiedicat totuşi să încercăm măcar să fim echilibraţi.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

13 − 7 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te