Psihologul Daniel David: „Paradoxal, tehnologia nu „de-vrăjeşte” lumea, ci o „re-vrăjeşte”


Distribuie articolul

Daniel David este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, preşedinte al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, al Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj şi al Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România. În prezent este profesor asociat (adjunct professor) şi la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New-York, SUA şi directorul programului de cercetare la Albert Ellis Institute, New York, USA. Din 2016 este prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice şi directorul executiv al Institutului STAR – UBB.  În anul 2017 a fost ales preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România. A publicat recent un volum de studii privind psihologia poporului român.

Sinteza: Domnule profesor David, trăim într-o lume puternic informatizată, ştiinţa şi tehnologia au pătruns peste tot, mai este nevoie de mituri în lumea noastră? Mai funcţionează ele? Ce rol au miturile în viaţa societăţii de astăzi? Ce rol au miturile în crearea mentalităţilor?

– Simplu spus, mitul este o poveste, o poveste explicativă, descriptivă, predictivă, organizatorică, dar o poveste despre un fenomen. Important este ca în relaţia cu miturile să nu avem un discurs teoretic, în care problematizăm valoarea de adevăr, ci un discurs practic, în care problematizăm funcţia pragmatică, de utilitate.

Dacă avem un discurs teoretic, atunci mitul trebuie testat ştiinţific, iar de aici pot rezulta trei posibilităţi: unu – este confirmat (caz în care nu mai rămâne mit, ci devine ştiinţă); doi, este infirmat (caz în care nu mai este mit, ci este un fals); trei, nu este testabil, caz în care valoarea de adevăr se asignează pe bază de credinţă (adesea, ajungând astfel în forma religiei) sau se suspendă decizia asupra valorii de adevăr – greu de făcut de către Homo Sapiens Sapiens…doar unii dintre aceştia pot duce această povară intelectuală a incertitudinii.

Sinteza: Rămâne abordarea pragmatică, nu? Şi astfel intervine rolul mitului. 

– Da, dacă avem un discurs practic, nu contează valoarea de adevăr, ci funcţia mitului de exemplu, psiho-socio-culturală şi/sau artistică. Într-adevăr, ştim din studiile de psihologie că “ceva nu trebuie să fie adevărat ca să fie util…”. Spre exemplu, o poveste are funcţia ei socială, atât la nivel de individ, aşa cum este cazul poveştilor în educaţia copiilor sau fascinaţia filmelor artistice în cazul adulţilor, cât şi la nivel social, aşa cum sunt poveştile fondatoare ale diverselor civilizaţii. În discursurile practice miturile pot fi colorate estetic, devenind astfel „vrăji” bune, frumoase.

Da, trăim într-o lume informatizată, dar, paradoxal, asta nu a făcut ca ştiinţa să pătrundă peste tot, ci, dimpotrivă, pseudoştiinţa şi nonştiinţa au devenit mai vizibile şi mai influente ca înainte. Spre exemplu, miturile infirmate sau netestabile sunt prezentate adesea ca având valoare de adevăr stabilit ştiinţific sau miturile eficiente, practice sunt prezentate ca fiind şi adevărate; ei bine, aceastea sunt “vrăji” rele!

Sinteza: Cine sunt creatorii de mituri astăzi? Mişcările contemporane nu mai au lideri identificabili, nu sunt captive unei ideologii cu un emitent clar identificabil,ci flexibile, cu caracteristici fluctuante. Cum se produce „vrăjirea” fără „vrăjitor”, vrăjirea fără lider, vrăjirea „democratică”, nu „autocratică”?

– Marele Vrăjitor este internetul. Acesta are o serie de ucenici, unii individuali, alţii în forma unor organizaţii. Unii fac vrăji bune, alţii fac vrăji rele. Unii vrăjesc crezând în vrajă. Alţii vrăjesc mizând şi capitalizând pe vulnerabilitatea şi prostia celorlalţi. Factorii descrişi aici generează mai multe posibilităţi: vrăji bune – mituri acceptate în logica unui discurs practic, adesea colorate estetic; vrăji rele făcute de oameni care cred că aşa e corect (mituri infirmate/netestate/netestabile şi/sau mituri eficiente practic, crezute ca adevărate din punct de vedere ştiinţific) şi vrăji rele făcute în logica „nu trebuie să fie adevărat pentru a fi util” (mituri infirmate/netestate/netestabile şi/sau mituri eficiente practic, prezentate intenţionat/distorsionat ca fiind adevărate din punct de vedere ştiinţific)

Sinteza: Care este relaţia între mituri şi manipulare?

– Miturile devin manipulare atunci când sunt utilizate intenţionat ca vrăji rele (mituri infirmate/netestate/netestabile şi/sau mituri eficiente practic prezentate intenţionat/distorsionat ca fiind adevăruri ştiinţifice). Mitul prinde mereu atunci când oferă o (pseudo)explicaţie pentru lucruri (încă) neexplicate şi/sau când ajută la reducerea unei stări de anxietate/stres, având astfel funcţia de mecanism de coping/apărare/adaptare, mai mult sau mai puţin defensiv. Mitul poate bate uneori pe termen scurt ştiinţa. Ştiinţa nu are imediat răspunsuri la toate problemele ridicate de oameni – pentru unele răspunsuri este nevoie de cercetări, iar pentru unele cercetări este nevoie de aparatură care încă nu există! –, dar puteam genera imediat poveşti credibile!

Sinteza: Este posibil ca societatea românească, sau mă rog, societăţile postcomuniste, să sufere de „sindromul Stockholm”? Adesea îi acceptăm pe „călăi” cu uşurinţă, politicianul este votat chiar dacă se află în puşcărie, medicul care a decis viaţa şi moartea pacienţilor e iertat uşor… Avem o gândire înclinată spre iraţional, spre emoţional?

– Da, mintea umană nu este construită pentru logică, raţionalitate şi pentru a căuta adevărul. Mintea umană este construită pentru a favoriza reproducerea. Asumarea logicii/raţionalităţii este un act cultural, care se face cu efort, trebuind să lupţi constant cu tendinţele noastre spre iraţionalitate. Spre exemplu, o vulnerabilitate extraordinară a minţii umane este faptul că iniţial codăm automat toate informaţiile pe care le înţelegem ca fiind şi adevărate, ulterior decizând, conştient sau tot automat, dacă chiar sunt adevărate sau sunt false. Dar dacă din diverse motive, fie de oboseală sau de prea multă informaţie, nu mai avem posibilitatea să facem analiza din pasul doi, falsul codat ca adevărat rămâne adevărat.

În profilul psihocultural al societăţilor care au trecut prin comunism, există, de obicei, un nivel mai crescut al evitării incertitudinii, adică al fricii faţă de incertitudinile viitorului. România are unul dintre cele mai mari scoruri din Uniunea Europeană la acest nivel. Acest atribut psihocultural te poate ţine prizonierul prezentului şi al oamenilor acestuia („măcar îi ştim, sunt predictibili…“). Asta pentru că adesea frica este mai ancestrală şi mai importantă pentru supravieţuire decât supărarea!

Sinteza: Mai este posibilă re-vrăjirea lumii?

– Da, aşa cum am spus, paradoxal, tehnologia nu “de-vrăjeşte” lumea ci o “re-vrăjeşte”. Dar vraja rea poate domină vraja bună, subjugându-ne şi aruncându-ne în obscurantism. Să folosim tehnologia pentru a promova vraja bună!

Sinteza: Cum poţi să te aperi de vrăjitorii?  Până acum nu ne-am dovedit imuni, încă mai avem idoli ca Trump, Putin, Erdogan… Care ar fi reţeta noastră, antidotul?

–  Tehnicile psihologice în acest sens sunt complexe, eu am vorbit detaliat în multe articole ştiinţifice şi de popularizare despre tehnici de decontaminare psihologică. În sinteză, simplu şi direct spus, antidotul la vrajă este ştiinţa, cu nucleu central al gândirii critice, combinată în formula antidotului cu asumarea unor valori cardinale personale. Să echipăm oamenii cu cunoştinţe ştiinţifice şi gândire critică şi cu un profil valoric şi vor fi mai greu de manipulat, luând cu o mai mare probabilitate decizii corecte.

 

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

3 × 1 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te