Răzvan, între City și pădure


Un start-up în domeniul alimentar demonstrează că globalizarea nu ocolește pe nimeni, nici măcar un sat cu câteva sute de suflete, din Podișul Transilvaniei.

La 24 de ani, Răzvan Rusu este veriga de legătură care unește respectabilele gospodine din Idicel Pădure, județul Mureș, de unul dintre centrele financiare mondiale, City-ul londonez. „De la Reghin, luați drumul către Toplița, iar in Brâncovenești faceți dreapta, la indicatorul spre Idicel, după care mergeți tot înainte prin Idicel Sat, pâna în Idicel Pădure, unde, la biserică, alegeți partea dreaptă. Mergeți până când, tot pe partea dreaptă, se face un pod, peste care treceți, ca să ajungeți pe tărâmul fermecat”. Așa au sunat indicațiile transmise de Razvăn Rusu, un tânăr antreprenor din Reghin, pentru a ajunge la fabrica de dulcețuri pe care a pus-o pe picioare în Idicel Pădure.

Fără indicații detaliate e greu de ajuns la fabrică, fiindcă în Idicel Pădure semnal nu are nici Vodafone nici Orange, iar Google Maps nu indică decât un contur vag, oricât de mult ai face zoom. Satul a fost însă pus pe harta știrilor de afacerea curajoasă pe care Răzvan (24 de ani) a deschis-o aici în toamna trecută.

După un an de la momentul zero, „Dulceața lu’ Răzvan” este un start-up pe cale să se maturizeze.

„Tărâmul fermecat”

… din indicațiile de orientare este o vale strâmtă, sub coastele unor dealuri molcome, la rădăcinile pădurilor care acoperă Călimanii. Fabrica
este adăpostită de o clădire albă cu târnaț – cum se spune în partea locului la pridvor – de lemn și cu un tricolor care flutură deasupra unor ghivece cu mușcate roșii. Este de fapt o manufactură, deoarece totul se face manual, de la încărcatul lemnelor în sobă, până la înșurubarea capacului pe borcănel și aplicarea etichetelor.

În făbricuță se intră doar cu învelitori de plastic trase peste încălțări, iar doamna Veronica Găvrilaș, un veritabil Chief Operational Officer al afacerii, și singurul angajat full-time, poartă halat și bonetă albe când învârte cu un linguroi uriaș într-o oală imensă cu zmeură, așezată pe o sobă de fier gros. Normele europene sunt respectate până la virgulă – încărcarea lemnelor în sobă se face într-o încăpere, prepararea dulceții în alta, depozitarea, în alta, și mai există și un mic vestiar.

Răzvan Rusu se leagănă, într-un moment de relaxare, în curtea gospodăriei unde a produs primul borcan de dulceață | Foto: Vakarcs Lorand

Răzvan Rusu se leagănă, într-un moment de relaxare, în curtea gospodăriei unde a produs primul borcan de dulceață | Foto: Vakarcs Lorand

Fabrica a fost ridicată în cinci luni de doi constructori din zonă, plus Răzvan, care a lucrat cot la cot, când a avut timp. Soba a fost făcută de un meșteșugar țigan, romii fiind cunoscuți ca fiind cei mai pricepuți la astfel de treburi. Un apel pe Facebook la o „clacă” a strâns un microbuz de prieteni, care au mai dat o mână de ajutor atunci când a fost nevoie de un volum mai mare de muncă într-un timp scurt. Pe 25 august, fabrica și-a deschis porțile.

„A fost odată…”

Până la inaugurare, drumul a fost lung. Totul a început la 1 mai 2012, când Răzvan, născut la Reghin, dar cu facultatea făcută la Cluj, cutreiera Idicelul cu un laptop în spate, făcând o cercetare pentru un ONG.

„Am ajuns prin pădurile astea pentru o cercetare socio-economică. Voiam să văd ce ar putea fi făcut aici, așa că am început să aplic chestionare. Am stat la o familie de localnici, Popoviciu, unde am învățat să îngrijesc văcuțele și să mă ocup de gospodărie. Seara când mergem cu chestionarul eram recunoscut ca «studentul»”, povestește antreprenorul.

Chiar în ziua de 1 mai a bătut la poarta gospodăriei familiei Gavrilaș. „M-am pomenit în bătătură cu Răzvan, așa, slab și cu geanta aia de laptop în spate. În curte, era lume multă, erau veniți copiii, la grătar. Răzvan a început să mă întrebe cât teren am, câți copii și așa mai departe. Apoi, la final, m-a întrebat ce cred eu că ar trebui făcut în sat”, povestește Veronica Gavrilaș.

Femeia în vârstă de 54 de ani a venit cu trei propuneri: un abator, o fabrică de lapte sau „ceva” care să valorifice fructele de pădure din zonă. Răzvan, absolvent de Economie Agroalimentară, a ales nedefinitul „ceva” sugerat de doamna Veronica. „S-a întors prin iunie. «No», zice, «tanti Veronica, eu vreau să fac dulceață. Mă ajutați?»”, povestește acum femeia.

„Am lipit afișe prin sat, am vorbit cu oamenii, și, seara, ei veneau acasă la doamna Veronica cu cireșele, iar noi le preparam în ceaun, la foc de lemne, în curtea gospodăriei”, mai spune Răzvan. „Pe 1 iulie a pus afișele, în două zile s-au strâns 100 de kile. Eu nu am crezut că se poate așa ceva”, zâmbește de sub boneta de plastic tanti Veronica.

După dulceața de cireșe a urmat cea de zmeură, de afine, de mure și de măceșe. „Totul provine din pădurile din jurul Idicelului, nu cumpăr materie primă de cultură. Cireșele sunt din cireșii care cresc în curțile oamenilor, fructele de pădure, din pădure”, subliniază Răzvan. Primii bani pentru afacere, necesari cumpărării fructelor, au fost 1.200 de lei, bani obținuți din economiile lui Răzvan și din vânzarea smartphone-ului propriu.

La finalul sezonului 2012 avea 1.400 de borcănașe de dulceață. Ieșirea pe piață nu a fost ușoară. A început cu câteva târguri de profil și prin câteva magazine de produse naturale. „Explozia” s-a produs în octombrie anul trecut, când a participat la Salonul Internațional al Alimentelor Paris, unde a ajuns cu sprijinul Asociației pentru Promovarea Alimentul Românesc. „Mi-am făcut multe contacte, iar dulceața a fost apreciată de cei de la retailerul Mega Image din București. Veniseră să deguste un vin la stand. A fost ca în filme, cineva din delegație a deschis un borcănel de dulceață, a gustat și a zis: «Asta-i!». Au scos toți cărțile de vizită și m-au întrebat dacă le pot asigura producția necesară, pentru a o vinde sub brandul propriu al rețelei”, povestește antreprenorul.

Fabrica din Idicel Pădure respectă stilul arhitectural local, cu pridvor de lemn și acoperiș în două ape | Foto: Răzvan Rusu

Fabrica din Idicel Pădure respectă stilul arhitectural local, cu pridvor de lemn și acoperiș în două ape | Foto: Răzvan Rusu

A spus că da, deși nu avea finanțarea necesară pentru mărirea capacității de producție. De la casa veche din fundul curții, care ținea loc de spațiu de depozitare, ambalare și cazare, Răzvan trebuia să treacă la nivelul următor: o fabrică în toată regula, după norme sanitare europene.

Îngerii există!

Presiunea era mare: există multe oportunitați de finanțare la ora actuală, începând de la fondurile UE, până la diferite granturi acordate de companii, dar contractarea acestora durează, iar Răzvan avea nevoie rapidă de bani, pentru a nu rata noul sezon și intrarea pe rafturile retailerului. Atunci, aproape din senin, a apărut… un înger.

Mai bine zis, un business angel, pe care l-a cunoscut în luna martie a acestui an, cu ocazia târgului de alimente IFE de la Londra. Este vorba despre unul dintre românii de succes din City-ul londonez, Mihnea Vasilache. „Am auzit de ideea lui Răzvan pe Facebook și ulterior am aflat-o de la el direct. Răzvan mi-a făcut o prezentare a produselor și a planului de afaceri la Londra. Mi-a plăcut atât ideea cât mai ales entuziasmul și dedicația lui Răzvan”, povestește Mihnea Vasilache, un consultant de business cu studii la Harvard, și o experiență de aproape 20 de ani pe Wall Street și apoi în City.

Acesta a devenit partener în afacere, punând la dispoziție 20.000 de euro pentru dezvoltare, în vederea încheierii contractului cu retailerul bucureștean. Răzvan a mai venit și el cu 5.000 de euro și a început munca de construcție a fabricii.
Asta a fost, pe scurt, până acum, povestea „Dulceții lu’ Răzvan”.

Va urma

În târnaț, Răzvan își masează ochii, la rădăcina nasului și clipește, obosit. Viața nu e simplă când conduci un start-up. Birocrația, lipsa unui cash-flow constant, cheltuielile neprevăzute sunt doar câteva din elementele care pot da peste cap și cel mai bine pus la punct business plan. „Am reușit să trimit 4.000 de borcane la București. Cred că au ajuns, că nu m-a sunat nimeni să-mi spună că n-au ajuns”, spune cu voce joasă tânărul antreprenor.

Doamna Veronica Gavrilaș, un adevărat Chief Operating Officer al afacerii din Idicel Pădure | Foto: Vakarcs Lorand

Doamna Veronica Gavrilaș, un adevărat Chief Operating Officer al afacerii din Idicel Pădure | Foto: Vakarcs Lorand

Contractul cu rețeaua de supermarketuri este prima comandă majoră pentru fabrica din Idicel Pădure. „Nu acesta e scopul meu. Am nevoie însă de acest contract ca să îmi pot dezvolta brandul propriu”, explică antreprenorul. La un borcan, pe care îl furnizează la prețul de 4,8 lei, are un câștig net de 10-11 procente. Prima comandă a fost pentru un total de 10.000 de borcane. Cu banii își va plăti restanțele către furnizori iar restul îi va investi în brandul propriu.

„Voi vinde doar online, pe un site propriu. În fiecare cutie, de minim trei borcănele, voi pune fân din Transilvania, un pliculeț de afine uscate și o carte poștală cu dedicație pentru cumpărător. Sunt mega-optimist, fiindcă nu am concurență. Mai există producători de dulcețuri naturale, dar nu au viziunea necesară unei afaceri de anvergură, se mulțumesc se vândă la târguri”, spune încrezător Răzvan.

„Dulceața lui Răzvan” nu este doar o fiță ci este chiar ceea ce englezii numesc, intraductibil, „the real thing”. „Vreau să îți placă să mănânci dulceața de dimineață. Să simți gustul fructului cules din pădurile Idicelului și preparat pe foc de lemne, fără absolut niciun adaos, decât zahăr. Totul, cu muncă individuală, manuală, de la cules la pus în borcan”, spune Răzvan, așezat pe un scaun, în târnaț, în timp ce mănâncă cu poftă „topceală” (brânză sărată topită, cu ceapă), lângă o omletă cu slănină și mămăligă aburindă.

Doamna Veronica, COO suprem, confirmă în timp ce învârte în zmeură: „E dulceața pe care mi-o făcea și mie acum 50 de ani bunica”.
Pe e-mail, sosesc ceva mai târziu și estimările din City. „Urmează creșterea producției, diversificare gamei de produse și, sperăm, profitabilitate. Mă aștept ca primii ani să reprezinte și o perioada de «rodare» operațională, de selectare a celor mai buni furnizori de materie primă și servicii, precum și penetrarea unor multiple canale de distribuție”, scrie Mihnea Vasilache.

Poate că business angelul din Londra nu va vizita niciodată „tărâmul fermecat” de la Idicel Pădure și mai mult ca sigur că tanti Veronica Găvrilaș nu știe cu ce se oucpă exact un om care lucrează în City. Ei au însă două lucruri în comun: un brand la a cărui creare au contribuit, și pe Răzvan Rusu, un tânăr care a dus globalizarea într-un loc neclar și pentru hărțile Google.

Va deveni produs bio

Răzvan Rusu estimează ca anul viitor pe vremea aceasta, adică la doi ani de la lansarea afacerii, va ajunge la profit. Pe termen mediu, dorește să transforme brandul în unul omolgat bio. „Deja este un produs bio, doar zahărul pe care îl folosesc nu este, așa că, în momentul în care voi folosi și zahăr bio, certificarea va fi ușor de obținut”, spune antreprenorul.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

two × four =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te