Răzvan Popovici, director al festivalului SoNoRo: „Domeniul muzical în România are nevoie de o stare de normalitate”

Interviu cu Răzvan Popovici, violist și director al festivalului SoNoRo, realizat de Cristina Beligăr


Distribuie articolul

În ultimii douăzeci de ani a fost activ atât ca muzician pe scenele lumii, cât și ca organizator de festivaluri în Germania, Italia, Ucraina sau Japonia, lucru care a contribuit vital la succesul și buna reputaţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo.

Răzvan Popovici consideră că României îi lipsește în domeniul muzical o politică educaţională consecventă și o generaţie de manageri de școli, licee și colegii de specialitate competente, care să știe ce să facă pentru a crea o stare de normalitate care să ducă la o dezvoltare consecventă a celor cu talent muzical. „Experienţa de străinătate este esenţială pentru orice actual sau viitor manager cultural. Atunci eşti confruntat cu altfel de profesionalism şi cu alte orizonturi. Instituţiile de stat trebuie scoase dintr-o anumită amorţeală şi dintr-o lipsă de estetică ancestrală, care poate fi schimbată doar de oameni care au o privire de ansamblu”, este de părere Răzvan Popovici. Alături de echipa lui, artistul a reușit să transforme în tradiţie ceea ce la început părea un moft și iată că astăzi festivalul SoNoRo a ajuns la ediţia a XIII-a aducând muzica de cameră în câteva dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din România, inclusiv concerte-experiment în unele dintre cele mai speciale spaţii de concerte din ţară.  Despre importanţa experienţei străinătăţii în organizarea unui festival de muzică clasică, dar și despre universul infinit al muzicii ne-a vorbit violistul Răzvan Popovici.

Bio
Răzvan Popovici s-a născut într-o familie de muzicieni şi a început studiul cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg. A cântat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, la Festspielhaus Baden-Baden şi la Théâtre-des-Champs-Elysées din Paris. A colaborat cu Konstantin Lifschitz, Natalia Gutman, Daishin Kashimoto, Mihaela Ursuleasa şi Gilles Apap. Este invitat la festivaluri precum cel din Lucerna, Schwetzinger Festspiele, Boswil Musiksommer, Oxford Chamber Music şi Kobe Music. Printre sălile în care a cântat se numără South Bank si Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim sau Prinzregententheater şi Gasteig din München.O experienţă benefică pentru cariera sa a constituit-o participarea în Orchestra Filarmonicii din Berlin. Răzvan a fost prim-violist invitat al Filarmonicii din Essen, al orchestrelor de cameră din München, Köln şi Kobe şi al Filarmonicii de Cameră din Salzburg. Este iniţiatorul şi directorul Festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Traunstein, Germania, al seriei de concerte „Pelerinages” din München şi al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti. Concertează în întreaga lume, ca membru al Ansamblului Raro. În 2009-2010 a debutat în Musashino Hall din Tokyo, în Konzerthaus şi Musikverein din Viena şi la Carnegie Hall din New York.
SINTEZA: SoNoRo este un exemplu al modului în care poţi influenţa o societate în bine. Dacă primele ediţii păreau un moft, mai târziu, festivalul s-a transformat în tradiţie. Care consideri că a fost cea mai mare victorie a festivalului până în prezent?

Răzvan Popovici: Faptul că, independent ce artiști urcă pe scenă sau ce repertoriu va fi interpretat, sălile sunt arhipline la concertele SoNoRo. Este cel mai bun exemplu că, după ani de zile în care laitmotivul nostru a fost întotdeauna calitatea, am reușit să ne convingem publicul să vină la concertele SoNoRo și să aibă de fiecare dată ocazia să asculte un concert foarte bun. Astfel am câștigat o libertate extraordinară, care ne permite să fim creativi, ingenioși și, de ce nu, curajoși, fără să ne fie teamă ca vom avea sălile goale.

Experienţa străinătăţii este esenţială pentru orice actual sau viitor manager cultural. Cum ai reușit să ieși din spiritul provincial și din amorţeala impusă de instituţiile de la noi? În ce mod te-a „educat” experienţa străinătăţii?

– Desigur, fără experienţa străinătăţii, nu cred că un manager cultural poate dezvolta calităţile necesare pentru avea performanţă în domeniu, în momentul de faţă extrem de competitiv în întreaga lume. În România există destui directori de instituţii care au un orizont ușor limitat, astfel încât un sejur în străinătate i-ar ajuta rapid și benefic să-și revizuiască modul de a privi lucrurile și acţiona după această experienţă complet diferit, mai deschis, mai creativ, mai curajos, mai competent. SoNoRo, ca iniţiativă privată cu ramificaţii internaţionale ample, a avut marea șansă să pornească de la început pe un drum bun, acest lucru însemnând că, dacă ar fi fost cazul, am fi organizat festivalul exact la fel la Viena, Berlin sau New York. Personal, am avut parte de o experienţă extraordinară în străinătate, în ultimii douăzeci de ani, fiind activ atât ca muzician pe scenele lumii, cât și ca organizator de festivaluri în Germania, Italia, Ucraina sau Japonia, lucru care a contribuit vital la succesul și buna reputaţie a festivalului.

Copiii care se nasc în familii de muzicieni, cum este și cazul tău, încep studiul muzicii foarte devreme. Când ai descoperit plăcerea cântatului? Ce fel de copilărie ai avut?

– Mi-am pornit aventura muzicală la vârsta de șase ani, ca pianist, am trecut la 8 ani la vioară, iar la 13 ani am început să cânt la violă. Cu adevărat m-am apucat de muzică cu convingere abia la aproape 18 ani. Am fost mai degrabă un caz atipic pentru o familie de muzicieni, dat fiind faptul că nici părinţii mei nu m-au presat în a deveni muzician, nici eu nu eram prea interesat de subiect. Noroc cu emigrarea în Germania unde am descoperit prin propriile forţe plăcerea de a face muzică. Din acest motiv am avut o copilărie splendidă, mai mult amuzantă și normală decât traumatizantă, lucru des întâlnit în familii de muzicieni. Lucrul incredibil este că mulţi copii care provin dintr-un astfel de mediu se pierd pe parcurs și, nu rar, renunţă la muzică.

Cine joacă rolul cel mai important în formarea unui muzician? Crezi în existenţa unei societăţi care să ofere șanse egale pentru dezvoltarea tinerilor muzicieni? Ce îi lipsește  României pentru a fi o astfel de societate?

– Profesorii sunt cei mai importanţi. Este atât de necesar să ai norocul să întâlnești pedagogul care ţi se potrivește, care să te înţeleagă și să te ajute să-ţi împlinești potenţialul. României îi lipsește în domeniul muzical o politică educaţională consecventă și o generaţie de manageri de școli, licee și colegii de specialitate competentă, care să știe ce să facă pentru a crea o stare de normalitate care să ducă la o dezvoltare consecventă a celor cu talent muzical. În Germania, de exemplu, muzica de cameră, crucială în educaţia oricărui copil, este începută de la cea mai fragedă vârstă. În Romania, în liceele de specialitate, aceasta a început abia în ultimii ani, fiind loc de foarte multe îmbunătăţiri.

Cui ar trebui să îi revină misiunea de a descoperi noi talente în muzica clasică ? Cine ar trebui să își asume această responsabilitate?

– Cred că oricărei persoane care desfășoară activităţi pedagogice, indiferent dacă este la grădiniţă, școală de muzică, colegiu de specialitate sau academie de muzică. Apoi trebuie să ai grijă de talent, nu ajunge doar să-l descoperi.

Mai există loc în România pentru festivaluri de muzică clasică? Cum stă Europa la acest capitol?

– Și încă cum! În majoritatea ţărilor europene există sute de festivaluri de muzică clasică, deci loc ar fi destul în România. Experienţa adunată în șase ani de turnee naţionale cu SoNoRo Conac m-a făcut să înţeleg că, în afara orașelor majore ale ţării, publicul nu are deloc contact cu muzica clasică. Când are însă ocazia, este deschis, curios, încântat, recunoscător. Deci există un potenţial uriaș neexploatat la nivel naţional.

SoNoRo a ajuns la ediţia a XIII-a aducând muzica de cameră în câteva dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din România.

SoNoRo este în mod foarte evident un festival cu personalitate. Ce crezi că i-a asigurat longevitate acestui festival? Până unde ar putea ajunge? Care este viziunea ta pentru SoNoRo?

– Coloana vertebrală a Festivalului SoNoRo a fost de la început calitatea. Apoi faptul că atât eu, cât și Diana Ketler, directoarea artistică a festivalului, suntem muzicieni cu experienţă internaţională majoră ne-a ajutat să folosim în folosul festivalului și să invităm o întreagă reţea de muzicieni care altfel nu ar fi venit în ţară. De asemenea, modul în care am conceput programele fiecărei ediţii, joaca cu ingeniosul și neobișnuitul, posibilitatea de a încerca și greși chiar, ne-au adus în acest an la ediţia a XIII-a. SoNoRo este membru în renumita European Festival Association și se bucură de o reputaţie internaţională extraordinară, considerat de marii manageri ai Europei ca una dintre iniţiativele deosebite din domeniu. Cu mai mult suport guvernamental cred că poate deveni, doar în puţini ani, unul dintre festivalurile de muzică de cameră majore ale Europei. Lumea bună a muzicii știe de SoNoRo, lucru de nepreţuit de altfel…

În termenii generaţiei Facebook, de ce ar fi cool să ascultăm și muzică clasică?

– Pentru că există atât de multă muzică bună în lumea muzicii clasice, încât întotdeauna se pot descoperi piese extraordinare, pe toate gusturile. Pe de altă parte, cine ascultă mult muzica pop sau rock, des extrem de copleșitoare acustic, poate descoperi splendoarea liniștii – între două părţi de simfonie sau cvintet, în sala de concerte, înaintea primului acord, sau în salonul unui conac părăsit, în combinaţie cu croncănitul ciorilor sau cântecul greierilor – lucru care-i va aduce cu siguranţă sufletul la loc. Și cam despre aceasta este vorba…

Este adevărat că universul muzicii este infinit? Ai de multe ori sentimentul, ca solist, că ramificaţiile muzicii te duc de fiecare dată în alte locuri?

– Cum niciun concert nu se aseamănă cu altul, nu m-aș plictisi niciodată să cânt un cvartet cu pian de Brahms, un trio de coarde de Beethoven sau un cvintet cu două viole de Mozart. Îmi petrec cam fiecare săptămână în altă ţară, astfel încât locul, ţara, sălile de concert în care concertez contribuie imens la interpretări complet diferite. În ultima săptămână am concertat la Budapesta, Constanţa și în splendida Auvergne, în Franţa, fiecare dintre concerte având un repertoriu asemănător, rezultatul neputând fi mai divers.

S-a întâmplat să ai momente de anxietate înaintea unui concert? Cum gestionezi aceste momente dacă ele există?

– Nu se știe niciodată ce ţi se poate întâmpla pe scenă: poţi fi cel mai suveran interpret într-o sală renumită arhiplină, precum Carnegie Hall din NY sau Musikverein din Viena, sau foarte emoţionat când cânţi pentru câteva zeci de persoane în salonul unui conac din Moldova; alteori ai băut un espresso prea mult, nu ai dormit decât patru ore, ești zdrobit de jet lag sau pur și simplu nu ai avut timp să înveţi una dintre cele 20 de piese pe care trebuie sa le cânţi într-un festival. Cu cât ai mai multă experienţă, poţi gestiona astfel de situaţii mai bine. Important este să ai puterea de a înţelege aceste stări și situaţii și de a te relaxa. Și de a înţelege că, dacă ai șansa de a-ţi câștiga existenţa dintr-o activitate concertistică intensă, trebuie să știi cum să supravieţuiești, indiferent ce s-ar întâmpla, fără sa-ţi pierzi onoarea. Este important și să știi că uneori un „it’s good enough” te salvează de dureri de stomac. Nietzsche a avut dreptate: „ce nu te omoară te face mai puternic”.

Se spune că, uneori, muzica nu trebuie să fie scrisă recent pentru a părea nouă. Ce fel de artist ești? Îţi place să experimentezi, să aduci interpretări proprii? Cât de greu este să creezi povestea în jurul muzicii?

– De fiecare dată când învăţ o piesă nouă încerc să o înţeleg, tehnic, armonic, metafizic chiar. Aceasta este minunea muzicii: des compusă acum sute de ani și pentru fiecare generaţie de interpreţi sau ascultători complet nouă. Muzica nu are nevoie de poveste, pentru că fiecare compoziţie are o povestea inerentă, ascunsă în ea. Daca o înţelegi, o vei cânta inspirat și publicul o va asculta cu nesaţ. În fiecare fază a vieţii artistice înveţi, te dezvolţi, cauţi, eziţi, te îndoiești, găsești… În acest moment mă aflu în faza în care cânt din ce în ce mai mult ca solist, cu diverse orchestre, lucru care mă face să-mi descopăr veleităţi complet diferite de cele necesare în lumea muzicii de cameră unde profesez de zeci de ani. Iar experienţa din acest domeniu mă face să văd fiecare concert sau piesă solo ca pe un cvartet sau cvintet, interpretarea devenind mult mai intimă, transparentă, convivială.

Ce înţelegi prin a fi un muzician desăvârșit?

– Un muzician desăvârșit nu este doar un excelent maestru al propriului instrument, lucru de la sine înţeles de la un anumit nivel, ci și o persoană împlinită, care creează astfel cu iubire, din pasiune pentru muzica și care are, pe de o parte, forţa de a transmite publicului emoţie, sentimente și, pe de altă parte, elocvenţa de a-l face să înţeleagă splendoarea muzicii, înălţându-l în sfere nebănuite.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te