Rio și nota de plată. La nici șase luni de la încheierea Jocurilor Olimpice, Brazilia stăruie în criza economică

A trecut jumătate de an de la finalul Jocurilor Olimpice, iar Rio de Janeiro se zbate în caniculă și nesiguranță. Prima e gestionabilă, testată – darul de foc al fiecărei veri. Cea de-a doua, în schimb, e altă poveste. Complexă și apăsătoare, nesiguranța este legată de traiul de mâine, locuri de muncă, transportul în comun și o simplă plimbare pe stradă. Oricare dintre acestea presupune un risc. Și nu ar trebui să fie așa.


În noiembrie trecut, dezvăluie pri.org, în fața Teatrului Municipal din Rio a avut loc o manifestație. Pentru neavizați, putea fi luată drept o reprezentație de stradă, doar că lipseau recipientele pentru colectă. Membrii companiei de balet au dansat, iar cântăreții de operă au livrat fondul sonor cu un vibrant „Carmina Burana”. Era forma lor de a protesta la aflarea veștii că va mai trece o lună, pe lângă cele două strânse deja, în care nu-și vor primi salariile. „Cred că Jocurile Olimpice au fost precum ultimul bal al imperiului”, descria plastic situația unul dintre soliști, Ciro d’Araujo. „Am dat o petrecere mare, dar știam că asta se va întâmpla după”.

Încrederea în economia braziliană era ridicată în 2009, când Rio a fost desemnat gazdă a Olimpiadei

Ce se întâmplă, de fapt, după?

Din 2014 încoace, șomajul s-a dublat, iar produsul intern brut a scăzut cu 8,4%. Brazilia suferă din punct de vedere economic, iar statul Rio și orașul Rio de Janeiro în mod special. Datoriile au ajuns la mai mult de 107 miliarde de reali (aproximativ 31 de miliarde de dolari). Către guvernul federal, dar și către alți creditori, după cum a anunțat Ministerul de Finanțe. Soluția imediată găsită de noul guvern de dreapta a fost aceea de a tăia 30% din salariile bugetare și din pensii. O măsură pe care Organizația Națiunilor Unite a calificat-o drept „fără precedent, lipsită de orice nuanță și compasiune”. Iar oamenii au ajuns la disperare.

Developând înapoi filmul dezastrului, se dezvăluie originea – sau una dintre ele. Statul Rio era în faliment dinaintea Jocurilor Olimpice. Veniturile sale se bazau în mare parte pe petrol, grație rezervelor strânse de la finalul anilor 2000. Prețul barilului a scăzut însă până la prăbușire, fluxul de cash a secat, iar compania petrolieră de stat Petrobras s-a văzut implicată într-un imens scandal de corupție. Rezultatul? Mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, iar criza s-a adâncit. O altă parte a scandalului, în care Petrobras se regăsește din nou, se numește „Lava Jato” sau „Spălare de mașini”, legată de mai mult de 2 miliarde de dolari oferiți ca mită. Există legătură și cu JO, și cu cea mai mare companie de construcții din Brazilia, Odebrecht, care a avut peste jumătate din contractele pentru clădiri destinate evenimentelor olimpice. Să vedem însă un alt motiv important pentru care Rio nu a recuperat din bani după încheierea JO.

S-a presupus de la început că Jocurile, în sine, nu vor salva economia statului Rio și a orașului Rio de Janeiro. Erau prilejul de a-i oferi un impuls. Oficialii locali și-au pus însă singuri obstacole în față oferind uriașe reduceri de taxe firmelor pentru a face afaceri în zonă. Un audit publicat în cotidianul O Globo a arătat că, între 2008 și 2013, Rio a pierdut în jur de 138 de miliarde de reali (40 de miliarde de dolari) din asemenea taxe, ceea ce înseamnă aproape dublul bugetului anual al statului, de 80 de miliarde de reali. Reducerile de taxe au ca scop încurajarea companiilor în a-și dezvolta afaceri pentru a crea locuri de muncă și a furniza venituri statului. În 2010 însă, s-a acordat această facilitate și sponsorilor JO 2016. Și încă nu se știe câți dintre ei și în ce măsură au evitat complet plata obligațiilor către stat. În consecință, nu se știe câți bani a pierdut Rio din această cauză.

Pe 21 august, o dată cu festivitatea de închidere a Jocurilor, Rio saluta lumea cu un zâmbet și cu mândria de a fi oferit o ediție de neuitat din multe puncte de vedere. Și, mai ales, saluta cu un suspin de ușurare: atâtea probleme fuseseră semnalate, atâtea temeri răscolite și mereu reactivate, atâtea motive de frică aduse constant în atenție încât finalul JO a venit firesc, ca o izbăvire. Împodobită cu strălucirea medaliilor cucerite, cea a „naționalei” masculine de fotbal exacerbând orgoliul, Brazilia voia să spună lumii întregi că s-a descurcat, că a ieșit bine până la urmă. O dată ce Satul Olimpic s-a golit, iar sălile și celelalte spații de competiție au rămas fără zumzetul mulțimii, a sosit și trezirea la realitate.

S-a vorbit mult despre investițiile în transportul în comun, o realizare menită să dăinuie și să ajute mulți ani de acum înainte populația din Rio. Vice Sports a făcut o analiză amănunțită a acestui aspect, începând cu linia olimpică de metrou, care a fost inaugurată pe 1 august, cu numai patru zile înaintea ceremoniei de deschidere. Destinată să unească zonele mai înstărite din sud ale orașului cu restul liniilor, deja existente, aceasta a rămas inaccesibilă unei mari părți a locuitorilor. E prea scumpă și nu are un plan de transfer competent cu traseele de autobuz sau de BRT. Un drum prin oraș compus din călătorii cu metrou și autobuz costă 7,9 reali, destul de mult pentru populația săracă. În plus, cele trei modalități de deplasare, autobuz, BRT, metrou, necesită tot atâtea tipuri diferite de tichete, iar lipsa de integrare a contribuit la un succes redus al liniei olimpice. Doar 80.000 de pasageri zilnic, în loc de 300.000, cât se preconiza.

Un alt proiect, care nu a putut fi inclus însă în Programul Olimpic pentru că nu a făcut parte din proiectul inițial de candidatură, are consecințe pozitive. Linia ușoară de tren, VLT, leagă terminalul de autobuz cu aeroportul cel vechi, Santos Dumont, care nu avea transport în comun direct, dar și cu zona cea nouă a portului, revitalizată datorită JO.

Ce se întâmplă cu bazele?, e altă întrebare legitimă. Lumea încă are în minte imaginea superbului stadion din Beijing, Cuibul de pasăre, acum aproape părăsit din lipsă de competiții pe care să le găzduiască. Și acesta e doar un exemplu. Până la finele lui noiembrie, Parcul Olimpic din Barra da Tijuca fusese golit, aproape abandonat. Există un plan de transformare a unor clădiri în școli, dar încă nu a început să fie pus în aplicare. Traseul de golf deja ridică probleme din cauza costurilor de întreținere: nu e folosit pentru că taxa minimă de joc e de 74 de dolari, dar și pentru că golful nu e foarte popular în Brazilia.

Brazilia trece nu doar prin probleme economice, ci și politice, cu trei politicieni strâns legați de JO confruntați cu acuzații de corupție: fosta președintă Dilma Rouseff, fostul guvernator al statului Rio, Sérgio Cabral, și fostul primar al orașului, Eduardo Paes. Mauricio Santoro, profesor de științe politice la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro, spune pentru Vice Sports că Rio și Brazilia s-au pregătit peste un deceniu pentru cele două mari evenimente sportive găzduite în 2014 și 2016, Cupa Mondială de fotbal și Jocurile Olimpice. Și că acestea ar fi trebuit să certifice ascensiunea Braziliei pe scara relevanței în economia globală. Numai că nu s-a întâmplat așa.

Oamenii săraci din Rio urmăresc Olimpiada de pe acoperişuri

Există tentația de a pune criza pe seama celor două competiții, dar nu e chiar corect. Totul a pornit de la scăderea prețului petrolului, problemă la care guvernul nu a știut cum să reacționeze eficient. S-a înfundat și mai mult în datorii și scandaluri. Paguba nu a fost produsă de Cupa Mondială de fotbal și de Jocurile Olimpice, ele doar au mărit nota de plată cu alte câteva miliarde. Coborând în timp, la anul 2009, al înaintării candidaturii pentru JO, găsim o Brazilie înfloritoare, gata să treacă în fața Franței și a Marii Britanii pentru a deveni a cincea economie mondială ca mărime. Ce s-a întâmplat de atunci încoace e o dovadă pentru cât de repede și de dramatic se pot schimba lucrurile, chiar și la acest nivel.

„Cred că ar fi venit criza și cu, și fără Jocurile Olimpice”, mărturisea profesorul Santoro, adăugând însă, emoționat, că i se pare că acestea au fost nu acum șase luni, ci în urmă cu decenii. Într-atât e populația din Rio copleșită de problemele cotidiene. „Acum trăim într-o stare de spirit diferită aici”. S-a dus entuziasmul, au rămas datoriile. Și așteptarea zilei de salariu, care nu știi ce-ți va aduce. Poate că rememorând penalty-ul transformat de Neymar revine senzația de căldură și de bucurie. Dacă nu, rămâne cea de afară. În Rio e vară. Una grea de tot.

 

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

fourteen + 2 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te