România la 100
„Decât medic de ţară, mai bine pe un vas de croazieră”

Harta localităţilor fără medici de familie este roşie. Peste 500 de localităţi, cu cel puţin 120 de mii de oameni nu au un medic în comuna unde locuiesc. Alte comune mai mari au un singur medic, deşi ar trebui doi sau trei. Un calcul sumar arată că ar fi nevoie urgentă de cel puţin 650 de medici de familie în toată ţara, dar ei sunt de negăsit. 


Distribuie articolul

Ioana a născut acum trei săptămâni. Pe obraji îi curg lacrimile şuvoaie, în timp ce copilul suge la pieptul ei. Îşi cere iertare că plânge, dă să zâmbească printre lacrimi, dar are dureri mari. A născut acum trei săptămâni şi sânii ei au intrat într-un fel de grevă. S-au umflat şi-au început s-o doară îngrozitor. Mara a fost un pic mai micuţă, a încercat să sugă printre lacrimile mamei, dar n-a răzbit durerea. L-au chemat pe medicul de familie, la început a refuzat să vină, pentru că e departe. Dar la insistenţe a venit acasă s-o vadă. I-a prescris o reţetă, şi a plecat. Farmacie nu au la Zimbor, unde locuiesc, aşa cum nu au nici medic de familie. Îşi iau medicamentele de la Zalău, de la oraş, după care trebuie să meargă cineva până acolo. Nimic nu e uşor aici. Noroc că o au pe „doamna Cristina” care a venit la ea zile la rând. „Mă scuzaţi că v-am sunat atât de des”, îi spune ruşinată ea ruşinată asistentei comunitare care ne însoţeşte.

Pe doamna Cristina a inventat-o Uniunea Europeană. Şi ăsta le-a fost norocul celor din Zimbor, care de ani buni nu reuşesc să convingă un medic de familie să vină în comuna lor. Doamna Cristina Olariu este acum „asistent comunitar” aşa îi zice. Deşi are vechime 27 de ani în sănătate, ca asistentă, cum n-a mai fost medic în comună nici pe ea n-a avut cine s-o mai plătească. Soluţia a venit printr-un program european care finanţează existenţa acestor „asistenţi comunitari”. În principal, trebuie să facă prevenţie, educaţie medicală. Nu are voie să intervină, să aplice tratamente sau să facă injecţii. Pentru că nu este asistată de un medic, nu are dreptul să acţioneze medical. Îi învaţă pe oameni cum să-şi ia medicamentele, ce nu trebuie să mănânce pentru bolile lor, ce să spună la medicul specialist când merg la oraş, care sunt semnele bolii, antecedentele patologice din familie etc. Din păcate însă, sunt cazuri în care nu are încotro, face resuscitare dacă vede că omul moare până vine salvarea, aşa cum s-a întâmplat sâmbăta trecută. Le dă un paracetamol sau o cremă, un calmant sau le ia tensiunea. Îi sfătuieşte, sună medicii oriunde ar fi ei şi-i întreabă ce să facă. „Face faţă”.

Marta Irimuş din Lozna are diabet şi de 24 de ani îşi face singură injecţia cu insulină în fiecare dimineaţă

Improvizaţia salvează naţia

„Este o improvizaţie, dar o improvizaţie care poate salva vieţi, spune primarul Mureşan Gabriel. Ce să facem? De mulţi ani n-am avut medic aici în mod constant. A venit câte unul şi a plecat. Caută comune mai mari, noi avem doar 970 de locuitori. Nu suntem foarte puţini, dar nici destui ca să-i renteze, pentru că medicul de familie este plătit la numărul de asiguraţi înscrişi la el. Eu zic că în medicină n-ar trebui să fie numărul de locuitori criteriul, şi un om dacă este, contează. Noi am vorbit cu doamna doctor din Sînmihaiul Almaşului, ar veni de două ori pe săptămână la noi, dar nu are voie, Colegiul medicilor le interzice să aibă puncte sanitare în alte localităţi decât cea de bază, deşi asta ar fi o soluţie”. Cei din Zimbor s-au străduit şi au făcut cabinet medical dotat cu apă curentă, cu tot ce trebuie, spaţiu avizat de Direcţia Sanitară. Au pregătit şi o locuinţă pentru medic, l-ar ajuta şi cu lemne pentru iarnă, cu orice. Dar după repetate eforturi, anunţuri şi adrese, n-a fost nimeni dispus să vină. „În comună, continuă primarul, avem 115 copii, oricare poate păţi ceva. Iarna se îmbolnăvesc, sunt virozele astea, ia copilul şi fugi cu el la Zalău, unde stai ore în şir la urgenţă. Nu e normal. Avem şi bătrâni la pat, imobilizaţi. Satele noastre îmbătrânite ar trebui cu atât mai mult să aibă medici. Şi ca să atragem tinerii cu copii, cum să facem? Să le spunem că nu avem doctor?” Primarul are un vraf de sesizări făcute la colegii, direcţii şi case de sănătate. A dat sfoară în ţară prin cunoştinţe şi prieteni. Dar soluţia, spune el acum, după toate încercările, ar fi acel punct sanitar unde să vină un medic măcar de două ori pe săptămână.

Doamna Cristina are o pâine în geantă, o poartă cu ea pentru vreo nevoie. Poate găseşte vreun bătrân fără. A mers cu bicicleta prin sate timp de 19 ani, pe ploaie, zăpadă,vânt. Nu are copii, se ocupă de copiii satelor. Ţine loc de medic, moaşă, asistentă, mamă. Ea face şi controalele periodice la şcoală, pe care ar trebui să le facă un medic.

Se uită pe fereastră, ne evită privirea, parcă n-ar vrea să ni le spună pe toate. „E greu, foarte greu. Dar ne-am obişnuit cu greul şi ni se pare că aşa e normal.” Oamenii satelor o sună noaptea, dimineaţa devreme, duminica, oricând. Bătrânilor li se face des rău, au nevoie de sfaturi, cum să-şi ia tratamentul, sunt şi foarte mulţi singuri, vor să fie cineva lângă ei. „Le iau tensiunea, le mai dau din geanta mea câte un calmant dacă trebuie, sun la medic sau la salvare dacă văd că nu le trece. Am telefoanele tuturor medicilor lor de familie, din Cluj, Zalău, Cuzăplac sau din alte părţi şi-i întreb ce e de făcut. Eu mă duc acasă la ei de câte ori mă cheamă. Nu stau la birou, aproape că nu am birou. Mă duc să văd cum le e şi a doua zi. Sunt oameni cărora de ani buni nu le-a trecut niciun medic pragul.”

Primarul ne arată că are proiect aprobat din fonduri europene să facă dispensar nou, cu etaj, cu cabinete medicale, de stomatologie, farmacie şi locuinţă pentru medic. Dar, pentru care medic?

Lăsaţi să moară şi-n timp de pace

În 2016 în ţară erau peste 60.000 de unităţi sanitare, 49.000 în mediul urban şi doar 11.000 în mediul rural

O zi mohorâtă şi rece. Nici cocoşii nu cântă. Noroiul a pus stăpânire pe curţi şi-n aer pluteşte un miros de lemn ud.

În Treznea cândva, tot într-o toamnă, dintr-o stupizenie a istoriei au fost ucişi 86 de oameni, femei, copii, bătrâni, tot ce le-a ieşit în cale unor militari din armata horthystă. Un monument de beton, cu numele gravate în cenuşiul lui, aminteşte sumbru despre ei. În rest, tăcere. Casele sunt scufundate în linişte, una din trei au porţile ferecate. Oamenii au plecat la oraş. Sau spre alte zări. Fiecare val al istoriei cu pustiul lui.

Abandonat definitiv este şi castelul fostului grof din sat. Stă cu zidurile lui, amintire sumbră, ca o măsea stricată sub cerul greu, de început de iarnă.

Maria îndeamnă la mers, are pasul mare, ca şi pantofii din picioare, poate ai altcuiva. Îmbrăcată în negru, zorită de nevoi, ne răspunde în timp ce merge. Nici la ei nu este  medic de familie. Vin, pleacă sau mor, medicii sunt trecători pe la ei. Altădată aveau permanent unul. Acum crede că l-au desfiinţat „ăi de sus, de la Parliament”. Primăria a făcut un dispensar nou, dar stă închis de ani buni, pentru că n-au „doftor”. „Or zâs că-l deschid şi că au vorbit la Bucureşti şi ne trimăt unu, dar asta o fost mai demult, la electorale. După aceia n-or mai zîs nimica.”

Moldovan Aurelia are 80 de ani. Vine de la magazinul sătesc, cu o pungă mai mult goală. Îmbrăcată sobru, cu ochii umezi, parcă ar plânge tot timpul. Aureliei mai întâi i-a murit soţul, apoi amândoi băieţii. Unul la 52 de ani de cancer şi celălalt la 54. A făcut un accident cerebral. I-a îngropat pe rând. „De ce nu mă ia şi pe mine nu ştiu, pesemne că mai am de suferit”, spune încet, ca pentru sine. S-a înscris la un medic din  comuna vecină, iar reţetele i le face o asistentă care vine o zi pe săptămână în cămăruţa de la primărie unde îi ia pe rând după nevoi şi le prescrie ce crede ea că trebuie. Aurelia are probleme cu tensiunea. Într-o zi i-a fost aşa de rău, dar a răbdat „până ce-o vinit vecinul de la servici şi atunci m-o dus la urgenţă la Zalău, pe seară.” Simte că trebuie să-mi mai spună ceva: „Aşa rezistăm singuri, ne ajutăm între noi.” Şi ca să fie mai lămurită, mă întreabă cine ar trebui să-l plătească pe medicul de familie, „statul sau sfatul?” Îi spun că statul. „Atunci, zice un pic mai dumirită, ăia-s de jină!”.

Un bătrân care avea de gând să se lase de bicicletă la 120 de ani, dar s-a lăsat la 90, pentru că maşinile tot mai multe l-au scos de pe carosabil, are o sugestie la îndemână. I-a spus-o şi primarului: „Să luăm tabla de pe dispensar că stă de cinci ani degeaba acolo şi să scriem discotecă. Să facem discotecă la dispensar!”.

El are probleme cu prostata, asistenta din comuna vecină care vine pe la ei o dată pe săptămână îi face reţeta la Zalău şi-i aduce câte o pastilă.

Nu-şi mai amintesc de când n-au „doctor”

Cabinetul medical din Coşeiu, fără medic şi complet ruinat. „Suntem prea puţini şi prea neînsemnaţi”, Bogdan Ioan (foto)

În Coşeiu nimeni nu-şi mai aminteşte exact de când n-au medic. Unii cred că de zece ani, alţii, de cinsprezece. Olga Stana, preşedinta Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj, spune că „de ani buni” nu s-a mai găsit un medic în Coşeiu ca şi în alte cinci comune din judeţ, la care, de curând, s-au mai alăturat două. Medicul veterinar spune că, la un moment dat, erau doi medici de animale şi niciunul pentru oameni. În cabinetul destinat dispensarului plouă şi bate vântul. Geamul este deschis, soba rece, stingheră într-un colţ, chiuveta uitată pe un petic de faianţă şi igrasia verde urcată pe pereţi. Alături, un colţ de clădire abandonată cu stâlpi de lemn putreziţi de ploi. „De ce vă miraţi, ne întreabă un trecător, uitaţi-vă la el, ăsta e noul cabinet, aşa am evoluat noi de tare!” „Mai demult, continuă Bogdan Ioan, aici în comună aveam medici, farmacie şi casă de naşteri. Acum nu mai avem nimic din astea. Doar cămăruţa asta ruinată.” El are „fişa” la Zalău la „Ciobanca”, acesta fiind un centru cu mai multe cabinete ale medicilor de familie. La medic îl duc „pruncii”, ei îi aduc şi medicamente, vreo trei-patru feluri. Are 90 de ani şi a lucrat în construcţii, a ridicat blocuri la Zalău şi-n alte oraşe. „Am lucrat la blocul Lamă din Cluj, mai e blocul ăla?”, ne întreabă. Se bucură să-i spunem că da, e locuit şi arată bine, un apartament în blocul acela acum se vinde cu cel puţin o sută de mii de euro. Pensia lui este de 1.376 de lei. „Ce am fost, am fost! Acum sunt doar ce vedeţi. Am fost şi muncitor, şi maistru am fost om, un om bun, sper.” Înţelege în felul său de ce nu au medic de familie, „Suntem prea puţini şi prea neînsemnaţi.”

Viceprimarul din Coşeiu spune că, dacă şi-ar arăta vreun medic dorinţa să vină, atunci ar renova cabinetul, „dar aşa, dacă tot nu vine nimeni, numai ce se va degrada din nou.” În schimb, au un apartament pe care l-ar oferi drept locuinţă păstrat de când stătea primarul acolo, special pentru vreun medic. Comuna are cam 1.000 de locuitori, 1.200 cu copii cu tot. De anul trecut nu mai vin medicii nici la şcoală, la vizită. Ultima dată a venit medicul Cristea din Zalău, chemată de profesori, dar a spus că n-o să mai poată veni, pentru că nu toţi copiii sunt înscrişi pe listele sale. Oamenii s-au dus pe unde au putut, locuitorii satelor fără medic şi-au căutat un loc pe liste în alte localităţi. Dacă au probleme se duc şi stau la cozi pe la urgenţe la Zalău, Cluj sau Jibou.

Din aceste sate, un singur tânăr s-a făcut medic, dar acum doi ani a plecat în Germania. „Copiii nu se fac medici, nu cred că acesta este un model de succes” ne explică o doamnă funcţionară în primărie, fost cadru didactic. Doar Henrieta, fiica ei s-a dus la liceu cu gândul să se facă „doctoriţă”. „Este în clasa a 9-a”, ne spune mama ei, „cu gândul ăsta a şi plecat la liceu, să înveţe şi să poată urma medicina. Dar nu ştim dacă se va ţine de visul ei şi nici dacă se va întoarce la noi în sat, asta vom vedea. Copiii pleacă şi rareori se mai întorc aici.”

Coşeiu este la 20 de minute de Zalău. Drumurile nu sunt foarte bune, dar nici foarte proaste. Depopulată şi îmbătrânită, cu bărbaţii plecaţi în străinătate, comuna se simte departe de lume şi complet uitată.

Naufragiul unui vas de croazieră

În Zimbor sunt patru nou-născuţi şi două lăuze. 115 copii şi paisprezece bătrâni la pat. 970 de suflete în total şi niciun medic. Cândva aveau
doi medici

„Am fost chemat să fiu medic la Românaşi, începe Condor Ciprian povestea lui, dar decât să mergi pe satele astea din România, mai bine pleci cu un vas de croazieră. Şi nu glumesc, când îmi căutam de lucru, ştiţi câte oferte pentru medici pe vase de croazieră am găsit? Eu am venit aici, în Zalău, am cabinet în municipiu, dar la ţară e greu. Am în lista mea şi pacienţi de la Coşeiu, încă n-am ajuns să le văd satul, dar poate mă duc într-o zi. Ce se întâmplă? Veniturile sunt mici în mediul rural, sunt asiguraţi puţini şi nu-ţi scoţi salariul”.

Ciprian a lucrat ca medic de misiuni militare, a fost în Afganistan, Irak. Când s-a întors, a putut aprecia că aici lucrurile stau mult mai bine decât în lumea aceea. „Sincer, acum, cu cabinetul acesta şi pacienţii mei mă bucur de meseria mea. Mi se pare mult mai bine decât mi-a fost înainte. Doar că-i înţeleg şi pe colegii mei care nu vor la ţară, e o chestiune simplă, de calcul matematic. Dacă reuşeşti să-ţi completezi lista de pacienţi şi iei 6.500 de lei pe lună, să zicem, din care trebuie să plăteşti asistenta, chiria, curentul, gazul, apa, telefonul, IT-stul care îţi rezolvă problemele, poate vrei să-ţi iei şi ceva aparatură, benzina, nu-ţi mai rămâne salariu, gata, lucrezi gratis!”.

Soluţia pe care o vede medicul Ciprian Condor pentru satele din România ar fi centrele de permanenţă, unul la 2-3 comune, unde să fie serviciu medical permanent, „un fel de centru de urgenţă”. „Pentru că, spune el, degeaba ai un punct de lucru unde vine medicul joia, dacă pe tine te loveşte durerea sâmbăta sau lunea. Nu poţi programa durerile după programul medicului. Iar aceste centre ar fi bine să fie dotate cu câte o salvare şi cu farmacie.”

Domnul Salvare

Nu are medic, dar Lozna are „salvare”. I se spune „Domnul Salvare”. Este un domn respectabil, cântăreţ în strană la biserică, pensionar, a lucrat la Zalău. Deschide uşa garajului şi ne arată maşina sa personală, „salvarea”. Îl sună de pe sate, mai ales din Valea Loznei, zece kilometri mai sus, pe unde nu merg autobuzele. E de loc de acolo şi-l cunosc oamenii. Hai măi, Sandule şi du-ne .Că e zi, că e noapte, în orice moment. Îi ia şi-i duce la urgenţe la Zalău sau la Jibou. Stă cu ei până îi ia înapoi, că n-are cum să-i lase de izbelişte. „Săptămâna trecută am fost cu o vecină cu băiatul ei care nu se simţea bine. Şapte ore am stat la urgenţă în Zalău cu ei, până l-or consultat şi tot, la 12 noaptea am ajuns înapoi acasă. Dacă nu stăteam cu ei, ce făceau? Sunt probleme umane, atât de greu de refuzat. Dar sunt şi eu un om în etate, cât am să mai pot?”, spune Ceascai Alexandru, „domnul Salvare”care se ţine şi un pic de polonez. „Trebuie să se ia o decizie şi să se facă ceva cu cabinetul de aici şi cu medicul, trebuie să intrăm în rândul lumii”, continuă el.

Tot „domnul Salvare” aduce şi medicamentele de pe reţetele sătenilor, de la farmacia din Jibou. „Am acolo o farmacie a mea, mi i-am făcut prieteni că numai de acolo iau de multă vreme şi mă consideră de-al lor, client fidel. La doamna Marta îi aduc insulină de ani de zile, n-a fost s-o las fără nicio zi.”

Pe Marta Irimuş o găsim în „casa mică” din curte. Are diabet şi de 24 de ani îşi face singură injecţia cu insulină în fiecare dimineaţă. Lângă pat, rânduite frumos în cutii ţine medicamentele. Zice că n-ar fi rău să aibă medic în comună, cu atât mai mult cu cât sunt mulţi bătrâni şi multe femei singure la sat, 67 de văduve numai la ei. 67 de case în sat, ţinute doar de femei, le-a socotit cu o vecină într-o zi. Se mai ajută între ele şi aşa reuşesc să se ţină şi pe ele şi casele în picioare. „Ce să facem dacă mai avem zile, să ne omorâm?” ne întreabă parcă scuzându-se ca mai dau bătaie de cap lumii.

Pentru că în Lozna nu este medic, Ceascai Alexandru, „domnul Salvare”care se ţine şi un pic de polonez, îi duce pe bolnavi cu maşina lui la medic la oraş

 

„Asta zic eu că înseamnă să fii medic de ţară”

Pe Anica o găsim înconjurată de copii în sala de grădiniţă, acum colorată toată ca înainte de Serbarea de Crăciun. Parcă am intrat în peştera lui Aladin, dintr-o vale cenuşie.

Este educatoare, ea aici s-a născut, în Lozna şi aici îi place să trăiască, n-ar pleca pentru nimic în lume. „M-am născut la maternitatea din Lozna, vă vine să credeţi că aveam maternitate?! Două săli de naştere aveam, două moaşe şi un medic care stătea permanent aici, în locuinţa de la dispensar. Acum nu mai avem nimic! Eu sunt vecină cu dispensarul, pot să vă spun că ştiu totul despre el. Când vine doctorul joia, se fac nişte cozi de zici că eşti în gara din Dej!” Când i-a murit soţul, prima grijă a Anicăi a fost să-şi ia carnet de şofer şi maşină. De frică, la gândul că, dacă i se îmbolnăvesc fetele, ea trebuie să fugă cu ele la spital, noaptea la două dacă se întâmplă, a învăţat să şofeze. „Vă spun drept, cu gândul ăsta mi-am luat carnet, a fost primul lucru pe care l-am făcut după ce a murit soţul!Aşa trăim noi aici.”

„Nu ştiu, continuă Anica furioasă, ce au de gând, ce vor să facă cu noi?! Uitaţi-vă la copiii ăştia, vedeţi fetiţa din prima băncuţă? E bolnavă. Azi dimineaţă a venit cu mama ei. Au venit cu maşina şcolii din Valea Loznei, de la zece kilometri mai sus. De aici au mers amândouă pe jos încă trei kilometri, până la cabinetul medicului din Letca. Aşa mică şi bolnăvioară, cum o vedeţi. De la medic au pornit înapoi pe jos spre noi, deşi este învoită medical, am primit-o la grădiniţă ca să stea la căldură, mama ei o aşteaptă pe undeva prin sat până când pleacă maşina şcolară cu elevii şi atunci se duc şi ele înapoi pe Valea Loznei. Cum credeţi că e? Bine?” „Sau, continuă Anica, aprinsă de emoţie, îl vedeţi pe copilul de acolo, are sindrom Down. Poate dacă era diagnosticat la timp, era mai bine acum, mai avansat. Înainte, aici aveam punct sanitar şi pe doamna Bora, un medic extraordinar, venea săptămânal de două ori, şi făcea vizite la bolnavi. Era ataşată de toţi, îi trata la fel şi pe cei murdari şi pe cei curaţi şi pe albi şi pe negri, era de-a noastră, dintre noi, ştiam că avem un reazem. Dar a plecat la Dej. O înţelegem, a făcut 16 ani naveta de la 50 de kilometri, avea 12 sate din Lotca şi cinci de la noi, 17 în total. Stătea la ocazie şi două-trei ore, se înnopta şi dacă vedea că nu o ia nimeni suna după soţ şi venea să o ia acasă. Ani la rând a dus-o şi-a adus-o soţul cu maşina de credeau oamenii că e şoferul dânsei. Avea copil mic şi-l ducea la părinţi la Cehu, venea la serviciu, la cinci-la şase când termina, soţul venea să o ia, mergeau la Cehu, luau copila şi pe la nouă-zece ajungeau şi ei acasă în Dej. Dimineaţa o luau de la capăt. I-a fost greu. Dar ştiţi ce-mi spune acum? Anica, îmi e bine la Dej, e în regulă din toate punctele de vedere, dar îmi lipsesc oamenii. Oamenii de pe sate care sunt altfel, îmi lipseşte sufletul lor. Am chemat-o la căsătoria mea de-a doua, s-a bucurat enorm. Asta zic eu că înseamnă să fii medic de ţară.”

Cabinetul şi locuinţa medicului fără medic din Lozna

Mihaela Bora cea care a fost medic de familie în Letca şi Lozna vreo 16 ani nu i-a uitat. Îi povestesc la telefon că am fost la ei în sate şi ce mai face fiecare iar „doctoriţa” Bora începe să plângă.

Îşi aminteşte de o familie cu 13 copii de pe Valea Loznei, „atât de săraci că mâncau broaşte de pe Vale”. A sunat la Protecţia Copilului şi de colo i s-a răspuns că broaştele sunt o delicatesă.

Pentru Mihaela Bora să fii medic de ţară înseamnă „să te simţi util, să simţi că ai sens, că trăieşti”, asta îmi spune la telefon printre sughiţuri de plâns. „Sunt săraci şi n-au importanţă, de asta îi tratează statul cu indiferenţă. După părerea mea, explică Bora, ar trebui să nu fie plătiţi medicii per capita ci la serviciile prestate. Trebuie plătită munca nu un nume de pe listăşi şi atunci toată problema asta cu veniturile n-ar mai exista, pentru că pacienţii de la sate sunt puţini dar au mai multe nevoi.” Cât a fost la ţară, sporul său de zonă a scăzut constant, de la 40% până la 13% în ultimul an.

„M-am mutat la oraş doar pentru copil, ca să aibă şcoală bună, ne mărturiseşte ea.. Dar la ţară simţi că trăieşti, acolo înveţi să fii medic adevărat, acolo eşti pus în situaţia să te descurci, faci şi ce nu credeai că ai fi în stare vreodată. Acolo femeile sunt brave, puternice şi curajoase, am învăţat multe de la pacienţii mei.”

Letca lui Iacob

Primul cabinet medical funcţional în apropierea Loznei este la Letca. Acolo medicul Mihai Iacob tocmai şi-a terminat ziua de consultaţie, azi a avut 32 de persoane. „Cei de la ţară vin foarte de dimineaţa, asta am înţeles-o după prima săptămână când am venit aici. Se scoală devreme şi vin de la şapte, pentru ca apoi să meargă la muncă. Mai ales vara, îi găseşti dis de dimineaţă la uşă. Mie îmi place aici, nu câştigi mult, dar poţi practica meseria ta de medic dacă asta vrei. Satele sunt depopulate, dar ca să fie rentabil cabinetul trebuie să ai cel puţin două comune, asta e părerea mea”. Medicul din Letca se duce o dată pe săptămână şi la Lozna, face un fel de vizită pacienţilor de acolo înscrişi pe lista sa, fără a-i spune locului unde se întâlnesc, punct sanitar, aceasta a fost soluţia pe care a găsit-o pentru ei, „Dacă ar fi punct de lucru ar trebui să-l întreţin financiar şi nu mi-ar ajunge banii”, spune el.

Locuieşte la Zalău şi face naveta cu maşina proprie. Peste 10 ani se vede tot aici, cu un cabinet dotat cu mai multă tehnică medicală. Acum tocmai îşi face socoteli cum ar putea să-şi cumpere un ecograf.

Copiii de la grădiniţa din Lozna. Fetiţa din dreapta era bolnavă, fusese la medic, în comuna vecină, pe jos

Ierarhia din România

Olga Stana, preşedinta Casei de Asigurări de Sănătate din Sălaj, se arată îngrijorată de amploarea pe care o ia lipsa medicilor. „Fenomenul este în creştere. Aveam cinci comune fără medici, acum s-au mai adăugat două, iar şansele să găsim pe cineva sunt tot mai mici. Am făcut adrese peste tot, la Colegiul Medicilor, la Consiliul Judeţean. Am organizat întâlniri cu primarii, am anunţat şi în judeţele vecine că ne căutăm medici. O soluţie pragmatică ar fi să permită Colegiul Medicilor înfiinţarea de puncte sanitare în comunele fără cabinete medicale, unde medicii să funcţioneze câteva zile pe săptămână. Sperăm să se rezolve această chestiune în primă instanţă, apoi vom vedea ce alte soluţii vor mai fi”. În prezent, sporul de zonă acordat medicilor de familie ajunge până la 29 la sută. Ca să fie optim venitul unui cabinet, la alocaţia per capita de acum, preşedinta CAS spune că ar fi nevoie de cel puţin 1800 de înscrişi pe listele unui medic. Ori aceste comune, niciuna nu are peste 1200 de locuitori. „Dar sunt şi comune mari sau chiar oraşe în care ar mai trebui medici, chiar la Zalău sau Jibou. „În total, în judeţul Sălaj este un deficit de cel puţin 16 medici de familie. Cât priveşte medicii specialişti, aici problema este şi mai mare, în tot judeţul există o singură localitate în care aveme un medic specialist”, ne precizează Olga Stana, preşedinta CAS.

Colegiul Medicilor din Sălaj nu a dat curs solicitărilor primarilor de a deschide puncte sanitare acolo unde nu sunt cabinete cu medici, invocând legislaţia restrictivă. „Ce se întâmplă, ne explică Oroian Aurel, preşedintele Colegiului Medicilor din Sălaj, e vorba de o decizie a Colegiului Medicilor, decizia numărul 8 care spune că dacă punctul sanitar este la mai puţin de 15 km de cabinetul medicului de familie trebuie să aibă o asistentă permanent acolo. Ori, acest lucru îl costă pe medic, din ce s-o plătească şi pe ea? Iar dacă acest punct sanitar este mai departe de 15 km trebuie să asigure şi medic permanent. Asta cum a fi posibil? Noi am cerut printr-o adresă acum două săptămâni schimbarea condiţiilor, să vedem ce ne răspunde Colegiul Medicilor central”. De ce au făcut această adresă abia acum două săptămâni, când problema este veche de 10-15 ani, nu ne-a putut explica.

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţie pentru Protecţia Pacienţilor, confirmă faptul că problema este gravă la nivelul întregii ţări. Deficitul de medici de familie ajunge la 650 şi 500 de comune sunt fără medic în prezent, în unele comune mai mari fiind nevoie de doi medici. „Situaţia este alarmantă! Nu sunt medici de familie, nu sunt policlinici, nu sunt medici specialişti. Oamenii nu sunt diagnosticaţi la timp că nu are cine să-i consulte, ajung la spitale, dar sunt în faze avansate şi ei pătimesc iar statul cheltuieşte enorm. Cea mai mare pierdere sunt vieţile oamenilor că de multe ori nu se mai poate face nimic. Spun şi degeaba spun, dacă nu facem medicina la bază, vom avea dezastru. Nu ştiu, se şi scot mai puţini medici de familie din facultăţi, dar nici nu sunt încurajaţi să meargă la sate. Lucrurile astea se leagă, dacă satele sunt sărace, lăsate de izbelişte, ei de ce s-ar sacrifica? Mai bine pleacă în străinătate. Însă problema rămâne, avem bătrâni, copii în satele astea, ce facem cu ei?”. O hartă pe care mi-o indică Vasile Barbu, cu localităţile fără medic de familie, mă înfioară. România se arată aproape toată roşie, acoperită de puncte nevralgice.

Dezastrul din statistici

În Bucureşti sunt 6.700 de posturi vacante, în Ialomiţa 44% din posturile din sistemul de Sănătate sunt neocupate, în Călăraşi – 42%, în Tulcea – 40%. În total, aproximativ 13.000 de medici lipsesc din sistemul de sănătate. Potrivit datelor oficiale, pe harta României este greu sa găseşti în momentul de faţă un spital cu toate posturile ocupate.La fiecare 6 ore un medic român părăseşte ţara pentru a lucra în străinătate. În ultimii ani, 14.500 de medici au părăsit România.

Cele mai multe cabinete de medicină de familie funcţionează în mediul urban, 6.700 de cabinete comparativ cu 4.600 de cabinete în mediul rural. De altfel,din totalul medicilor, 21,5% au fost medici de familie, aproape două treimi dintre aceştia desfăşurându‐şi activitatea în mediul urban.

În timp ce în mediul urban au funcţionat, în 2016, 10.400 de cabinete medicale independente de specialitate, în mediul rural numărul acestora a fost de 27,2 ori mai mic, respectiv, de numai 81 de cabinete. În consecinţă, numărul de locuitori care au revenit unui cabinet medical independent de specialitate a fost de 23,4 ori mai mare în mediul rural, faţă de mediul urban. La 10.000 de locuitori, mediului rural i-au revenit numai 0,4 cabinete medicale independente de specialitate comparativ cu 9,8 cabinete în mediul urban, relevă o statistică a Institutului Naţional de Statistică.

În anul 2016, discrepanţele pe medii de rezidenţă privind asigurarea populaţiei cu personal medical sunt evidenţiate de numărul mai mare de locuitori care au revenit unui cadru medico‐sanitar, astfel: în mediul rural au revenit de 7,9 ori mai mulţi locuitori unui medic şi de 6,1 ori mai mulţi locuitori unui medic dentist, şi de 4,0 ori mai mulţi locuitori unui farmacist, faţă de mediul urban, constată INS.

În lipsa unor măsuri de stat oamenii şi-au găsit singuri soluţii, s-au înscris la medici şi la 100 de km distanţă, numai să aibă pe cine suna la nevoie. Un număr de telefon şi asta îi ajută dacă sunt la capătul lumii civilizate. Locuitorii din Zimbor merg la Cuzăplac, cei din Treznea la Meseşeni, la 20 de km, sau la Agrij, cei din Coşeiu la Zalău sau Hereclean, cei din Lozna la Letca, Dej sau Cluj. „Pruncii ne-au luat fişele şi le-au dus la oraş la doctorii lor, ne fac reţete şi ne aduc medicamentele. Trimitem reţetele vechi şi după ele se iau, dar pe noi nu ne putem trimite, corpul nostru rămâne aici” explică un localnic din Treznea cum s-a rezolvat „cazul lor”.

Soluţii

Colegiul Medicilor din România recunoaşte faptul că există această problemă legată de lipsa medicilor de familie în toată ţara. Preşedintele Gheorghe Borcean spune că răspunsul la memorial celor din Sălaj legat de punctele sanitare este în lucru. „Regulile restrictive legate de aceste puncte sanitare au fost gândite pentru a avea un control asupra lor, pentru că altfel oricine ar putea deschide aşa ceva. Dar acum căutăm soluţii ocrotitoare pentru asiguraţi şi preventive. Modificările sunt în lucru”. Cât priveşte centrele de urgenţă, domnia sa precizează că nimeni nu-I împiedică pe medici să facă aşa ceva „se pot decide şi pot asigura permanenţe la cabinetele lor pe rând”. Referitor la plata per capita, acesta poate fi negociată de medici la contractual cadru cu CAS dar, spune preşedintele Borcean, „este o măsură cu dublu efect, nici lor nu le-ar conveni să fie plătiţi doar la servicii pentru că nu-şi asigură banii, dar o variantă combinată între per capita şi serviciile efectuate ar fi bună, le-o recomand”.

Tinerii şi caravana

Sesizând nevoia de asistenţă medicală în satele româneşti, mai ales în cele izolate, o mână de tineri au iniţiat un program. „Caravana cu Medici”. Asociaţia lor a fost înfiinţată în 2014 de cinci medici rezidenţi, cu scopul de a oferi servicii medicale gratuite în zonele rurale dezavantajate socio-economic. La nivel naţional, Caravana a ajuns în 26 de localităţi, cele mai multe din sudul şi estul ţării. Răzvan Tîrpe este medic radiolog în Cluj şi iniţiatorul unei filiale locale a Caravanei. În această toamnă a fost împreună cu alţi patru colegi prin satele din munţii Apuseni. Concluzia lui este că absenţa medicilor în mediul rural nu va putea fi rezolvată, dacă mediul rural nu va fi ridicat de la nivelul în care se află.

Harta localităților cu deficit de medici de familie (2014)

„Oamenii ne-au primit cu multă bucurie şi recunoştinţă, au apreciat faptul că ne-am gândit la ei şi am mers să le oferim consultaţii, dar acţiunile acestea de solidaritate umană nu vor putea suplini un serviciu medical constant şi de calitate necesar în localităţile noastre. Ne întrebăm de ce nu sunt medici? Dar ce tânăr şi-ar duce familia într-un sat unde şcoala e vai de capul ei, nu sunt drumuri şi nici acces la civilizaţie? Dacă vrem sate populate, atunci trebuie să investim în ele” consideră Răzvan Tîrpe, după ce a vizitat cu Caravana lor mai multe localităţi.

„Decât să fac muncă voluntară pe sate mai bine fac nişte exerciţii la matematică cu fiica mea în timpul ăla”

Ciprian Condor, medic de familie, Zalău

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

17 + two =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te