Se mai poartă patriotismul?

Definiția simplă a patriotismului e iubirea de țară. Înțeles în acești termeni elementari, patriotismul e univoc. Manifestarea acestui sentiment este la fel de univocă și implică o alegere exclusivă: fie ești, fie nu ești patriot. Nu există compromis, sau o cale de mijloc, nu intră în discuție nicio negociere a termenului.


Distribuie articolul

În mod tradițional, dragostea de țară însemnă devotament manifestat prin apărarea patriei, până la sacrificiul suprem pentru patrie. Dar în societatea contemporană raportul dintre state a devenit mult mai complex și dinamica societății s-a schimbat, prin urmare, definiția patriotismului trebuie revizitată. Astfel, conceptul de patriotism devine mult mai nuanțat, cu mult mai multe valențe și subtilități.

Primul aspect care rezultă din definiția de mai sus este că patriotismul reprezintă o relație între două elemente: pe de-o parte cetățenii, iar pe de altă parte țara. Acest aspect e foarte bine sintetizat în afirmația retorică inclusă de John F. Kennedy în discursul său inaugural în 1961: „Nu întrebați ce poate face țara voastră pentru voi, întrebați ce puteți face voi pentru țară.” Ca orice relație sănătoasă, aceasta trebuie să fie bidirecțională și reciprocă. Dai, dar și primești. Investești, dar ai și de câștigat. Toate acestea se realizează prin sacrificiu, sprijin, devotament reciproc.

De remarcat este faptul că definiția patriotismului pune accent doar pe manifestarea acestei relații într-o singură direcție, dinspre individ spre patrie, adică sentimentul cetățenilor față de țară. Pentru ca această relație să fie echilibrată trebuie luat în calcul și devotamentul țării față de cetățenii ei. Dar ce este țara și cum poate ea să-și manifeste iubirea și devotamentul față de cetățeni? La urma urmei, țara este formată tot de cetățeni, deci e comunitatea oamenilor care au în comun un set de valori, care împărtășesc aceeași limbă, cultură, loc de naștere. Prin urmare, patriotismul este devotamentul față de comunitatea cu care te identifici.

În 2018 sărbătorim 100 de ani de existență a României moderne, o istorie scurtă și destul de frământată comparativ cu alte state europene.

Patriotism: unitate, demnitate și viziune națională

Patriotismul e o formă de altruism manifestată prin dorința cetățeanului de a pune binele comun înaintea binelui propriu. Relația de patriotism în direcția individ – țară implică o cunoaștere foarte bună a țării și a valorilor naționale cu care cetățenii ei se identifică. Dar pentru ca raportul să fie echilibrat, țara trebuie să ofere în schimb demnitatea și mândria de a fi cetățeanul acesteia, și oportunitatea de a-și realiza potențialul individual în țară.

O societate este formată din trei sectoare: sectorul public, economic și societatea civilă. Cred că o definiție mai comprehensivă a patriotismului care cuprinde mai multe valențe ar fi următoarea: patriotismul e formula adezivă care leagă aceste trei sectoare împreună, pentru buna funcționare a unei țări. E modul în care oamenii implicați în unul dintre cele trei sectoare lucrează cu scopul de-a le întări pe celelalte două.

Pe de-o parte avem societatea civilă, sau „sectorul social”, cum l-a numit Peter Drucker. Acesta este spațiul unde cetățenii unei țări aleg să își exprime devotamentul prin implicare în diferite proiecte, care sprijină dezvoltarea și coeziunea comunității. Aici se regăsesc valorile care ne unesc.

Sectorul public este cel care se ocupă de funcționarea bună și echilibrată a țării. Cei implicați în acest sector sunt ceea ce noi numim funcționari publici, care aleg să își servească țara și comunitatea din funcții publice. În engleză termenul „public servant” sau „civil servant” are mult mai multă rezonanță adică cineva care servește comunității.
Cei care aleg această carieră „servesc” – adică lucrează în sprijinul comunității pentru asigurarea dezvoltării ei. Ei asigură mecanismele pentru ceea ce putem deveni.

Atunci când societatea civilă și sectorul public rezonează, identitatea națională este întărită prin demnitate națională.

Nu poți avea pretenția la patriotism, dacă țara nu oferă demnitatea națională.

Sectorul economic este cel care are capacitatea de a valorifica resursele oferite de o țară, care poate să realizeze potențialul locuitorilor ei.

Un patriotism funcțional se manifestă când există un echilibru între cele trei sectoare, când acestea trei lucrează în tandem pentru realizarea binelui comun pentru a oferi unitate, demnitate și viziune. Dacă unul dintre cele trei sectoare joacă „cartea patriotismului” mai mult decât celelalte două, apar tendințe extreme manifestate prin populism, șovinism, naționalism, sau protecționism.

Patriotismul la români

În 2018 sărbătorim 100 de ani de existență a României moderne, o istorie scurtă și destul de frământată comparativ cu alte state europene. În această perioadă compresată a istoriei a trebuit să ne definim identitatea națională, să ne clădim demnitatea și să ne valorificăm potențialul ca țară. Dar istoria nu a fost de partea noastră. Am bâjbâit, schimbând trei sisteme politice de guvernare: monarhie, comunism și democrație. În fiecare sistem, patriotismul s-a măsurat diferit pentru că nu exista un echilibru între cele trei sectoare. În timpul monarhiei, țara a fost confruntată cu al doilea război mondial, când patriotismul a însemnat chiar sacrificiul suprem.

Pe timpul comunismului, patriotismul nu era opțiune personală. Fie că doreai sau nu, trebuia să fii patriot, să îți manifești patriotismul atât la nivel empiric cât și declarativ. Cei care alegeau să fugă peste granițe erau considerați trădători de țară. Te lepădai de țară și de tot ceea ce înseamnă ea. Această lepădare forțată mi-a explicat-o metaforic o doamnă ce plecase din România în anii 70 pe când avea 20 de ani și s-a stabilit în Anglia: „Era ca și cum după ce treceai podul trebuia să-i dai foc. Nu mai era cale de întoarcere, nu te mai puteai uita înapoi.”

După 1989, noțiunea de patriotism a fost preluată de partidele de extremă și abuzată până în 2007 când România a aderat la Uniunea Europeană și identitatea națională a început un proces de aliniere la valorile regăsite în proiectului european. Doar că această apartenență a venit pe fondul unor schimbări sociale majore. Peste 4 milioane de români locuiesc în afara granițelor țării care își împart viața între două țări, între două lumi, între două culturi, între două limbi, între două identități.

Acești români au părăsit România pentru că relația dintre ei și țară a fost dezechilibrată. Nu a mai existat reciprocitatea legăturii dintre cetățean și țară. Țara nu a mai oferit acestor cetățeni demnitatea de a fi români în țara lor, de a-și realiza potențialul individual aici acasă.

În cazul românilor emigranți apare fenomenul patriotismului transnațional, sau patriotismul de la distanță, care se exprimă prin altfel de manifestări, prin obiceiuri și rutine diferite: petrecerea concediului cu regularitate acasă, informarea de pe site-uri românești, trimiterea de sume de bani către cei rămași acasă, generarea de sau implicarea în proiecte la scară mică care fac diferența în comunitatea de origine.

Ce înseamnă patriotism în cazul românilor emigranți? Ce înseamnă patriotism pentru un român care are două pașapoarte în geantă? Ce înseamnă patriotism pentru a doua generație de emigranți români? Copiii emigranților români sunt născuți și crescuți în altă țară. Ei s-ar putea să aibă pașaportul românesc, poate chiar să și vorbească limba, dar cât de mult se mai identifică cu valorile românești? Sunt întrebări la care țara nu le-a găsit răspuns.

Patriotismul pentru generația Z

Am dorit să văd dacă patriotismul mai e relevant în secolul 21, dacă se mai regăsește printre valorile generației Z. Astfel am dat curs unui experiment. Am întrebat cinci adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani ce este patriotismul pentru ei și cum se manifestă. Definițiile date de ei includeau temeni specifici definiției clasice a patriotismului: „dragoste”, „respect”, „mândrie”. Nuanțele apar la modul de manifestare: „să-ți pese măcar un pic de ce se întâmplă în țara ta”, „să accepți țara așa cum e”, „să te conformezi”, „să încerci să schimbi ceva sau să crezi în schimbare”. Am primit însă o definiție care mi-a atras atenția și care include valențele discutate în acest articol: „Să poți numi țara unde locuiești acasă și să fii mândru că locuiești în ea, asta înseamnă pentru mine patriotism.”

În loc de concluzie

Nu există o rețetă a patriotismului. Patriotismul nu e ceva ce vine la pachet cu certificatul de naștere. Patriotismul unei nații se construiește prin implicare, prin căutarea binelui comun, prin valorificare potențialului individual și colectiv, prin respectarea resurselor locale și naționale, prin câștigarea încrederii. Dacă în 1918 România modernă se năștea prin unirea teritorială, 100 de ani mai târziu, România secolului al XXI-lea ar trebuie să renască prin unirea valorilor. Acest patriotism civic e moștenirea pe care o putem lăsa moștenire generațiilor următorului secol.

Distribuie articolul
  1. George says:

    Am vrea sa vrem concluzia dumneavoastră, dar nu putem. De ce? E foarte simplu: 1) n-are cine s-o mai lase că cei rămași sunt șubreziți bine, iar la ei această „comoară ” a secat. 2) nu mai are cine s-o primească. Chiar Sinteza arăta cum stam cu migrația din România, pe județe și regiuni. Nu au mai rămas decât unii cu „tolba goală” care strigă-n pustiu „eroi au fost, eroii sunt încă” . Iar răspunsul pustiului le spune: și n-o mai fi mult timp in neamul românesc!!!

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te