Securitatea şi digitalizarea, „adversarii” IT-ului românesc în 2018

2018 este un an important pentru securitatea datelor, Regulamentul general pentru protecţia datelor urmând să fie adoptat la literă în România în luna mai a acestui an, chiar dacă puţină lume a reuşit măcar să afle ce presupun noile reglementări. digitalizarea sistemelor informatice din instituţiile publice continuă să fie o luptă a mentalităţilor româneşti cu însăşi conceptul de schimbare, iar dacă mai adăugăm şi provocările continue legate de deficitul de resurse umane, avem ingredientele perfecte pentru un film de acţiune scris în limbaj de cod.


Distribuie articolul

Doar în Cluj-Napoca, 1 din 11 angajaţi lucrează în IT, iar domeniul este unul tot mai important pentru economia românească, la care contribuie cu mai bine de 6% din PIB. Înseamnă destul de mult dacă ne gândim că, până în urmă cu câţiva ani, învăţam la ora de geografie că economia României este preponderent bazată pe industrie şi agricultură, iar serviciile erau un domeniu „cu bănci şi altele”. România este mult mai avansată în IT decât multe alte ţări din regiune, datorită unui moment din 1968, când preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, ne-a dat acces la tehnologia IT înaintea multor alte ţări. Motivele pot fi doar bănuite, însă cert este faptul că absolvenţi care terminau studiile înainte de Revoluţie lucrau deja pentru exporturi de hardware şi servicii pentru ţările din regiune, dar chiar şi pentru China. Între timp, lucrurile s-au schimbat, dar a rămas o tradiţie a României într-un domeniu care astăzi tinde să devină un motor al economiei. 2018 este însă un an complicat pentru toată lumea, deci şi pentru această ramură. Să fii conectat pe o piaţă globală vine cu avantajul că problemele locale nu te ating chiar atât de mult, însă provocările de tot felul nu pot fi ignorate. Am discutat despre perspectivele anului Centenar cu CEO-ul Arobs Transilvania Software, Voicu Oprean, şi cu Marcel Borodi, vicepreşedinte al Asociaţiei Române pentru Industria Electronică şi Software (ARIES), pentru care anul 2018 se anunţă unul complicat, la fel cum va fi pentru toţi cei legaţi în vreun fel de acest sector.

România s-a emigrat mult în ultimii 10 ani, iar nevoia altora s-a acoperit cu ce am oferit noi. Pe de altă parte, multe companii au venit în România. Astfel, nevoia a crescut mult mai mult decât a crescut valul de oameni cu care să acoperi acea nevoie

Ce ne aşteaptă în 2018?

Prinşi, pe de-o parte, între modificări legislative ce par a fi făcute pe o linie de producţie saturată cu angajaţi zeloşi, iar pe de altă parte, provocările tehnologice ale unui domeniu aflat în deja clişeistica „permanentă schimbare”, IT-iştii se aşteaptă la un an 2018 de pomină. Există însă şi modele demne de aplicat rămase din anul precedent. Dincolo de a fi exportat mii de specialişti în companii de top din Vest şi a fi produs exituri de milioane de euro, România poate fi cu adevărat mândră de un produs software aflat în device-uri de pe întreg mapamondul: antivirusul Bitdefender. Compania  condusă de CEO-ul Florin Talpeş a cunoscut o fulminantă expansiune la nivel internaţional şi are sedii în toată lumea, însă recent a făcut un anunţ relativ surprinzător: Bitdefender a transferat unitatea de producţie a Bitdefender Box din China, în Satu Mare.

„Ar trebui replicat modelul BitDefender, prin care o firmă mică reuşeşte să aducă capital, să crească, să investească şi să aducă un produs global. Asta ar fi extrem şi de fapt cazul cel mai frumos. Până atunci ar fi nişte paşi de făcut, iar unul dintre paşi e ca firmele să se mute pe zona de produs despre care am discutat de foarte multe ori deja, dar nu se prea întâmplă nimic din câte putem vedea. Probabil că firmele ori sunt subcapitalizate, ori le e frică să rişte, pentru că mediul nu este predictibil, iar simpla existenţă este un risc pentru antreprenori”, crede Voicu Oprean, CEO al Arobs şi preşedinte al Asociaţiei Române pentru Industria de Electronică şi Software.

Piaţa de IT are însă multe feţe, iar una dintre ele este reprezentată de componenta de outsourcing, încă principală în IT-ul românesc. Chiar dacă asta înseamnă că angajaţii produc pentru alte companii, urmând un „script” deseori clar, lucrurile nu sunt chiar atât de grave: anii de IT au oferit oamenilor şansa să aibă contact cu pieţe externe, să înveţe din procesele în care au fost implicaţi şi, pentru o parte, să pună bazele unui nou traseu în carieră: cel al scrierii de cod pentru dezvoltarea de produse proprii.

„Aşa cum discutăm că există mai multe Românii, cred că şi în IT avem mai multe părţi de România şi putem considera serviciile pentru extern, cum este near-shoring-ul, outsourcing-ul sau alte servicii servicii suport, unde sunt mulţi oameni implicaţi şi care sunt total ancoraţi în ceea ce se întâmplă în IT-ul mondial şi satisfac necesităţile pieţelor externe. Pe partea internă, avem companiile care deservesc piaţa naţională, unde avem două subdiviziuni: piaţa privată şi cea publică. Dacă din punctul de vedere al banilor, o vreme, piaţa publică ţinea jumătate din această piaţă, în ultimii trei ani, piaţa proiectelor publice a fost mult mai mică. Nu zero, dar au fost net mai puţine proiecte şi presiunea pe integratorii de sisteme din ţară a fost uriaşă. Avem pe de-o parte serviciile soft pentru exterior, unde lucrurile au crescut şi cresc în continuare fără nori la orizont, avem piaţa internă care a avut o contractare pe spaţiul public şi o evoluţie pozitivă pe spaţiul privat a companiilor care au trecut de criză”, explică Marcel Borodi, CEO Net Brinel şi vicepreşedinte al ARIES.

Atâta doar că sectorul public are din nou o mare problemă. După criza financiară declanşată în 2008, de pe harta economică a României a dispărut practic sectorul construcţiilor. Specialiştii în economie spun astăzi că marea şansă a României era ca, la acea vreme, statul să „folosească” firmele de construcţii rămase pe tuşă pentru a dezvolta infrastructura rutieră şi nu numai, mai ales în contextul în care nici atunci, la fel cum nici acum, România nu dă pe-afară la capitolul drumuri sau spitale. Cum crizele economice sunt evenimente ciclice, Voicu Oprean este de părere că statul ar putea pregăti terenul pentru o nouă perioadă de acest tip, apelând la firme româneşti atunci când vine vorba despre procesul de digitalizare a sectorului public. Cum însă autorităţile locale s-au trezit într-o criză financiară proprie, creată de creşterile salariale ale angajaţilor, cumulate cu reducerea impozitelor pe salarii. Aproape 12% din veniturile primăriilor au dispărut din pix, astfel că e puţin probabil să mai găseşti un primar prea interesat de investiţii în digitalizare.

„Se fac proiecte cu mamuţi care fac proiecte cu statul de obicei. Accesul firmelor mici şi mijlocii la acele proiecte lipseşte şi cred că acestea nu au nevoie acum de deschidere pe astfel de proiecte cu statul român, ci în momentele de criză. Acum suntem în boom economic şi firmele au probleme mari în a-şi găsi resurse, dar cred că trebuie să îşi dezvolte capacitatea de a lucra pe produse cap-coadă. Putem fi o ţară cât de dezvoltată vrem din punctul de vedere al IT-ului, dacă nu avem deschiderea autorităţilor pentru a-şi automatiza procesele pentru o digitalizare care ar aduce o mai bună satisfacţie cetăţenilor. E nevoie de viziune şi câteva experimente care la Cluj se mai întâmplă şi care au funcţionat în zonele de parcări sau de bugetare participativă. Dar lipsesc apoi scalarea şi vânzarea la nivelul ţării. Acum intervine problema legată de faptul că nu ştiu ce bugete mai au primăriile în 2018. Dacă bugetul li s-a tăiat, iar salariile au crescut, presiunea este foarte mare. La un moment dat însă, vor ajunge la punctul în care va trebui să eficientizeze cât mai mult activitatea şi atunci vor veni spre firme. Nu ştiu dacă în 2018, dar ideal ar fi ca asta să se întâmple într-un moment de criză”, mai spune Oprean.

Lupta României cu digitalizarea

Când statul nu se luptă cu propriii lui cetăţeni, lupta se poate muta şi în curtea unor principii specifice secolului XXI, aşa cum este cazul digitalizării. România trăieşte un adevărat paradox: avem pe de-o parte informaticieni la fiecare colţ de stradă şi o viteză de internet care îi face invidioşi chiar şi pe oficialii americani, dar pe de altă parte „reuşim” să ne împotrivim curentului de informatizare în relaţia stat-cetăţean şi, în esenţă, în instituţiile publice. Este o adevărată lecţie de psihologie felul în care facem acest lucru şi, spune Marcel Borodi, nu este doar vina statului, în condiţiile în care lupta se duce uneori şi în privat.

„Oamenii se subordonează unor reguli proprii, iar sistemele informatice au fost gândite pe cele mai bune practici internaţionale. Sistemele pot satisface 100 de procese de business pe fiecare modul, dar nu pot să satisfacă partea ad-hoc a proceselor. Un sistem informatic este gândit să încapsuleze nişte procese şi să facă nişte activităţi repetitive, cu decizii logice şi coerente. Aşa este algoritmul, iar în momentul în care instituţia se comportă arbitrar, soluţia nu se mai poate plia pe aşa ceva. Nu există o soluţie care să răspundă la orice, oricât şi intri inevitabil într-un blocaj. Soluţiile internaţionale sunt gândite să gestioneze organizaţii mamut care se desfăşoară după reguli respectate de toată lumea. Dacă eu nu mă supun ca individ, te întorci la modul manual de operare şi nu mai poţi informatiza instituţia. În mediul privat se întâmplă uneori la fel: ai soluţii validate internaţionale pentru sute de companii, ai procese simple, ca recepţia mărfii.  Nu este aşadar normal să vrei să reinventezi procese deja optimizate, dar din lipsă de experienţă şi din dorinţa de a nu munci eu, ci softistul, vreau să fie altfel aplicaţia şi să funcţioneze aşa cum vreau eu”.

Aşa cum în plan politic, în 27 de ani de democraţie nu am reuşit neapărat să deprindem capacitatea de a dezvolta instituţii cu o funcţionare bună, la care să adaptăm lideri şi s-a permis dezvoltarea unui adevărat cult al personalităţii în care „omul este instituţia”, nici în IT pare că nu suntem capabili să înţelegem că individul trebuie să se adapteze de cele mai multe ori sistemului, nu invers.

„Sistemele, în lumea occidentală, sunt gândite să fie deasupra omului. În zona noastră, omul este deasupra sistemului şi este greu să accepţi reguli. Regula merge şi în informatică, unde fiecare crede că este unic şi vrea să fie excepţia. Poate reuşeşti să faci un sistem, dar mâine se vor schimba procesele şi regulile. Ceva se schimbă, dar sistemul nu poate funcţiona ad hoc, iar partea de salarizare este cele mai bun exemplu”, spune Marcel Borodi.

Efectele sunt pe cât de costisitoare, pe atât de triste, în condiţiile în care istoria nu ne oferă prea multe exemple pozitive de societăţi care s-au împotrivit evoluţiei cu mare succes şi pe termen lung. Asta pentru că nu au existat.

„Se cheltuie mulţi bani şi multe resurse, pentru că individul nu vrea să facă un efort de învăţare a lucrurilor noi din aplicaţie sau procesele optimizate, ci aplicaţia să înveţe cum vrea el şi ea să se transforme. Noi vrem să facem aplicaţiile să lucreze româneşte, iar partea asta merge şi mai rău în mediul public, unde oamenii se ascund şi mai mult după reguli. E greu să găseşti un sistem care să se plieze pe instituţiile noastre. Când mergi la instituţii distincte şi le spui că toţi trebuie să facă în acelaşi fel contabilitatea, eşti terminat. Acel unic sistem se va transforma în vreo şase sisteme. Noi am avut, la un moment dat, implementat la o instituţie care avea oameni în teritoriu şi care asigurau suportul. Noi lucram cu ministerul, dar oamenii din teritoriu se subordonau coordonatorului pe regiune şi nu îi interesa, cerând să adaptăm acel sistem după cum dorea el. Problema aceasta rămâne o barieră foarte obositoare pentru că este, de fapt, un refuz de a ne adapta şi a accepta că lumea se schimbă cu sau fără noi”, mai spune CEO-ul Net Brinel.

Fuga după avansul tehnologic

Frumuseţea „deghizată” în corvoadă a IT-ului ţine, printre altele, de viteza cu care se schimbă şi evoluează. Înveţi despre ea şi în timp ce înveţi apare ceva nou. La nivel individual pare o provocare interesantă, însă când vorbim despre business-uri cu angajaţi, lucrurile se complică. În plus, România, ca piaţă, nu stă prea bine cu conceptul de „a ţine pasul”, iar asta vine cu multe dezavantaje, dar şi avantaje, după cum remarcă Marcel Borodi.

„Avantajul întârzierii este că putem evita unele greşeli. Cel mai simplu exemplu este cel al zonei de cloud computing. Este o tehnologie care a fost rapid îmbrăţişată de către multe organizaţii de afară şi uitân­du-ne la ea, mai multe companii româneşti am încercat să avem data center şi să oferim servicii. Adopţia tehnologiei în România a fost foarte lentă, iar asta ne-a ajutat, dar ne-a şi încurcat: faptul că a fost mult mai lent a făcut ca investiţiile în asemenea centre să nu fie recuperate, iar multe firme să aibă probleme de insolvenţă pentru că nu puteam plăti credite. Minimul avantaj a fost reprezentat de faptul că suntem într-un joc al globalizării, iar ca să câştigi în lumea cloud-ului public, trebuia să faci investiţii de miliarde de dolari pe care nimeni nu şi le putea permite în România. Din acest punct de vedere, eşecul a fost rapid şi limitat la noi, pentru că am văzut că afară să investesc bani foarte mulţi şi ne-am dat seama că nu suntem în liga aceea. Experienţa nu a fost complet pierdută pentru că au venit celelalte tehnologii care necesită procesare locală”.

Tot la capitolul provocărilor tehnologice intră şi prezenţa tot mai pregnantă a influenţei conceptului Internet of Things (IoT). Acesta va extinde tot mai mult conectivitatea şi colectarea de informaţii la obiecte care înainte erau „tâmpe”, dar care acum vor genera date ce permit alte procese. Un soi de extindere a simţurilor. O corvoadă, pentru că vor fi multe date, dar cei care deţin instrumentele potrivite  vor putea extrage informaţii valoroase. Companiile specializate din străinătate profită deja de acest avantaj şi contribuie la schimbarea modului în care furnizorii de servicii interacţionează cu clientul, iar cele mai interesante aplicări ar fi cele din activităţile industriale şi în reţelele de transport.

„Cloudul hibrid va fi o altă provocare. Mulţi clienţi nu se simt neapărat în siguranţă cu ideea de a duce datele într-un cloud public, dar sunt de acord cu pregătirea unui centru de date privat, cu dezvoltarea tehnologiei de cloud în regim privat şi să împartă datele între cloudul privat şi cel public. Momentul în care aceste tehnologii intră în activitatea companiilor internaţionale a avut loc deja şi beneficiile sunt din ce în ce mai vizibile”, spune Marcel Borodi.

Nu putem discuta despre IT fără să ajungem la chestiuni legate de securitate. Multitudinea reglementărilor este uriaşă, la fel şi numărul de constrângeri, fiind tot mai greu să spui că eşti o companie sigură, care prezintă riscuri tot mai mari pe măsură ce tehnologiile evoluează de ambele părţi. Regulamentul general pentru protecţia datelor va fi adoptat de România la 25 mai 2018, companiile urmând să fie obligate să deţină sisteme informatice integrate destinate stocării şi prelucrării datelor personale. Cine nu respectă regulamentul primeşte amenzi uriaşe care ar putea aduce chiar şi falimentul în unele cazuri. Regulamentul asigură dreptul persoanelor vizate de a obţine informaţii clare şi cuprinzătoare cu privire la scopul şi modul în care le sunt prelucrate datele personale şi defineşte mai precis modul în care va fi aplicat conceptul din jurul dreptului de a fi uitat. În plus, în noul regulament, viaţa privată a minorilor beneficiază de mai multă atenţie, mai ales în mediul online. Sistemele informatice trebuie să poată raporta în termen de 72 de ore incidentele de pierdere a datelor cu caracter personal, iar în funcţie de magnitudinea pierderii de date pot fi aplicate amenzi în cuantum de 4% din cifra globală de afaceri a societăţii respective.

Lăsaţi copiii să vină la IT

Dar vin? Cert este că firmele din domeniu au nevoie de oameni şi asta nu doar în România. Astfel, provocarea devine chiar mai mare, pentru că brusc ne trezim expuşi unei pieţe globale, în care zerourile zboară de colo-colo pe fluturaşii de salariu, iar oamenii de HR au joburi de vânători.

„Resursa umană este cea mai importantă într-un business de IT, alături de viziunea antreprenorului şi accesul la capital. Dar legat de zona universitară, aş spune că universităţile ar trebui să pună presiune mai mare pentru a obţine mai multe locuri pe zona tehnică există un val de creştere, dar
dintr-un motiv sau altul, universităţile lasă acest val să treacă. În loc să fie pe val, ele trec pe sub el şi ies pe partea cealaltă. Există însă mici semnale prin care vedem că universităţile se apropie de mediul de business, la fel cum există şi variante coercitive, prin care firmele încearcă să pună prezenţa obligatorie a studenţilor la cursuri care ajută. Este primul an în care facem aceste proiecte colective în care mediul de business se implică şi aduce un plus de valoare educaţiei pe perioada unui semestru în care câteva firme din asociaţia ARIES am finanţat un program care se axează pe project management, comunicare, public speaking şi prezentare. Sunt zone de care studenţii au nevoie pentru a ieşi din facultate nu doar simplii coderi”, spune Voicu Oprean.

În România s-a emigrat mult în ultimii 10 ani, iar nevoia altora s-a acoperit cu ce am oferit noi, crede Marcel Borodi. Pe de altă parte, multe companii au venit în România la fel cum unele companii româneşti au mers şi ele afară. Nevoia a crescut mult mai mult decât a crescut valul de oameni cu care să acoperi acea nevoie.

„Nimeni nu apucă să devină expert într-un domeniu pentru că, în timp ce înveţi despre el, domeniul se schimbă foarte mult. Poţi pierde rapid contactul, iar apoi ai firmele care au multe contracte şi ar dori ca din facultate să vină direct experţi cu 15 ani de experienţă. IT-ul nu este expandabil oricât, pentru că, în ciuda aparenţelor, nu toate lumea vrea să lucreze în acest domeniu”, spune el.

Cine vine „din spate”?

Clujul a devenit rapid un „cuib” al IT-ului despre care se vorbeşte deseori cu comparaţii exagerate. Există însă şi adevăr în afirmaţii, iar unul dintre acestea este legat de faptul că IT-ul are capacitatea de a trage la suprafaţă oraşe. Pentru asta este nevoie, printre altele, de un mediu universitar performant, dar şi de infrastructură. Şi, de ce nu, de nişte PR care să te facă dezirabil.

„Mai sunt resurse de creştere, dar eu mi-aş dori o creştere exponenţială, nu doar una geometrică. Creşterea exponenţială este cea adusă de un produs care se vinde pe piaţa externă, adică ceea ce s-a întâmplat cu BitDefender, care are departamente globale şi zona comercială este în ţările care le sunt target. Ne lipsesc proiectele de succes, care ar trebui să fie unul-două pe lună, nu doar câte unul pe an. Evoluţii se văd şi la nivelul oraşelor mici, care de multe ori sunt mai agile decât cele mari, care sunt mai rigide. Am putea avea surprize în oraşe ca Oradea sau Arad şi chiar Alba Iulia. În general însă, oraşele universitare captează şi adună oamenii din oraşele limitrofe, cum este cazul cu Braşovul sau Constanţa. Ca să fii atractiv pentru IT e nevoie de un întreg ecosistem. Dacă se poate, să fie chirii sau apartamente rezonabile ca preţ, să aibă şcoli şi un sistem medical bun, să fie interesant”, spune Voicu Oprean.

„Clujul are mai multe atuuri şi principalul atu este legat de faptul că are o calitate a vieţii mai bună decât în oraşele cu care concurează. Asta l-a făcut să fie un oraş mai dezirabil pentru mulţi care au dorit să facă o schimbare. Atmosfera generală din oraş este plăcută şi vrei să vii aici, fiind primul loc în care te-ai muta. Bucureştiul are mai multe de oferit, dar e mult mai puţin accesibil din punctul de vedere al timpului. Şi Clujul însă se sufocă sub propria dezvoltare, dar momentan este cel mai atractiv pol. Nu va deveni în timp mai puţin atractiv, pentru că are în continuare universităţile, care atrag foarte mult. Tendinţa de creştere este normală, pentru că cererea este mai mare decât oferta. Dacă ne uităm câte locuri libere sunt anunţate de companii, ne putem da seama câte sunt reportate de la un târg de cariere la altul. Unele companii vor căuta şi alte centre”, explică Marcel Borodi, CEO al Net Brinel.

În 2018, centenarul şi febra după achiziţii de drapele tricolor pare că vor fi două dintre ultimele griji din sectorul IT, pentru care provocările vin de la cel mai înalt nivel: piaţa globală merge înainte cu o viteză greu accesibilă nouă, digitalizarea este un concept la care, precum în handbal, suntem la stadiul de pase pe semi-cerc şi riscăm să intrăm în „joc pasiv”, reglementările europene riscă să ne ia pe nepregătite şi apoi să ne ia cu totul firmele nepregătite, iar resursa umană continuă să fie un lux. Sună dramatic? Nu este chiar atât de rău. „Provocările tehnologice ne fac să muncim şi să muncim în fiecare zi cu plăcere”, spune Marcel Borodi. Până la urmă o fi complicat, dar vorbim despre domeniul care într-o zi ar putea să ne aducă din SF-uri, spre realitate, maşinile autonome. Şi nu numai.

 

 

România s-a emigrat mult în ultimii 10 ani, iar nevoia altora s-a acoperit cu ce am oferit noi. Pe de altă parte, multe companii au venit în România. Astfel, nevoia a crescut mult mai mult decât a crescut valul de oameni cu care să acoperi acea nevoie

Tendințe în industria de IT- ROMÂNIA 2018

Voicu Oprean- CEO Arobs Transilvania Software

 

  1. Lipsa de predictibilitate din legislaţie.
  2. Dependenţa în continuare mult prea mare de zona  de servicii de outsourcing.
  3. Lipsa de deschiderea a pieţei publice româneşti, blocată de „mamuţii” cu care lucrează statul.
  4. Accesarea de fonduri europene, care ar fi obligatorie la toate nivelurile şi mai ales în zona IT-ului.
  5. O clarificare în programul start-up nation, „unde am văzut că se licitează proiecte pe OLX.

 

Marcel Borodi- vicepreşedinte Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software (ARIES)

 

  1. Lipsa de investiţii şi amânarea reglementării accesării fondurilor publice.
  2. Lipsa de predictibilitate generează aşteptare şi neîncredere în sistem, dar şi neîncredere din partea clienţilor cu care compania lucrează.
  3. Automatizarea proceselor cu aplicaţii software.
  4. IoT va extinde conectivitatea şi colectarea de informaţii la obiecte care înainte erau „offline”.
  5. Cloudul hibrid. Mulţi clienţi nu se simt neapărat în siguranţă cu ideea de a duce toate datele într-un cloud public, dar sunt de acord cu pregătirea unui centru de date privat şi utilizarea celor două în paralel.
  6. Securitatea. Cu cât sistemele sunt mai ample, cu atât eşti mai expus şi cu atât este mai importantă componenta de cyber security. Multitudinea reglementărilor este uriaşă, la fel şi numărul de constrângeri.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

five + seventeen =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te