Simulacru de românism: de la Anul Centenar la Anul Cărții

Nici bine nu s-a șters rujul de cântarea României de pe Anul Centenar că urmează un alt An major pentru societatea românească, cel al Cărții. Dacă îl vom sărbători la fel de improvizat precum anteriorul, atunci mai bine nu!


Distribuie articolul

Vreau să fiu bine înțeles: nu consider că nu s-a făcut nimic în cinstea celui mai important moment al istoriei noastre românești, dar ceea ce s-a făcut bine a fost foarte puțin, iar puținul care s-a făcut a fost lăutăresc. Așa că recurgem la vorba ardeleanului: trebuia să fie mai mult decât mai puțin și mai bine decât mai rău. Nu voi enumera faptele pozitive, nu e locul și momentul. Cinste celor care le-au realizat! Voi spune că, din nou, conform tradiției, instituțiile statului au rămas corigente la istorie, fiind total nepregătite pentru Marea Istorie. În timp se va consemna absența prezenței lor, căci memoria unui popor nu iartă.

Cel mai important lucru: am văzut un soi de entuziasm, aproape popular, printre români. La 100 de ani de Românie Reîntregită, românul, vrând-nevrând, a făcut recurs și la istorie. Cred că post-Centenar am rămas mândri de ceea ce au înfăptuit înaintașii și dezamăgiți de ceea ce facem noi. Am mai spus și cu alte ocazii: ne uităm cu admirație la generația Marii Uniri și peste 100 de ani (acum 99!) urmașii noștri se vor uita cu dispreț la generația Centenar. Așadar e bine că s-a terminat cu această sărbătoare și că putem să ne apucăm de treabă.

Dar ce facem cu Anul Cărții declarat oficial în republica de tranziție România?

Așa cum am vrut la Centenar, doar atât, să simțim românește, acum îmi doresc ca în anul 2019 românul să citească (mai mult acasă decât în spațiul public). Știu că sună patetic, dar uneori trebuie folosită această armă. Îmi doresc ca în România să se producă acea mutație spirituală în urma căreia românul să ajungă să citească… normal, nu mai mult. Să citească precum islandezii, să meargă la bibliotecă precum finlandezii și să cumpere cărți precum germanii. Și atunci ar fi bine peste spațiul mioritic.

Dacă aș fi o zi la cârma țării, aș da toți banii alocați sărbătoririi Anului Cărții la Educație și i-aș îndemna pe români (nu obliga!) să citească în fiecare zi două pagini înainte de a se apuca de lucru și trei pagini înainte de a se culca. Atât, deocamdată! Aș mai încerca să îi conving să mizeze și pe cărți scrise de autori români, căci, din câte am văzut, sunt mai atenți la ceea ce se întâmplă în spațiul editorial străin decât în cel românesc. Și este nevoie de un echilibru.

Dacă aș fi o zi președinte, mi-aș prelungi programul de lucru la Palatul Cotroceni și aș sta până seara târziu să citesc. Nu lectură de imagine ca să vadă presa, ci lectură profundă. Așa ar fi trebuit și de Centenar. Două minute pe zi să păstrăm un moment de reculegere pentru soldații morți în Primul Război Mondial și pentru generația Unirii ucisă în temnițele comuniste. Era de ajuns. N-am făcut-o și atunci ce ne mai rămâne? Să citim, în fiecare zi, o jumătate de oră din cărțile literaturii române sau măcar o poezie. Așa cum face maestrul Dorel Vișan: zilnic, pe post de cafea, învață pe de rost o poezie. Admirabil lucru!
Așa că tot mântuirea personală a cititorului e soluția. Pentru că în România, la nivel instituțional, se confundă cultura cu divertismentul. Aici e o bubă mare. Să vă dau un exemplu: am fost la primăria unei mari comune din Transilvania să propun un proiect editorial și să solicit o finanțare pentru publicarea unui scriitor bun, uitat și plecat dintre noi, să îl reedităm și să îl promovăm. Primarul a spus că mă ajută cu mare drag, dar că a epuizat tot bugetul de la Cultură pe anul în curs. Când l-am întrebat pe ce, a început să îmi înșire tot felul de acțiuni pseudofolclorice și pseudoculturale. Iar eu i-am spus că aceste manifestări nu sunt cultură, ci divertisment. Răspunsul a fost prompt: „aveți dreptate, dar dacă menționez astfel în buget, nu pot deconta”. Eu sunt un om al distracțiilor, dar consider că nu trebuie să amestecăm lucrurile. Așa că aveți grijă cu divertismentul pe treptele culturii!

Concluzia: dacă în 2020 vom trage linie și vom constata că nu vom mai fi pe ultimul loc în Europa la citit, împrumutat și vândut cărți, atunci o să îi felicit pe cârmuitori că au sărbătorit cu folos Anul Cărții.
Români din toate colțurile lumii, citiți, citiți și iar citiți în 2019 și în anii care urmează! Vă doresc lectură profundă! Numai așa vom putea celebra la modul autentic Bicentenarul Marii Uniri, în contrapondere cu ceea ce a fost în 2018.
Punct și de la capătul paginii…
Distribuie articolul
  1. Pingback: Vasile George Dâncu – Simulacru de românism: de la Anul Centenar la Anul Cărții | RoEvanghelica

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te