Succesul unei tranziţii rapide, conduse de oponenţi reali ai regimului comunist

Cehia şi Slovacia au reuşit să evite multe dintre capcanele tranziţiei, în care s-au grăbit să cadă alte ţări cu un trecut istoric similar. Atunci când n-au reuşit, consecinţele au fost de aceeaşi natură: pierderi materiale, suferinţe umane inutile, riscuri de marginalizare politică etc. Erorile au fost mai puţine, nu atât de grave şi au fost corectate mai rapid decât în cazul altor ţări, precum România sau Iugoslavia.


Distribuie articolul

În noaptea de 20 spre 21 august 1968, trupele sovietice, poloneze, ungare şi est-germane intră în Cehoslovacia, pentru „a-i acorda un ajutor frăţesc împotriva forţelor anti-sociale”, conform explicaţiilor ambasadorului sovietic la ONU. Toată lumea ştia însă că obiectivul era stoparea procesului timid de liberalizare, iniţiat de comuniştii cehoslovaci conduşi de Alexander Dubček. A doua zi, Nicolae Ceauşescu atinge probabil culmea popularităţii sale interne şi internaţionale, condamnând în termeni duri invazia, în faţa unei mulţimi sincer entuziasmate. Ocupaţia sovietică a Cehoslovaciei nu a putut împiedica însă dezvoltarea unei opoziţii la guvernarea totalitară (spre exemplu, mişcarea Charta 1977) şi nici răspândirea – limitată, într-adevăr – a teoriilor economice „burgheze” (în special ideile autorilor favorabili liberalismului economic, precum Friedrich Hayek, Ludwig von Mises, Milton Friedman, Gary Becker etc.).  „Declaraţia de independenţă” a României din 1968 s-a dovedit a fi de fapt o declaraţie de independenţă a familiei conducătoare, care a acaparat toată puterea decizională, eliminând sau controlând orice opoziţie sau alternativă la sistemul comunist. Prosperitatea iluzorie permisă de îndatorarea masivă din anii 1970 a fost urmată de colapsul economic al anilor 1980.

Astfel, două decenii mai târziu, după prăbuşirea regimurilor comuniste din 1989, Cehoslovacia îi avea în frunte pe Václav Havel şi Václav Klaus, în timp ce în România puterea a fost acaparată de eşalonul doi al PCR, iar puţinii oponenţi reali au fost marginalizaţi sau chiar agresaţi. Una din consecinţe a fost contrastul dintre tranziţia rapidă realizată de Cehoslovacia şi gradualismul ezitant preferat de autorităţile din ţara noastră. Acest contrast este ilustrat de modul în care au fost privatizaţi producătorii auto naţionali.

În 9 decembrie 1990, guvernul cehoslovac decide ca procesul de privatizare a Škoda Automobile, iniţiat cu câteva luni în urmă, să continue cu grupul Volkswagen. În aceeaşi lună, în România, Corneliu Coposu, fostul secretar al lui Iuliu Maniu şi „răsplătit” deja cu 17 ani de închisoare, era huiduit tocmai în timpul festivităţilor dedicate Marii Uniri (sub zâmbetele preşedintelui şi prim-ministrului), iar de Crăciun, Regele Mihai era alungat din nou din ţară. Se încheia astfel în mod coerent un an în care au avut loc trei mineriade (ianuarie, februarie, iunie) şi un conflict interetnic (martie). Interminabila tranziţie românească începea pe fondul unei ostilităţi stimulate de oficialităţi faţă de capital în general şi faţă de cel străin în special. Mesajul transmis – nu ne vindem ţara celor care n-au mâncat salam cu soia – a fost bine recepţionat de către investitorii străini serioşi, care s-au orientat către alte ţări din Europa Centrală şi de Est. Doar alternanţa la putere din 1996 va schimba (tardiv, ezitant şi cu erori) acest trend. România pierduse valul entuziasmului de la începutul anilor 1990 şi ieşea pe piaţa internaţională a capitalului după criza mexicană (1994) şi în timpul celei asiatice (1997) şi ruse (1998). Privatizarea Dacia va începe doar în 1998 şi se va încheia cu circa un deceniu mai târziu decât privatizarea Škoda, în condiţii incomparabil mai nefavorabile. Astfel, 31% din acţiunile Škoda Automobile au fost vândute grupului Volkswagen cu 620 de milioane de mărci (373 de milioane de dolari, la care se adăugau promisiuni de investiţii de 6,35 miliarde de dolari, în timp ce 51% din Dacia au fost vândute cu doar 50 de milioane de dolari, promisiuni de investiţii de 269 de miloane de dolari şi nenumărate facilităţi fiscale oferite constructorului francez. De câţiva ani, vânzările Škoda depăşesc 1 milion de autovehicule pe an, dublu faţă de cele realizate de Dacia, la un preţ mediu unitar superior.

Succesul reformelor economice a fost însoţit de înţelepciune în domeniul politic, mai ales în modul cum a fost gestionată separarea federaţiei cehoslovace în cele două entităţi componente. „Divorţul amiabil” a devenit efectiv la 1 ianuarie 1993. Este evident contrastul cu evenimentele din fosta Iugoslavie, unde naţional-comunismul sârb, combinat cu nerăbdarea republicilor mai înstărite, a rezultat în peste 130.000 de morţi, nenumăraţi refugiaţi şi victime, precum şi pagube de zeci de miliarde de dolari. În medie, nivelul de trai din cele două federaţii era similar în 1990, (cu diferenţe regionale semnificative). Consecinţele dezastrului persistă şi azi, chiar şi în cazul fostelor republici care au aderat la UE. Nivelul de trai din Slovenia – cea mai bogată iniţial şi ce mai ferită de război – era mai mult decât dublul celui cehoslovac, dar el este în prezent doar puţin mai ridicat decât cel atins de cele două succesoare ale federaţiei. Serbia, care în 1990 avea un nivel de trai uşor superior Cehiei şi Slovaciei, este în prezent la mai puţin de o treime din prosperitatea atinsă de aceste ţări.

Cehia: perseverenţa în liberalizare

Ca urmare a procesului de separare a federaţiei, Cehia s-a regăsit într-o situaţie mai favorabilă decât Slovacia, în special din punct de vedere al gradului de diversificare a economiei şi al nivelului de trai al populaţiei. Tranziţia la economia de piaţă a continuat într-un ritm accelerat prin atragerea de investitori străini şi printr-un program de vouchere (cupoane) distribuite populaţiei. Procesul a fost mai uşor de înţeles pentru public decât cel românesc şi s-a desfăşurat mult mai rapid. Au fost comise şi unele erori similare cu cele din ţara noastră (păstrarea controlului statului în unele sectoare „strategice”, spre exemplu bănci), cu aceleaşi consecinţe nefaste (pierderi suportate de la bugetul de stat, falimente bancare, suspiciuni de corupţie etc.). Lipsa de transparenţă în funcţionarea fondurilor de investiţii care au gestionat voucherele populaţiei (necotarea activelor la bursă) a favorizat erori de gestiune sau chiar fraude (experienţe împărtăşite la noi, printre alţii, de investitorii FNI). Cu toate acestea, indiferent de orientarea lor, guvernele cehe succesive au urmărit realizarea unei tranziţii cât mai rapide către economia de piaţă, prin privatizare şi liberalizarea preţurilor.

Un succes remarcabil a fost menţinerea sub control a inflaţiei (care a depăşit doar uşor 20% în 1992-93, a scăzut sub 10% din 1998 şi, cu excepţia a doi ani, oscilează între 0 şi 5% de atunci. Astfel, Cehia nu doar că a evitat exproprierea populaţiei prin rate ale inflaţiei de peste 200% ca în România, dar a şi ajuns la o relativă stabilitate monetară cu cel puţin un deceniu mai repede decât ţara noastră. Deşi Cehia îndeplineşte în prezent condiţiile pentru adoptarea euro şi s-a obligat în acest sens prin Tratatul de aderare la UE, opoziţia unor lideri politici, dar şi a circa 70% din populaţie, a amânat sine die trecerea la moneda unică. În domeniul finanţelor publice au fost privilegiate politici fiscale responsabile (deficite bugetare reduse, datorie publică la nivel scăzut după standardele UE).

Cu puţine şi foarte uşoare ezitări, Cehia şi-a sporit continuu indicele libertăţii economice, acesta fiind în prezent la 73,3, peste media mondială (60,9) şi cea europeană (68,0), făcând parte din categoria „mostly free”. Acest indicator este important, deoarece el este puternic corelat cu performanţele pe termen lung ale ţărilor în ceea ce priveşte nivelul şi rata de creştere a prosperităţii, cu toate consecinţele pozitive asupra celorlalţi indicatori ai dezvoltării umane.

Potrivit ediţiei 2018 a raportului Doing Business, realizat de Banca Mondială, Cehia se situează pe locul 30 din cele 190 de jurisdicţii evaluate. Din cele zece aspecte ale mediului de afaceri, punctele sale tari sunt în domeniul tranzacţiilor transfrontaliere (locul 1, datorită apartentenţei la UE, considerată ca fiind cea mai „bună practică” la nivel mondial) şi conectarea la reţeaua de electricitate (locul 15, cu o performanţă reprezentând 90,33% din cea atinsă de ţara cu cea mai bună experienţă în domeniu). Punctele slabe sunt eliberarea autorizaţiilor de construcţie (locul 127, la 62,77% din cea mai bună performanţă în domeniu) şi respectarea contractelor (locul 91, echivalentul a 58,21% din maximul mondial).

Economia Cehiei este foarte integrată în cea a Uniunii Europene şi rămâne în continuare printre cele mai diversificate. Astfel, conform Observatory of Economic Complexity (găzduit de MIT), Cehia se situa în 2016 pe locul 9 în lume din punct de vedere al complexităţii (diversificării) economiei sale. Potrivit Indicelui Complexităţii Economice, calculat sub egida Universităţii Harvard, Cehia ocupa locul 5 mondial. Acest lucru este ilustrat, printre altele, de evoluţia nivelului şi structurii exporturilor cehe în ultimul deceniu, precum şi de destinaţia lor.

 

 

Slovacia: recuperarea unui start dificil

Slovacia a continuat procesul de tranziţie către economia de piaţă început imediat după căderea regimului comunist, odată cu primele alegeri libere, dar mult mai ezitant. A existat chiar o tentativă de oprire a programului de privatizare prin vouchere, dar a fost declarată neconstituională. Situaţia din această ţară s-a dovedit a fi mai dificilă din punct de vedere economic şi politic decât cea din Cehia. Structura economică a Slovaciei era caracterizată prin preponderenţa industriei grele, în special a celei de apărare, energofage, dependentă de subvenţii şi comenzi de stat. Prin urmare, Slovacia a fost mai puternic afectată de prăbuşirea CAER şi de pierderea aferentă a pieţelor din „statele frăţeşti”. Spre deosebire de Cehia care a moştenit în mare parte aparatul administrativ al fostei federaţii, Slovacia a fost nevoită să facă eforturi relativ mai mari şi în acest domeniu. Prezenţa unei importante minorităţi maghiare, dornice de emancipare, a complicat spectrul politic. Această situaţie a generat reacţii naţionaliste păguboase pentru ţară şi a favorizat derapajele autoritariste ale primului-ministru (Vladimír Mečiar), pe fond de instabilitate politică. Aceste derapaje combintate cu un nivel ridicat al corupţiei erau pe punctul de a pune sub semnul întrebării traiectoria occidentală a Slovaciei. Alegerile şi alternanţa democratică din 1998 au îndpărtat însă acest pericol, astfel că, în 2004, Slovacia devenea membră UE (în acelaşi an cu Cehia) şi NATO (în acelaşi an cu România, dar cu cinci ani mai târziu decât Cehia). După un maxim al inflaţiei de peste 25% la începutul anilor 1990, politicile monetare mai restrictive au redus amploarea acestui fenomen sub nivelul de 10%, cu excepţia a doi ani, când a depăşit uşor 15%. Din 2009, Slovacia a adoptat moneda euro.

Din punct de vedere al libertăţii economice, în deceniul care a urmat crizei din 2007, Slovacia a înregistrat o uşoară deteriorare a scorului obţinut în clasamentul Index of Economic Freedom. Cu 65,7 de puncte, ea se situează în partea superioară a categoriei ţărilor cu libertate economică moderată („Moderately free”), din care face parte şi România. Aceeaşi deteriorare a libertăţii economice poate fi constatată în multe alte ţări precum şi la nivel mondial, însă, spre deosebire de Slovacia, trendul mondial s-a oprit şi s-a inversat la doi-trei ani după criză.

Ediţia 2018 a raportului Doing Business situează Slovacia pe locul 39 din lume din punctul de vedere al calităţii mediului de afaceri. Punctele tari sunt uşurinţa tranzacţiilor transfrontaliere (locul 1, ca şi în cazul Cehiei şi din aceleaşi motive) şi înregistrarea proprietăţilor (locul 7, cu 91% din cea mai bună performanţă realizată în lume). Punctele slabe ale mediului de afaceri din Slovacia sunt eliberarea autorizaţiilor de construcţie (ca şi cazul Cehiei, dar mai puţin grav, adică locul 91, cu 67,82% din cele mai bune practici mondiale) şi protejarea investitorilor minoritari (locul 89, cu 53,33% din performanţa maximă).

Slovacia. Evoluţia nivelului şi structurii exporturilor

Slovacia a reuşit să recupereze dezavantajele şi erorile iniţiale, reuşind să se adapteze la noile condiţii de piaţă. Gradul de diversitate (complexitate) a economiei sale a crescut în timp, structura sa fiind în prezent similară celei din Cehia. Potrivit Atlas Complexity Index, Slovacia se situează pe locul 16 în lume din acest punct de vedere, sau pe locul 19, conform clasificării realizate de Observatory of Economic Complexity.

Gradul de integrare al economiei slovace cu cea a UE este chiar puţin mai ridicat decât cel al Cehiei. Fiecare ţară reprezintă pentru cealaltă al doilea partener extern, „podiumul” fiind completat în ambele cazuri de Germania şi Polonia.

În concluzie, Cehia şi Slovacia au reuşit să evite multe dintre capcanele tranziţiei, în care s-au grăbit să cadă alte ţări cu un trecut istoric similar. Atunci când n-au reuşit, consecinţele au fost de aceeaşi natură: pierderi materiale, suferinţe umane inutile, riscuri de marginalizare politică etc. Erorile au fost mai puţine, nu atât de grave şi au fost corectate mai rapid decât în cazul altor ţări, precum România sau Iugoslavia. Deşi Slovacia a pornit dintr-o situaţie mai dificilă decât Cehia şi a cochetat iniţial cu politicile naţionalist-autoritariste, ea a reuşit să-şi regăsească drumul către prosperitate. Odată ce ea adoptat politicile de liberalizare rapidă pe care le-a respins iniţial, ea a redus din decalajul iniţial atât faţă de Cehia cât şi, alături de aceasta, faţă de ţările mai bogate din Europa Occidentală.

 

Referinţe bibliografice

 

  1. Atlas of Economic Complexity & Center for International Development, Harvard University, http://atlas.cid.harvard.edu/explore/?country=206&partner=undefined&product=undefined&productClass=HS&startYear=undefined&target=Product&year=2016
  2. Heritage Foundation & Wall Street Journal (2017), Index of Economic Freedom 2017, http://www.heritage.org/index/download
  3. Šíma, Josef and Nikodym, Tomáš (2015), Econ Watch Journal 12(2) May: 274–292, https://www.researchgate.net/publication/283470170_Classical_liberalism_in_the_Czech_Republic
  4. UE (2017) Flash Eurobarometer 453, May.
  5. World Bank (2017), Doing Business. Reforming to Create Jobs, World Bank Publications, Washington DC, http://www.doingbusiness.org/~/media/WBG/DoingBusiness/Documents/Annual-Reports/English/DB2018-Full-Report.pdf

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 × five =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te