Tabloul lumii pictat de Olga Lengyel

Legăturile invizibile dintre o evreică din România, Picasso, Van Gogh, Eistein, Meryl Streep, Obama și Castro


Motto:

Educația și cultura pe care le-am luat din Cluj în bagajul meu spiritual mi-au deschis numeroase porți în lumea întreagă. Dedic, așadar, cu recunoștință și afecțiune versiunea românescă a cărții mele, «Cuptoarele lui Hitler», oamenilor din România și foștilor, prezenților și viitorilor locuitori ai Clujului – orașul pe care-l voi iubi întotdeauna și pe care îl consider orașul meu, indiferent unde trăiesc.

Olga Lengyel, New York, 27 iulie 1982

Olga se naşte la Cluj și aici trăieşte până la 36 de ani, când este dusă cu toată familia în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, unde i-a fost exterminată întreaga familie: părinții, doi copii și soțul. Olga supraviețuiește și reușește să scrie o carte despre lagăr, înființează o fundație memorială și donează statului american tot ce are. Iar în România lasă un spital cu 80 de paturi pe care l-a construit și condus împreună cu soțul ei. Lasă şi casa în care a trăit. Adică tot.

Casa de avocatura Herrick care reprezintă Fundația Lengyel, Biblioteca Memorială din New York, anunță în 22 decembrie 2015 deschiderea procesului de revendicare a proprietății privind sechestrul guvernului cubanez asupra colectiei de artă a Olgăi Lengyel (incluzând, printre altele, și opere de Degas, Goya, Van Gogh, Memling, Picasso sau Van Dyke) care a fost lăsată în locuința ei din Havana când, în 1959, aceasta a fugit din Cuba. Guvernul cubanez a început negocierile cu SUA pentru a stabili daunele în jurul sumei de 7 miliarde de dolari în bunuri confiscate de la cetățeni americani, anunța The Art Newspaper la sfârșitul anului trecut. Iar Fiscul american stabilește condițiile de impozitare a bunurilor sau valorilor pe care SUA ar urma să le recupereze.

Administrația Barack Obama a șters Cuba de pe lista statelor care finanțează terorismul și a deschis calea unui progres diplomatic – dar revendicările privind proprietățile confiscate rămân un obstacol serios în calea relațiilor dintre cele două state. Una dintre proprietățile revendicate de SUA de la statul cubanez este colecția de 30 de tablouri valoroase și alte bunuri ale Olgăi Lengyel, o clujeancă supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz – Birkenau.

Olga

Olga apare prima dată în „Registrul de cetățenie al orașului Cluj” din 1926, ca fiică a lui Ferdinand Bernat. Acesta figurează ca funcţionar, născut în 1880, la Dej (iniţial scris Cluj, şters ulterior de aceeaşi mână). De religie/naţionalitate israelit, aparţine comunei Cluj alături de familie: soţia Legman Ileana (n. r. familia îi spunea Ana), născută 1887 și copii – Olga, [născută în] 1908. A fost înscris în registrul de cetăţenie în anul 1926 şi reînscris în 1938 pe baza unei hotărâri a Judecătoriei Urbane Cluj din 1938. (Arhivele Naţionale Cluj, Colecţia Registre de cetăţenie, dos. 44.) Dar arhivele evreiești vor fi distruse de război și de comuniști, memoria Olgăi Lengyel vom încerca să o reconstitum mai mult pe baza mărturiilor unor oameni care i-au cunoscut familia și a urmelor lăsate în Spitalul din Cluj. Ferdinand Bernat-Bernard era un mare industraș, director al minelor de cărbune din Transilvania, iar prin anii 1930, simțind că vin vremuri tulburi, transferă acțiuni la Paris și aranjează achiziționarea unor picturi și altor obiecte ca investiții, prin dealerul Joseph Schaefer. Acesta va realiza o primă achiziție de 14 lucrări de artă de autori celebri și tot de la el se va păstra o primă listă cu tablourile achiziționate, aflată astăzi la dosar.

Olga Lengyel, în ultimii ani de viață

Olga Lengyel, în ultimii ani de viață

În aceeași perioadă, la Cluj, Olga urmează cursurile Universității de Medicină și apoi se căsătorește cu doctorul Miklos (Nicolae) Lengyel, un tânăr medic ce studiase chirurgia și obstretica la Berlin și devenise asistentul profesorului Coriolan Tătaru, la Clinica Dermato-Venerologie din Cluj. În 1938 inaugurează propriul lor Sanatoriu de ginecologie și obstretică, pe strada Crișan acum, Kun 3-5 la acea vreme, din Cluj-Napoca. Din „Ghidul Clujean -1938” aflăm că Sanatoriul Lengyel era „cel mai modern din România, un sanatoriu reputat, cu 80 de paturi, toate camerele aveau balcoane proprii pentru aeroterapie, terasa avea 300 mp, folosibilă în orice anotimp pentru convalescenți, avea un parc în preajmă, iar consultațiile și vizitele se făceau pe tot parcursul zilei”, în caz de urgență chiar și noaptea, casa docturului fiind legată de spital printr-un coridor și o ușă. Olga era asistentă-șefă și avea un birou în clădirea spitalului. Din cartea de telefon a vremii aflăm că Lengyel Szanatorium era înregistrat pe strada Kuun Geza (acum Crișan) la numărul 5 și avea numărul de telefon 22 11, iar casa Lengyel Miklos Moric purta numărul 3 și avea numărul de telefon 18 90.

Trăiau fericiți la Cluj, în primii lor ani de căsnicie li se nasc doi copii, Arved și Thomas. „În perioada aceea, Clujul era un oraș foarte dezvoltat și civilizat, un oraș al elitelor”, povestește doamna Dorina Ghite, fiică de avocat care construia pe atunci prima clădire fără acoperiș din oraș, clădirea „americană” de pe strada Horea (fostă Regele Ferdinand) în imediata vecinătate a Sanatoriului Lengyel. „Auzeam discutându-se în casa noastră de sanatoriu și de doctorul Lengyel, se spunea că erau pricepuți ca doctori și că spitalul era la nivel de lux. Dar atunci toate spitalele erau de lux și te îngrijeau foarte bine și cel care acum este al CFR-ului era de lux, acolo erau maici și aveau mare grijă și curățenie. Dacă aș putea să vă descriu atmosfera anilor ’30-’40 din Cluj, ați înțelege de ce familiei Lengyel nu i-a venit să creadă că asupra lor se va năpusti nenorocirea. Aveam teatru, operă, din partea Clinicilor veneau la amiaz studenții de la medicină, doctorii, aici pe «Limbă» cum îi spuneam noi, la actuala Eroilor, așteptau fetele, nevestele celor de la universitate de la profesorat, dinspre Tribunal veneau avocații, studenții la Drept și toți se întâlneau în Centru, mergeau la restaurante, la ceai. Era o viață respectabilă, nu te așteptai că într-o noapte vei fi luat pe sus, dus cu trenul de vite într-un lagăr și ars în cuptoare. Nici noi nu ne-am așteptat să fim deportați și să ajungem pe drumuri. Atunci nu puteai să concepi ororile care aveau să vină. Ți se părea imposibil”.

Olga era o femeie foarte frumoasă, semăna cu mama ei din ce mărturisește chiar ea, în cartea „Cuptoarele lui Hitler” apărută și-n limba română în anul 1986 la editura Dacia din Cluj-Napoca. Dar şi fotografiile ne arată o blondă superbă, cu părul ondulat și sprâncenele subțiri – pentru ele va lua multă bătaie în lagăr fiind acuzată că se pensează. Era înaltă și semeață. Impunătoare. În confruntarea cu bărbații se va arăta de multe ori o femeie mândră, de neînduplecat. Poate de aceea, dar și pentru complexitatea subiectului, rolul său, al „Sofiei” din filmul realizat după romanul ce se inspira din viața sa, îl va interpreta cu măiestrie Meryl Streep. Pentru el va lua primul Oscar pentru un rol principal și acesta o va consacra pe actrița Meryl Streep.

„Vă mulţumesc pentru acestă carte foarte sinceră, bine scrisă. Aţi făcut un real serviciu de a-i lăsa pe cei tăcuţi şi uitaţi să vorbească…”

Albert Eistein, într-un mesaj către Olga Lengyel

Calvarul

„Era în anul 1944, la aproape cinci ani de când Hitler invadase Polonia. Gestapoul dirija totul; Germania se îngrășa din prada jefuită de pe continent, căci 2/3 din Europa rămăseseră în ghearele celui de-al Treilea Reich. Locuiam în Cluj, oraș oraș cu 100.000 de locuitori, care era capitala Transilvaniei. (…) Nemții erau stâpânitorii, dar , cu toate că greu se putea întrezări vreo speranță de scăpare, noi presimțeam – și chiar ne rugam cu ardoare – că ziua judecății nu era prea departe. Între timp încercam să ne potolim frica și să ne vedem de treburile noastre zilnice, evitând pe cât puteam orice contact cu ei. Știam că eram la cheremul unor inși fără suflet – și al unor individe, cum am putut constata mai târziu -, dar atunci nimeni n-ar fi reușit să se convingă despre adevăratul grad de bestialitate la care erau ei în stare să ajungă ”.

Actriţa Meryl Streep în filmul inspirat din viaţa Olgăi Lengyel. „Sofia” este considerată poloneză, plecând de la numele Lengyel, care înseamnă polonez

Actriţa Meryl Streep în filmul inspirat din viaţa Olgăi Lengyel. „Sofia” este considerată poloneză, plecând de la numele Lengyel, care, în limba maghiară, înseamnă polonez

La începutul anului 1944, soțul său, doctorul Lengyel, este chemat la sediul Gestapo din Cluj. Seara, Olga, îngrijorată, merge la doctorul Osvath, angajat al sanatoriului lor și coleg cu soțul ei, să-l întrebe dacă nu știe ceva despre soț. Îl găsește așezat la biroul soțului și cu nerușinare, după ce îi descrie noua situație în care el era avantajat ca prieten al nemților, îi pune în față două hârtii. Pe una scria că-i dă în chirie lui, lui Osvath, spitalul și casa de locuit și pe cealaltă că i le vinde. Olga n-a vrut să creadă că e ceva serios, dar Osvath a sunat la Gestapo în fața ei și le-a spus la telefon că, dacă nu revine cu un apel după 5 minute, să facă ce știu cu doctorul Lengyel. Ca să-și salveze soțul, Olga le-a semnat pe amândouă, iar doctorul Osvath îi explică că o va folosi pe cea necesară, când va fi nevoie. În sinea ei, Olga n-a crezut că Osvath va ajunge să stâpânescă multă vreme avutul lor, ci că mascarada se va sfârși curând.

A doua zi, soțul său a fost eliberat și s-a întors acasă. Dar Osvath îi ocupase biroul și spitalul, i-a pus în vedere să-și ia „boșorogii” (pe tatăl Olgăi și pe nașul lor, medicul internist Elfer Aladar, amândoi internați în acel moment în spital), iar casa trebuia să o elibereze cât mai repede și lucrurile împachetate să i le predea lui.

I-au luat pe bătrâni, nașul lor a fost primit într-un alt spital din Cluj, acolo unde a și murit câteva zile mai târziu, cu inima întunecată. Seara, când Olga a vrut să meargă în biroul ei din spital să-și ia lucrurile, a găsit ușa dintre casă și spital închisă cu lacătul. Peste câteva zile, dotorul Lengyel a fost chemat la poliția orașului unde medicul-șef ,Tibor Konczwald, i-a spus că va fi trimis în Germania pentru că este penurie de medici. Olga cu copiii și cei doi părinți, Ferdinand și Ana, au pornit spre sediul poliției unde erau și ei convocați, dar în drum spre sediu Olga a avut o presimțire rea și a vrut să se abată la mânăstirea de maici, unde avea o prietenă bună cu care voia să se sfătuiască. Prietena ei era plecată la Oradea, iar maica stareță a chemat-o acolo pe soția medicul Konczwald să decidă asupra familiei refugiate. Așteptând-o pe aceasta, Olga a trimis mesaj acasă să întrebe dacă s-a întors soțul. Răspunsul a fost că nu se întorsese, dar în fața casei, lăptarul lor, domnul Câmpean, încă îi mai așteptă cu căruța să-i ducă în ascuznzătoarea pregătită sub casa lui, aflată la o oră de mers din Cluj. Olga avea să scrie astfel despre acest om: „Cu toate că era numai un simplu țăran,Câmpean era de o inteligență sclipitoare înnăscută. Când și-a dat seama că Osvath ne deposedase de spital, convins că acesta dorea să-l și lichideze pe dr Lengyel, a pregătit pentru noi un adăpost subteran, ascuns sub casa lui. Venea deseori la oraș cu căruța lui trasă de un cal, fără să atragă atenția și ne ruga să ne ascundem la el la gospodărie.”

Însumând cei 35.000 – 40.000 de supravieţuitori evrei din Transilvania de Nord cu cei 40.000 din Transilvania de Sud, putem afirma că din cei peste 200.000 de evrei trăitori în Transilvania înainte de război au supravieţuit 75.000 – 80.000, adică circa o treime. La sfârşitul anilor 1940 şi după 1956 marea majoritate a supravieţuitorilor, reîntorşi după Holocaust pe pământurile natale, au părăsit Transilvania.

În seara aceea, Olga a vrut să se întoarcă acasă și să-și ascundă familia la lăptar, dar nu s-a mai putut. A rugat-o pe doamna Konczwald să-i lase măcar pe copiii și părinți să mergă la adăpost, dar nu li s-a permis. I-a dat chiar un plic cu 5.000 de pengo, dar doamna Konczwald i-a luat și i-a spus că de ei va plăti slujbe pentru sufletele lor. Apoi i-a obligat să o urmeze la sediul poliției, de unde au fost duși la gară și încărcați în vagoanele de vite pentru destinația lagăr. Olga a mai apucat să-i spună: să plătești câteva slujbe și pentru sufletele voastre!

Se va dovedi că Olga niciodată nu va rămâne fără replică. Și mai târziu, după ce va supraviețui cuptoarelor lui Hitler, cartea ei va fi încă o replică dată criminalilor. La fel și fundația dedicată mermoriei Holocaustului ca și procesul intentat regimului Castro, reluat anul acesta, tot replici ale ei date și din mormânt, oricui va încerca să-i îngenuncheze memoria.

Fosta şcoală primară a evreilor de rit neolog din vecinătatea sanatoriului Lengyel, acum Grădiniţa „Parfum de tei” din Cluj

Fosta şcoală primară a evreilor de rit neolog din vecinătatea sanatoriului Lengyel, acum Grădiniţa „Parfum de tei” din Cluj

Prietenii și dușmanii

Găsim în arhivele clujene o declarație notarială a unui angajat al Sanatoriului Lengyel. „Mă numesc MUREŞAN ŞTEFAN, m-am născut la 17 februarie 1921 în comuna Aiton, judeţul Cluj. Buletinul meu de identitate are seria …………….. Domiciliul permanent îl am în comuna Aiton. În anii tinereţii mele, care a coincis cu anii celui de al 2-lea război mondial (1940-1944), am trăit din plin frământările vremurilor, fiind implicat, împreună cu fraţii mei, Ludovic Mureşan (domiciliat în com. Aiton), Iuliu Mureşan (domiciliat în oraşul Turda) şi cu tatăl meu, Florea Mureşan (decedat) în dramatică istorie a evreilor prigoniţi în Europa de regimul nazist şi, în Ungaria, de regimul lui Horthy. Comună Aiton se afla, cum spuneam, lângă graniţă, noi cunoşteam foarte bine toate locurile, mai cunoşteam şi felul în care era păzită frontieră, atât de grănicerii unguri, cât şi de grănicerii români, ştiam şi orele de patrulare ale grănicerilor.

D-l Dr. medic Lengyel, proprietarul Sanatoriului cu acelaşi nume, patronul meu, era evreu. (Despre soţia dânsului am aflat că trăieşte în America.) Sanatoriul Lengyel din Cluj era situat în imediată apropiere a Sinagogii evreilor neologi, unde şef-rabin era dl. dr. Moshe Weinberger. Dl. dr. Lengyel ştia despre mine că sunt la Aiton şi că, din când în când, mai trec graniţa clandestin că să-mi văd familia.

În anul 1943 la Sanatoriul dr. Lengyel a sosit prin Budapesta un grup de evrei refugiaţi din străinătate. Grupul era însoţit de doi evrei de prin părţile noastre. Unul dintre ei se numea – dacă îmi amintesc bine – Lerman. Asemenea grupuri de refugiaţi evrei – obosiţi, unii bolnavi şi cu toţii timoraţi – au mai venit şi altădată fiind „internaţi” ca bolnavi de către dl. dr. Lengyel în Sanatoriul al cărui director-proprietar era.

Din cauza războiului şi pentru că dl. dr. Lengyel era evreu, sanatoriul era supravegheat de poliţia ungurească.
După sosirea grupului de care am amintit, compus din vreo 10-12 evrei, dl. dr. Lengyel a trecut prin grădină la locuinţa d-lui şef-rabin Moshe Weinberger, care se află în curtea Sinagogii. Nu ştiu ce anume au vorbit împreună, dar după această întâlnire, patronul meu, dl. dr. Lengyel, m-a trimis la o adresa, lângă o stradă situată în zona Abatorului din Cluj, unde am fost aşteptat în stradă de dl. şef-rabin Moshe Weinberger. În acest loc, m-am mai întâlnit în continuare cu dl şef-rabin Weinberger de mai multe ori până în aprilie 1944. Prin dl. Weinberger m-am cunoscut cu o femeie, cu care am rămas în legătură în continuare până la o dată ulterioară, adică până în iunie 1944 când am fost arestat împreună cu femeia respectivă.

Când l-am întâlnit pentru prima dată pe şef-rabin Moshe Weinberger, dânsul mi-a vorbit de situaţia disperată a evreilor, despre pericolele la care erau expuşi şi m-a întrebat dacă pot şi dacă vreau să-l ajut prin aceea că să trec clandestin peste graniţa din Ungaria în România câteva grupuri de refugiaţi evrei. Totodată m-a avertizat că ceea ce-mi cere să fac este un lucru foarte periculos, atât pentru evreii ce urmează a fi trecuţi în România, cât şi pentru mine şi ortacii mei. Mi-a spus clar că, dacă vom fi prinşi, autorităţile din Ungaria ne vor închide pentru mai mulţi ani, dar s-ar putea întâmplă că grănicerii să tragă în noi şi să ne împuşte.

Eu am promis să-l ajut, am cerut răgaz pentru a organiza lucrurile cu socoteală, şi pe cât se poate, în siguranţă. Mai doresc să adaug că, în anii când am lucrat pentru d-l Moshe Carmilly Weinberger şi apoi cu d-şoară Keresztesi Margit, după socoteala mea, eu, împreună cu fraţii şi ortacii mei, am trecut clandestin peste graniţa din Ungaria în România câteva sute de refugiaţi evrei, în general 8-12 persoane în fiecare săptămână, uneori chiar şi de două ori pe săptămână”.

În cartea sa de memorii, Olga Lengyel avea să spună la un moment dat că i-a trecut prin cap și să se refugieze cu familia în România. Cel mai probabil că știa de această filieră de care și soțul ei știa sigur. Numai că ceilalți membri ai familiei au refuzat la vemea aceea să-și părăsescă casa în care li se părea că sunt în siguranță.

Auschwitz-Birkenau

Auschwitz-Birkenau

Calvarul

Evreii din Transilvania
„Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care îi privesc fără să facă nimic”, Albert Einstein

„Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care îi privesc fără să facă nimic”, Albert Einstein

În prezent, la Cluj Napoca, în Comunitatea Evreilor mai figurează 410 persoane, cam 200 de familii. Președintele lor, domnul Robert Schwartz împreună cu membrii comunității organizează comemorări și organizează administrarea celor cinci cimitire evreiești din oraș.

În 1930 ponderea populaţiei urbane, respectiv rurale în rândul populaţiei cu limba maternă idiş, 1930: 52 008 din care 14 mii în orașul Cluj. Populaţia evreiască a Clujului, dispărută în timpul Holocaustului, a lăsat în urmă, fără proprietar, 1.421 de imobile, locuinţe în Cluj şi 91 în satele apropiate.

Transilvania de Nord în componenţa Ungariei şi în primele săptămâni ale lunii septembrie 1940, administraţia civilă şi militară ungară a preluat un teritoriu de 43.000 de kilometri păstraţi cu o populaţie de 2,5 milioane de suflete, dintre care 165.000 erau consideraţi evrei, potrivit legilor rasiale aflate în vigoare la acea dată

În timpul Holocaustului a pierit mai mult de trei sferturi din populaţia evreiască din Transilvania de Nord, circa 125-130.000 de suflete, în timp ce din cei 42.000 de evrei trăitori în Transilvania de Sud au murit în jur de o mie de persoane. În final, doar o treime din populaţia evreiască de pe teritoriul întregii Transilvanii (cuprinzând atât Partium, cât şi Banatul) care anterior numărase peste 200.000 de suflete, a supravieţuit acestui genocid de amploare; adică doar 70-80.000 de persoane.

Nu este nici azi pe deplin clarificat când au trimis autorităţile ungare la Auschwitz-Birkenau primul transport de evrei din Transilvania de Nord, respectiv din Transcarpatia, dar se ştie cu exactitate că deportarea masivă a început la 14 mai 1944, atunci când se presupune că a fost expediată și familia Lengyel.

Iohanan Vass, fiul unui supraviețuitor de la Auschwitz, stomatologul clujean Zoltan Vass, povesteşte din memoriile tatălui său cum că acesta a mers împreună cu familia Lengyel în același vagon de vite spre lagăr. Soția de atunci a tatălui său Oly, o vieneză plăpândă cu care avea doi copii, a încercat să se sinucidă, iar doctorul Lengyel a salvat-o cu o găleată de apă și un furtun, avea să moară mai târziu, în lagăr împreună cu copiii ei. Doar stomatologul Vass va supraviețui, se va întoarce la Cluj va fi reabilitat își va reface o familie și va preda la Facultatea de stomatologie. Dar va închide amintirile într-un sertar de unde le va scoate doar fiul său, mult mai târziu.

Doctorița Kardos Mariana își amintește și ea perfect de bine că fiind transportată cu primul val de deportați a fost înghesuită împreună cu 90 de persoane într-un vagon destinat animalelor. „S-a întâmplat ca în acest vagon supraîncărcat jandarmul să mai înghesuie încă zece persoane.Nici vorbă nu putea să fie să aibă loc de culcare, dar nici loc de șezut nu era. Soții doctor Lengyel cu fiul lor cel mai mare au rămas în picioare tot timpul, pentru că tatăl Olgăi, proaspăt operat să poată sta măcar în șezut. Picioarele celor fără loc s-au înțepenit și la frânarea trenului au căzut mereu grămadă. Copiii mici au fost ținuți în brațe cu schimbul, ca măcar ei să poată dormi.”

Odată ajunși la Auschwitz, au fost coborâți din ten și încolonați pentru selecție. Bătrânii și copii la stânga, adulții la drepta. Olga a întrebat de ce merg copii cu bătrânii și un ofițer i-a spus că bătrânii au grijă de copii. Când băiatul cel mare care nu împlinse încă 12 ani a ajuns la triere, unul dintre selecționeri a zis: e bine dezvoltat, pare a avea peste 12 ani. Dar ea, gândind că-l scutește de munca din lagăr, a zis repede, nu, nu are încă 12 ani. Atunci, cum spui! A zis ofițerul despre care avea să afle că era doctorul Klein din Transilvania. Și l-a trimis la stânga. Mai târziu a aflat Olga că cei care mergeau la stânga erau duși direct la camerele de gazare și apoi arși în cuptoare. Nu-și va ierta niciodată decizile, alegerile făcute. Va supraviețui ororilor din lagăr, va fi bătută, maltratată, va ieși mutilată sufletește și trupește Olga nu va mai fi niciodată Olga de la Cluj, iar primele rânduri pe care le va scrie după eliberare vor fi acestea: „Mea culpa, vina mea, mea maxima culpa! Nu-mi pot înlătura remușcările de a fi fost, în parte, responsabilă de moartea părinților și a celor doi fii ai mei. Lumea va înțelege că nu aveam cum s-o prevăd, dar în adâncul sufletului meu stăruie puternic sentimentul că aș fi putut să-i salvez, că poate mi-ar fi fost posibil să o fac”.

Olga va descrie viața ei și ce se întâmpla în lagărul de la Birkenau în cartea sa, pe care o scrie după eliberare, cât timp va sta la Paris. Astfel aflăm de toate ororile închipuite și neînchipuite care au trecut prin sufletul și trupul ei. A vrut să se sinucidă, a încercat să salveze alte vieți, să-și găsescă copiii, soțul, părinții. Pe soțul ei l-a întâlnit o singură dată în lagăr, atunci au vrut să împartă otrava de care făcuse rost ca să se sinucidă amândoi, dar soțul i-a spus: păstreaz-o tu pe toată că poate cu jumătate nu reușești, iar eu pot găsi mai ușor o modalitate. A ascuns-o la căpușeala ghetelor, dar pentru că încălțămintea era prețioasă acolo, ghetele i-au fost confiscate, în schimbul lor i-au dat doi pantofi bărbătești, amândoi pe același picior. N-a mai putut pune în aplicare planul ei, a continuat să muncească și să îndure chinurile zilnice ca un robot, deși gândul sinuciderii îi revenea sistematic. Munca de infirmieră i-a mai dat un sens, până când un bărbat evreu adus să muncească la șanțuri i-a spus că au ales-o să facă parte dintr-o rețea numită „Rezistența” prin care își transmiteau informații de la unul la altul ca, atunci când vreunul va scăpa, să știe cât mai multe și să poată spune ce s-a întâmplat acolo. Acesta a fost motivul pentru care Olga-Sofia a ales să trăiască, și aceasta avea să fie o alegere bună. Istoria omenirii îi este recunoscătoare, iar Albert Einstein îi va aprecia în mod deosebit cartea pentru mărturiile ei. De altfel, înainte de terminarea războiului, Olga a observat – și acesta a fost un indiciu că va veni sfârșitul – cum nemții ardeau maldăre de documente în curtea lagărului, dincolo de barăci. Nu voiau să lase urme ale ororilor comise de ei.

Sanatoriul Lengyel, acum Pediatrie II, din Cluj, inaugurat în 1938 şi casa cu un nivel în care locuia familia doctorului Lengyel

Sanatoriul Lengyel, acum Pediatrie II, din Cluj, inaugurat în 1938 şi casa cu un nivel în care locuia familia doctorului Lengyel

În 27 ianuarie 1945 se deschid porțile lagărului și supraveghetorii le spun că trebuie să plece. Vor fi conduse într-un alt lagăr. 6.000 de femei se vor încolona în așa numitul marș al morții și vor porni spre o destinație necunoscută. Multe nu aveau haine, nu aveau pantofi, nu mai aveau putere. Cele bolnave au fost omorâte înainte de părăsirea lagărului, dar nici celelalte nu erau mai zdravene. Olga, împreună cu alte câteva colege de suferință, profitând de haosul de dinaintea plecării au spart magazia de pâine și fiecare a fugit cu câte o pâine sub haină. Era visul ei de lagăr, adesea închidea ochii și visa magazia plină cu pâine. Se trezea zicând: Într-o zi o să sparg magazia de pâine. Iar celelalte se uitau la ea ca la o nebună.

O altă supraviețuitoare va pomeni în amintirile ei întâlnirea cu eliberatorii: „Soldaţii englezi se uitau la noi cu greaţă şi cu milă. Arătam de parcă nu voiau să-şi creadă ochilor”. Aceeaşi reacţie a existat şi din partea ruşilor: „Soldaţii ruşi ne priveau şocaţi. Se mirau de zdrenţele noastre, (…) de părul nostru scurt, dar mai ales de trupurile noastre numai piele şi os şi de expresia feţelor noastre hămesite (…) Se holbau la noi, se mirau şi mergeau mai departe.” Priveliştea era uneori atât de şocantă, încât unii soldaţi au izbucnit în lacrimi, alţii au leşinat: „Cum a sărit de pe tanc, cu ochii holbaţi de parcă nu-i venea să creadă priveliştea care i se înfăţişa, a leşinat.”

Cred că în lumea modernă, fără a ne trăda propria şi profunda noastră identitate, dacă nu împrumutăm identitatea Celuilalt – care este o bogăţie – nu vom trece puntea

Radu Mihăileanu , regizor român de origine evreiască

Liberă, dar singură

După război, Olga s-a stabilit la Paris, unde a scris memoriile „Souvenirs de l’au-dela”, care au fost mai apoi publicate în limba engleză în 1947 sub titlul: „Am Supraviețuit Cuptoarelor lui Hitler”. Ediții ulterioare ale cărții au fost redenumite „Cinci coșuri de fum: Povestea adevărată a unei femei la Auschwitz”. Tot atunci se căsătorește cu Gustav Aguire. De asemenea, cartea ei a fost sursă de inspirație pentru romanul lui William Styron, „Alegerea Sofiei”, ecranizat în anul 1982. Uterior, Lengyel s-a mutat la New York, unde a devenit cetățean american, înainte de se stabili în Cuba în 1954. În acest timp a transferat operele sale de artă, achiziționate începând din 1930 de Josef Schafer, dealerul angajat de tatăl ei, și diverse alte obiecte din Franța în Havana. „Acest lucru este confirmat de registrele unor ambarcațiuni maritime care au fost incluse în dosar”, se precizează în articolul din ANP. Fotografii din multe camere ale locuinței – de asemenea atașate la dosarul depus la guvernul SUA – demonstrează și ele prezența operelor de arta pe pereți în apartamentul ei din centrul Havanei.

Parcă urmărită de ghinion, de dictaturi, în 1959, Lengyel fuge din Cuba și se întoarce la New York. Ea a înregistrat apoi o creanță cu privire la proprietatea pe care fusese nevoită s-o părăsescă. Încă o dată este nevoită să lase totul în urma ei. Urmărită de teroare și dictatură, Olga își continuă fuga. „Autoritățile din Havana au clasificat proprietatea ca fiind abandonată și deci au dispus confiscarea sa de catre statul cubanez. Cuba a ignorat cererea sa, așa cum a făcut cu toate pretențiile americane depuse la Comisia pentru Soluționarea Revendicărilor Străine(FCSC) a SUA. Lengyel a retrimis-o în 1972, invocând alte cazuri de vanzari pentru tablouri comparabile. FCSC-agenția SUA care atestă revendicări de proprietate intentate impotriva guvernului Cubei – revizuiește și reapreciază valoarea bunurilor menționate mai sus undeva între 3 și 4 milioane de dolari, pentru a reflecta valoarea în creștere a picturilor și decoratiunilor ei la acea vreme. Astăzi, picturile ei ar putea valora chiar de 100 de ori mai mult!”, se precizează în articolul din ANP.

„Există încă rezistență, chiar dacă Cuba a fost eliminată de pe lista neagră”, spune un avocat care studiaza relațiile cubanezo–americane pentru publicația amintită.

Fotografii din multe camere ale locuinţei demonstrează şi ele prezenţa operelor de artă pe pereţi în apartamentul ei din centrul Havanei. Foto: © lootedart.com

Fotografii din multe camere ale locuinţei demonstrează şi ele prezenţa operelor de artă pe pereţi în apartamentul ei din centrul Havanei | Foto: © lootedart.com

Arta supraviețuirii

Fundația înființată de Olga Lengyel în SUA își intensifică în această perioadă eforturile pentru a recupera din Cuba colecția de picturi de Picasso, Degas, Goya, Van Gogh și Hans Memling, printre altele.

Un articol din The Art Newspaper din 22 decembrie, 2015 precizează: „Lucrările lipsă, care valorează potențial sute de milioane de dolari, se presupune că au fost luate din locuința din Havana a Olga Lengyel,după ce rebelii conduși de Fidel Castro au preluat puterea pe insula din Caraibe. Niciunul dintre tablouri n-a fost văzut în timpul celor peste 50 de ani; soarta lor este necunoscută.Cazul reprezintă totodata şi unul din cele mai mari litigii de proprietate intentate de SUA impotriva Cubei și ar putea complica relațiile culturale care păreau că se îmbunătățesc între cele două țări. SUA și Cuba au început recent discuții oficiale cu privire la bunurile în valoare de aproximativ 7 miliarde $ care au fost confiscate companiilor americane și de la cetățeni americani după 1959.”

„Aceste pretenții sunt încă unele cu totul nesatisfăcute”, declară Maria-Claudia Jiménez, avocat al „Herrick, Feinstein”, firma care reprezintă fundația Lengyel, aceleiași publicații. „În mod normal, creanțele autentice sunt pentru bunuri imobile, cum ar fi o plantaţie de zahar sau o casă, nu pentru tablouri. În cazul în care una dintre aceste picturi este descoperită în Statele Unite înainte de a fi soluționate aceste litigii, putem face cu siguranță o cerere pentru recuperarea unei astfel de opere.”

Tablourile au fost cândva pe pereții casei din Havana a Olgăi Lengyel. Potrivit martorilor citați într-un dosar depus în 1972 la guvernul SUA, pânzele, împreună cu mobilierul de epocă și alte obiecte de valoare, au rămas în apartamentul Olgai Lengyel, atunci când ea a părăsit insula după venirea la putere a dictatorului Fidel Castro.
Un inventar amănunțit pre-Castro a apartamentului a fost întocmit de Lengyel și firma care a asigurat proprietatea sa. Inventarul, văzut de către redactia „The Art Newspaper”, include: „Siluetă dansând” și „Balerină aplecându-se” de Degas, „Portretul marchizei” de Van Dyck, „Trei nobili” de Goya, „Înger în peisaj” de Memling și „Fructe într-un vas” de Picasso. (Datele realizării lucrărilor nu apar în inventar.)

Olga n-a mai reușit să aibă o casă și o familie ca altă dată. N-a mai avut copii și nu are urmași. A murit la 15 aprilie 2001. A lăsat averea ei și casa de pe 79 Street, din New York, la Memorial Library, pe care ea însăși a fondat-o pentru a promova educația Holocaustului. Memorial Library încearcă acum să recupereze picturile ei. În România, această fundație a finanțat cursuri pentru profesorii care predau istoria Holocaustului. Dar Olga se pare că nu s-a mai întors niciodată la Cluj. Nimeni nu-și amintește să o mai fi văzut vreodată. Nu se știe nimic nici despre ce s-a întâmplat cu doctorul Osvath, deși unii spun că ar fi fost dus în Rusia într-un lagăr de muncă forțată, după venirea comuniștilor și acolo ar fi murit. Doctorul Fritz Klein care-și făcuse studiile la Brașov, zis și „criminalul cu suflet” de la Birkenau, născut în 1888 la Codlea în Brașov, a fost prins în Austria și spânzurat la 13 decembrie 1945.

Sanatoriul Lengyel astăzi

În clădirea fostului Sanatoriu Lengyel și-n casa familiei funcționează acum Clinica Pediatrie 2, parte a Spitalul Clinic de Urgența pentru Copii din oraș. În curtea acestuia, după Revoluție, s-a mai construit un corp de spital cu patru etaje.

Salon din spitalul de copii din clădirea Lengyel

Salon din spitalul de copii din clădirea Lengyel

Ajungem acolo într-o zi ploioasă de sfârșit de ianuarie. Mă uit la ceas și văd că este 27 ianuarie, chiar ziua în care Olga Lengyel și celelalte supraviețuitoare părăseau lagărul de la Birkenau. Ușa de la stradă, fosta intrare în Sanatoriu, este închisă. Ni se spune că din 2007 de când s-a renovat clădirea se preferă intrarea din curte. Actualul director de „secție”, doctorul Aurel Bizo, ne conduce pe scările vechii clădiri, care sunt la fel cum erau când au plecat foștii proprietari. Ajungem în holul principal și–n partea stângă vedem ușa care lega cândva casa familiei de sanatoriu. Se coboară trei trepte și-n prima încăpere găsim o sală de conferințe – sală de curs pentru studenți. Apoi un cabinet de ambulatoriu, unde o asistentă zâmbitoare contemplă figurinele vesele de pe pereți. Nu sunt pacienți. Găsim și un vestiar cu ușile, clanța de alpaca și cuierul din lemn păstrate de pe vremea fostului sanatoriu.

Descoperim liftul, de care Olga pomenește în cartea sa, parte din el, același. Doctorul Bizo ne explică cât de solidă a fost construcția și cât de bine a rezistat, dar și ce cărămidă bine făcută s-a găsit sub tencuială, în zidurile groase de 60-80 de centimetri.

Apoi în drepta holului, spre saloane, este un spațiu modern decorat cu gresie, faianță și saloane cu paturi pentru copii, învelite cu cearșafuri colorate, Ni se spune că ușile, toate de la acest nivel, sunt cele inițiale, făcute din lemn masiv, cu geam pe mijloc pentru a vedea și de pe hol ce se întâmplă în saloane, re-revopsite în alb. Culoarea uitării. Căci nimeni, dar nimeni nu-și amintește nimic și nici n-a aflat nimic despre familia doctorului Lengyel.

Pe holul dinspre clădirea cea nouă, găsim o placă lucioasă, singura din tot spitalul, pe care scrie că acest edificiu a fost renovat cu eforturile Consiliului Județean Cluj și ale Primăriei orașului în anul 2007. Dar niciun semn în memoria celor care l-au ridicat și care au adus pe lume aici, sute de copii ai clujenilor.

Colecția de artă Olga Lengyel

Picturile din colecția Lengyel nu au fost văzute de peste 50 de ani. Ceea ce se știe despre ele este din reclamațiile acesteia din 1959 și 1972. Joseph Schaefer era galeristul și negustorul de artă care a achiziționat pentru tatăl Olgăi tablourile. Cele 14 menționate de acesta sunt:

1. Fragonard – Peisaj cu decor
2. G. Bellini – Sfânta familie
3. Gerard Terboch – Portretul unei doamne
4. Salomon Van Ruysdael – Peisaj cu râu
5. Adriaen Brower – Interior țărănesc
6. H. Avercamp – Peisaj cu zăpadă
7. Meindert Hobbema – Peisaj cu moară
8. Jan van Goyen – Peisaj maritim
9. Jan Gossaert – Madona cu îngeri
10. Quentyn Massys – Portretul unui senator
11. Joachim Patinir – Peisaj
12. Hans Memling – Înger în peisaj
13. Eduard Manet – Portretul unui pictor
14. Maurice Utrillo – Vedere din Montmartre

Picasso – „Fructe într-un vas”

Picasso – „Fructe într-un vas”

La recomandarea lui Schaefer, Louis Zara este următorul evaluator care completează lista până la 27 de tablouri, deși Olga reclamă 30.

1. Degas – Figură dansând
2. Degas – Balerină aplecându-se
3. Van Dyck – Portretul marchizei
4. Daumier – fărră titlu
5. Toulouse-Lautrec – fără titlu
6. Frans Hals – Portretul unei fete
7. Duffy – La cursele de cai
8. Picasso – Fructe într-un vas
9. Van Gogh – Bărbat în grădină, din seriile grădinilor din Saint–Remy, pe când se afla la azil
10. Daumier – Scenă pariziană
11. Braque – Natură statică
12. Cezanne – Natură statică
13. Goya – Trei nobili

La ambele reclamații au fost aduse dovezi – fotografii din casa acesteia cu lucrările pe pereți, acte de la transport, listele evaluatorilor. La ultima reclamație, în 1972, i s-a răspuns că nu sunt destule dovezi și descrieri ale tablourilor.
Cum nimeni nu le-a văzut, titlurile nu sunt foarte relevante, acestea fac referire la serii mari, iar tablourile pot fi picturi în ulei, schițe sau studii, fotografiile nu există sau nu sunt făcute publice.

Conform legii cubaneze, proprietățile Olgăi Lengyel au fost declarate abandonate și confiscate de stat. Conform legii SUA, acestea aparțin Bibliotecii Memoriale New York, căreia Olga i le-a lăsat prin testament. Procesul a fost reluat în decembrie 2015 și Biroul Afacerilor Internaționale (Bureau of National Affairs raportează că au început negocierile de despăgubire între Cuba și SUA. Colecția a fost evaluată la 4.865.766, 48 dolari .

Articolul din The Art Newspaper despre colecția Lengyel a fost tradus pe un blog cubanez în spaniolă, iar un cititor cubanez anonim face următoarele comentarii: „Este cunoscut faptul că campania de alfabetizare a fost finanțată cu bani de pe celebrele lucrari aparținând marii burgheziii cubaneze. Pentru acesta s-a înfiinţat Organizația umbrelă creată de Castro pentru a «recupera» aceste valori. Sora Aide Santamaria a fost director al acestei societăți.”

P.S. Mulțumesc celor care m-au sprijinit în obținerea informațiilor pentru acest articol: publicației The Art Newspaper, doctorului Carol Lovy și fiului său Daniel Lovy aflat astăzi la Whashington, autor al volumului „De la Calvar la tragedie. O istorie a familiilor evreiești”, domnului Vasile Lechințan care a căutat în arhivele Clujului, precum și liderilor Comunității Evreiești din Cluj.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

2 × 2 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te