Tallinn. Evul Mediu vine prin wi-fi

O vizită în capitala Estoniei te poartă printr-unul dintre cele mai bine păstrate oraşe medievale ale Europei, după care te proiectează direct în viitorul urbanismului


Tallinn nu este un „suspect de serviciu” pe harta destinaţiilor de vacanţă favorite ale românilor, dar, o vizită, oricât de scurtă, în acest oraş fermecător de la Marea Baltică poate deveni o amintire dragă pe tot restul vieţii sau, la fel de bine, un motiv pentru a reveni de câte ori ai ocazia.

Panorama Tallinnul, de pe dealul Toompea

Ponturi de călătorie
Dată fiind distanţa până la Tallinn (2.300 de kilometri de la Bucureşti, pe şosea), avionul este cel mai la îndemână mijloc de transport pentru a ajunge în capitala Estoniei. Nu există cursă directă din România, dar aeroportul din Tallinn este bine legat de cele din Varşovia şi München, spre care zboară curse frecvente de la Bucureşti şi Cluj. Aeroportul din Tallinn este situat la 10 kilometri de oraş, fiind legat de acesta prin curse de autobuz şi tramvai. Centrul de informaţii turistice se află în apropierea Pieţei Primăriei, dar toate hotelurile au la recepţie hărţi gratuite. Foarte folositoare este harta gratuită cu ponturi de la localnici. O versiune online a acesteia găsiţi aici. De asemenea, există o mulţime de aplicaţii turistice mobile, online şi offline, atât pentru Android, cât şi pentru iOS, care conţin şi hartă şi informaţii. Dacă nu aveţi timp suficient de explorat pe cont propriu, apelaţi la un tur gratuit al oraşului. În sezonul estival sunt trei astfel de tururi pe zi, care pornesc din faţa centrului de informaţii turistice. Alternativ, puteţi opta şi pentru un tur cu autobuzele turistice, de tip hop on&off. Tallinn Card – 25 de euro pentru 24 de ore – oferă gratuitate pentru mai mult de 40 de obiective turistice, muzee şi tururi ghidate, transport public gratuit şi o serie de reduceri.

Trăsăturile Tallinnului, blurate de succesul turistic al strălucitoarelor metropole din Nordul european, se clarifică cu fiecare pas făcut prin Oraşul Vechi şi prin cel nou, la fel cum o imagine se clarifică în timpul focalizării. Din „zgomotul” unui clişeu tulbure, încep să se distingă turnurile rotunde, cu acoperişurile conice, zidurile puternice, pe lângă care cele din oraşele transilvane par nişte glume, pieţe şi piaţete conservate ca nişte capsule ale timpului, străzi pavate cu piatră, case zdravene de burghezi prosperi, pasaje romantice cu arcade deasupra.

Mai mic decât Stockholm, Copenhaga sau învecinatul Helsinki, Tallinn se defineşte, în primul rând, ca un mare parc tematic medieval, unde la tot pasul se întâlnesc tinere domniţe cu părul de aur (natural) şi voinici vânjoşi, în cămăşi rugoase, hangiţe planturoase, cu bonete albe, jupâni burtoşi în catifele grele şi călugări în rase posomorâte.

Dar, dincolo de vechea incintă a oraşului, Tallinnul pulsează în avangarda lumii digitale a secolului XXI, o inimă plină de viaţă pentru o naţiune miniaturală, de doar 1,3 milioane de locuitori, într-o ţară cât Moldova românească.

Printre inovaţiile susţinute de infrastructura online excepţională a oraşului se numără transportul public gratuit (pentru localnici), uzinele vechi, reinventate ca huburi creative, cvartalele industriale năpârlite, transformate în spaţii de shopping futuriste ori zgârie-norii, sticlind în distanţă, ca o a doua centură de apărare a oraşului.

Primul contact

Autobuzul nr. 2, care face legătura între micuţul, dar prietenosul, aeroport din Tallinn şi oraş, ajunge exact la 23.20, ora afişată pe tabelul din staţie. E noapte şi vehiculul pare că s-a materializat din senin în faţa staţiei, ca într-un film cu Harry Potter. Înăuntru, primul şoc – şoferul ascultă tare un radio în ruseşte. Ştiam că aproape 40% din populaţia Tallinnului este de etnie rusă, aşa că surpriza a fost mai degrabă una de context: soseam pentru un summit al Uniunii Europene, dar primele cuvinte pe care le auzeam în oraşul-gazdă erau în limba rusă.

Stradă din exteriorul Oraşului Vechi, în apropierea portului

De la geamul autobuzului, Tallinnul în noapte face o primă impresie memorabilă. Străzile largi, asfaltate impecabil, cu trotuare lună şi bec, îşi fac drum printre clădiri noi, care plutesc în luminile care se reflectă pe faţade. Pe ele şi printre ele, anunţuri, reclame, nume de firme şi indicaţii într-o limbă bizară, care nu seamănă decât cu finlandeza, şi are aceleaşi rădăcini cu maghiara, dar nicio asemănare fonetică. E o atmosferă stranie, ca şi când ai fi aterizat într-un oraş de pe altă planetă.

Dimineaţa, însă, Tallinul pare că s-a transformat într-un alt oraş, prietenos şi relaxat. Cu 450.000 de locuitori, este una dintre cele mai mici capitale din Uniunea Europeană, ceva mai mare decât Timişoara sau Cluj. Dar orice comparaţie cu oraşele româneşti se cam încheie aici, deoarece Estonia pare că a lăsat în urmă – cu puţine excepţii – societatea socialistă în cadrele căreia a evoluat în a doua jumătate a secolului trecut. Nu există trotuare cârpite, buruieni care ţâşnesc la colţuri, borduri sfărâmate, flegme, mucuri de ţigară, hârtii şi claxoane. Maşinile rulează într-un flux constant în jurul Oraşului Vechi, fără ambuteiaje, într-un vuiet monoton, cadenţat de trecerile tramvaielor, majoritatea vechi, dar şi câteva noi-nouţe.

În Oraşul Vechi

Dincolo de această centură de trafic, se află Margareta cea Grasă – numele de alint al celui mai gros turn de apărare al cetăţii, un bun loc de plecat în explorare, dacă eşti cazat în apropiere de port.

Situată în partea cea mai vulnerabilă a oraşului, cea dinspre port, Margareta adăposteşte în pântecele ei, acum, Muzeul Maritim al Estoniei. Foarte aproape de turn, în exteriorul zidurilor, se află un parc memorial care îi omagiază pe cei decedaţi în urma scufundării feribotului „Estonia”, în 28 septembrie 1994. 852 de persoane au murit, atunci, în cea mai mare tragedie colectivă din istoria postcomunistă a Estoniei.

„Margareta cea Grasă”, unul dintre clădirile simbol ale orașului

Dincolo de Margareta cea Grasă şi poarta cetăţii care se arcuieşte în continuarea ei, începe Oraşul Vechi. Străzile se încrucişează aici într-un tipar urban complicat, aşa că cel mai bine este să vă lăsaţi duşi de inspiraţie şi de firişoarele de turişti, care converg, inevitabil, spre piaţa centrală a oraşului.

Asiguraţi-vă însă că, pe parcurs, treceţi de-a lungul zidurilor de pe strada Laboratooriumi, o zonă mai puţin aglomerată, aproape de Margareta, de unde se pot urmări liniile puternice, dar elegante, ale fortificaţiei. Spre comparaţie, zidurile sunt mai înalte cu cel puţin doi-trei metri decât cele păstrate pe strada Cetăţii de la Sibiu – cel mai puternic oraş fortificat din actuala Românie -, iar deasupra lor se înalţă încă şi mai sus turnurile de apărare.

În zonele cele mai înalte, zidurile Tallinului se ridică, încă, până la 15 metri. Ele sunt vizitabile pe două secţiuni, una care porneşte de la Poarta Mănăstirii (Kloostrivärav), situată în continuarea străzii Laboratooriumi, şi alta de la Poarta Viru. Secţiunea din dreptul Porţii Mănăstirii traversează trei dintre turnuri, fiind astfel cea mai interesantă.

Primele fortificaţii ale Tallinnului au fost construite în secolul al 13-lea, iar pe parcursul secolelor următoare, sistemul de fortificaţii a devenit unul dintre cele mai mari şi mai puternice din Europa de Nord. Mai mult de jumătate din fortificaţie s-a păstrat până în zilele noastre, de-a lungul a aproape doi kilometri de ziduri, cu 26 de turnuri de apărare, două porţi integrale şi două fragmente de porţi.

Importanţa acestor fortificaţii şi starea bună în care s-au conservat, împreună cu tot Oraşul Vechi, au determinat introducerea întregii arii în Patrimoniul Mondial UNESCO, în 1997.

Olde Hansa, una dintre cele mai frumoase clădiri vechi, cu o tarabă de dulciuri artizanale în faţă

Buricul târgului

Pe măsură ce te apropii de kilometrul zero, creşte numărul restaurantelor, al teraselor, al magazinelor cu suveniruri sau cu bijuterii, care au în centru celebrul chihlimbar de la Marea Baltică. Cum competiţia e dură, fiecare antreprenor a trebuit să dea dovadă de inventivitate. Prin urmare, vitrinele par că se întrec între ele în design, iar terasele şi restaurantele, în atmosferă.

Piaţa centrală, sau Piaţa Primăriei, în estoniană „Raekoja plats”, are ca personaj principal, după cum îi spune şi numele, vechiul sediu al primăriei, clădire cu alură de biserică, cu turn în care se poate urca şi un pub medieval excelent amenajat, la parter. Vara, piaţa este ticsită de terase şi tarabe cu suveniruri şi/sau obiecte artizanale. Iarna, este una dintre cele mai frumoase Pieţe de Crăciun din Nordul Europei, cu o tradiţie din 1441.

Cea mai importantă clădire din piaţă este, fireşte, cea a primăriei, care datează din 1402-1404. Este singura primărie gotică păstrată intactă în această parte a Europei. În sezonul estival, clădirea este deschisă ca muzeu, iar în turnul înalt de 64 de metri se poate urca şi mai târziu, toamna, atât timp cât vremea rămâne plăcută.

Spre deosebire de Casa Sfatului din Braşov, spre exemplu, care a fost o clădire cu funcţiune similară, primăria din Tallinn este „înviată” de prezenţa unui personaj îmbrăcat în rasă de călugăr, care îţi taie biletul pentru urcat în turn, şi a chelneriţelor, în straie de hangiţe, de la pub-ul de la parter. Dimensiunile, de asemenea, fac diferenţa, primăria Tallinnului medieval fiind mult mai mare.

Piața Primăriei

A doua cea mai importantă clădire a pieţei centrale este farmacia, situată pe latura de vizavi de primărie a pieţei. Cea mai veche spiţerie care a funcţionat în clădire este menţionată încă din 1422. Şi acum, imobilul găzduieşte un muzeu de profil, dar şi o farmacie modernă, care vinde şi câteva leacuri medievale, ambalate ca suveniruri, precum migdale „împachetate” în marţipan sau un amestec de ierburi peste care trebuie turnată votcă pentru a da energie – de toate felurile – bărbaţilor. Farmacia are şi o interesantă sală-muzeu.

Piaţa Primăriei este legată de Poarta Viru – un alt simbol al oraşului – printr-un şuvoi de turişti. Dacă vreţi să fentaţi aglomeraţia, alegeţi calea paralelă, pe micuţa stradă care porneşte în jos de la farmacia medievală şi apoi pe Pasajului Sfintei Ecaterina (Katariina käik). Acest pasaj este una dintre cele mai frumoase străzi medievale ale oraşului, cu nimic mai prejos de celebra Stradă a Aurarilor din Praga. La capătul pasajului, se află altă stradă care afişează un segment intact din zidurile oraşului. Dar, mai pitoreşti decât fortificaţiile, sunt aici tarabele la care câteva doamne mai în vârstă vând pulovere, mănuşi, fulare, şosete sau căciuli tricotate, groase de un deget, care să te protejeze de toate gerurile Rusiei şi vânturile Balticii. Îmbrăcămintea tricotată este, de altfel, o trăsătură caracteristică a localnicilor, care o poartă încă din primele zile de toamnă, până în aprilie târziu.

Peste toate şi printre toate, invizibile ca aerul, conexiunile internet wireless gratuite împânzesc oraşul vechi şi cel nou. De-a lungul a trei zile petrecute în Tallinn, de câte ori am verificat dacă există o reţea wireless accesibilă gratuit, era. Aproape fiecare hotel, hostel, restaurant are wi-fi gratuit, iar principalele pieţe şi parcuri sunt acoperite de cele publice.

Frumosul Kadriorg

Palatul Kadriorg

Tallinn se mândreşte şi cu un frumos palat baroc, aflat la marginea orașului. Kadriorg a fost construit de ţarul Petru cel Mare, pentru a doua sa soţie, Ecaterina. Acum muzeu de artă, palatul este înconjurat de un parc de 70 de hectare şi are în faţă un spaţiu de promenadă cu aranjamente florale. În apropiere se află şi palatul prezidenţial, păzit – la vedere – de doar doi soldaţi, în costume ceremoniale.

Complicaţii în vârf de deal

Ca foarte multe oraşe medievale, şi Tallinnul s-a dezvoltat la poalele unui deal, pe al cărui vârf a fost construită prima cetate. Dealul se numeşte Toompea şi la el se ajunge, din Oraşul Vechi pe o altă stradă ca de basm, numită Pikk Jalg (Cizma Lungă). De pe Toompea se deschide o perspectivă pitorească asupra oraşului vechi şi nou, la fel cum, în România, se vede Clujul de pe Cetăţuie. Spre deosebire de Cluj, în Tallinn sunt amenajate două platforme de belvedere, pline mai tot timpul cu turişti care fac fotografii. Tot pe Toompea se află şi cea mai importantă biserică ortodoxă a oraşului, un conglomerat pastelat de cupole şi turnuri, care aduce un aer de Rusie ţaristă peste burgul hanseatic.

În vârful dealului, se găseşte castelul cu acelaşi nume, prima fortificaţie a oraşului. Aceasta a fost ridicată, potrivit tradiţiei, la începutul Evului Mediu de păgânii estonieni, sub numele Lyndanisse, şi a fost cucerită de cruciaţii danezi în 1219. Acum, clădirea, care a suferit numeroase faze de construcţie şi reconstrucţie, găzduieşte Parlamentul Estoniei.

Interesant loc de depozitare şi exprimare a suveranităţii unei naţiuni, ar putea remarca un cinic, dat fiind faptul că primul nume sub care a fost cunoscut castelul a fost cel de „Castrum Danorum” (Cetatea Danezilor, în latină).

La fel de paradoxală este şi evoluţia numelui oraşului. Astfel, denumirea actuală este de fapt o traducere în estoniană (Taani-linna) a „Castrum Danorum”, dar ea nu se foloseşte decât din 1918, anul în care Estonia şi-a dobândit pentru prima dată independenţa. Până atunci, Tallinnul a fost cunoscut sub numele său german, Reval, derivat din termenul estonian Revala, care era denumirea comitatului din care făcea parte, în momentul cuceririii daneze.

Tallinnul a fost unul dintre cele mai puternic fortificate orașe din Europa de Nord

Adică, numele estonian, actual, al oraşului este inspirat de realităţi daneze, în vreme ce numele anterior, german, era inspirat de realităţi estoniene.

Revenind, Toompea şi Oraşul Vechi Tallin nu s-au unit administrativ decât în 1887. Până atunci, ele au evoluat ca două entităţi distincte, primul ca sediu administrativ al ţinuturilor estoniene, şi locuit de nobilime, al doilea, ca un burg de factură germanică, condus de negustori și meșteșugari bogați.

De mâncat şi de băut

Undeva, în apropiere de piaţa centrală, restaurantul „Porcuşorul Auriu” este unul dintre cele care oferă bucătărie estoniană tradiţională. Un aperitiv interesant este heringul sărat, cu smântână şi cartofi calzi (foto). Dacă nu ştiţi ce să comandaţi la felurile următoare, lăsaţi-vă pe mâna chelnerilor, îmbrăcaţi, bineînţeles, în costume tradiţionale. Preţurile sunt mai ridicate decât cele pentru un buget mediu.

Un alt restaurant tradiţional spectaculos şi cu mâncare de calitate este „Olde Hansa”, situat mai jos de Primărie, spre Poarta Viru. În general, oferta de restaurante cu ştaif sau cu atmosferă medievală este impresionantă. Majoritatea au meniurile afişate la vedere în stradă, aşa că este simplu să comparaţi şi apoi să cumpăraţi. Călătorii însetaţi nu trebuie să rateze pub-ul Hell Hunt, cu o bere a casei bună şi o atmosferă chill. Lângă bere, puteţi încerca şi o porţie rumenă şi consistentă de fish&chips.

Istorie scrisă pe pavaj

Înapoi în Oraşul Vechi, pasionaţii de istorie sunt privilegiaţi, fiindcă aici există un pasaj doar pentru ei, numit Börsi, aflat chiar lângă una dintre cele mai impunătoare case istorice, Marea Ghildă. Pasajul este pavat cu dale de piatră pe care sunt înscrise principalele evenimente din istoria oraşului.

Aşadar, un pic de istorie.

Estonienii sunt un popor fino-ugric, la fel ca finlandezii şi ungurii. De altfel, acestea sunt trei dintre cele patru naţiuni din Europa, care nu fac parte din grupul indo-european (li se adaugă bascii). De aici, şi dificultatea de a înţelege limba pe care o vorbesc.

Izolaţi într-o zonă puţin populată a Europei, în secolul al 13-lea, estonienii se numărau printre ultimele seminții necreştine de pe continent, alături de livonieni, latgali, semigali sau samogeţi. Oraşul Talinn s-a format tocmai în contextul cruciadelor purtate pentru convertirea lor la creştinism. În 1219, un rege danez cucereşte Lyndanisse, o aşezare estoniană, unde construieşte apoi acel „Castrum Danorum”, pe dealul Toompea. În jurul cetăţii, se formează oraşul Reval.

Pasajul Sfintei Ecaterina, probabil cea mai frumoasă stradă medievală din Tallinn

Pe parcursul Evului Mediu, Reval a fost sub administraţie daneză, apoi a ordinelor cruciate nordice, cel mai important fiind cel al Cavalerilor Teutoni. Între 1561 şi 1710 s-a aflat sub dominaţie suedeză, pentru ca din acest an să intre sub administraţie rusă, până la declararea independenţei Republicii Estonia, în 1918.

După Al Doilea Război Mondial, Tallinnul a fost ocupat de URSS, fiind capitala Republicii Sovietice Socialiste Estonia, până în 1991, când ţara şi-a redobândit independenţa.

Extrem de important pentru perioada medievală a oraşului a fost faptul că Tallinnul a făcut parte din celebra Ligă Hanseatică, fiind cel mai nordic membru al acesteia. Liga Hanseatică, sau doar Hansa, a fost o confederaţie de oraşe preponderent germane, care făceau comerţ pe Marea Baltică. Ele beneficiau de o largă autonomie internă, fiind guvernate, practic independent, de reprezentanţii orăşenilor.

Cei care doresc chiar mai multă istorie decât atât pot intra în micuţa librărie din Pasajul Börsi, garnisită cu cărţi de profil.

La prezent şi viitor

Cu toată această istorie densă şi cu zestrea arhitecturală extraordinară, Tallinnul ar putea prospera numai pe seama trecutului său. Dar nu e cazul. Imediat după centura de spaţii verzi şi esplanade care înconjoară Oraşul Vechi, vibrează cel nou, al cărui epitom este Cvartalul Rotermann. Aici, arhitectura avangardistă se naşte din vechi clădiri industriale, pe care le acoperă, le înconjoară, le îmbrăţişează. Până în urmă cu câţiva ani, zona era o sumă de fabrici abandonate. Acum, cărămida aparentă se împleteşte cu sticla, oţelul, fierul modelat şi piatra, într-un proiect îndrăzneţ, care a transformat ruinele industriale într-o zonă de shopping şi dine&wine, pigmentată de spaţii culturale.

Cvartalul Rotermann, o fostă zonă industrială decrepită, reinventată ca shopping-city

Oraşul de azi continuă de o parte şi de alta a Cvartalului Rotermann, până la port. Aici, mai ales vara, pacheboturile de lux își deșartă zilnic pasagerii, fiindcă Tallinnul este bine ancorat în industria croazierelor pe Marea Baltică.

În apropierea terminalului maritim de pasageri, se găseşte şi un mastodont sovietic adormit. Este vorba despre Linnahall, o clădire din beton care se întinde, peste o şosea care îl străpunge prin coaste, până în apa Mării Baltice, ca un caşalot de proporţii colosale, eşuat pe ţărm, dar cu coada rămasă în mare.

Clădirea a fost ridicată cu prilejul Jocurilor Olimpice din 1980, de la Moscova. Capitala URSS nefiind port maritim, întrecerile de yachting s-au ţinut atunci la Tallinn, şi pentru ele a fost creat complexul polivalent. A fost botezat la inaugurare „Palatul Culturii şi Sportului V.I Lenin”, fiind atât bază nautică, cât şi sală a sporturilor şi spaţiu concertistic. Avea un amfiteatru de 5.000 de locuri şi un patinoar de 3.000. În 2010, a fost închis definitiv.

Construit pentru a creşte prestigiul vechiului oraş hanseatic, strâns în chingile sovietice, Linnahall este acum doar un vestigiu al apogeului URSS, cu un aer de uriaş decrepit, pe care îl emană prin crăpăturile din beton prin care răsare iarba.

Dacă faci abstracţie de toate acestea, de pe acoperişul-promenadă al Linnahall se vede frumos Marea Baltică, sclipind a cenuşiu metalic, într-o parte, şi oraşul, cu turlele, turnurile şi zgârie norii săi, în cealaltă.

Panorama Tallinnului, dinspre Marea Baltică. În prim-plan, stâlpii de iluminat şi promenada de pe Linnahall

Dar singurătatea ruinată a complexului, spartă doar de graffitiuri, nu va mai dura mult. Linnahall va reînvia sub forma unui centru de conferinţe, spaţiu de concerte şi zonă comercială. Proiectul a fost aprobat anul trecut, lucrările vor începe în curând, iar în 2019, Tallinnul, un oraş plin de surprize, se pregăteşte să mai surprindă lumea o dată.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

one × two =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te