TEDx Special. „Descoperirile cercetătorilor aparţin tuturor”

Interviu cu Cătălina Curceanu, cercetător de top în fizică nucleară


Distribuie articolul

Este „capul” unui grup de cercetători compus din circa 20 de persoane, dintre care 18 sunt bărbaţi şi nu de puţine ori i s-a întâmplat ca lumea să se „minuneze” că o femeie poate avea o carieră de succes în domeniul fizicii nucleare. Născută în Braşov, în 1965, Cătălina Curceanu şi-a petrecut copilăria în Sfântu Gheorghe şi încă de atunci era fascinată de stele şi încerca să afle de ce strălucesc şi cât mare este distanţa până la ele. În timpul facultăţii de fizică, studiul particulelor elementare şi al fizicii nucleare au devenit subiectele ei preferate. Din ce anume este compusă materia? Din ce suntem noi făcuţi? Cum este alcătuit ochiul care citeşte aceste rânduri? Astfel de întrebări au provocat-o mereu pe cercetătoarea româncă. La momentul actual, Cătălina Curceanu este prim-cercetător în fizica experimentală atât la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (INFN), cât şi în Italia la Laboratori Nazionali di Frascati (Roma). Şi-a obţinut doctoratul în cadrul experimentului OBELIX (CERN), în domeniul spectroscopiei mezonilor exotici şi a coordonat grupul INFN-LNF în cadrul experimentului DEAR. De asemenea, este responsabilă pe ţară pentru experimentul „Siddharta” şi purtător de cuvânt al colaborării internaţionale VIP (experiment la Laboratoarele naţionale Gran Sasso).

Cătălina Curceanu spune cu modestie că rezultatele cercetărilor ei nu răspund la întrebări existenţiale privind locul omului în Univers, dar contribuie la înţelegerea anumitor procese care au loc în natură sau a limitelor actualelor teorii. De exemplu, experimentele pe care le desfăşoară în prezent cu echipa ei la acceleratoarele din Frascati (Italia) şi J-PARC (Japonia) caută să descopere dacă în inima stelelor de neutroni, cele mai dense din univers, există, pe lângă materia „normală” (neutronii), forme de materie „stranie” (exotică). Activitatea ei ştiinţifică se împarte între Italia, Australia, România şi Japonia.

În 2017, Cătălina Curceanu şi-a adăugat în palmaresul distincţiilor sale un premiu deosebit de important la nivel internaţional, acordat de Societatea Europeană de Fizică (EPS), respectiv „Emmy Noether Distinction for Women in Physics” care recompensează, pe de o parte, rezultatele ştiinţifice deosebite, iar pe de alta propune modele de femei care se disting în lumea ştiinţei şi care au un rol ştiinţific, social, educaţional şi politic important. Distincţia a fost însoţită şi de un mesaj, semnat de preşedintele EPS, Rüdiger Voss, în care se arată că „Dr. Cătălina Oana Curceanu primeşte «Distincţia Emmy Noether pentru Femeile din Fizică» din partea Societăţii Europene de Fizică pentru rolul de lider pe care îl are în fizica nucleară şi cea a hadronilor, pentru contribuţiile sale substanţiale în mai buna înţelegere a teoriilor cuantice, dar şi pentru pionieratul în cercetarea ce priveşte problematici fundamentale. Cu rezultate deosebite în ştiinţă şi cu o bogată experienţă în activităţi educative, dr. Curceanu este un model remarcabil pentru femeile care activează în domeniul cercetării ştiinţifice”.

Cătălina Curceanu

SINTEZA: După ani de muncă şi studiu, aţi ajuns să faceţi cercetare la cel mai înalt nivel. Care consideraţi că a fost momentul cheie din cariera dumneavoastră care v-a determinat parcursul?

Cătălina Curceanu: O plimbare într-o seară de vară în oraşul în care am crescut, Sfântu Gheorghe, împreună cu tatăl meu. Eu aveam circa 13 ani şi în sinea mea eram deja decisă sa studiez o materie ştiinţifică; în acea perioadă eram foarte pasionată de astronomie şi continui să fiu. I-am povestit tatălui meu ceea ce doream şi cât de mult aş fi vrut să studiez într-un liceu de excepţie care să îmi ofere o pregătire de calitate pentru facultatea de fizică la care aspiram sa fiu studentă. Tatăl meu m-a înţeles şi mi-a spus că mă va susţine, indiferent de sacrificiul pe care va trebui sa-l facă. Părinţii m-au susţinut şi m-au ajutat să ajung, în urma unui concurs, la Liceul de Matematică-Fizică nr. 4 din Măgurele, o şcoală excelentă în care am pus bazele la ceea ce sunt astăzi din punct de vedere al carierei ştiinţifice, dar şi al calităţilor umane. La vremea respectivă, aveam 14 ani când am plecat de acasă la Bucureşti (în internat) nu am înţeles care era adevăratul sacrificiu făcut de părinţi: acesta nu era de natură materială (chiar dacă nu era uşor să menţii un copil, pe urmă trei, în Bucureşti), ci consta în imposibilitatea de a-ţi vedea copilul zi de zi, sau  măcar o dată pe săptămână, întrucât ne vedeam doar în vacanţă sau când părinţii reuşeau să vină la Bucureşti să mă vadă. Un sacrificiu pe care părinţii mei l-au făcut nu doar o dată (cu mine), ci şi cu surorile mele, care au studiat şi ele la liceul de la Măgurele. Bineînţeles că în viaţa şi în cariera mea au existat multe alte momente importante, dar dacă ar fi să aleg unul singur, este cel pe care vi l-am povestit.

– Formarea şi cea mai mare parte a educaţiei aţi primit-o în România. Chiar spuneaţi, la un moment dat, că Liceul de Matematică-Fizică nr. 4 din Măgurele era o şcoală excelentă. Ce aţi apreciat cel mai mult în sistemul naţional de educaţie la acea vreme?

– Calitatea excelentă a profesorilor şi pregătirea acestora. Pasiunea şi menirea lor ca dascăli. Se simţea cu adevărat pasiunea în cuvintele lor şi în modul în care explicau noţiuni complicate unor adolescenţi. De la matematică la fizică, de la istorie la geografie – fiecare oră, fiecare lecţie era o călătorie într-un nou teritoriu, într-o nouă lume care aştepta să fie descoperită. Erau dascăli serioşi, care aveau drept obiectiv pregătirea noastră – doreau să ne ofere singura bogăţie care este cu adevărat importantă în viaţă: o pregătire cu care să poţi realiza ceea ce îţi doreşti. Cu câţiva dintre aceşti dascăli am rămas în contact şi ne auzim şi în prezent. Toata admiraţia pentru ei!

– Ce fenomen natural v-a determinat în copilărie să vă puneţi cele mai multe întrebări asupra modului în care ia naştere şi a cauzelor / efectelor lui?

– Încă de mic copil puneam încontinuu întrebări: în pădure întrebam cum cresc frunzele şi de ce ciocănitoarea „atacă” copacii; la şcoală întrebam dacă se poate ajunge sub temperatura de zero absolut şi, de îndată ce am auzit despre Big Bang, căutam să înţeleg ce anume este. Mă pasionau stelele (cine nu este fascinat de ele?); încercam să înţeleg cum de strălucesc şi cât de departe sunt. Mă minunam să citesc cum că chiar a fost „măsurată” distanţa până la stele – mi se părea incredibil! Îmi plăceau broaştele – când aveam cinci ani, am adunat o găletuşă de broaşte pe care le-am dus acasă unde, după ce găletuşa s-a răsturnat, s-au împrăştiat în toată casa – spre disperarea bunicii mele. Părinţii ne-au făcut, mie şi surorilor, cadou un microscop – ce mare bucurie să vezi detalii invizibile cu ochiul liber. Şi să te întrebi ce anume s-ar vedea cu un microscop din ce în ce mai puternic!

– Mulţi oameni ajung să se îndepărteze de ştiinţă pentru că, în majoritatea cazurilor, le-a fost prezentată şi le este prezentată într-un mod rigid, nu într-un limbaj comun. Cât de greu sau cât de uşor este să livrezi ştiinţa în formă potrivită pentru a ajunge la publicul larg, a-l educa şi a-l ţine la curent cu noile descoperiri ştiinţifice?

– Cred că este foarte greu şi nu toţi cercetătorii sau oamenii de ştiinţă sunt capabili să exprime concepte dificile într-un limbaj atractiv, dar şi corect. Cunosc mulţi oameni de ştiinţă care sunt incapabili să explice ce anume studiază celor care nu sunt specializaţi în acelaşi domeniu ca ei. Sunt cei care, atunci când prezintă ceva publicului, au un număr foarte mare de formule – convinşi că acestea sunt înţelese de public. Nimic mai greşit! Cunosc însă alţii care te fascinează – capabili să convingă ascultătorii că nu există nimic mai frumos pe lumea asta (cel puţin în momentul în care povestesc) decât ceea ce fac ei. Este acesta un talent – cu care, cred eu, te naşti; poate fi parţial format, se poate perfecţiona – însă, dacă nu-l ai deloc din naştere, este tare greu să îl dobândeşti. Explicarea ştiinţei şi a noilor descoperiri publicului este fundamentală, nu numai pentru a oferi fiecăruia posibilitatea să înţeleagă ce se întâmplă în lumea ştiinţei, dar şi pentru că descoperirile noastre aparţin tuturor şi este minunat să înţelegi, pe cât posibil, care este semnificaţia unei noi descoperiri, dincolo de orizont, dincolo de limitele ce păreau imposibil de depăşit!

– Mai târziu, cum s-a născut în dumneavoastră pasiunea pentru fizica nucleară şi a particulelor şi ce a menţinut vie această pasiune?

– Încă din timpul facultăţii de fizică, studiul particulelor elementare şi al fizicii nucleare au devenit subiectele mele preferate. Din ce anume este compusă materia? Noi – din ce suntem făcuţi şi cum funcţionează această materie? Cum este alcătuit ochiul care citeşte aceste rânduri? A fost uşor să menţin vie pasiunea pentru fizica nucleară, întrucât din timpul facultăţii până în prezent, am participat la numeroase experimente – parte dintre acestea le-am propus şi coordonat chiar eu – în acest domeniu. Fizica nucleară este la baza structurii atomilor din care suntem alcătuiţi, dar şi la baza celor mai dense stele din Univers: stelele de neutroni. La ora actuală, experimentele pe care le facem la acceleratoarele din Frascati (Italia) şi J-PARC (Japonia) caută să descopere dacă în inima acestor stele există, pe lângă materia „normală” (neutronii), forme de materie „stranie” (exotică).

– Cum „arăta” în 1990 Institutul Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) şi cum arată la ora actuală? Colaboraţi în continuare cu cercetători şi instituţii din România. Cum arată cercetarea românească astăzi?

– Am stat prea puţin la acest institut – doar vreo şase luni – înainte să plec în Italia. În 1990, IFIN-HH arăta cam… vechi – un institut care avea nevoie de investiţii materiale, dar şi de idei / teme de cercetare. La ora actuală, colaborez cu IFIN-HH în cadrul experimentelor pe care le conduc în Italia şi la care participă şi un grup de cercetători din România. Nu pot însă să mă pronunţ în cunoştinţă de cauză asupra cercetării româneşti – chiar dacă sunt convinsă că au fost făcuţi paşi înainte şi progrese importante.

– Care au fost cele mai frecvente probleme în cercetare cu care v-aţi confruntat până acum în centrele sau institutele în care aţi lucrat? Probabil lipsa banilor sau birocraţia în cercetare este o problemă universală.

– Da, birocraţia – mai ales în ultimii ani – a devenit o adevărată problemă şi în Italia. Lipsa banilor, a fondurilor de cercetare, este o problemă comună în multe ţări. Problema cea mai importantă însă, din punctul meu de vedere, este faptul că tinerii au puţine şanse să se exprime, să obţină fonduri de cercetare şi să rişte în experimente inovative, care însă ar putea avea rezultate excelente. La începutul secolului trecut, când a luat naştere mecanica cuantică, cei care au dat naştere acestei teorii aveau între 20 şi 30 de ani. Astăzi, pentru un tânăr absolvent de facultate, este foarte greu, dacă nu imposibil, să propună şi să efectueze un experiment propriu. Este adevărat că astăzi este mai dificil decât acum 100 de ani – sunt însă convinsă că o parte din fondurile pentru cercetare ar trebui investită în tineri.

– Aţi întâlnit vreodată stereotipuri de gen, cu privire la faptul că sunteţi femeie-fizician nu doar fizician? Poate vă amintiţi de o întâmplare sau de anumite comentarii pe care le-aţi auzit pe parcursul carierei.

– Da, se mai întâmplă. De exemplu (nu atât în Italia, unde procentul de femei-fiziciene este ridicat), mai multe persoane s-au minunat auzind că sunt „capul” unui grup de cercetători compus din circa 20 de persoane (18 dintre acestea fiind bărbaţi). Se mai întâmplă ca articolele mele, publicate în diverse ziare online în România, să fie comentate de persoane care se ascund în spatele anonimatului cu comentarii care nu au nimic de-a face cu conţinutul ştiinţific al articolului, ci cu faptul că sunt femeie, o femeie de succes. De obicei însă nu contează dacă eşti bărbat sau femeie, ci contează ceea ce reuşeşti să faci şi să obţii, cel puţin în Europa şi în lumea fizicii.

– Ce înseamnă succesul în domeniul în care activaţi?

– Succesul… grea întrebare. Pentru cei tineri înseamnă găsirea unei poziţii în domeniul cercetării. Pentru cei care au deja o poziţie înseamnă a reuşi să obţină finanţări pentru experimentele şi studiile pe care le realizează şi realizarea efectivă a acestora. Însă nu contează doar succesul profesional – succesul provine în mare parte din relaţiile pe care le avem cu ceilalţi, din familie, din capacitatea de a nu rămâne indiferenţi faţă de ceilalţi şi faţă de minunăţiile naturii şi ale Universului.

– La ora actuală, care sunt experimentele sau proiectele de fizică nucleară pe care le conduceţi? Care este proiectul căruia vă dedicaţi cel mai mult?

– Este vorba despre două proiecte – două experimente. Unul în domeniul fizicii nucleare, experimentul SIDDHARTA-2 la acceleratorul de la Frascati – în cadrul căruia vom măsura atomi kaonici (atomi în care electronii sunt înlocuiţi cu particule numite kaoni – compuse din cuarci, dintre care unul este aşa-numitul cuarc straniu). Aceste studii ne vor ajuta să înţelegem mai bine forţa nucleară tare, cea care se exercită între cuarci şi care ţine împreună nucleele atomice, dar şi stelele de neutroni. Celălalt experiment, VIP, studiază mecanica cuantică la laboratorul subteran de sub muntele de la Gran Saso în Italia, în mod concret principiul de excluziune al lui Pauli.

– Cunoscutul astronom Carl Sagan spunea că, atunci „când eşti îndrăgostit, vrei să le-o spui tuturor”, referindu-se în acest caz la dragostea lui pentru ştiinţă. Cum credeţi că putem să cultivăm curiozitatea în copii şi tineri, în aşa fel încât să intervină şi entuziasmul?

– Entuziasmul la copii este deja prezent – trebuie însă să fim şi noi entuziaşti atunci când le prezentam ştiinţa. Ştiinţa este o aventură a întregii omeniri. Cu multe descoperiri importante şi fascinante – dar şi cu multe semne de întrebare. Copiii, cel puţin din experienţa mea, înţeleg foarte bine aceste lucruri şi sunt extrem de pregătiţi pentru studiul ştiinţei – fiecare copil este un mic explorator. Motiv pentru care sunt extrem de receptivi. Noi însă trebuie să le prezentăm ştiinţa ca pe o materie vie, în devenire, o aventură la care pot participa şi ei – copiii. Tinerilor, adolescenţilor, celor care beneficiază în fiecare minut de ştiinţă (tehnologiile actuale sunt produsul ştiinţei) poate că este bine ca, pe lângă noţiunile ştiinţifice de bază, să le explicăm şi importanţa acestora în lumea care ne înconjoară şi în care trăim precum şi importanţa ştiinţei în societate, aplicaţiile acesteia de la medicina nucleară, la viitorul computer cuantic. Chiar ei, tinerii, vor putea lua parte la realizarea acestora şi, de ce nu, la crearea de noi tehnologii, dar şi de noi teorii ştiinţifice.

– În ce mod a răspuns până acum activitatea ştiinţifică pe care aţi desfăşurat-o la întrebarea privind locul nostru în Univers. A furnizat mai multe răspunsuri sau a generat mult mai multe întrebări?

– Activitatea mea ştiinţifică nu răspunde la întrebări atât de importante. A contribuit însă la a înţelege mai bine anumite procese care au loc în natură sau a limitelor actualelor teorii. Din acest punct de vedere, pot spune că studiile noastre ne ajută să înţelegem din ce în ce mai bine Universul: compoziţia şi istoria acestuia, dar şi forţele care-l guvernează. Ştim însă că sunt încă multe de înţeles şi descoperit: de la materia şi energia întunecată la existenţa vieţii în Univers. De la misterul găurilor negre la cel al Big Bang-ului. Căci „Ceea ce ştim este ca o picătură. Ceea ce nu ştim este ca un ocean”, cum spunea Sir Isaac Newton.

Încă de mic copil puneam în continuu întrebări: în pădure întrebam cum cresc frunzele şi de ce ciocănitoarea „atacă” copacii; la şcoală întrebam dacă se poate ajunge sub temperatura de zero absolut şi, de îndată ce am auzit despre Big Bang, căutam să înţeleg ce anume este. Mă pasionau stelele (cine nu este fascinat de ele?); încercam să înţeleg cum de strălucesc şi cât de departe sunt.”

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te