TEDx Special. Muzeu, caut eşecuri de pus în vitrină

Interviu cu Rebecca Ribbing şi Samuel West, responsabili de colecţia Museum of Failure


Distribuie articolul

O mască înfiorătoare care îţi stimulează cu electroşocuri faţa, o apă de toaletă produsă de Harley Davidson, pixuri destinate doar femeilor şi o bicicletă de plastic. Toate acestea şi multe altele sunt exponate ale Muzeului Eşecului din Suedia care şi-a deschis porţile în cursul anului trecut în oraşul Helsingborg. Ideea i-a venit psihologului Samuel West care în ultimii zece ani lucrase pentru diverse companii în calitate de consultant ajutându-le să dezvolte medii care să încurajeze creativitatea organizaţională şi inovarea. În urma unei vacanţe în Zagreb, Croaţia, unde vizitase Museum of Broken Relationships (Muzeul Relaţiilor Eşuate) i-a venit ideea genială de a deschide un muzeu cu produse şi poveşti reale, care într-un fel sau altul au eşuat ca impact pe piaţă, la puţin timp după lansare. O proporţie mare a obiectelor din muzeu a fost donată de diverse persoane, unele obiecte au fost împrumutate, iar altele cumpărate direct de pe Craiglist, eBay sau Amazon.

Mesajul principal pe care îl transmite muzeul, atât indivizilor, cât şi organizaţiilor, este de a accepta eşecul ca parte esenţială a progresului şi inovării. Fiecare trebuie să învăţăm din propriile greşeli în loc să trecem totul sub tăcere şi să ne disociem de ele. În plus, spune Samuel West, dacă giganţi precum Coca-Cola, Google sau Apple, dau uneori greş cu produsele lor, cu atât mai mult ar trebui să ne simţim eliberaţi ca indivizi şi să spunem că eşecul nu este un capăt de drum. Dacă încerci ceva nou şi dai greş, acceptă eşecul, nu-l stigmatiza.

Samuel West și câteva exponate din Muzeul Eșecului

SINTEZA: Cât de credibilă a fost la început ideea unui Muzeu al Eşecului? Cât de sceptici au fost investitorii că un astfel de muzeu are şanse de funcţionare în lumea reală?

– Ideea unui astfel de muzeu ne-am gândit că va fi de interes pentru acei oameni preocupaţi de inovare. Dar interesul extrem de mare la nivel global a fost o surpriză plăcută. Investitorul iniţial a fost Autoritatea Suedeză pentru Inovare (Swedish Innovation Authority – Vinnova.se) care a văzut un imens potenţial în acest muzeu ca modalitate de a stimula discuţii esenţiale despre ce înseamnă a eşua şi a învăţa din propriile greşeli.

– Cum a fost muzeul primit de comunitatea din Helsingborg? Nu au fost locuitorii supăraţi că, de acum înainte, oraşul lor va fi asociat cu un cuvânt care nu tocmai îi onorează?

– Din ceea ce am observat, oraşul s-a bucurat că a primit în aşa scurt timp asemenea atenţie. Situat la doar o oră de Copenhaga, un oraş extrem de „la modă”, Helsingborg nu are de fapt nimic unic să le ofere vizitatorilor. Ca urmare, oficialităţile ne-au oferit tot sprijinul. Singura reacţie negativă a avut loc în momentul în care am anunţat redeschiderea muzeului în luna mai a acestui an în centrul cultural al oraşului. S-a adus în discuţie dacă Museum of Failure este un act de cultură sau nu. Criticii consideră că un act cultural ar trebui să provină exclusiv din „surse culturale”, nu din cercetare academică sau din eşecul unor afaceri, cum este cazul nostru.

– Cât de greu este convingi oamenii şi companiile că pot deveni mult mai inovatori şi pot avea mult mai mult succes dacă îşi acceptă propriul eşec? Majoritatea dintre noi asociem eşecul cu ceva negativ şi rar vorbim despre eşecurile noastre. În România, de exemplu, ai un anumit sentiment de ruşine când afacerea îţi dă faliment.

– Nu este atât de greu, având în vedere că majoritatea liderilor din mediul business apreciază acest lucru. Problema stă în a convinge organizaţiile să-şi schimbe unghiul de a se raporta la cultura eşecului. Acest lucru este dificil pentru toate organizaţiile. Acceptarea eşecului este esenţială la orice nivel de progres (inovare tehnologică, dezvoltare socială etc.) şi trebuie să depăşim disconfortul psihologic pe care îl simţim atunci când recunoaştem şi discutăm constructiv implicaţiile eşecului. Şi să nu credeţi că România este vreo excepţie. Când aţi auzit vreodată despre un om de afaceri francez care să admită că a eşuat în business-ul pe care îl conduce?

– Ne puteţi da exemple de donaţii pe care le primiţi în mod regulat? Înţeleg oamenii conceptul pe care îl promovaţi în Museum of Failure, sau percepţia lor cu privire la ce înseamnă eşecul unui produs pe piaţă este total diferită?

– Primim numeroase donaţii de produse alimentare care nu au prins la public. În urmă cu o săptămână am primit, de exemplu, o cutie de chipsuri Lay’s cu aromă de cappuccino… Şi mai primim uneori tehnologie demodată. Într-adevăr, oamenii nu înţeleg câteodată că nu suntem interesaţi de tehnologie scoasă din uz, care nu este neapărat un eşec de piaţă. Eşecul este definit ca „o deviere de la rezultatul aşteptat sau dorit”. Aşa că trebuie să se refere la un produs, un serviciu, o metodă sau un model de afacere pentru care existau mari aşteptări de reuşită, dar care au suferit un eşec total dintr-un oarecare motiv.

– Care sunt cele mai recente trei achiziţii ale muzeului?

– Unul dintre cele mai recente obiecte în muzeul nostru este Juciero, care a devenit un fel de simbol al absurdităţii industriei de startup-uri din Silicon Valley şi un exemplu negativ al modului în care se strâng sume uriaşe de bani pentru a oferi soluţii la non-probleme. Storcătorul Juicero a strâns 120 de milioane de dolari de la investitori şi a fost ridiculizat de toată lumea, după ce aparatele care costau 400 de dolari bucata s-au dovedit a fi echivalentul propriilor noastre mâini puse în situaţia de a stoarce într-un pahar o pungă cu legume sau fructe semistoarse. Un alt obiect este o machetă a elicopterului militar NH-90, fabricat de NH Industries, şi care a avut serioase probleme de performanţă. Şi desigur, am adăugat colecţiei noastre şi sistemul Philips Video 2000 un eşec al anilor ’80.

– Căutaţi să vă extindeţi colecţia cu viitoare achiziţii? Cum vă imaginaţi extinderea muzeului?

– Da! Şi chiar vă rugăm să ne trimiteţi sugestiile voastre. Sau mai bine, donaţiile. Ne plac enorm de mult donaţiile. Este foarte important să existe o selecţie curatorială a colecţiei, aşa că ne concentrăm asupra eşecurilor din domeniul inovării, dar şi pe educarea publicului. Altfel, muzeul se transformă într-o instituţie trivială şi ciudată.

– Ce ar trebui să înveţe publicul după o vizită în acest muzeu? Dacă ar fi să ne faceţi un tur, ce ar fi de neratat?

– Publicul ar trebui să se lase inspirat. Să realizeze că, în majoritatea timpului, eşecul nu este atât de rău precum credem. Şi să aprecieze rolul eşecului pentru tot ce înseamnă inovare. Să nu rateze chipsurile Olestra fără grăsimi…

– Credeţi că un astfel de muzeu poate funcţiona în orice ţară din lume sau faptul că a fost deschis în Suedia îl face cumva special? Dacă am înţeles corect, muzeul s-a închis după doar câteva luni de funcţionare şi urmează să se redeschidă într-o altă locaţie?

– Muzeul a fost deschis în Suedia în perioada iunie-septembrie 2017 şi acum s-a deschis în Los Angeles unde va funcţiona ca muzeu permanent. Avem şi o expoziţie itinerantă care a ajuns sau va ajunge inclusiv în Shanghai, Toronto, Londra, Texas sau Berlin. Chiar şi în Taiwan. Eşecul este universal! Suedia a fost locul potrivit pentru a deschide acest muzeu, pentru că în această ţară se încearcă pe toate planurile o mai mare transparenţă şi poate şi pentru că riscul de a fi dat în judecată de companii este mai mic… hehehe.

– Am înţeles că muzeul are o cabină de mărturisire a eşecurilor, unde vizitatorii sunt încurajaţi să posteze pe un perete cele mai mari eşecuri personale şi profesionale. Intră vizitatorii în acest joc? Ce s-a urmărit de fapt cu această cabină?

– Cabina pentru confesiuni este un lucru grozav. S-a umplut atât de repede, încât am început să lipim destăinuirile lăsate de vizitatori pe pereţi. Scopul a fost acela de a-i determina pe vizitatori să reflecteze asupra propriei lor relaţii cu eşecul. Şi, în plus, este ceva distractiv. Am putea publica şi o carte cu cele mai bune dintre ele.

– Credeţi că societatea se poate schimba în aşa fel încât copiii noştri să aibă o perspectivă diferită asupra a ceea ce înseamnă eşecul? La ce nivel ar trebui aduse aceste schimbări?

– Da, credem asta. Sau cel puţin aşa sperăm. Şi suntem fericiţi că Museum of Failure poate stimula această schimbare. O schimbare fundamentală în şcoli ar putea fi cea de a slăbi focusul orientat doar pe rezultate finale şi pe „răspunsul corect”. Elevii trebuie să deprindă învăţatul şi eşecul este un profesor mult mai bun decât succesul. 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

20 − 20 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te