Teorema lui Bărbosu: M = i + p ± b *

Interviu cu Mihai Bărbosu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Matematice din cadrul Rochester Institute of Technology din New York


*unde M=matematica, i=inteligența, p=pregătirea, b=bani

„Am dorit să revin de câteva ori în România şi nici acum nu exclud posibilitatea aceasta, dar depinde de ceea ce îmi va oferi sistemul. În SUA, lucrurile au decurs natural şi, pe măsură ce am progresat, mi s-a oferit tot mai mult”. Sunt gândurile şi speranţele actualului decan – School Head&Professor – al Facultăţii de Ştiinţe Matematice din cadrul Rochester Institute of Technology din New York, Mihai Bărbosu. Născut şi şcolit în Cluj-Napoca, Mihai Bărbosu a descoperit matematica la vârsta de şase ani şi de atunci s-a dedicat exclusiv acestui vast domeniu.

Prezent în România la ediţia a opta a Congresului Matematicienilor Români (26 iunie-1 iulie 2015), Mihai Bărbosu a susţinut în faţa comunităţii ştiinţifice o conferinţă pe tema viitorului matematicii, în care a trasat principalele direcţii ale acestei ştiinţe. Cine şi ce determină viitorul matematicii, ce înseamnă un sistem educaţional eficient şi care sunt provocările momentului în acest domeniu, am încercat să aflăm de la unul dintre cei trei români care reprezintă România la Institutul de Tehnologie Rochester din New York.

Am dorit să revin de câteva ori în România şi nici acum nu exclud posibilitatea aceasta, dar va depinde de ce oferă sistemul

Mihai Bărbosu spune că îi lipsește „cultura străzii” din Cluj, care, în SUA, se regăsește doar în New York

Care sunt principalele direcţii care duc la dezvoltarea matematicii la nivel global? Cât de mult se pune accentul pe cercetare şi cât pe educaţie?

În secolul XX, prin matematician se înţelegea cineva care cunoştea algebră, analiză sau alte ramuri ale matematicii. Cu timpul, anumite ramuri, precum statistica sau informatica au dezvoltat propriile metode şi au căpătat o independenţă şi o identitate. Direcţia pe care o văd eu este direcţia spre interdisciplinaritate şi multidisciplinaritate. Pregătirea matematicienilor trebuie să fie de aşa natură, încât să se adreseze cerinţelor viitorului. Nu înseamnă că matematicienii teoreticieni vor dispărea, dar vor apărea matematicieni noi, cu pregătire interdisciplinară, respectiv cunoscători ai matematicii, dar şi ai informaticii, pentru că fără tehnologie nu avem cum să rezolvăm probleme reale. Aş mai face o distincţie între ceea ce se numea matematica aplicată şi ceea ce se numeşte modelarea matematică. Matematica aplicată, mai ales în România, însemna a fi un bun teoretician care, după ce găseai un rezultat corespunzător, îl aplicai. Acum problemele se pun invers. Când există o problemă reală pe care trebuie să o rezolvi din fizică, chimie, biologie sau ştiinţe medicale, trebuie să ai instrumentele necesare pentru a şti ce anume vei folosi. Problemele reale nu sunt cele pe care să le rezolvi doar cu creionul şi hârtia în mod tradiţional. Ai nevoie de computere pentru a face o modelare a unui fenomen fizic sau biologic, deci trebuie să ai cunoştinţe din matematică, din informatică, trebuie să cunoşti câte ceva din fiecare domeniu.

Aceasta este o practică sau o cerinţă a viitorului?

Nu este o practică încă şi, ca urmare, trebuie să fim pregătiţi pentru aşa ceva. La Congresul al VIII-lea al Matematicienilor Români CONGMATRO, la care am participat în luna iunie a acestui an, la Iaşi, cineva spunea că trebuie tras un semnal de alarmă în favoarea matematicii pure. Eu aş spune că ar trebui să fim pregătiţi pentru interdisciplinaritatea, pentru că apare fie că vrem, fie că nu.

Cine şi ce determină direcţia matematicii?

Fondurile pe care le primim, matematicienii înşişi şi anumite posturi din anumite domenii ale viitorului, aceştia sunt principalii factori care determină direcţia matematicii. Eu văd interdisciplinaritatea şi multidisciplinaritatea matematică drept un nou capitol, o îmbogăţire a matematicii. Asta din punct de vedere ştiinţific al cercetării. Dar în acelaşi timp trebuie să fim pregătiţi cu educaţia matematicienilor tineri nu doar la nivel universitar, ci gradual, începând cu învăţământul liceal. Cuvântul cheie pentru matematică este interdisciplinaritatea. Aşa cum acest domeniu a început să pregătească statisticieni, la fel trebuie să pregătim matematicieni care vor avea un caracter interdisciplinar în pregătire.

Ce înseamnă a fi pregătiţi? Ce înseamnă un sistem educaţional eficient?

Nu pot să spun cum este acum în România, dar vă spun cum era. Şefii de catedră sau decanii erau cei mai buni cercetători, dar asta nu însemna că erau şi buni manageri. Asta mi se părea o problemă. Vorbeam la congresul de la Iaşi despre sistemul de educaţie din mai multe ţări şi erau câteva concluzii care ar putea părea surprinzătoare, dar care erau adecvate şi pentru România. Nu este suficient să torni bani într-un sistem educaţional. Este necesar ca profesorii să aibă un salariu decent, dar între a le mări salariul şi a schimba mentalitatea, este mult mai important acest aspect din urmă. În România s-a pierdut respectul pentru profesori. Profesorul l-aş vedea mai degrabă un antrenor decât un evaluator al studentului. Atitudinea multor profesori este aceea de a controla, ceea ce nu este benefic şi nu dezvoltă imaginaţia tinerilor. Din punctul meu de vedere aş încerca să scot partea de evaluare a elevilor din sarcina profesorilor. Evaluarea ar trebui făcută de altcineva. Atunci când vorbim despre direcţia matematicii asta facem, vorbim nu doar despre cercetare, ci şi despre educaţie, pentru că studenţii sunt viitorii matematicieni. Facultatea de Matematică din Cluj a avut întotdeauna cadre didactice bune şi standarde foarte bune. Dar dacă renunţi la standarde în favoarea modelului financiar pentru a atrage mai multe fonduri şi studenţi, rişti să îi scazi calitatea. Nu ştiu noile direcţii ale facultăţii din Cluj, dar ştiu că întotdeauna vor fi studenţi la matematică. Problema este să îi pregăteşti bine şi să îi atragi pe cei mai buni. Ideea este să reuşeşti să atragi mai mult decât acel grup de elevi care merg la olimpiadă şi care ar lucra aproape singuri.

Raportul „The Mathematical Sciences in 2025”, publicat în 2013, spune că pentru ştiinţele matematice se întrevede o schimbare, deoarece modelul de business al universităţilor se schimbă şi el. Ce înseamnă asta?

În acest caz intrăm în zona finanţării în cercetare, ramura în care se investeşte şi ar trebui să se investească cel mai mult, iar raportul se referă la alegerea unor programe în care universităţile să investească. Există politici foarte multe în toate universităţile din lume şi fiecare profesor încearcă să îşi dezvolte departamentul sau unitatea în care lucrează. În primul rând ai nevoie de posturi, ai nevoie de bani pentru granturi, de spaţiu de laboratoare. Vă dau un exemplu din cadrul Rochester Institute of Technology (R.I.T.). În ultimii doi ani am lucrat pentru a dezvolta un program de doctorat în modelarea matematică. Este un domeniu foarte larg şi de aceea acceptăm şi candidaţi care nu au terminat matematica, dar care au suficientă pregătire în matematică, de exemplu studenţi de la fizică sau inginerie. Aceasta este o noutate, pentru că în mod normal acceptam doar studenţi veniţi de la specializarea matematică.

În România se merge în această direcţie, respectiv pe pregătirea interdisciplinară a matematicienilor?

Din ceea ce ştiu şi am văzut la congrese, nu. Modelul tradiţional este cel adoptat de cele mai multe universităţi din România, pentru că se conformează unui sistem centralizat. Se încearcă noi direcţii, dar trebuie investiţii mai mari pentru asta. V-aş da un exemplu. La facultatea pe care eu o conduc acum în SUA avem un grup care se ocupă, din punct de vedere al cercetării, de electrofiziologia inimii. Şefa grupului mi-a spus că are nevoie de oameni care să fie specializaţi pe computer science, pe inginerie sau pe alte ramuri. Un alt grup se ocupă de modelare pentru lentile de contact ceea ce implică şi matematicieni şi fizicieni şi cunoscători ai ştiinţelor medicale. Mai degrabă iei un matematician şi îl trimiţi să ia un curs de biologie, decât să iei un biolog şi să îi explici ce dorim de la el.

În 1981 exista un singur Institut de Ştiinţe Matematice, respectiv The Institute of Advanced Study in Princeton din SUA. În ultimii 20 de ani, 50 de institute matematice au apărut în 24 de ţări. Care este rolul acestor institute în evoluţia matematicii?

Asta ne duce din nou la partea managerială, cine şi ce decide. Institutele sunt create de la nivel central şi au rol în special în dezvoltarea cercetării fundamentale şi în dezvoltarea matematicii aplicate. Există domenii, precum nanotehnologia de exemplu, care au început să se dezvolte. Astfel, în momentul în care cineva vede că este nevoie să dezvolte mult mai rapid nanotehnologia, va crea un institut de cercetare pentru că nu este timp ca universităţile să îşi creeze propriile lor departamente. Nevoia înfiinţării acestor institute a apărut pe măsura nevoilor societăţii şi a evoluţiei tehnologiei.

În ce context aţi ajuns în SUA la Rochester Institute of Technology din Rochester, New York?

Sunt clujean, am urmat Liceul de limba engleză „Ady-Şincai”, în 1983 am terminat Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, în 1989 am început să lucrez ca asistent la Facultatea de Matematică şi în 1990 am urmat un master şi doctorat la Paris, pe geometrie diferenţială aplicată în problema celor trei corpuri – astronomie. Programul în sine se numea astronomie fundamentală, mecanică cerească şi geodezie. În 1995 am terminat aceste studii la Paris şi am început să lucrez la un nou doctorat început cu un profesor din Cluj. Am fost lector, apoi conferenţiar la universitate şi apoi în 2000, într-un complex de împrejurări am plecat pentru doi ani ca Visiting Professor la State University of New York at Brockport (SUNY). După trei ani mi s-a oferit o poziţie de titular, apoi am devenit şef de departament şi, în urmă cu doi ani, am venit la Rochester Institute of Technology, unde sunt şeful departamentului de matematică. Am dorit să revin de câteva ori în România şi nici acum nu exclud posibilitatea aceasta, dar va depinde de ce oferă sistemul. Acolo lucrurile au curs natural şi pe măsură ce am progresat mi s-a oferit tot mai mult.

Cum aţi descoperit matematica şi ce vă provoacă cel mai mult în acest domeniu?

Tatăl meu a fost profesor de matematică şi de aceea cred că acest domeniu l-am descoperit natural. A fost şi ceva genetic, dar mai mult pasiune. Până la vârsta de şase ani nu ştiam dacă vreau să devin şofer, medic sau profesor, dar am descoperit matematica şi de atunci doar asta m-a preocupat. Profesional vorbind m-a preocupat matematica şi muzica. La SUNY Brockport am avut şi o formaţie cu studenţii, dar în ultimii doi ani nu am mai avut timp să mă dedic acestei pasiuni. La Rochester facultatea este foarte mare, cu tot cu personalul auxiliar, profesori şi cadre suplinitoare suntem 100 de persoane şi la cursurile de matematică avem în jur de 6000 de studenţi pe semestru.
Ce am reuşit să fac a fost să pun bazele unui grup de dinamică spaţială şi lucrăm în prezent la un proiect de a lansa un satelit artificial, CubSat, de 10×10 cm. Pe studenţi i-am organizat exact pe structura NASA, fiecare lucrând pe diverse sisteme. Sunt 30 de studenţi implicaţi, de la mai multe colegii din SUA. Lansarea satelitului nu depinde de noi. Vom termina proiectul de scris şi de testat până în luna octombrie, apoi îl vom trimite la NASA care vor decide mai departe progresul lui. Ce dorim noi este să realizăm comunicaţii laser, aşa cum există comunicaţiile radio. Se face acest lucru şi în prezent, însă nu la nivel de sateliţi mici. Aceasta ar fi inovaţia. În final, într-o constelaţie de sateliţi mici, ideea este să comunice între ei prin laser. România a avut un CubSat lansat pe orbită dar se pare că la un moment dat nu a mai mers. Am început proiectul în octombrie, 2014 cu ideea că vom atrage maxim zece studenţi şi ne-am trezit cu un grup de 50-60 de tineri şi atunci ne-am gândit la proiecte pentru ei precum CubSat, dar şi un alt proiect de a lansa un balon de mare altitudine. Şi în România ar fi studenţi interesaţi de astfel de proiecte şi important este să ai ceva prin care să îi atragi. Sistemul de predare curs-seminar nu atrage mulţi studenţi. Trebuie să îi implici cumva. Un bun profesor îi va atrage întotdeauna pe elevi spre domeniul matematicii. Elevii sunt atraşi atunci când văd că pot aplica ceea ce învaţă. De multe ori matematica devine aridă şi îi sperie pe elevi dacă nu le arăţi prin operaţii simple că ceea ce ei învaţă poate să aplice în viaţa de zi cu zi.

Aţi primit tot ce vă doreaţi în România pentru a reuşi în SUA, din punct de vedere al pregătirii?

Da, când am terminat facultatea de matematică în România, din punct de vedere teoretic am primit tot ce aveam nevoie. Din punct de vedere al aplicaţiilor, nu, din punct de vedere al statisticii, nu. Aşa că, atunci când mi s-a oferit ocazia să merg în SUA, am acceptat provocarea, iniţial pentru un an sau doi. Acolo practic am pornit aproape de la zero, pe o poziţie de Visiting Assistant Professor. În SUA şi nu numai, dacă lucrezi bine, eşti promovat şi mi s-au oferit oportunităţi relativ repede până în momentul când am ajuns şef de departament.

Care este sistemul granturilor şi al finanţărilor pentru programe de cercetare în SUA?

Este competiţie pentru ele şi departamentele trebuie să aplice pentru a şi le asigura. De asemenea, Universităţile au şi ele fonduri de care dispun, respectiv anumite procente din taxele de şcolarizare. De exemplu, la universitatea noastră, taxa anuală este de 45.000-50.000 de dolari pentru un student. Acesta este modelul lor de business, dar este greu să imporţi sau să exporţi integral un anumit sistem şi să ai garanţia că va funcţiona. În România, o mare problemă este la nivelul ministerului. Nu există o strategie în învăţământ pentru a exista o continuitate. Ar trebui să se găsească un minim consens pe plan politic.

Şi să se urmărească şi direcţiile globale în matematică…

Exact. Să ştim unde vrem să ajungem. Avem un grup la Bucureşti care decide strategia şi ne trezim că merg fondurile în anumite direcţii fără a fi implicaţi toţi cei care ar trebui.

Mai este considerată matematica ştiinţa ţărilor sărace?

Gândindu-ne că tehnologia la ora actuală a devenit destul de ieftină, am putea considera că se poate face matematică şi cu bani mai puţini, cu inteligenţă şi pregătire.

Care ar fi cele mai importante realizări din secolul XXI în matematică?

Există realizări în domeniul matematicii pure, dar implicaţii ale matematicii sunt aproape în toate domeniile: finanţe, medicină, fizică. Matematica este şi va rămâne un limbaj universal pentru toate ştiinţele. Tot timpul se descoperă teoreme dar sunt la nivel mult mai înalt şi nu se mai studiază în şcoala generală. La congrese fiecare a doua lucrare este una care aduce noi rezultate în matematică.

Vă lipseşte ceva din România în SUA?

Îmi lipsesc prietenii, atmosfera, Clujul şi cultura străzii care doar în New York City se mai regăseşte, în rest aproape deloc.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

nineteen − 12 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te