Terorismul – frica supremă?

Terorismul contemporan, aşa cum este perceput în contextul tragicelor evenimente care au avut loc în ultimii ani în diferite colţuri ale lumii, se poate traduce, dincolo de cauze, mijloace şi definiţii, prin teamă. Este vorba, fără dar şi poate, de frica supremă a fiinţei umane, frica de moarte, proiectată la nivel mental de îngrijorarea faţă de posibila afectare a altor condiţii existenţiale fundamentale a omului – viaţa şi libertatea.


De Mihai Drăghici

Sentimentul de frică este cu atât mai puternic cu cât factorul provocator este obscur, greu de depistat şi, de cele mai multe ori, imprevizibil. Generarea stării de frică, generală, consistentă, se numără între principalele obiective ale entităţilor teroriste, care, între altele, urmăresc să creeze panică pentru a destabiliza sistemele şi societăţile ţintă.

Dar tocmai din perspectiva caracteristicilor societale sentimentul de frică poate diferi. Nivelul bazal de anxietate este direct proporţional cu intensitatea reacţiilor capabile în caz de pericol. Suntem construiţi să ne adaptăm, acesta fiind factorul primordial care ne stabileşte capacitatea de reacţie. În faţa imprevizibilului însă, nimeni nu e protejat.

Violenţa ca efect psihologic

Pe faptele şi consecinţele enumerate mai sus se bazează şi cei care urmăresc distrugerea unor condiţii şi valori în scop politico-religios. Provocarea unui puternic sentiment de frică la nivelul mentalului colectiv s-a numărat între principalele preocupări ale Statului Islamic (Daesh/ SI) – organizaţie cunoscută mai ales sub acronimul ISIS, încă de la înfiinţarea acesteia, la 29 iunie 2014.

Subiect curent al ştirilor şi dezbaterilor privind fenomenul terorist şi „reinventarea” violenţei fundamentaliste, SI s-a îndepărtat de practicile jihadiste de tip qaedist prin aplicarea unei noi reţete de propagandă, care s-a bucurat de o atracţie fără precedent a simpatizanţilor curentului.

O componentă a acestei “reţete” este şi violenţa excesivă ce caracterizează organizaţia condusă de Abu Bakr al-Baghdadi. Spre deosebire de retorica şi procedeele propagandistice ale Al-Qaeda, Statul Islamic a reconfigurat, concomitent cu metodele acţionale, modul şi mijloacele de expunere mediatică, într-o formă care a determinat modificări substanţiale atât din perspectiva emiterii, cât mai ales a recepţiei şi percepţiei mesajelor transmise.

În mod etapizat, materialele propagandistice ale Statului Islamic au atras atenţia prin violenţă. Punctul de plecare l-au constituit revendicările răpirilor operate de membrii organizaţiei, filmate prin înregistrarea mai multor „duble” (realizarea „filmului” unei execuţii colective presupune costuri ridicate şi durează, conform estimărilor specialiştilor, până la 6 ore, produsul finit având circa 16 minute).

Aparent, la momentul diseminării în media a seriei de înregistrări ale ostaticilor deţinuţi, caracterul mesajelor video a fost asociat unei limite a capacităţii de promovare a violenţei. Cu toate acestea, producţiile ulterioare au demonstrat că modul de operare al jihadiştilor SI este coordonat astfel încât să depăşească valenţele „războiului sfânt” condus anterior de facţiunile de sorginte qaedistă.

Treptat, islamiştii Statului Islamic au expus decapitări, execuţii în forme variate – prin împuşcare, spânzurare, incendiere sau chiar aruncarea victimelor de pe clădiri, până la cele mai recente forme de brutalitate inimaginabilă – înecuri provocate ale deţinuţilor plasaţi în cuşti, utilizarea de armament greu în execuţii sau detonarea unor dispozitive explozive ataşate de corpurile celor executaţi.

Demersurile propagandistice au un scop dublu: de a induce, pe de o parte, sentimentul de frică (specific modelului acţional al luptătorilor pentru „apărarea tărâmurilor sfinte” şi mesaj adresat „cotropitorilor”), dar, mai ales, pentru a atrage comportamente similare, ale potenţialilor adepţi cu trăsături de personalitate construite pe fundamentul unor tulburări temperamentale, inhibate de societăţile de apartenenţă. În acest mod, Statul Islamic conferă potenţial de manifestare susţinătorilor jihadului violent, creând premisele ce au stat la baza dezvoltării unui curent de atracţie fără precedent.

Modelul generic al „luptătorului străin”, care se asociază unei organizaţii teroriste, este cel al individului neadaptat în societatea de provenienţă

Modelul generic al „luptătorului străin”, care se asociază unei organizaţii teroriste, este cel al individului neadaptat în societatea de provenienţă

Propagarea mesajului violent prin multiple canale media are ca rezultat crearea unui sentiment de teamă amplificat. Potrivit unui studiu efectuat de cercetători ai National Academy of Sciences, SUA/ noiembrie 2013, imaginile care înfăţişează incidente violente provoacă traume mai mari decât trăirea acestora. Studiul a avut ca subiecţi persoane care au petrecut şase ore pe zi pentru a căuta informaţii în presă şi a privi la televizor imagini cu atentatul de la maratonul din Boston, din aprilie 2013, constatându-se că acestea au fost mai traumatizate decât oamenii care s-au aflat la faţa locului.

Potrivit teoriei comportamentului criminal, lansată de Sutherland şi Cressey (1966), manifestarea are multe puncte comune cu cea non-criminală. În contrast cu viziunea „monocromă” asupra societăţii, aceasta apare ca „mozaic” de grupuri sociale, caracterizate de moduri diverse de a defini aceleaşi norme şi valori sociale. Diferenţele dintre grupurile sociale şi indivizii care le compun (criminali şi non-criminali) nu exclud ci, dimpotrivă, presupun existenţa aceloraşi tipuri de interacţiuni şi procese. În fapt, procesele care conduc la comportamentul criminal sunt identice cu cele care generează comportamentele non-criminale (Vlăsceanu, 2011).

Orice individ manifestă puternice tendinţe de adeziune la subcultura grupului care l-a socializat, făcând din normele şi valorile acesteia un etalon al propriului său comportament. O conduită violentă este, de fapt, produsul unor modele de violenţă asimilate prin învăţare, imitaţie sau experimentare. Învăţarea socială în acest context presupune ca indivizii să acţioneze violent prin experienţa directă a expunerii la violenţă.

Modelul generic al „luptătorului străin” care se asociază unei organizaţii teroriste este cel al individului neadaptat în societatea de provenienţă, care nu a obţinut rezultate satisfăcătoare din perspectiva propriilor valori existenţiale sau care nu se identifică cu mediul familial. De altfel, un element distictiv al propagandei Statului Islamic îl reprezintă folosirea unor cuvinte-cheie specifice împlinirii acestui deziderat – „vino pe tărâmul făgăduinţei”, „alătură-te familiei tale” – , „familia” devenind, astfel, gruparea de indivizi ce împărtăşesc trăsături şi „valori” comune.

Deşi baza ideologică a fundamentaliştilor islamici este similară revoluţiei bolşevice, nazismului şi fascismului, unde ideea dominantă era că o societate poate fi „curăţată” de un rău moral prin teroare şi frică, analiştii politici consideră, mai curând, că reţelele teroriste de astăzi se apropie de ideologia revoluţiilor moderne, făcând astfel posibilă existenţa paradoxului că jihadiştii sunt racordaţi la funcţiile societăţilor pe care le condamnă.

Efectul Paris – depăşirea fricii

În gândirea, planificarea şi execuţia actelor teroriste, sentimentele sunt nesemnificative comparativ cu efectul scontat. Atacurile teroriste în ansamblu, dar mai ales cele de la Paris, ce au marcat începutul şi sfârşitul anului curent şi au fost îndreptate direct împotriva societăţii occidentale europene, au demonstrat încă o dată că jihadul (concept tradus în mediile autorităţilor religioase islamice drept “lupta cu sine”, dar supus unor numeroase interpretări de fundamentalişti îndoctrinaţi) înseamnă în primul rând distrugere, număr cât mai mare de victime, dar şi frică asociată, între efectele vizate.

Acţiunile violente comise sau plănuite pe teritoriul european anul acesta, în Franţa şi Danemarca, precum şi grupările de tip sleeper cells destructurate ca urmare a investigaţiilor conexe (Belgia, Olanda), relevă faptul că Statul Islamic nu constituie un risc regional, ci întru totul global.

După atentatele din 7 ianuarie de la Paris, când 12 persoane au fost ucise în acţiunile ce au vizat redacţia publicaţiei „Charlie Hebdo”, Europa s-a împărţit în curente de opinie pro şi contra „Je suis Charlie”. Chiar dacă au manifestat rezistenţă în faţa ameninţării teroriste, a fost momentul în care specialiştii în domeniu au evidenţiat „revitalizarea conştiinţei că societatea contemporană se află într-o eră a terorii”, iar pe teritoriul statelor vest-europene s-au înregistrat reacţii violente împotriva comunităţilor musulmane sau lăcaşurilor de cult islamice. La scurt timp, în mod firesc, exceptând modificările impuse la nivelul mecanismelor de securitate şi analizele post-eveniment, societatea şi cetăţenii săi au revenit la normal, continuându-şi existenţa în baza valorilor fundamentale ce îi caracterizează – dreptul la viaţă, libertate şi liberă exprimare.

Repetarea istoriei în 13 noiembrie, prin seria de atacuri de la stadionul Stade de Place, sala de concerte Bataclan, mai multe restaurante şi cafenele din Paris, a spart din nou zidul conştiinţei şi existenţei europene, de această dată însă cu un număr mult mai mare de victime – 130.

Analiza manifestărilor sociale ce au urmat evenimentelor relevă faptul că, prin amploare şi mod de operare, evenimentele au generat nu doar teamă, vizibilă în rândul celor afectaţi direct de acţiunile teroriştilor, ci şi modificări substanţiale de percepţie şi abordare a fenomenului în ansamblu, la nivel comunitar. În pofida amploarei şi a gravelor urmări, pe continentul european s-a remarcat o solidaritate consolidată, manifestată prin diverse mijloace, în primul rând sociale, cu reacţii reduse la adresa comunităţilor musulmane. Se poate spune astfel că, cel puţin din această perspectivă, islamiştii eşuează în încercarea de a destabiliza societatea occidentală, iar acest lucru se datorează rezistenţei în creştere a cetăţenilor săi, adunaţi în capitalele europene sau pe reţelele de socializare prin simboluri precum culorile drapelului francez sau puternicul mesaj „Nu ne este teamă”.

Acesta este, probabil, semnalul reconfigurării modului de abordare a sentimentului de teamă în faţa unui pericol imprevizibil. Este, poate, un moment de cotitură în mentalitatea europeană, la nivelul căreia oamenii nu caută doar vinovaţi, ci îşi construiesc protecţia adecvată, raportându-se la ideea unei Europe unite, în care toţi membrii săi, fie creştini, fie musulmani, sunt parte a societăţii şi îşi conservă valorile fundamentale.

Islamiştii eşuează în încercarea de a destabiliza societatea occidentală, iar acest lucru se datorează rezistenţei în creştere a cetăţenilor săi

Islamiştii eşuează în încercarea de a destabiliza societatea occidentală, iar acest lucru se datorează rezistenţei în creştere a cetăţenilor săi

Acest sentiment nu este exclusiv comunitar şi se află în permanentă consolidare în întreaga lume. Ţinând cont de reperul fundamental că islamul nu înseamnă violenţă, aşa cum nici musulman nu înseamnă terorist, un exemplu de distincţie între umanitate şi extremism îl constituie lanţul uman pe care cetăţenii musulmani tunisieni l-au făcut în scopul protejării turiştilor europeni creştini în timpul atacului armat executat de Seifeddine Rezgui Yacoubi, alias Abu Yahya Al-Qayrawani, la 26 iunie a.c. în staţiunea Sousse din Tunisia, urmare unei îndoctrinări marca Statul Islamic, acest “stat” care poate fi anihilat prin transformarea fricii în solidaritate şi acţiune comună.

Cu excepţia umanităţii însă, un aspect de importanţă deosebită îl constituie faptul că între victimele evoluţiilor teroriste nu se numără doar oamenii, ci şi instituţia europeană în ansamblu, conceptul de libertate fiind afectat de constrângerile asociate riscurilor de securitate. Terorismul ameninţă condiţia europeană şi poate genera modificări substanţiale la nivel comunitar, opinia curentă a decidenţilor politici fiind subliniată recent de europarlamentarul Traian Ungureanu, care a semnalat că „Schengen nu mai există de facto”.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

nineteen − 10 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te