Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021: Oraș cu idei bune, caut bani să le finanțez  

O vizită în orașul câștigător al titlului de Capitală Culturală Europeană 2021


Distribuie articolul

Se spune că ceea ce face un oraș să strălucească sunt locuitorii lui, nu cărămizile din care este construit. Am fi putut spune că această afirmație este valabilă în Timișoara dacă în aceleași zile în care unii locuitori „luminau orașul prin ei”, alții nu l-ar fi umbrit cu mesaje de ură la adresa comunității LGBT în contextul referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție. Se mai spune și că sănătatea vieții culturale este la fel de importantă ca sănătatea corpului și a minții noastre. Am fi putut confirma că timișorenii chiar iau în serios acest lucru, dar s-a dovedit că după doi ani de la câștigarea titlului, nici Primăria municipiului Timișoara, nici Consiliul Județean Timiș și nici Ministerul Culturii nu au alocat sumele promise în dosarul de candidatură cu care a fost câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii. Ce spune asta despre un oraș și despre locuitorii lui?Să nu sărim încă la concluzii.

Într-o zi de vineri a lunii septembrie 2016, Timișoara a fost desemnată Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021 și a devenit, astfel, ceea ce Cluj-Napoca, Baia Mare și București sperau să obțină în aceeași cursă începută cu ani buni înainte. Dosarul candidaturii, pentru care echipa Asociaţiei Timișoara 2021 a lucrat încă din 2010 – anul în care s-a coagulat prima dată ideea ca Timișoara să devină Capitală Europeană a Culturii, a avut la bază conceptul „Shine your light/ Light up your city” (Luminează orașul prin tine). Mult timp după aflarea rezultatului și după trezirea Clujului din mahmureala cauzată de înfrângere s-a discutat despre nuanțele fine care au făcut diferența între cele două orașe favorite la titlu. Au existat până și opinii care spuneau că orașul Cluj-Napoca nu a reușit să câștige titlul pentru că statuia lui Mihai Viteazu nu este restaurată, fără să își pună problema că la Timișoara Mihai Viteazu nici măcar nu are statuie. Pentru orice altă viitoare candidatură ținem să precizăm că statuia voievodului este acum în plin proces de renovare. Poate Timişoara a punctat mai bine la capitolul nevoie, iar faptul că oraşul Cluj-Napoca a punctat mai bine la capacitatea de implementare a contat mai puțin decât nevoia Timişoarei, au spus alte voci.

Vedere asupra Canalului Bega de pe clădirea Pasmatex |Foto: Cristina Beligăr

Sub semnul finanțării precare

Făcând abstracție de observațiile mai mult sau mai puțin avizate cu privire la merite și nevoi, am vizitat Timișoara în timpul derulării a trei evenimente „explozive”, așa cum au fost ele denumite de membrii Asociației Timișoara 2021 sub a cărei umbrelă se vor desfășura viitoarele evenimente din programul Capitalei: instalațiile arhitecturale Memoriile Cetății, spectacolul în trei acte Lumina Libertății în care principalele personaje au fost clădirile din Piața Libertății și show-ul Lumen prezentat în fostul port al orașului.

Am descoperit un oraș în care în anul 1904 se năștea un băiat pe nume Johann Weissmüller și care mai târziu devenea primul Tarzan de la Hollywood, un oraș în care în anul 2018 Muzeul de Artă găzduia una dintre cele mai cunoscute opere din lume a artistei contemporane Marina Abramović. Istoriile uitate sau mai puțin cunoscute ale orașului le-am aflat de la consultantul turistic Alexandra Irimia vizitând principalele piețe ale Timișoarei, în timp de lecția de street art am primit-o de la Sergio Morariu și Corina Nani, inițiatori ai Timișoara International Street Art Festival (FISART).

Primii doi ani din procesul transformării Timișoarei în Capitală Culturală, respectiv anii 2017-2018 au fost dedicați mai ales părții de formare, de creare de noi competențe, de îmbunătățire a competențelor în domeniul cultural, al producției, în domeniul artistic pentru a crea resursa umană pe care să se bazeze mai departe în 2019 când intră în următoarea etapă, aceea de producție propriu-zisă. S-a încercat o abordare dinspre periferiile orașului înspre centru, o testare a gustului publicului și a capacităților orașului. S-a urmărit ce se întâmplă când organizezi un eveniment de mari dimensiuni în Piața Libertății de exemplu, (Lumina Libertății) și ce chestiuni neprevăzute pot interveni. Aspectul european a fost până acum element cheie. Nu facem cultură la nivel local, susțin membrii Asociației Timișoara 2021, ci creăm o punte de legătură. Ca urmare, colaboratorii străini și-au adus și ei expertiza în programele implementate.

Chris Torch, directorul artistic al proiectului Timișoara Capitală Europeană este și cel care încearcă să se asigure că eforturile pentru implementarea  programului Capitalei Culturale sunt puse la egalitate ca prioritate cu eforturile care se fac pentru sănătate și educație. „Nu cerem mai mulți bani decât alte domenii, dar nici nu putem aștepta la nesfârșit să stăm la coadă în timp ce se caută rezolvare pentru celelalte probleme. Realitatea este că finanțarea pentru proiectul Capitalei Culturale se află sub aceeași precaritate a finanțării pe care o are și sistemul de sănătate sau educația. Cred că este important de precizat că sănătatea vieții noastre culturale este la fel de importantă ca sănătatea corpului și a minții noastre. Funcțiunea culturii nu este doar de a oferi plăcere, ci și de a provoca. În cartierul Traian evenimentul nostru a provocat un conflict între familiile de rromi de acolo, ceea ce înseamnă că atunci când provoci ceva, aduci în discuție acele probleme și le scoți la suprafață. Brusc, un conflict pe care unii încearcă să îl nege a devenit un conflict deschis datorită culturii. Și tot cultura poate veni acum cu soluții pentru el. Aceasta este misiunea Capitalei Culturale Europene. Nu doar de a consolida infrastructura culturală pe care o avem deja. Dar să facem și ce nu s-a mai făcut și care ar putea schimba peisajul cultural”, a declarat Chris Torch.

Piața Libertății, Timișoara | Foto: Cristina Beligăr

Una dintre problemele cu care Asociația Timișoara 2021 se confruntă ar fi într-adevăr lipsa banilor care nu vin nici în fluxul estimat, nici conform contractelor de finanțare. Lucrul acesta obligă Asociația să se repoziționeze față de programul cultural pe care l-a propus, să amâne recrutările de personal și restructurarea asociației, adică să se repoziționeze față de tot ce și-a propus la începutul anului. Bugetul TM2021, pe șase ani (2015-2021), se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro, din care primăria orașului a promis 20 milioane de euro, Consiliul Județean Timiș 5 milioane de euro, Guvernul României 12 milioane de euro, iar de la UE vin 1,2 milioane de euro. Diferența o reprezintă sponsorizările.

„Suntem mereu puși în situația de a ne redimensiona programul și a-l adapta realităților concrete. Cu Ministerul Culturii suntem în etapa de a definitiva până la începutul anului viitor o procedură prin care să fim cuprinși în bugetul Ministerului Culturii ca program prioritar. Anul acesta am încercat niște soluții. Proiectul Lumina Libertății, de exemplu, a fost finanțat sub umbrela Centenarului. Nu ne oprim doar la a cere bani de la finanțatorii publici, ci căutăm și soluții de sponsorizare și aplicații la fonduri europene conform liniilor de finanțare și calendarului acestor finanțări. Încercăm să gândim strategic la ce să renunțăm sau ce să amânăm. Sunt angajamente financiare luate deja, iar o soluție ar fi să rediscutăm acele angajamente pentru a ști cum să ne programăm activitățile pe ceva ce putem conta, altfel vom face programări pe ce scrie pe angajamentele inițiale”, a precizat la rândul ei Simona Neumann, director executiv Timișoara 2021. Spectacolul Lumina Libertății din această toamnă, de exemplu, a fost finanțat cu 20% de Asociație din venituri proprii, iar restul a fost o finanțare de la Ministerul Culturii sub egida Centenarului. Spectacolul a fost precum o miniserie Netflix care a urmărit viața lui Luca, născut în 1918, devenit bunic în 2018 și trecut prin război, pace, revoluție și schimbare.

Provocarea cea mai mare în cultură este partea de cash flow. Vorbim de organizații mici care încearcă să facă lucruri mari și depind de banii promiși în contracte. Sunt și companii care nu pot presta servicii înainte de a-și primi banii. Astfel de organizații mici sunt implicate și în realizarea programului Capitalei Culturale. Pentru ei și pentru alții care nu au reușit să trimită idei de proiecte în perioada scrierii dosarului de candidatură, membrii Asociației Timișoara 2021 vor deschide în această toamnă un nou apel de proiecte. Open call-ul se referă la operatori culturali care la momentul scrierii dosarului de candidatură nu au avut idei pentru proiect. Este de înțeles, având în vedere că momentul scrierii a fost 2015-2016 și momentul implementării este 2017-2021.

„Acel open call se va adresa proiectelor culturale. În ceea ce privește artiștii sau muzicienii de renume care vor să vină în Timișoara, aceștia nu au unde veni pentru că nu avem săli pentru live-uri și cele pe care le avem sunt limitate ca număr de participanți. În rest, încercăm să introducem artiști în proiectele noastre, pe unii îi căutăm, alții vin către noi. Vorba aceea: «Whatever works». Noi nu putem să finanțăm concerte în sine, sau piese de teatru. Dar le putem integra în anumite proiecte. Lumina Libertății, de exemplu, a fost un eveniment cu un concept propriu în care au fost implicate multe entități. Noi nu suntem ordonatori de credite. Avem de făcut un program pe care ni l-am asumat. Acel open call vine să completeze ce ne lipsește din program, dar va fi tot în tematica largă a programului. Totul trebuie gândit pentru ca în 2021 să avem un program cu o coerență, nu lipituri dintr-o agendă culturală. Dincolo de angajarea artiștilor ținând cont de conceptul evenimentului mai trebuie să ținem cont de dimensiunea europeană a programului cultural. În același timp dorim să implicăm și comunitatea locală de artiști în evenimentele pe care le facem și atunci jonglăm cu toate criteriile”,  a spus la rândul său, Bogdan Cotîrţă director de producţie în Asociația Timișoara 2021.

Unul dintre cele zece module din proiectul Memoriile Cetății | Foto: Cristina Beligăr

„Its a Bird… It’s a Plane…”

O dinamică specială se simte deja în oraș, spun reprezentanții ONG-urilor implicate în proiectul capitalei. Ce își doresc ei este ca procesul de implementare a programului să fie adresat cât mai mult comunității locale și să nu fie gândit doar pentru turiști și pentru distracția lor. În acest sens, Asociația Timișoara 2021 a implementat deja în această toamnă proiectul Memoriile Cetății în cadrul căruia zece instalații arhitecturale, respectiv zece module de beton, de șase tone fiecare, au fost montate în zece zone diferite din oraș. Instalarea lor a presupus o întreagă scenografie încât locuitorii au început să fie convinși că ori sparge primarul Robu orașul pentru canalizare, ori bagă Robu fântâni arteziene, ori bagă Robu metrou.

Ionuţ Suciu, producător creativ în Asociația Timișoara 2021, a fost coordonatorul proiectului și de fiecare dată a trebuit să dea explicații cu referire la scopul acestui proiect.

„Zece instalații arhitecturale temporare, au fost amplasate în tot atâtea zone din oraș. Pe ele și-au pus amprenta creativă atât artiști profesioniști, cât și amatori, membri ai unor organizații și asociații civice din oraș. Ele au avut menirea de a uni comunitatea locală în jurul culturii și au devenit centrele de interes ale cartierelor, prin intervenții complementare (teatru, muzică, dans, poezie etc.). Am avut concert rock în stația de tramvai, am avut fanfară în stația de autobuz, am avut teatru care s-a jucat în fiecare seară. Configurația modulului a fost diferită în funcție de loc. Am încercat să îi surprindem pe oameni în locul în care trăiesc, în piețe publice, în cartierele lor”, a precizat Ionuț Suciu.

Nu puține au fost și atacurile la adresa proiectului și în general la adresa Asociației Timișoara 2021. Că programul pe care îl implementează este prea ermetic sau că proiectele sunt repartizate „pe prietenii”, că pentru a picta „două tuburi de beton” s-au cheltuit sume astronomice. În luna aprilie 2018 un memoriu despre activitatea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 a fost înregistrat la Comisia Europeană, Primăria Timișoara, CJ Timiș și Ministerul Culturii, semnat de personalități culturale și ONG-uri nemulțumite de felul în care este gestionat proiectul. După vizita din luna iunie, juriul de monitorizare a Timișoara 2021 a emis o scrisoare de recomandare în care sunt menționate toate problemele cu care se confruntă Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, dar totuși aceștia s-au arătat mulțumiți de progresele înregistrate. Atunci s-a constatat că a fost alocată doar 25% din suma asumată în dosarul de candidatură.

Criticii atrag atenția și asupra incompetenței de a pune bazele principalului obiectiv de infrastructură cuprins în Strategia Culturală a Timișoarei şi inclus în dosarul de candidatură și anume Centrul de Artă, Tehnologie și Experiment − Multiplexity, care ar costa în jur de 12 milioane de euro.

„Multiplexity sau cum se va numi în final Centrul de Artă-Tehnologie-Experimentare are mai multe componente. O componentă ne revine nouă de a veni cu un concept pentru ce va însemna un asemenea centru pentru oraș, cealaltă componentă este cea artistică pentru care vom veni de asemenea cu propuneri pentru anul 2021 și a treia componentă este cea de infrastructură care revine Primăriei și care are în discuție câteva soluții până în anul 2021. Trebuie să ne imaginăm acest Multiplexity ca o construcție care pornește din comunitate, din toate mediile, ca un proces. Această parte conceptuală are un manager în persoana lui Dan Bugariu. Noi nu ne legăm strict de existența unei clădiri acum. Există mai multe scenarii pentru infrastructură: fie se va renova o clădire, fie se va construi o clădire de la zero, dar până în 2021 nu cred că va fi gata complet și nu e o dramă acest lucru”, a „clarificat” Simona Neumann.

De cealaltă parte auzi și vocile care spun că orașul e prost administrat, că primăria nu face investiții, că repară străzi care nu trebuie reparate. Vezi clădiri istorice care stau să se dărâme, dar vezi și maluri modernizate pe canalul Bega pe care a fost inaugurat recent transportul public cu vaporașul.

Cât timp am stat în Timișoara am trecut prin Piața Traian unde artiștii Cristina Daju, Adrian Florin Pop și Dan Toma au construit o instalație interactivă, în care pictura s-a îmbinat cu folosirea de deșeuri colectate. Pereții modului de beton, ca parte a proiectului Memoriile Cetății, au servit ca suport pentru o pictură, pornind de la imagini fotografice ale bastionului și ale unor clădiri emblematice din Timișoara. Artiștii au încurajat intervenția locuitorilor în colectarea deșeurilor, dar și în procesul de vopsire a întregii lucrări. Rezultatul a fost unul foarte original având în vedere că o mare parte din locuitorii acelei zone sunt de etnie rromă. Copiii din comunitate au percept modulul ca pe o parte din cartier și i-au ajutat pe artiști cu multe idei. „Rromii trăiesc în prezent. Pentru ei este important să aibă ce mânca, să aibă motive să se bucure. Aceasta este filozofia lor de viață: Clipa prezentă. De sprijin pentru educație au foarte mare nevoie. În acești copii nu se investește, ei sunt un mijloc de trai pentru părinți, ceea ce este un adevăr foarte dureros”, a precizat Letiția Mark, președintele Asociației Femeilor Țigănci din Timișoara.

Schimb de perspectivă

Kevin Finnan, coordonatorul artistic al programului Bega!, unul dintre proiectele principale din dosarul Capitalei care are ca scop activarea malurilor râului Bega, a mai fost în România când a deschis Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, în urmă cu nouă ani. Totodată a fost și coregraful ceremoniei de deschidere a Jocurilor Paralimpice de la Londra și este director artistic al companiei britanice Motion House. În ultimele luni a lucrat la producția de teatru, muzică și acrobație, Lumen realizată împreună cu mai multe asociații din Timișoara.

„Eu sunt un outsider și cine sunt eu să vorbesc despre Timișoara? Dar ca outsider văd totul dintr-o altă perspectivă. Eu am venit să fac un show, nu să scriu o cronică despre istoria orașului. Ceea ce face un oraș să strălucească sunt oamenii lui, nu cărămizile din care este construit. Societatea românească a trecut printr-o perioadă radicală de schimbări din anii ’80 până astăzi și viața s-a accelerat într-un ritm nebunesc. Ați adoptat capitalismul într-o perioadă foarte scurtă și sunteți foarte aproape de un Big Bang. Proiectul Capitalei este unul foarte interesant și l-am văzut funcționând în alte locuri din lume. Procesul de a alege un oraș care să devină Capitală Culturală este în sine unul foarte benefic și e catalizator pentru o națiune”, a precizat Kevin Finnan în timpul pauzei la producția menționată.

Alexandra Irimia s-a născut în Timișoara, a urmat o Facultate de Științe Politice, dar ce a format-o cu adevărat a fost un master în Barcelona pe Imigrare și Educație Interculturală. Acolo s-a schimbat totul în viața ei. După ce a locuit o perioadă în Spania, s-a întors în Timișoara și a ajuns să fie ghid turistic. Asta face de șapte ani deja și se întreține exclusiv din aceste servicii: tururi ghidate pentru turiști, pentru localnici, pentru oamenii din diverse companii. Alexandra a fost cea care a ghidat prin oraș juriul de experţi şi reprezentanții Comisiei Europene care au decis orașul câștigător pentru titlul de Capitală Culturală 2021. Cele mai dragi îi sunt tururile pentru timișoreni pentru că este provocarea cea mai mare să îi faci să își iubească și să își descopere orașul. Personal mai are multe de descoperit în Timișoara și mereu învață câte ceva despre istoria unui loc sau a unei comunități. Cel mai mult îi place în Timișoara cartierul Fabric, mai exact locurile uitate de lume care așteaptă atenția oamenilor și a administrației. „Din punctul meu de vedere, ce rămâne în urmă după anul 2021 va conta. Cât de stăpâni se vor simți oamenii pe patrimoniul și pe orașul lor. Cât de mult nu va mai fi doar mândria ca formă fără fond și cât de mult nu vom mai spune că Banatul e fruntea, fără să știm exact de ce. Oamenii să fie mândri de orașul lor, dar să fie buni ambasadori și buni ghizi ai orașului. Să ofere informații, nu clișee sau păreri nefondate”, a precizat Alexandra Irimia.

În urma turului care te poartă prin toate momentele cruciale din evoluția orașului, îți rămâne în memorie cuvântul cel mai important pentru zona Banatului –  diversitate –  , la fel cum imaginea Copacului Libertății plantat în data de 6 ianuarie 1990 și născut odată cu democrația, mai exact la fel de tânăr și strâmb ca ea, o vei purta cu tine pe toată durata vizitei în acest oraș. Alexandra te va scuti de istorii romanțate și îți va povesti cu pasiune despre momentul din 12 noiembrie 1884 când Timișoara ar fi devenit primul oraș din Europa electrificat stradal și când 10 kilometri pătrați s-au iluminat dintr-o dată cu 731 de lămpi electrice. Tot de la ea vei afla, dacă nu știai deja, că brandul de cafea Illy, îl are ca fondator pe Francesco Illy, cetățean al Timișoarei, născut la sfârșit de secol al XIX-lea.

Marina Abramović, în expoziția Woman, All Too Woman | Foto: Cristina Beligăr

10.000 pentru Gustav Klimt

Foarte adesea, managerii de muzee din România își exprimă dorința, fie public, fie în cercurile de prieteni, de a vedea cândva la intrarea în muzeele pe care le conduc șiruri de oameni ca la Muzeul Luvru sau la Palatul Versailles din Paris. Aceasta este și una dintre dorințele directorului Muzeului de Artă din Timișoara, Victor Neumann, care și-a propus ca până în anul 2021, să facă demersurile de a aduce o colecție de lucrări ale unui artist de renume mondial care să suscite interes pentru mii de iubitori de artă. „Mă gândesc că pentru Gustav Klimt ar sta 10.000 de oameni la coadă. Nu e deloc simplu, pentru că se pretind sume foarte mari pentru asemenea lucrări, însă sunt în discuții cu muzee din Viena, Bruxelles, Paris și din alte câteva locuri și nu cred că ar fi imposibil”, a declarat Victor Neumann. Până atunci, Muzeul de Artă din Timișoara găzduiește în următoarele expoziția temporară „Eternitatea modernității – patru generații din familia artistului Mattis-Teutsch”.

„Id like to tell you a story of how we, in the Balkans, kill rats-Aș vrea să vă spun o poveste despre cum noi, în Balcani, ucidem șobolani”. Așa debutează materialul video și totodată una dintre cele mai cunoscute opere din lume pe care artista de origine sârbă Marina Abramović a „împrumutat-o” ca parte a  expoziției Woman, All Too Woman din cadrul celei de-a treia ediții a proiectului de artă contemporană Baroque||Urban. Evenimentul de la sfârșitul acestei veri a fost organizat de galeria META Spațiu și Muzeul de Artă din Timișoara și a dovedit că nimic nu este imposibil atunci când există viziune și oameni care trăiesc în actualitate, în acest caz curatorul Mirela Stoeac Vlăduți. „Nu a fost ușor. Marina Abramović nu a mai participat cu lucrări în România, poate doar colecționarii au mai achiziționat lucrări ale ei. Am luat legătura cu agenția care îi colecționează ei opera, am insistat asupra contextului și nevoii de a avea această lucrare în expoziția noastră și după un schimb de mailuri, inclusiv cu artista, am obținut această lucrare”, a precizat Mirela Stoeac Vlăduți. Expoziția Woman, all too woman a avut-o ca element central pe Marina Abramović și a continuat cu mai mult de 30 de personalități feminine diverse și puternice ale artei contemporane, din mai multe generații și zone geografice, România, Serbia, Ungaria, Austria și Franța, care, prin lucrările lor au produs ceea ce Nietzsche numește, în cartea „Human, all too Human”, esența spiritului liber, eidosul umanității.

Curtea fabricii Pasmatex, Timișoara |Foto: Cristina Beligăr

Am ieșit din spațiul muzeului și am intrat pe o altă scenă, a lucrărilor de artă stradală, de data aceasta o scenă pe care posibilitățile de comunicare artistică sunt nelimitate și niciodată definitive. FISART, cel mai reprezentativ festival de Street Art din România a transformat în doar câțiva ani Timișoara într-un muzeu al artei stradale reunind diverse abordări şi stiluri, care pledează pentru nevoia de a reflecta profund în lumea hipermodernă, o lume a marilor performanțe tehnologice, dar și a dilemelor și incertitudinilor.

„Toate aceste lucrări se impun prin originalitate, prospețime şi expresivitatea lor. Şi totodată, constituie un reper solid în această atmosferă, să spunem, agitată a artei contemporane. De reţinut este faptul că lucrările nu sunt produsul unei gândiri academice reciclate, ci viziunea liberă şi proaspătă a acestor artiști care văd frumosul dincolo de poetica spațiului”, explica în urmă cu doi ani, pentru Revista Sinteza, artista Corina Nani, coorganizator FISART.

În acest an, din păcate, festivalul nu a primit nicio finanțare din partea municipalității timișorene deși an de an evenimentul era finanțat cu minim 10.000 de lei. Chiar și așa, din fonduri proprii și din alte sponsorizări, organizatorii au reușit să marcheze ediția a opta și să se angajeze în realizarea celui mai mare muzeu de street art din Europa accesibil cu bicicleta, pe malul canalului Bega. Pentru aceasta, dar și pentru alte proiecte de revitalizare a spațiului urban prin artă stradală, în 2019 organizatorii FISART își doresc să colaboreze şi cu Asociaţia Timişoara 2021.

După cum am văzut în cele câteva zile pe care le-am petrecut în Timișoara, orașul, sau cel puțin o parte a lui, și-a asumat foarte conștient misiunea de Capitală Europeană a Culturii și depune toate eforturile pentru a-și duce la bun sfârșit angajamentele. Am văzut un oraș în transformare, un oraș cu idei, unele bine primite, altele vehement contestate, care încă învață pentru testul programat la început de 2019: etapa de producție propriu-zisă.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te