„Trăiesc cu nostalgia rigurozităţii cuvântului tipărit, care se pierde în lumea digitală”

Interviu cu Dragoş Stanca, fost manager de presă scrisă, fondator al celui mai important festival dedicat tehnologiei digitale din Estul, Centrul şi Sudul Europei


Fost om de radio, de TV, redactor-şef de presă scrisă, apoi manager în două dintre marile trusturi cu acţionariat românesc, tocmai în vremurile în care s-a produs „shift-ul” dintre print şi online, Dragoş Stanca a ales să migreze în digital chiar la începutul crizei economice şi – intuiţia avea să i se confirme imediat – înainte de marea criză a presei tipărite. Când, în vara lui 2009, în plin elan de „investiţii isterice” în print marca Dinu Patriciu, scria negru pe alb, pe blogul său, că într-un an nu vor mai rămâne decât trei cotidiane „quality” pe piaţă, Dragoş Stanca a stârnit reacţii care mai de care mai acide printre managerii de media. Realitatea i-a dat dreptate, chiar dacă puţin mai târziu.

Aflat „dincolo” de ceva vreme, Dragoş Stanca e un „apostol raţional al digitalului”, un om prins între nostalgia rigorii cuvântului tipărit şi conştiinţa capcanelor online-ului, între boala fără leac a „content-ului” şi fascinaţia noilor tehnologii. Am încercat în zadar să-l tragem spre „poezia” printului de odinioară – „trebuie să vorbiţi cu Tolontan”, a anticipat parcă, înainte de interviu, întrebările. Dragoş preferă o luciditate care poate suna, uneori, a pesimism, alteori a cinism, dar fără de care nu vede cum s-ar punea naşte, în lumea de azi, proiecte media sănătoase, cu potenţial de business. O discuţie despre print cu un om care a plecat – la timp? – din print.

Predicţia mea din 2009, că vor rămâne maximum trei ziare quality bazate pe comercial pur, s-a adeverit ceva mai târziu, am fost puţin cam pesimist, dar suntem pe acolo

Dragoş, de la începutul anilor 2000 până prin 2008 ai condus operaţiuni de print în două trusturi mari din România, MediaPro şi Caţavencu. Când ai plecat, ai plecat cu senzaţia că schimbi, pur şi simplu, un loc de muncă sau că părăseşti un domeniu intrat în agonie? A fost şi o chestiune de viziune în decizia ta de atunci?

Am plecat atunci când am decis că e timpul să accept că nu mă pot pricepe la toate. Făcusem şi radio, şi TV, la Cluj, print mult şi digital, în paralel, o dată cu creşterea zonei de online, când devenise clar că aici se va face shift-ul de consum. Efectul devastator al prăbuşirii pieţei de print din România, care nu prea e comparabil, din datele mele, cu nici o altă piaţă, a venit, cumulativ, din trei cauze, care au generat un soi de „spirală a morţii”.

Prima şi cea mai importantă cauză a fost shift-ul de consum, creşterea digitalului şi faptul că a devenit mult mai comod să se consume jurnalism online. Începuse perioada de glorie a site-urilor de conţinut, care generau nişte cifre interesante şi, la un moment dat, şi nişte venituri destul de bune. Cauza a doua a fost politizarea excesivă mai ales a zonei quality şi pierderea, într-un fel, a misiunii fundamentale a presei de calitate, rolul ei într-o bună funcţionare a comunităţii. Iar a treia cauză, majoră, a fost criza financiară, care a dus la prăbuşirea generală a pieţei de media. Practic, cele trei rele cumulate au dus la căderea, mai accentuată decât în alte părţi, a printului. Plus că, la noi, criza a venit pe o piaţă neconsolidată: să nu uităm că erau până în 20 de ani de presă (într-un fel) liberă. Nu era un fundament serios, nu erau branduri de sute sau de zeci de ani, ca în Occident sau ca în Statele Unite ale Americii, ci fie branduri care au fost reîmpachetate după căderea comunismului, fie branduri prea noi ca să aibă deja o tradiţie şi să poată supravieţui.

Orice analist de piaţă, orice om care mai avea cât de cât o perspectivă asupra felului în care se schimbă obiceiul de consum şi piaţa, ar fi realizat că e un “dead end”. Motiv pentru care eu am decis să mă concentrez pe digital, în prima fază, apoi să mă duc în zona comercială, de marketing şi vânzări, şi să părăsesc, într-un fel, o zonă care nu mai avea un viitor foarte cert.

„Eu unul, la toate produsele de digital pe care le-am făcut am preferat în managementul editorial oameni de print. Rigurozitatea oamenilor de print asupra cuvântului scris este un «asset» important”

Vorbeşti de venirea crizei economice printre cauzele prăbuşirii pieţei de print. Crezi că erau şanse de consolidare a printului românesc dacă nu venea criza?

Dacă nu ar fi fost criza financiară, erau şanse. Îmi aduc aminte că, pe când mă ocupam de print, doar „Ziarul Financiar” genera venituri de 1,2 milioane de euro pe lună, cele mai multe din publicitate. Era o piaţă foarte vie, cu bugete semnificative. E de notat că, la nivelul anului 2017, piaţa totală de advertising din România nu a ajuns încă la nivelul de dinainte de criză. Prognoza zice că abia anul viitor vom recupera pierderea din ultimii 10 ani!

Partea mai puţin încurajatoare este că acum, după 10 ani, ownershipul s-a schimbat radical. Nu mai există jucători locali semnificativi, în afară de Adevărul, care oricum are probleme cu insolvenţa. Iar majoritatea acestei creşteri a pieţei de publicitate este şi va fi absorbită în continuare de grupuri internaţionale, în primul rând de Facebook şi de Google, în al doilea rând, pe TV, de AOL Time Warner, unde ProTV are o cotă de piaţă semnificativă, respectiv, pe print, de Ringier. Piaţa locală s-a restrâns extraordinar de mult, mai sunt puţini jucători români – Adevărul e în insolvenţă, Mediafax e în insolvenţă, şi lista se cam încheie aici.

Pe de altă parte, se consolidează piaţa publicaţiilor foarte nişate, însă e o zonă, totuşi, marginală. Dacă vei merge într-o agenţie de media, cel mai probabil nu vei mai găsi oameni dedicaţi zonei print. De multe ori fac şi print, şi outdoor, şi radio, asta pentru că nu mai există volume. Datele pe care le am pe zona de print confirmă o scădere foarte accentuată. Cred că vom asista, în continuare, la dispariţia unor publicaţii tipărite în următorii doi-trei ani. Nu cred că vor dispărea complet, însă cifrele de tiraj vor fi din ce în ce mai modeste, veniturile din ce în ce mai mici, shift-ul spre digital tot mai puternic. Probabil vor mai apărea ziare, unele din motive nu neapărat comerciale, ca business-uri colaterale sau din necesităţi politice sau de altă natură, dar ele se vor număra pe degete. Predicţia mea din 2009, că vor rămâne maximum trei ziare quality bazate pe comercial pur, s-a adeverit ceva mai târziu, am fost puţin cam pesimist, dar suntem pe acolo.

Crezi că au negociat greşit managerii din print momentul shift-ului spre online?

Problema shift-ului spre online e universală, nu e doar în România. Majoritatea managerilor din print au subestimat impactul digitalului asupra modelului lor economic. Tehnologia disrupe totul, de la taximetrie la finanţe personale, publicitate, media, tehnologia se disrupe şi pe ea însăşi. Mark Zuckerberg nu s-a gândit niciodată că va face o platformă ideală pentru răspândirea ştirilor false şi a propagandei… Toate aceste elemente ne fac să ne uităm la o piaţă media supusă unui tsunami al transformărilor, în care două tendinţe sunt evidente: impactul tehnologiei, care schimbă modul de consum al oamenilor, schimbă accesul la ştiri etc, coroborat cu evoluţia tehnologică foarte rapidă, care nu s-a aşezat încă. Cred că televiziunea va fi următoarea care va avea o provocare. Din fericire pentru ecosistemul TV, brandurile de acolo sunt mai consolidate şi există resurse ca televiziunile să investească mai inteligent şi mai la timp în online.

În tot acest ecosistem media, mai vezi undeva sensul unui business de print şi un rol al printului?

Răspunsul scurt e: „Nu”. Presa scrisă în forma tradiţională nu cred că va mai exista într-un orizont de timp scurt. Cred că revistele, care sunt mai apropiate de cărţi, ca obiecte pe care le păstrezi, pe care poţi să le ai mai mult timp, care au şi o anumită calitate, pot rezista mai mult. Dar nu e un business în sensul de a te îmbogăţi din el. O revistă de bună calitate poate supravieţui într-un grup media care are şi TV, şi digital. Nu cred că o revistă de sine stătătoare poate mai mult decât să supravieţuiască, or noi vorbim aici de un business consolidat. Sunt pieţe pe care shift-ul e mai controlat, declinul la fel, e o tradiţie de consum de print, care se transmite din generaţie în generaţie. E vorba şi de habit-ul de consum.

„A fost o perioadă de glorie a presei scrise, când apetitul investiţional a fost dublat de o piaţă care a susţinut asta. Chiar şi aşa, nici unul dintre patronii de presă nu s-a îmbogăţit din operaţiunile de print, ba dimpotrivă”

 

Apropo de asta: e şi lipsa obiceiului de consum de print o cauză a declinului presei scrise de la noi?

Da, la noi nu există un obicei de consum, nu există o tradiţie, celebra scenă a cititului ziarului dimineaţa la cafea e imposibilă în România chiar şi din motive de distribuţie. Una din provocările pe care le aveam ca manager de print era inclusiv asta cu ajunsul ziarului la timp în cutia poştală, care cutie poştală e gândită pentru scrisori, nu pentru ziare. Inclusiv motive din acestea foarte practice, foarte pragmatice, au dus la imposibilitatea creării unui habit. Iar habit-urile astea se creează în decade, în mulţi ani, în generaţii, copiii trebuie să îşi vadă taţii citind ziarul sau mamele citind reviste la masă, pentru ca ei apoi să se ducă în mimetism şi să facă şi ei acest lucru. Generaţiile de după 1990 au un singur habit: seara stăm cu toată familia şi ne uităm la televizor şi, mai nou, stăm pe Facebook.

Cum vedeau printul cei doi mari moguli de presă cu care ai lucrat, Adrian Sârbu, la MediaPro, respectiv Sorin Ovidiu Vântu, la Caţavencu? Îl vedeau ca pe o afacere, aveau un cult al printului? Sunt diferenţe între viziunile lor sau lucruri care îi apropie?

Diferenţa principală e că unul a fost foarte implicat activ în elaborarea produselor, inclusiv la nivel de detaliu, mă refer la Adrian Sârbu, în schimb SOV, în perioada bună a implicării lui în media, în care a investit sume interesante şi nu a avut ingerinţe editoriale (de altfel singura perioadă în care am colaborat) privea mai degrabă lucrurile din perspectiva unui investitor şi nu avea o interferenţă directă. Sunt produse pe care le-am creat de la zero în perioada Caţavencu de care patronatul nici măcar nu avea habar. Erau deciziilor noastre, luate la nivel de board, iar produsul respectiv nu avea nevoie de nici o viză. Era libertate editorială absolută, până în ziua în care nu a mai fost libertate editorială absolută, iar unii dintre noi au ales să plece.

Le plăcea presa scrisă lui Sârbu şi Vântu? Erau încântaţi de produsele pe care le scoteaţi în trust?

Având în vedere că toţi actorii principali autohtoni investitori masivi în zona de media – Patriciu, SOV, Dan Voiculescu, Adrian Sârbu – vin dintr-o generaţie mai veche, mai tradiţională, simţeau şi vedeau valoarea produsului de print, pentru că era de acolo, din filmul lor. A fost, din punctul ăsta de vedere, o perioadă de glorie a presei scrise, susţinută şi de piaţă. Erau încă multe puncte de distribuţie, oamenii consumau print, a fost o perioadă în care s-au suprapus apetitul investiţional cu o piaţă care a susţinut asta. Cu toate astea, niciunul dintre patronii de presă nu s-a îmbogăţit din operaţiunile de print, dimpotrivă, majoritatea au pierdut bani. Dar, când eşti într-o poziţie în care nu cauţi doar profitul 100%, mai sunt şi alţi factori, influenţa, rolul într-un ecosistem etc.

Cei care s-au dus exclusiv pe zona comercială se văd: Ringier, de exemplu. Însă presa quality nu e un business în sine, e un animal mai complex, ceva între serviciu public şi business, iar din punctul ăsta de vedere societăţile care sunt sănătoase şi care ţin la sănătatea socială ar trebui, iar în unele cazuri se şi întâmplă asta, să susţină anumite proiecte de acest tip. Aşa cum există taxa pentru televiziunea publică, aşa ar trebui să existe un sistem pentru print. Dar aici intrăm în paradoxul contradicţiei fundamentale între zona politică şi zona media. Nici un guvern format din politicieni, într-o democraţie originală, ca a noastră, nu va avea interesul ca publicul să fie extrem de educat, extrem de informat.

Există anumite zone din mediul privat care au interesul ca publicul să fie mai informat şi din această zonă poate veni un ajutor. Dar nici multinaţionalele nu sunt extrem de interesate ca publicul să fie prea critic, să ştie prea multe despre cum se culeg datele personale, de exemplu. Dacă ar fi foarte educaţi, oamenii nu ar mai mânca la fast-food, nu ar folosi anumiţi detergenţi poluanţi, nu ar cumpăra tot felul de medicamente care nu ajută la nimic.

Jurnalismul e o boală grea, puţini scapă de ea. Majoritatea sunt încă în media, într-un fel sau altul, sunt ieşiţi din media, dar colaborează cu media

Ai rămas cu nostalgii din perioada printului? Ai construit, practic, două reţele de print. Cătălin Tolontan, cu care ai lucrat o vreme, în MediaPro, obişnuieşte să povestească despre nopţi pierdute prin tipografii, despre mirosul de cerneală, despre senzaţia pe care o ai când pui mâna pe ziarul proaspăt ieşit din tipar…

Există, desigur, o poezie în toată povestea asta (zâmbeşte). Acum, ce cred eu că s-a pierdut şi ce cred că era bine să se păstreze în continuare e rigurozitatea cuvântului tipărit. Când am fost jurnalist ştiu că simţeam o responsabilitate mult mai mare vizavi de lucrurile pe care le scriam, asta şi pentru că ştiam că e ceva definitiv. Un articol, un editorial scris şi tipărit îţi creează ca jurnalist o responsabilitate mai mare. Ştii că acel ziar va rămâne, că acel ziar se va îndosaria, va ajunge în biblioteci. Din acest punct de vedere, nostalgia mea e mai degrabă legată de rigurozitatea care se pierde în digital, având în vedere că, involuntar, ştii că poţi edita oricând textele pe care le scrii, că poţi să schimbi o eroare în 30 de secunde, înainte ca, pe româneşte, să se prindă foarte multă lume. Cred că această rigurozitate s-a pierdut şi ăsta e unul dintre minusurile digitalului, pe care trebuie să le admit, chiar dacă din asta trăiesc acum. Nu o să fiu un apostol iraţional al digitalului, digitalul are şi multe părţi negative, iar unul e chiar acesta, superficialitatea, goana de a da primul o ştire, care duce adesea la erori. Lucrul ăsta era mult mai puţin posibil în print.

Printul presupune şi o arhitectură redacţională care s-a pierdut în online. Un text trece în print prin mult mai multe mâini…

E de bun simţ că mai multe creiere gândesc mai bine decât un creier. Cred că sunt foarte puţine redacţii în care se mai fac şedinţe de redacţie ca la carte, în care subiectele să fie dezbătute, în care să se aducă argumente pro şi contra, în care să se elimine anumite abordări sau subiecte. Acum, accentul se pune foarte mult pe cantitate. Sunt bonusaţi oameni care scriu 30 de materiale pe zi. Nu vreau să generalizez, sunt şi publicaţii digitale care se fac după toate regulile, dar, culmea, ele sunt conduse tocmai de foşti oameni de print! Jurnalismul pur are de suferit în epoca online, iar rigurozitatea şi regulile redacţiilor de publicaţii tipărite din păcate dispar şi cred că ar trebui, într-un fel, reinventate, recuperate.

Eu unul, la toate produsele, şi am făcut mai multe decât mi-aş fi dorit şi în zona de digital, am preferat în managementul editorial oameni de print, pentru că rigurozitatea oamenilor de print asupra cuvântului scris este un „asset” important. Lucrul ăsta se pierde, dar sunt şi iniţiative care, cred şi sper, se vor consolida. Sunt proiecte care au o abordare editorială mai sănătoasă în online – gsp.ro, Rise Project, Casa Jurnalistului, chiar şi Vice, PressOne.

Ca om de digital, vezi proiectele acestea noi din online ca având capacitatea de a rezista, de a se consolida?

E greu, dar în măsura în care publisherii înţeleg să ambaleze informaţia după regulile vechi, dar într-o formă consumabilă şi de noile generaţii vor reuşi. Regulile de bază rămân, împachetarea se schimbă.

Piaţa e pregătită să vină în întâmpinarea unor astfel de proiecte? Simţi că clienţii ar susţine o presă de calitate?

E un soi de reviriment al publicaţiilor de calitate. Inclusiv la nivelul clienţilor există dorinţa de a se asocia cu un conţinut mai riguros, având în vedere şi valul de conţinut slab, neelaborat, care ne sufocă zi de zi.

E un episod de care îţi aduci aminte cu drag din perioada printului sau de care eşti mândru?

Sunt multe episoade, altminteri nu mi-aş fi pierdut atâta timp în zona de print şi de media. Să zicem că o satisfacţie pe care o am e că şi după 10-15 ani există anumite produse, măcar la nivel de brand, care îşi văd de drum sau care fac o treabă bună, „Business Magazin”, ca să dau un exemplu. „Ziarul Financiar”, unde am avut şi eu un rol, în continuare rezistă. Pe de altă parte, îmi pare rău să văd că nu mai sunt multe produse bune, care, în mod normal, ar fi trebuit să existe, dar care au fost victime fie în războaie politico-financiare sau care au intrat într-un management care nu a fost cel mai inspirat şi au dispărut.

„Rigurozitatea şi regulile redacţiilor de publicaţii tipărite dispar, din păcate, şi cred că acestea ar trebui, într-un fel, reinventate, recuperate de online”

Ai urmărit ce s-a întâmplat cu oamenii pe care i-ai angrenat prin proiectele tale de print? Unde sunt ei acum? Unde se duc oamenii de print când se duc?

Jurnalismul e o boală grea, puţini scapă de ea. Majoritatea sunt încă în media, într-un fel sau altul, sunt ieşiţi din media, dar colaborează cu media şi sunt şi cazuri care s-au refugiat în zone mai academice sau ajuns în zone de PR, comunicare etc. Sunt, din păcate, şi mulţi oameni talentaţi pe care valul schimbării i-a prins pe picior greşit. Şi eu aş fi putut ajunge aşa dacă nu aveam inspiraţia de a merge spre digital şi de a mă focusa pe altceva.

Între satisfacţiile publisherului de print şi cele de „guru” digital care sunt diferenţele?

O dată ce eşti contaminat de virusul conţinutului, nu renunţi la el foarte uşor. Inclusiv ca patron de agenţie digitală, în continuare fac un festival care are o componentă de conţinut foarte importantă, am lansat şi un site de conţinut aferent festivalului tot din acest motiv şi, în continuare, producem inclusiv conţinut de calitate pentru anumite branduri, care sunt deschise spre astfel de proiecte. Aşa îmi mai dau şi eu câte o doză, ca să pot merge mai departe. Nu e o viaţă uşoară, nu e un drum uşor cel al jurnalismului făcut corect, dar cred că, aşa cum scriam mai demult, va fi întotdeauna o piaţă pentru conţinutul de calitate, în ce formă şi în ce mod se va distribui şi consuma acel conţinut e o chestiune relativă. În 2007 sau 2008, când am spus că e timpul să ne gândim că avem un site care editează şi un ziar, în loc să avem un ziar şi avem şi-un site, lucrurile s-au schimbat foarte tare. Cei care vor înţelege că e vorba despre conţinut de calitate în primul rând şi că nu contează forma de distribuire vor fi şi cei care vor reuşit pe termen mai lung. Presa trebuie să ţină cont de obişnuinţa de consum, de situaţia pieţei de publicitate şi, în al treilea rând, de apetenţa sau nu a cititorilor pentru ca, la un moment dat, să şi plătească pentru conţinutul de calitate. După părerea mea, se va ajunge şi acolo, dar până se va întâmpla acest shift şi va apărea şi o monedă de tranzacţie foarte simplu de folosit vor mai fi victime. Dar nu cred că se va ajunge la dispariţia totală a jurnalismului de calitate sau a conţinutului de calitate.

Foarte probabil, şi acest domeniu se va globaliza, mai devreme sau mai târziu. Deja vedem că „New York Times” începe să publice articole în limba română, „Huffington Post” lansează ediţii locale, „Vice” şi alţii la fel. În 5-7 de acum înainte vom vedea un mix de iniţiative de content globale cu pioni locali, însă cred că nu vor fi multe exemple locale.

Dragoş Stanca este partener în câteva companii din Think Digital Group, companie ale cărei operaţiuni în România ţin de marketing digital, ad network şi tehnologie. În ultimii ani s-a impus pe piaţă ca organizator al festivalului ICEEFest, una dintre cele mai mari conferinţe de marketing digital organizate în Centrul, Estul şi Sudul Europei, care reuneşte în fiecare an, la Bucureşti, peste 2.500 de participanţi din 20 de ţări. Dar până să ajungă aici, Dragoş Stanca a început ca reporter la un radio din Cluj şi a manageriat trusturi importante de presă din România:

1995 – reporter, apoi redactor-şef şi realizator emisiuni la Radio Contact (acum Kiss FM) Cluj

1998 – şef departament, editor Ziarul de Cluj (Ringier)

1999 – redacto -şef Clujeanul (MediaPro) şi realizator emisiuni ProTV Cluj

2001 – director reţea ziare şi site-uri locale PubliMedia (în prezent Mediafax Group)

2003 – director general print & online PubliMedia

2006 – director general print & online Caţavencu (apoi Realitatea – Caţavencu)

2008 – director general F5 (webdevelopment, online sales, investments, digital content)

2010 – fondator Q2M (adnetwork, digital marketing)

2010 – fondator Publyo (web development, strategii online content)

2012 – fondator ICEEfest  (Interactive Central & Eastern Europe Festival)

2012 – managing partner ThinkDigital Romania (parte a TDG, prin fuziunea cu Q2M)

2013 – partener Forest View România (parte a TDG) şi acţionar sau consultant în alte câteva proiecte

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

ten − 4 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te